ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1048/2009
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1048/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Ploiești,
secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul T.I. a
chemat în judecată C.J.P. Prahova, solicitând anularea Hotărârii nr. 1590 din
22 iulie 2008 emisă de pârâtă și acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În motivarea acțiunii
reclamantul a arătat că hotărârea contestată este nelegală și netemeinică,
întrucât ignoră calitatea sa de persoană strămutată, dovedită prin acte și
declarații de martori.
A arătat că în calitate de
copil născut în localitatea în care părinții săi au fost strămutați are același
statut cu părinții săi.
Prin întâmpinare, pârâta, C.J.P.
Prahova a solicitat respingerea acțiunii, apreciind că reclamantul nu a dovedit
calitatea sa de persoană refugiată și, pe cale de consecință nu poate beneficia
de prevederile Legii nr. 189/2000. Prin sentința civilă nr. 185 din 22
septembrie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios
administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantului și a dispus anularea Hotărârii
nr. 1590 din 22 iulie 2008 emisă de pârâta C.J.P. Prahova, pe care a obligat-o
să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat și să-i acorde drepturile
conferite de Legea nr. 189/2000.
Pentru a dispune astfel,
instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:
A considerat că potrivit
dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile legale,
persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere
de la 06 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din
motive etnice, respectiv s-a refugiat în altă localitate decât cea de
domiciliu.
A constatat că strămutarea părinților
reclamantului din localitatea de domiciliu în altă localitate în cursul anului
1940 s-a datorat persecuțiilor etnice instituite de regimul instaurat în
perioada respectivă și că reclamantul, născându-se în perioada de refugiu a
părinților săi a suferit vexațiile morale și materiale ale condiției de
persoană refugiată.
Împotriva acestei sentințe a
declarat recurs, în termen legal, pârâta, Casa Județeană de Pensii Prahova,
solicitând admiterea acestuia și modificarea sentinței civile atacate, în
sensul respingerii acțiunii reclamantului.
În cuprinsul motivelor de
recurs, pârâta a arătat că soluția pronunțată în cauză este netemeinică
întrucât reclamantul, născut la data de 22 august 1944, adică la 3 ani, 8 luni
și 3 zile de la data refugierii părinților în localitatea de refugiu, nu a suferit
persecuții din motive etnice și nu poate beneficia de drepturile pretinse.
Examinând actele și
lucrările dosarului, Înalta Curte va respinge, ca nefondat recursul declarat de
pârâtă, din considerentele ce se vor arăta în cele ce succed.
Potrivit art. 1 lit. c) din
Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederilor legale, persoana, cetățean
român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie
1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice,
fiind strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu.
În cauză, se reține că familia
reclamantului s-a refugiat din localitatea Ianculești, județul Satu Mare, în județene
Hunedoara și Alba, în cursul lunii septembrie 1940, iar reclamantul s-a născut
la data de 22 august 1944, în timpul refugiului părinților săi.
Efectele refugiului s-au
răsfrânt și asupra reclamantului, de la data nașterii, care se situează în
intervalul de timp avut în vedere de legea menționată.
Prima instanță a observat
corect că Legea nr. 189/2000 nu face nici o diferență în legătură cu persoanele
cărora le sunt aplicabile dispozițiile legii, în sensul că nu stipulează în mod
expres că nu pot beneficia de prevederile acesteia copiii concepuți și născuți
după refugiul părinților.
Prin urmare, față de
împrejurarea că intimata reclamant s-a născut în intervalul de timp avut în
vedere de Legea nr. 189/2008 într-o localitate în care s-au refugiat părinții
săi și întrucât actul normativ evocat nu distinge în ceea ce privește
persoanele refugiate care beneficiază de drepturile reglementate în cuprinsul
său, Înalta Curte constată că recursul pârâtei este nefondat, astfel că, în
temeiul art. 312 C. proc. civ. acesta va fi respins, ca atare, menținându-se
hotărârea atacată ca fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de pârâta C.J.P. Prahova împotriva sentinței civile nr. 185 din 22 septembrie 2008
a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și
fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 25 februarie 2009.