ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 143/2018

Deliberând asupra contestației de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 228/F din data de 09 noiembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, a fost respinsă, ca nefondată, contestația la executare formulată de petentul A.

Pentru a se pronunța astfel, curtea a reținut următoarele:

Prin Sentința penală nr. 174/F/25.04.2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

A fost recunoscută Sentința penală nr. 1189 din data de 19.06.2003 a Curții de Apel din Anvers, Camera a 8-a - Regatul Belgiei, de condamnare a numitului A., în prezent deținut în Penitenciarul Brugge - Belgia, la pedeapsa de 10 ani închisoare.

A fost recunoscută Sentința penală nr. 1703 din data de 14.10.2009 a Tribunalului de primă instanță din Turnnhout, modificată prin sentința - Curții de Apel din Anvers, Camera 15 - Regatul Belgiei, de condamnare a numitului A. la pedeapsa de 19 ani închisoare.

S-a dispus transferarea condamnatului A. într-un penitenciar din România, pentru continuarea executării pedepsei cumulate de 29 ani închisoare.

S-a dedus din această pedeapsă perioada executată în detenție de către condamnat, de 1825 zile în intervalul 03.06.2002 - 02.06.2007, de 90 zile în intervalul 28.02.2008 - 28.05.2008, respectiv de la 30.05.2008 până la zi.

S-a dispus emiterea unui mandat de executare cu privire la pedeapsa de 29 ani închisoare, la data rămânerii definitive a prezentei sentințe penale.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

PENTru a pronunța această soluție, instanța a reținut că prin Rezoluția nr. 902/II/5/2011, din data de 23.03.2012, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a sesizat această instanță, în temeiul disp. art. 162 alin. (4) și art. 163 din Legea nr. 302/2004 republicată, în vederea recunoașterii Sentinței nr. 1189 din data de 19.06.2003 pronunțată de Curtea de Apel din Anvers -Camera a 8-a și a Sentinței nr. 1703 din data de 14.10.2009 pronunțată de Tribunalul de Primă Instanță din Turnnhout, modificată prin sentința Curții de Apel din Anvers - Camera 15 din data de 14.06.2010, ca urmare a cererii înaintate de către autoritățile judiciare din Belgia de transferare a condamnatului A. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei cumulate de 29 ani închisoare, astfel cum a fost stabilită în statul solicitant.

Analizând actele și lucrările dosarului, pe baza informațiilor și documentelor comunicate de către statul de condamnare, în aplicarea Convenției europene asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg în anul 1983, s-au constatat următoarele:

Prin Sentința nr. 1189 din data de 19.06.2003 pronunțată de Curtea de Apel din Anvers - Camera a 8-a, A. a fost condamnat la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de "furt prin violență sau amenințare" prevăzută de art. 461, 468, 471 și 472 din C. pen. Belgian și "luare de ostatici" prevăzută de art. 347 bis din C. pen. Belgian. În fapt, s-a reținut că, sus-numitul condamnat, împreună cu alți coinculpați, prin violență sau amenințări, pe timp de noapte, folosind un autovehicul sustras, au furat bijuterii și o sumă de bani nedeterminată aparținând persoanelor vătămate B. și C. De asemenea, sus-numitul "s-a făcut vinovat pentru o luare de ostatici, o arestare, o detenție sau o răpire de persoane pentru a răspunde de executarea unui ordin sau a unei condiții, cum ar fi pregătirea sau facilitarea comiterii unei infracțiuni sau delict, favorizarea fugii, evadării, obținerii eliberării sau asigurării impunității autorilor sau complicilor unei infracțiuni sau delict, în vreme ce ostaticul a fost eliberat în mod deliberat în cele cinci zile care au urmat arestării, detenției sau fugii, fără să fi respectat acel ordin sau condiție."

Prin Sentința nr. 1703 din data de 14.10.2009 pronunțată de Tribunalul de Primă Instanță din Turnnhout, modificată prin sentința Curții de Apel din Anvers - Camera 15 din data de 14.06.2010, A. a fost condamnat la o pedeapsă suplimentară de 19 ani închisoare pentru săvârșirea a două infracțiuni de "furt cu violență" prevăzute de art. 461, 468, 469, 471, 472, 473 din C. pen. Belgian, unei infracțiuni de "fraudă informatică" prev. de art. 504 din C. pen. Belgian, unei infracțiuni de "port interzis de armă" prev. de art. 1, 2, 3, 8, 23, 24, 25, 26, 29, 46, 58, 49 din Legea din 08.06.2006, unei infracțiuni de "încercare de fraudă informatică" prev. de art. 51, 53 și 504 din C. pen. Belgian și unei infracțiuni de "privare ilegală de libertate "prev. de art. 434 din C. pen. Belgian. În fapt, s-a reținut că:

- la data de 12.09.2007 în orașul Turnhout, împreună cu un alt coinculpat, au sustras prin violență sau amenințare diverse bunuri mobile cât și sume de bani de la persoanele vătămate D. și E. pe care, în aceeași împrejurare, le-au lipsit de libertate;

- la data de 23.02.2008 în orașul Vosselaar, împreună cu un alt coinculpat, au sustras prin violență sau amenințare diverse bunuri mobile cât și sume de bani de la persoana vătămată F.;

- la data de 24.02.2008 în orașul Anvers, împreună cu un alt coinculpat, folosind fără drept un card bancar a sustras din contul bancar al unei persoane suma de 620 euro și a încercat, fără a reuși, să sustragă o sumă de bani și dintr-un alt cont bancar;

- la data de 30.05.2008 a purtat fără drept asupra sa un pistol "Smith & Wesson".

În raport cu faptele reținute în hotărârile definitive de condamnare, s-a constatat îndeplinită condiția dublei incriminări, prevăzută de art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004, cu modificările și completările ulterioare, precum și de art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg în anul 1983.

S-a reținut că faptele inculpatului au corespondent și în legislația penală română, acestea întrunind elementele constitutive ale infracțiunilor de "tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (21) lit. a), c) din C. pen. român, pedepsită cu închisoarea de la 7 la 20 ani și "lipsire de libertate în mod ilegal" prev. de art. 189 alin. (1) și 2 din C. pen. român, pedepsită cu închisoarea de la 7 la 15 ani (în cazul primei condamnări); "tâlhărie" prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (21) lit. a), c) din C. pen. român, pedepsită cu închisoarea de la 7 la 20 ani, "lipsire de libertate în mod ilegal" prev. de art. 189 alin. (1) și (2) din C. pen. român, pedepsită cu închisoarea de la 7 la 15 ani, "nerespectarea regimului armelor și munițiilor" prev. de art. 279 alin. (1) din C. pen. român, pedepsită cu închisoarea de la 2 la 8 ani cât și infracțiunea prev. de art. 49 din Legea 161/2003 modif., pedepsită cu închisoarea de la 3 la 12 ani (în cazul celei de-a doua condamnări).

Referitor la situația executării pedepsei, din comunicările succesive transmise de autoritățile belgiene a rezultat că A. are de executat o pedeapsă totală de 29 ani închisoare. Potrivit adresei din data de 24.02.2012 emise de Serviciul Public Federal de Justiție Belgian, din pedeapsa mai sus- menționată, numitul A. a executat deja o perioadă de 1825 de zile în intervalul 03.06.2002 - 02.06.2007 și o perioadă de 90 de zile în intervalul 28.02.2008 - 28.05.2008. Ulterior, A. a fost arestat din nou începând cu data de 30.05.2008, încetarea executării pedepsei fiind prevăzută pentru data de 18.02.2032, susnumitul putând beneficia de eliberare condiționată începând cu data de 25.02.2021.

La acel moment condamnatul se afla încarcerat în Penitenciarul din Bruges, Regatul Belgiei și s-a reținut că a fost de acord cu transferarea sa într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei pronunțate de autoritățile belgiene.

Astfel, Curtea a constatat că sunt îndeplinite toate condițiile pentru transferarea în România a condamnatului A., astfel cum sunt prevăzute în art. 143 din Legea nr. 302/2004, cu modificările și completările ulterioare, întrucât acesta este resortisant al statului român, hotărârile prin care i-au fost aplicate în Belgia pedepsele de 10 ani închisoare, respectiv de 19 ani închisoare, sunt definitive și executorii, la data primirii cererii de transferare mai avea de executat peste 6 luni din durata pedepselor respective, iar faptele care au atras condamnările sale de către instanțele belgiene constituie infracțiuni și potrivit legii penale a statului român.

Sentința menționată a rămas definitivă prin nerecurare, petentul arătând că nu declară cale de atac împotriva acesteia.

Raportat la această situație de fapt, Curtea a făcut o serie de considerații asupra naturii juridice a cererii formulate de petent. Astfel, în mod evident, aceasta nu poate reprezenta o contestație în anulare, astfel cum a fost intitulată, deoarece nu se invocă niciun motiv prevăzut de art. 426 C. proc. pen. și nici situația de fapt prezentată de petent nu poate fi circumscrisă unuia din motivele de contestație în anulare prevăzute de textul legal menționat.

Argumente similare se opun și calificării cererii petentului ca o revizuire întemeiată pe disp. art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. (existența unor fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză), deoarece acesta nu a invocat fapte sau împrejurări noi necunoscute de completul care a pronunțat Sentința penală nr. 174/F/25.04.2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și, oricum, acest motiv de revizuire nu putea fi invocat decât în cazul în care prin hotărârea respectivă s-ar fi dispus o soluție de condamnare, renunțarea aplicării pedepsei sau amânarea executării acesteia, astfel cum prevede art. 453 alin. (3) C. proc. pen.

Nu se poate pune nici problema calificării cererii ca o solicitare de aplicare a legii penale mai favorabile, deoarece o astfel de cerere a fost deja definitiv soluționată în privința numitului A. prin Sentința penală nr. 408/4.07.2017 a Tribunalului Dolj și Decizia penală nr. 292/1.08.2017 a Curții de Apel Craiova.

De asemenea, cererea petentului nu poate fi considerată nici ca reprezentând o cerere de contopire pedepse întemeiată pe disp. art. 585 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., deoarece operațiunea de contopire se poate realiza doar în situația în care petentul ar avea de executat două sau mai multe pedepse cu închisoarea aplicate pentru fapte concurente, fiecare însoțită de un mandat separat de executare a acesteia.

Practic, în toate cazurile anterior menționate, cererea petentului ar fi respinsă ca inadmisibilă.

Curtea a reținut însă că, de fapt, petentul este nemulțumit de modul în care Curtea de Apel București a recunoscut, prin Sentința penală nr. 174/F/25.04.2012 cele două hotărâri judecătorești pronunțate de autoritățile judiciare belgiene cu privire la acesta (Sentința penală nr. 1189 din data de 19.06.2003 a Curții de Apel din Anvers, Camera a 8-a - Regatul Belgiei și Sentința penală nr. 1703 din data de 14.10.2009 a Tribunalului de primă instanță din Turnnhout, modificată prin sentința - Curții de Apel din Anvers, Camera 15 - Regatul Belgiei), deși, după cum s-a arătat deja, nu a apreciat că se impune declararea recursului împotriva acesteia, la momentul comunicării sale.

În esență, prin hotărârea menționată s-a apreciat că pedepsele de 10, respectiv 19 ani închisoare aplicate petentului de autoritățile belgiene se vor executa cumulat și că ele nu sunt susceptibile de contopire conform legii române.

În aceste condiții, singurul mod în care cererea petentului ar putea teoretic să producă efecte juridice ar fi prin calificarea sa ca fiind o contestație la executare bazată pe disp. art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. (existența unei nelămuriri privind hotărârea ce se execută sau o împiedicare la executare).

Curtea a constată însă că, din această perspectivă, cererea petentului, deși admisibilă, este vădit neîntemeiată. Astfel, prin Sentința penală nr. 174/F/25.04.2012 pronunțată de Curtea de Apel, secția a II-a penală, s-a arătat cu claritate care au fost motivele pentru care instanța a reținut că petentul are de executat o pedeapsă de 29 de ani închisoare (relațiile transmise de autoritățile belgiene, adresa emisă de Serviciul Public Federal de Justiție belgian). Totodată, s-a precizat că petentul va fi transferat în România pentru continuarea executării pedepsei cumulate de 29 de ani închisoare, respectând felul și durata acesteia.

În aceste condiții, Curtea a constatat că nu există nici o nelămurire privind hotărârea ce se execută, dispozițiile cuprinse în Sentința penală nr. 174/F/25.04.2012 pronunțată de Curtea de Apel, secția a II-a penală, fiind clare și argumentate în considerentele acesteia. Nu s-a reținut nici existența vreunei contradicții între considerentele și dispozitivul hotărârii sau orice altă împrejurare de natură a crea nelămuriri privind soluția dispusă, durata pedepsei recunoscute sau modul de executare a acesteia. Faptul că petentul apreciază ca netemeinică această soluție constituie un aspect care trebuia valorificat pe calea recursului, cale de atac menționată expres în dispozitivul hotărârii ce i-a fost comunicată acestuia.

Împotriva Sentinței penale nr. 228/F din data de 09 noiembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, a formulat contestație condamnatul A.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală la data de 04 ianuarie 2018.

Examinând contestația formulată de condamnatul A., în raport cu dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază contestația formulată ca fiind nefondată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 598 alin. (1) C. proc. pen. contestația împotriva executării hotărârilor penale se poate face în următoarele cazuri:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

Astfel, contestația la executare reprezintă mijlocul procesual ce poate fi exercitat pentru soluționarea incidentelor prevăzute de legea penală sau procesual penală ivite înainte ori în timpul executării hotărârii penale definitive sau după executarea hotărârii penale definitive, dar în legătură cu aceasta.

Contestatorul a invocat faptul că pedeapsa sa principală este de 19 ani închisoare și că autoritățile belgiene au comis o eroare atunci când au transmis că pedeapsa sa este de 29 ani închisoare.

Înalta Curte constată că, în mod corect, instanța fondului a reținut că în cauză nu subzistă niciunul din cazurile de contestație la executare prev. de art. 598 C. proc. pen., pe calea contestației la executare formulată în baza art. 598 C. proc. pen., neputând fi pusă în discuție legalitatea și temeinicia unei hotărâri judecătorești pronunțate de autoritățile judiciare dintr-un alt stat în condițiile în care această hotărâre a fost recunoscută pe cale principală de o instanță din România.

În acest sens, se constată că motivele pentru care instanța, prin Sentința penală nr. 174/F/25.04.2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a reținut că petentul are de executat o pedeapsă de 29 de ani închisoare, respectiv relațiile transmise de autoritățile belgiene, adresa emisă de Serviciul Public Federal de Justiție belgian sunt indicate cu claritate în sentința de recunoaștere a hotărârii străine. Totodată, s-a precizat că petentul va fi transferat în România pentru continuarea executării pedepsei cumulate de 29 de ani închisoare, respectând felul și durata acesteia.

În aceste condiții, în mod corect, s-a stabilit că nu este incident niciun caz de contestație la executare dintre cele prevăzute la art. 598 C. proc. pen.

În ceea ce privește criticile contestatorului referitoare la durata condamnărilor și la netemeinicia hotărârii prin care are de executat 29 de ani închisoare, în condițiile în care pedeapsa sa este de numai 19 ani închisoare, instanța arată că acestea nu pot fi valorificate în acest cadru procesual, instanța putând numai verifica dacă sunt aplicabile dispozițiile art. 598 C. proc. pen.

Mai mult decât atât, aceste aspecte trebuiau valorificate pe calea recursului, însă contestatorul, deși se declară nemulțumit de modul în care Curtea de Apel București a recunoscut, prin Sentința penală nr. 174/F/25.04.2012 cele două hotărâri judecătorești pronunțate de autoritățile judiciare belgiene cu privire la acesta (Sentința penală nr. 1189 din data de 19.06.2003 a Curții de Apel din Anvers, Camera a 8-a - Regatul Belgiei și Sentința penală nr. 1703 din data de 14.10.2009 a Tribunalului de primă instanță din Turnnhout, modificată prin sentința - Curții de Apel din Anvers, Camera 15 - Regatul Belgiei) a apreciat că nu se impune declararea recursului împotriva acesteia, la momentul comunicării sale.

PENTru aceste considerente. Înalta Curte, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b), va) respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul A. împotriva Sentinței penale nr. 228/F din data de 09 noiembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va fi obligat contestatorul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 130 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul A. împotriva Sentinței penale nr. 228/F din data de 09 noiembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 130 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 februarie 2018.

Procesat de GGc - NN