ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2664/2009
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2664/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului penal de față; Prin încheierea din 1 iulie 2009, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 5330 /2/2009 (1391/2009) s-a prelungit arestarea provizorie în regim de urgență a numitului V.A.J.E. pe o perioadă de 30 de zile, de la 9 iulie 2009 orele 13,30 la 7 august 2009 orele 13,30. S-a apreciat că această măsură se impune față de lipsa documentelor necesare în scopul extrădării, precum și față de faptul că în cauză există indicii temeinice pentru menținerea persoanei extrădabile în arest, având în vedere actele dosarului din care rezultă că acesta ar fi săvârșit pe teritoriul S.U.A. fapte ce au corespondent în legislația penală română realizând conținutul constitutiv al infracțiunilor prevăzută de art. 10 raportat la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și respectiv prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., pedepsite cu închisoare de la 5 la 20 de ani.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs persoana extrădabilă, arătând că în cauză nu se mai justifică măsura arestării provizorii, câtă vreme autoritățile americane nu au răspuns Curții de Apel în sensul de a remite toate actele necesare continuării procedurii. Examinând încheierea recurată prin prisma criticilor formulate și din oficiu conform art. 385 6 alin. (3) C. proc pen., Curtea constată că recursul este nefondat. Potrivit art. 12 alin. (1) și (4) din Legea nr. 111/2008 pentru ratificarea Tratatului de extrădare dintre România și Statele Unite ale Americii. în caz de urgență statul solicitat poate cere arestarea provizorie a persoanei căutate, în așteptarea cererii de extrădare și a documentelor anexate acesteia.
Cu excepția cazului în care există motive temeinice pentru menținerea în stare de arest, persoana care a fost arestată provizoriu va fi pusă în libertate la expirarea unei perioade de 60 de zile de la data arestării provizorii, dacă statul solicitat nu a primit cererea oficială de extrădare și documentele în sprijinul acesteia. În speță, împotriva cetățeanului columbian V.A. J.E. a fost luată măsura arestării provizorii în vederea extrădării, în baza unui mandat de arestare emis de Tribunalul Districtual al Statelor Unite pentru Districtul de Sud al New York pentru implicarea sa ca lider al unei organizații care se ocupă cu traficul drogurilor. acesta finanțând achiziția unui avion în scopul de a transporta cantități mari de cocaină.
Curtea constată că menținerea acestei măsuri prin încheierea recurată s-a făcut în limitele și condițiile impuse de Tratatul de extrădare, ținând seama de gravitatea acuzațiilor aduse persoanei recurentului, fapte care sunt incriminate și de legislația statului român. În aceste condiții, recursul exercitat de către persoana extrădabilă este nefondat și urmează a fi respins conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana extrădabilă V.A.J.E. împotriva încheierii din 1 iulie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 5330/2/2009 (1391/2009).' Obligă recurentul persoană extrădabilă la plata sumei de 125 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Onorariul interpretului de limbă spaniolă care a asigurat traducerea susținerilor recurentului persoană solicitată se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 15 iulie 2009.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.