ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1871/2009

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 113

din 27 aprilie 2009, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze

cu minori și de familie, a respins, ca neîntemeiată, sesizarea Parchetului de

pe lângă Curtea de Apel București, în ceea ce privește cererea formulată de

persoana condamnată

N.L.A.R., având ca obiect transferarea sa pentru continuarea executării

pedepsei de 10 ani închisoare într-un Penitenciar din Belgia.

Pentru a hotărî astfel, a

reținut că

prin adresa nr. 112/II/5/2009, din data de 13 februarie 2009,

emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și înregistrată pe

rolul Curții de Apel București, secția a Il-a penală și pentru cauze cu minori

și de familie, sub nr. 1425/2/2009 din 16 februarie 2009, a fost trimis, în

temeiul art. 139 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 modificată, dosarul cu

numărul de mai sus privind persoana condamnată

N.L.A.R.,

în vederea soluționării cererii de transfer pentru

continuarea executării, de către condamnat, a pedepsei închisorii într-un

Penitenciar din Belgia.

Din

adresa nr. 49708/2007/AT/C.M din 22 aprilie 2009 emisă de D.D.I.T. din cadrul

Ministerului Justiției rezultă că persoana condamnată are cetățenie belgiană.

A

mai reținut Curtea de Apel București,

secția a II-a penală și pentru cauze

cu minori și familie, că p

rin sentința penală nr. 398 din 15

martie 2007 a Tribunalului București, secția a Il-a penală, modificată prin

decizia penală nr. 32 din 05 februarie 2008 a Curții de Apel București, secția

I penală și rămasă definitivă prin decizia nr. 2278 din 24 iunie 2008 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția penală, numitul N.L.A.R. a fost condamnat,

la pedeapsa de 10 ani închisoare, pentru

săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 C. pen.

De

asemenea, persoana condamnată a fost obligată la plata de despăgubiri civile în

cuantum de 110.000 euro în echivalent în lei către partea vătămată G.S., a unei

prestații lunare de 100 euro cu începere de la 02 ianuarie 2006 către aceeași

parte vătămată, a sumei de 879,11 lei plus dobânda legală către partea civilă

Spitalul Clinic de Urgență, a sumei de 25 lei, cu titlu de cheltuieli de

judecată către partea vătămată, precum și la plata sumei totale de 1100 lei, cu

titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Persoana

condamnată a început executarea pedepsei la data de 03 ianuarie 2006, fiind

propozabil pentru a fi discutat în comisia de liberare condiționată la data de

01 septembrie 2012.

Din

adresa nr. 6/ TRA/1630 din 19 octombrie 2008 a S.P.F.J. din Bruxelles rezultă

că, în Belgia, un deținut este liberat condiționat după ce a executat

fracția

de 1/3 din pedeapsa cu

închisoarea,

tribunalele

fiind, însă, cele care decid

pedeapsa care se va executa.

Conform

art. 59 alin. (l) C. pen. român, după ce a executat cel puțin 2/3 din durata

pedepsei în cazul închisorii care nu depășește 10 ani, condamnatul poate fi

liberat condiționat.

De

asemenea, din referatul întocmit în cauză rezultă că persoana condamnată nu a

achitat cheltuielile judiciare la plata cărora a fost obligată.

Totodată,

nu s-a făcut dovada reparării pagubelor produse prin infracțiune și nici nu s-a

garantat plata despăgubirilor, condamnatul precizând personal că nu are,

momentan, posibilitatea achitării despăgubirilor civile.

Față

de aspectele

reținute, Curtea de Apel București a

constatat

că, în cauză, sunt incidente motivele de refuz

opțional al transferării prevăzute de art. 140 lit. c) și d) din Legea nr. 302/2004

modificată.

Astfel,

potrivit lit. c) a articolului sus-menționat, cererea de transferare poate fi

refuzată în principal, când există indicii suficiente că, odată transferat,

condamnatul ar putea fi pus în libertate imediat sau într-un termen mult prea

scurt față de durata pedepsei rămasă de executat potrivit legii române, ori,

durata împlinirii a 1/3 din pedeapsă este net inferioară fracției de 2/3 din

pedeapsă.

Conform

lit. d) din același articol, un alt motiv de refuz al transferării îl

constituie împrejurarea că persoana condamnată nu a reparat pagubele produse

prin infracțiune și nu a plătit cheltuielile la care a fost obligat prin

hotărârea instanței române și nici nu a garantat plata despăgubirilor.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs persoana transferabilă N.L.A.R., în susținerea orală,

solicitând admiterea recursului și solicitând transferul său într-un Penitenciar

din Belgia, întrucât Ambasada Belgiei va plăti sumele de bani stabilite în

sarcina sa pentru a le achita părții vătămate.

Examinând hotărârea atacată,

motivele de recurs invocate în motivarea orală, cât și din oficiu conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de recurentul

persoană transferabilă N.L.A.R. nu este fondat.

Aprecierea probelor într-o

cauză dedusă judecății este rezultatul unui proces de cunoaștere a realității

obiective.

Din întregul material

probator nu rezultă că recurentul persoană transferabilă a reparat pagubele produse

prin infracțiune și că a plătit cheltuielile la care a fost obligat prin

hotărârea instanței române și nici nu a garantat plata despăgubirilor așa cum

prevăd expres dispozițiile art. 140 lit. d) din Legea nr. 302/2004 cu

modificările și completările ulterioare.

Simpla afirmație a

recurentului persoană transferabilă că suma de bani la care a fost obligat de

instanța română către partea vătămată, va fi achitată de Ambasada Belgiei nu

prezintă o garanție a achitării sumelor respective.

În mod corect Curtea de Apel

București a stabilit incidența în cauză a motivelor de refuz opțional al

transferării prevăzută de art. 140 lit. c) și d) din Legea nr. 302/2004

modificată.

Pentru aceste motive, în

temeiul art. 385

15

alin. (1) pct. b C. proc. pen., Înalta Curte de

Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul

persoană transferabilă N.L.A.R.

În temeiul art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., va obliga recurentul persoană transferabilă la plata

cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de persoana transferabilă N.L.A.R. împotriva sentinței penale

nr. 113 din 27 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și

pentru cauze cu minori și familie.

Obligă recurenta persoană

transferabilă la plata sumei de 520 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 320 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților

Cetățenești.

Onorariul cuvenit

interpretului de limba franceză se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație

și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 20 mai 2009