ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1572/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 19 iulie 2007, M.R.B., M.C. și C.C., angajați la SC M.O. SRL au formulat plângere împotriva numitului D.V. și a altor persoane, necunoscute atunci, pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) 1 lit. a) C. pen. și de purtare abuzivă prevăzută în art. 250 alin. (3) din același cod. S-a reținut, de petenți, că în ziua de 16 iunie 2007, în timp ce se aflau cu șalupa pe Lacul Siutghiol, în îndeplinirea atribuțiilor ce le reveneau pentru asigurarea pazei culturilor de pește, au observat o barcă în care erau două persoane cu plase de pescuit, precum și că, după ce ei au început urmărirea, aceste persoane au abandonat plasele și s-au îndreptat spre o zonă a lacului ce era arendată de SC A. SRL Constanța.

În continuarea plângerii s-a relevat că, după ce petenții au sesizat, telefonic, secția a II-a de Poliție din Constanța, au venit la fața locului trei lucrători de poliție care le-au cerut să vină cu șalupa până la malul lacului, în zona arendată de SC A. SRL. S-a învederat că, în momentul în care au ajuns la locul indicat, petenții au fost întâmpinați cu înjurături și amenințări din partea unui grup de 5-6 persoane, între ele aflându-se și D.V. S-a arătat că, la insistențele celor din grupul turbulent, care strigau la lucrătorii de poliție să-i rețină pentru că le-au încălcat proprietatea, aceștia le-au pretins petiționarilor să prezinte documentele societății și cum nu puteau să se conformeze, deoarece acele documente se aflau la sediul societății, au fost debarcați și introduși cu forța în autoturismul poliției, în timp ce erau loviți de angajații SC A. SRL.

S-a mai menționat în cuprinsul plângerii că, în timp ce petentul M.R.B. a încercat să facă un apel telefonic, unul dintre lucrătorii de poliție s-a repezit la el și, îmbrâncindu-l, l-a înjurat și a încercat să-i smulgă aparatul telefonic din mână. În fine, s-a susținut că, revenind de la secția de poliție la care au fost conduși, unde s-a clarificat că SC M.O. SRL avea autorizație de pescuit și, deci, petenții nu erau implicați în activități de braconaj, D.V. nu le-a permis să intre în sediul SC A. SRL și a refuzat să le restituie șalupa pe care le-o reținuse, aceasta fiind indisponibilizată de organele de poliție. Conchizând, petenții au subliniat că faptele descrise de ei în plângere întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 211 alin. (2) 1 lit. a) C. pen.

și de art. 250 alin. (3) din același cod. La solicitarea făcută prin avocat de SC M.O. SRL, Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța a dispus, prin rezoluția din 9 noiembrie 2007, să se restituie acestei societăți șalupa ce-i fusese indisponibilizată de organele de poliție cu ocazia invitării petenților la sediul secției de poliție. Ulterior, prin ordonanța din 16 ianuarie 2008, Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, învederând că se impune să fie efectuate cercetări față de subinspectorul de poliție R.F.I., care atrage competența acestui din urmă parchet, precum și cu privire la agentul șef adjunct de poliție P.I.N.

și agentul de poliție P.C.R. În urma sesizării sale cu soluționarea cauzei, pe baza probelor premergătoare ce au fost administrate, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța a dispus, prin rezoluția din 26 martie 2008: 1. Neînceperea urmăririi penale față de subcomisarul R.F.I., agentul șef adjunct de poliție P.I.N. și agentul de poliție P.C.R. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute în art. 246 și art. 250 alin. (3) C. pen.; 2. Neînceperea urmăririi penale față de D.V. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie prevăzută în art. 211 alin. (2) 1 lit. a) C. pen. S-a motivat că, din materialul probator administrat rezultă, în esență, că lucrătorii de poliție la care se referă plângerea nu și-au depășit atribuțiile în exercitarea funcțiilor ce le-au deținut, iar D.V.

nu a sustras nici un obiect aparținând petenților sau societății comerciale la care erau angajați. Împotriva acestei rezoluții, petenții M.R.B., M.C. și R.C. au formulat plângere la procurorul ierarhic superior. Prin rezoluția din 16 mai 2008, emisă de procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, s-a dispus respingerea plângerii formulate de cei trei petenți, ca neîntemeiată, relevându-se că din probe reiese că petenții au fost conduși la sediul secției de poliție, pentru verificări, deoarece nu dețineau documente justificative în dovedirea afirmațiilor făcute în cadrul reclamației cu care s-au adresat. S-a mai arătat că din materialul probator premergător din dosar nu a rezultat că lucrătorii de poliție ar fi avut comportări abuzive cu ocazia conducerii petenților la secția de poliție și nici că D.V.

ar fi sustras, prin comiterea de acte de violență, vreun bun aparținând SC M.O. SRL. Împotriva celor două rezoluții, petenții s-au adresat cu plângere Curții de Apel Constanța. Prin sentința penală nr. 168/P din 15 decembrie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, a fost admisă plângerea și s-au desființat cele două rezoluții, dispunându-se trimiterea cauzei procurorului, în vederea începerii urmăririi penale, sub următoarele aspecte: - să se pronunțe cu privire la toate faptele reclamate prin plângerea formulată de petenți, inclusiv asupra temeiului juridic pentru unele dintre acestea, cum este infracțiunea de purtare abuzivă prevăzută de art. 250 alin. (3) C. pen.

în cazul lui D.V.; - să administreze toate probele pertinente și necesare, în acest sens: înscrisuri, audierea persoanelor cercetate și a petenților cu privire la cele reclamate și situația de fapt invocată; identificarea și audierea în calitate de martori a persoanelor relevante în cauză, precum și administrarea altor probe ce rezultă din cursul cercetării efectuate. Prin considerentele sentinței s-a subliniat neexistența tuturor acestor probe, fără să se motiveze utilitatea lor prin invocarea de argumente specifice somațiilor, ce s-a apreciat că ar trebui să fie clarificate. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța a declarat recurs împotriva sentinței formulând un singur motiv de casare, prin care se susține, în esență, că au fost încălcate dispozițiile art. 278 1 C. proc.

pen. referitoare la soluția ce se putea adopta de judecător față de particularitățile plângerii examinate. S-a învederat, în acest sens, că procurorul nu poate, limitat la examinarea faptelor cu care este sesizat doar potrivit încadrărilor juridice menționate în plângere, el având posibilitate să facă verificări și aprecieri în raport cu textele de lege aplicabile în opinia sa, care trebuie să răspundă cerințelor de legalitate. S-a relevat, de asemenea, că situația procesuală a lui D.V. nu se impunea a fi examinată în raport cu prevederile înscrise în art. 250 alin. (3) C. pen., deoarece această persoană nu poate fi considerată subiect activ al unei asemenea infracțiuni cât timp nu a avut calitatea de funcționar public în exercițiul atribuțiilor de serviciu, iar din susținerile formulate de petenți prin plângerile adresate nu reiese în mod cert că ei ar fi atribuit săvârșirea acelei infracțiuni și lui D.V.

În concluzie, s-a cerut casarea sentinței și menținerea celor două rezoluții adoptate de procurori. Recursul declarat de procuror este fondat. În adevăr, prin art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen. se prevede că „respingerea plângerii făcute conform art. 275 – art. 278 împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și art. 278, la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță”, precizându-se, în continuare, că „plângerea poate fi făcută și împotriva dispoziției de netrimitere în judecată cuprinse în rechizitoriu”.

În dezvoltarea acestei dispoziții, în cadrul alin. (7) al aceluiași articol s-a reglementat că „judecătorul, soluționând plângerea, verifică rezoluția sau ordonanța atacată, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri prezentate”, pentru ca la alin. (8) să se sublinieze că, în cazul admiterii plângerii, „judecătorul este obligat să arate motivele pentru care a trimis cauza procurorului, indicând, totodată, faptele și împrejurările ce urmează a fi constatate și prin care anume mijloace de probă”. Evident, o atare obligație implică nu numai menționarea formală a faptelor și împrejurărilor ce urmează a fi constatate, cu indicarea mijloacelor de probă, ci și argumentarea utilității verificării și stabilirii acelor fapte și împrejurări, cu relevarea mijloacelor de probă adecvate unui atare scop.

Or, în considerentele sumare ale sentinței sunt încălcate, prin preluare din partea dispozitivă, doar faptele și împrejurările apreciate ca necesare lămuririi cauzei, fără a se demonstra ce motive ar impune ca ele să fie clarificate, pentru ca, în final, să se indice anumite mijloace de probă pentru a fi administrate, cu toate că acele mijloace de probă se regăsesc deja, ca efectuate, în cadrul procedurii premergătoare desfășurate într-un atare scop la procuror. Mai mult, în raport cu adevăratul sens al susținerilor petenților cu privire la persoanele pe care le-au vizat în ansamblu, prin plângerile făcute succesiv, nu se justifică presupunerea că ei ar fi atribuit și lui D.V. săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă, cât timp ei l-au prezentat mai mult ca un element turbulent care le-ar fi oprit șalupa fără să aibă acest drept.

Într-o asemenea situație, chiar dacă, în raport cu dispozițiile art. 258 C. proc. pen., ar fi susceptibile de verificare a atribuțiilor avute de D.V. în cadrul SC A. SRL, pentru caracterizarea atitudinii sale în conflict, față de sensul neechivoc al susținerilor petenților că pretinsul ton violent din exprimarea acestuia și poziția lui agresivă s-a urmărit deposedarea lor de șalupă, rezultă în mod vădit intenția lor de a se plânge, cu privire la el, numai de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie. Cum, însă, din actele dosarului reiese că șalupa aparținând SC M.O. SRL a fost lăsată de lucrătorii de poliție pe proprietatea SC A. SRL, pe baza procesului verbal din 15 iunie 2007 (filele 13 și 102 din Dosarul nr. 19/P/2008), se impune să se rețină că în mod just nu s-a reținut, prin rezoluțiile atacate, că D.V.

s-ar face vinovat de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie. Așa fiind și cum din examinarea, în ansamblu, a materialului probator administrat de procuror, reiese că acesta confirmă în conținutul său împrejurările avute în vedere prin cele două rezoluții, se constată că prin soluția de admitere a plângerii și trimitere a cauzei la procuror, în vederea începerii urmăririi penale, prima instanță a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 278 1 C. proc. pen., ca urmare a neevidențierii corespunzătoare a motivelor pe care s-a întemeiat și a comiterii de erori grave de fapt, în sensul cazurilor de casare prevăzute în art. 385 9 alin. (1) pct. 9 și 18 C. proc. pen. În consecință, urmează ca recursul declarat de procuror să fie admis și, casându-se sentința, să se dispună respingerea, ca nefondată, a plângerii formulate de petenți împotriva rezoluțiilor de neîncepere a urmăririi penale privind pe R.F.I., P.I.N., P.C.R.

și D.V.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța împotriva sentinței penale nr. 168/P din 15 decembrie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie. Casează sentința atacată și rejudecând: Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarii M.R.B., M.C. și C.C. împotriva rezoluției din 26 martie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, pronunțată în Dosarul nr. 19/P/2008. Menține rezoluția atacată. Obligă petiționarii la plata sumelor de câte 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 28 aprilie 2009.