ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1235/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 335/ F din 17 decembrie 2008, Curtea de Apel București, secția a II-a penală pentru cauze cu minori și familie, a admis contestația la executare formulată de condamnatul O.M. și drept consecință a lămurit dispozitivul sentinței penale nr. 135 din 10 iulie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, în sensul că se dispune transferarea condamnatului O.M. într-un penitenciar din România pentru a continua executarea pedepsei totale de 9 ani și 3 luni închisoare. S-a constatat că petentul a executat din această perioadă de la 15 aprilie 2003 la zi.

S-a dispus anularea ordonanței de executare nr. 175 din 4 septembrie 2007 emis în baza sentinței penale nr. 135/2007 și s-a dispus emiterea unui nou mandat. Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, iar onorariul avocatului din oficiu s-a avansat din fondul Ministerului Justiției. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că petentul O.M. a formulat o cerere pe care a adresat-o Ministerului Justiției în care a învederat că pedeapsa de 11 ani și 3 luni închisoare aplicată prin hotărârea nr. 679/2004 a Curții de Apel Gent din Belgia, recunoscută prin sentința penală nr. 135 din 10 iulie 2007 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, este greșită, întrucât pedeapsa pe care o are de executat este mai mare cu 2 ani.

Din actele dosarului instanța de fond a reținut că petentul a fost condamnat la o pedeapsă totală de 11 ani și 3 luni închisoare, însă trebuie să execute efectiv, în regim de detenție, o pedeapsă totală de 9 ani și 3 luni închisoare (compusă din pedepsele de 3 luni, 3 ani și respectiv 6 ani închisoare) și nu de 11 ani și 3 luni, așa cum s-a stabilit prin hotărârea de recunoaștere ce a fost contestată de către condamnat. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs condamnatul O.M., criticând sentința penală nr. 135/2007 pentru diferite erori. Înalta Curte analizând recursul condamnatului O.M. constată că acesta este tardiv. Potrivit art. 385 3 alin. (1) C. proc. pen., termenul de recurs este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel, acest termen curge, potrivit art. 385 3 alin. (2) raportat la art. 363 alin. (3) C. proc.

pen., de la pronunțare, pentru partea care a fost prezentă la dezbateri. Pentru părțile care au lipsit atât la dezbatere, cât și la pronunțare, precum și pentru inculpatul deținut termenul curge de la comunicarea copiei din dispozitiv. În speță, hotărârea atacată (sentința penală nr. 335/ F din 17 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie) a fost pronunțată la 17 decembrie 2008, iar comunicarea hotărârii s-a făcut la 13 ianuarie 2009 în care condamnatul învederează că nu face recurs, după care apare o nouă comunicare din 3 februarie 2009 în care acesta învederează faptul că face recurs. Interpelat de către instanță cu privire la această situație, condamnatul a învederat că într-o primă fază este adevărat că a renunțat la declararea căii de atac a recursului, dar ulterior primirii motivării hotărârii, s-a hotărât să declare recurs.

Conform art. 368 și 385 4 alin. (2) C. proc. pen., după nașterea dreptului la recurs, prin pronunțarea sau comunicarea hotărârii pronunțate, partea poate renunța la dreptul de recurs în mod expres. Renunțarea la recurs este dublu condiționată: 1. Poate avea loc în interiorul termenului de recurs, după pronunțarea hotărârii și până la expirarea termenului; 2. Renunțarea trebuie făcută expres în termeni neechivoci. Renunțarea la recurs exprimă dorința părții ca hotărârea să rămână definitivă față de ea la data expirării termenului de exercitare a căii de atac. Însă asupra renunțării la recurs se poate reveni printr-o declarație expresă făcută până la expirarea termenului de exercitare a căii de atac.

Or, în cauză condamnatul a renunțat la 13 ianuarie 2009 la declararea recursului, după pronunțarea hotărârii, în termeni clari, revenind asupra declarației de renunțare la recurs la 3 februarie 2009 după expirarea termenului de 10 zile de declarare a căii de atac. După expirarea termenului de declarare a recursului nu se poate reveni asupra renunțării pentru că aceasta ar echivala cu declararea recursului peste limitele îngrădite de lege. În raport de aceste considerente, recursul declarat de 3 februarie 2009 este tardiv și urmează a fi respins, ca atare, în baza art. 385 15 alin. (1) lit. a) teza I C. proc. pen. Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul contestator va fi obligat la 400 lei cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca tardiv, recursul declarat de contestatorul O.M. împotriva sentinței penale nr. 335/ F din 17 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul contestator la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 2 aprilie 2009.