ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 637/2018

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 43/F din data de 8 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I- a penală, în Dosar nr. x/2018, a fost respinsă, ca nefondată, contestația la executare formulată de condamnatul A. împotriva Sentinței penale nr. 126 din data de 6 august 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală în Dosarul nr. x/2015, definitivă prin Decizia penală nr. 95/A din data de 23 martie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. contestatorul condamnat a fost obligat la plata sumei de 100 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, urmând ca onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 130 lei, să fie suportat din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut următoarele:

Prin Sentința penală nr. 126 din data de 6 august 2015, pronunțată în Dosarul nr. x/2015 Curtea de Apel București, secția I Penală a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

În baza art. 130 și urm. din Legea nr. 302/2004 cu modificările și completările ulterioare, a fost recunoscută hotărârea nr. T20147149 din data de 4 septembrie 2014, pronunțată de Curtea Coroanei Harrow, definitivă la data de 4 septembrie 2014, prin care cetățeanul român A. a fost condamnat la pedeapsa de 9 ani închisoare.

S-a dispus transferarea condamnatului A. într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 9 ani închisoare.

A fost dedusă perioada executată de la data de 24 martie 2014 la zi și s-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii la data rămânerii definitive a sentinței.

Prin Decizia penală nr. 95/A din data de 23 martie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală în Dosarul nr. x/2015, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de persoana solicitată A. împotriva Sentinței penale nr. 126 din 6 august 2015 a Curții de Apel București, secția I Penală.

La data de 18 decembrie 2017, condamnatul A. a formulat contestație la executare, întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) și lit. d) C. proc. pen.

În motivarea scrisă a contestației la executare, condamnatul a invocat încălcarea mai multor dispoziții din Legea nr. 302/2004, arătând că prin transferarea sa în România situația sa este agravată, întrucât în țara unde a fost condamnat urma să fie pus în libertate la data de 27 decembrie 2017, iar în România abia la 22 martie 2020.

Examinând dosarul cauzei, prin prisma motivelor invocate de condamnatul A., Curtea de Apel București a constatat că, în cauză nu sunt incidente dispozițiile legale menționate.

Contestația la executare reprezintă un mijloc jurisdicțional de rezolvare a incidentelor survenite pe parcursul executării pedepselor, pe această cale neputându-se modifica o hotărâre rămasă definitivă, întrucât s-ar aduce atingere autorității de lucru judecat, stabilității raporturilor juridice.

Curtea de Apel a constatat că, în prezenta cauză, contestatorul condamnat A. nu a invocat în fapt nici-o nelămurire cu privire la dispozitivul Sentinței penale nr. 126 din data de 6 august 2015 a Curții de Apel București, secția I Penală și nici un motiv care să conducă la micșorarea pedepsei, în accepțiunea prevederilor legale menționate, acesta este nemulțumit de faptul că urmare a transferării sale într-un penitenciar din România, liberarea sa condiționată poate fi dispusă la o dată ulterioară celei la care ar fi fost liberat în Marea Britanie.

Potrivit prevederilor legale în materie, după recunoașterea hotărârii pronunțate de Curtea Coroanei Harrow și transferarea condamnatului A. în România, în vederea continuării executării pedepsei de 9 ani închisoare, regimul executării pedepsei privative de libertate aplicate de autoritățile judiciare din Marea Britanie, este cel prevăzut de legislația românească, fiind incidente cu privire la liberarea condiționată dispozițiile legale prevăzute de C. pen. român și în nici un caz cele prevăzute de legislația din Marea Britanie.

Împotriva Sentinței penale nr. 126 din data de 6 august 2015, pronunțată în Dosarul nr. x/2015 Curtea de Apel București, secția I Penală, în termen legal, condamnatul A. a declarat contestație, arătând că prin transferarea sa în România situația sa este agravată întrucât liberarea condiționată poate fi dispusă la o dată ulterioară celei la care ar fi avut vocație în Marea Britanie.

Examinând contestația formulată de condamnatul A. împotriva Sentinței penale nr. 43/F din data de 8 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, în raport cu actele și lucrările din dosar, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Contestația la executare reprezintă procedeul jurisdicțional prevăzut de lege pentru rezolvarea incidentelor ivite pe parcursul executării unei hotărâri penale definitive.

Potrivit art. 598 C. proc. pen. contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se executa sau vreo împiedicare la executare;

d) când se invoca amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

Analizând cererea de contestație la executare formulată de condamnatul A., Înalta Curte constată că, în speță, nu este incident nici unul din cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 598 C. proc. pen.

În realitate, condamnatul critică regimul liberării condiționate, fiind nemulțumit de prevederile C. pen. întrucât liberarea sa condiționată ar fi putut fi dispusă la o dată ulterioară celei la care ar fi fost liberat în Marea Britanie, ceea ce nu este posibil în calea unei contestații le executare.

Pe calea contestație le executare se pot invoca numai aspecte ce privesc exclusiv executarea hotărârilor, neputându-se pune în discuție legalitate și temeinicia hotărârilor în baza cărora se face executare și nu se poate ajunge la modificarea hotărârilor rămase definitive.

După recunoașterea hotărârii de condamnare și transferarea persoanei în vedere continuării pedepsei într-un penitenciar din România, regimul executării pedepsei este guvernat de legea română, neavând relevanță dacă în statul unde a fost pronunțată hotărârea legile ar fi fost favorabile persoanei condamnate.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că hotărârea contestată este legală și temeinică, motiv pentru care va respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A. împotriva Sentinței penale nr. 43/F din data de 8 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală.

Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul A., în sumă de 130 lei, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A. împotriva Sentinței penale nr. 43/F din data de 8 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în sumă de 130 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 iunie 2018.

Procesat GGC MM