ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3391/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 59 din 11 februarie 2009 a Curții de Apel Cluj a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii și, pe fondul cauzei, a fost admisă acțiunea reclamantului C.S. în contradictoriu cu A.N.R.P., în sensul că a fost obligată pârâta să emită titlul de plată pentru suma reprezentând actualizarea cu rata inflației a cuantumului de 78.530,43 lei, acordată cu titlu de despăgubiri, actualizare ce urmează a se realiza pe perioada 25 iulie 2006 – 28 august 2008 și în continuare, până la achitarea integrală a acestei sume, în funcție de rata inflației. De asemenea, instanța a obligat pârâta să vireze în contul reclamantului suma rezultată în urma actualizării dispuse a fi efectuate.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că, prin dispoziția nr. 1308 din 21 aprilie 2004 emisă de Primarul Municipiului Baia Mare, a fost soluționată cererea de restituire în natură a imobilului, casă demolată și teren, situat în Baia Mare, în sensul că a fost respinsă cererea de restituire întrucât s-a constatat imposibilitatea retrocedării imobilului, terenul solicitat fiind ocupat de blocuri de locuințe și s-a dispus acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, sub formă de titluri de valoare nominală sau acțiuni, în sumă de 680.530.201 lei.

În urma intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, dosarul constituit în urma cererii de restituire a reclamantului a fost înaintat Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar la data de 25 iulie 2006 a fost emisă Decizia nr. 785/2006 având ca obiect emiterea titlului de despăgubire în favoarea reclamantului, pentru suma de 78.530,43 lei, reprezentând valoarea actualizată a titlurilor de valoare nominală emise la 1 iulie 2004. Decizia arătată nu a fost contestată, iar la data de 18 octombrie 2007 reclamantul a înregistrat la sediul A.N.R.P. cererea sa de opțiune, în sensul că a solicitat plata efectivă a acestor măsuri reparatorii. Instanța a reținut că a fost emis titlul de plată nr. 1481 din 14 decembrie 2007 pentru suma de 78.530,43 lei, sumă ce a fost virată reclamantului prin O.P.

nr. 1486 din 28 august 2008. Având în vedere situația de fapt dedusă judecății, instanța a respins excepția de inadmisibilitate a acțiunii, invocată de pârâtă, pentru lipsa plângerii prealabile, întrucât în cauza de față reclamantul a solicitat obligarea la plata unor sume de bani care să reprezinte valoarea actualizată a celei pentru care s-a emis titlul de plată nr. 1481/2007, situație în care nu este necesară parcurgerea procedurii prealabile. Instanța a considerat că drepturile invocate de reclamant pot fi recunoscute și protejate într-o manieră efectivă și concretă prin obligarea pârâtei la emiterea actului administrativ care să țină cont de principiul unei reparații integrale a pagubei.

Instanța a apreciat că apărarea pârâtului, în sensul că legea nu prevede actualizarea sumelor pentru care au fost emise titluri de plată, nu poate fi acceptată întrucât dreptul de creanță născut în favoarea reclamantului reprezintă o valoare patrimonială și are caracteristicile unui bun în sensul art. 1 alin. (1) din Protocolul adițional nr. 1 al C.E.D.O. Instanța a apreciat că pârâta era ținută de a lua toate măsurile necesare pentru a se respecta decizia nr. 785/2006, inclusiv actualizarea sumei până la momentul achitării efective, întrucât existența disponibilităților bănești sau inconsecvențele legislative nu sunt argumente care să justifice comportamentul autorității competente.

Pentru a ajunge la această concluzie, instanța a luat în considerare faptul că reclamantul a fost lipsit în mod arbitrar de atributele dreptului de proprietate asupra imobilului preluat abuziv de Statul Român, având în vedere și durata excesiv de îndelungată a procedurilor urmate pentru acordarea măsurilor reparatorii, durată apreciată în cauza de față nerezonabilă. De asemenea, instanța a apreciat că neacordarea sumei actualizate a despăgubirii primite ar însemna obligarea reclamantului la suportarea unei sarcini excesive și exorbitante, care nu poate fi justificată prin rațiunile invocate de pârâtă. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs A.N.R.P., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând prevederile art. 304 1 și art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Prin motivele de recurs recurenta-pârâtă aduce, în esență, următoarele critici sentinței recurate: - Instanța de fond, prin sentința atacată în mod greșit a soluționat excepția lipsei procedurii prealabile, invocată prin întâmpinare. Această procedură obligatorie potrivit art. 7 din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare se impunea a fi îndeplinită întrucât reclamantul contestă un act administrativ, respectiv titlul de plată emis de A.N.R.P. - Cu privire la fondul cauzei, se susține că sentința este lipsită de temei legal, fiind pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, întrucât nu sunt prevăzute reglementări pentru actualizarea sumelor de bani stabilite prin deciziile emise de către A.N.R.P.

– D.P.A.D.N., în raport de rata inflației, de cursul Euro, astfel cum solicită intimatul-reclamant. Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca inadmisibil pe considerentul că deși acesta se motivează prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în realitatea vizează motive de netemeinicie. De asemenea se consideră îndreptățit la actualizarea sumelor cuprinse în decizia 785/2006, considerând temeinică și legală sentința recurată. Recurenta-pârâtă a formulat concluzii scrise prin care reiterează cele susținute în motivele de recurs. Înalta Curte, analizând recursul formulat în raport de prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., căruia i se circumscriu criticile din recurs, precum și în raport de dispozițiile art. 304 1 C. proc.

civ., de dispozițiile legale incidente, de înscrisurile care există la dosarul cauzei, de jurisprudența în materie, apreciază că acesta este fondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse. După cum se constată, intimatul-reclamant prin cererea dedusă judecății a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 1481 din 14 decembrie 2007, reprezentând titlu de plată emis de recurenta-pârâtă A.N.R.P. Această decizie a fost emisă în cadrul procedurii prevăzute în Titlul VII „Regimul stabilirii și plăților despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea nr. 247/2005. Prin O.U.G. nr. 81/2007, pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, a fost introdus art. 13 1 în Titlul VII din Legea nr. 247/2005 prin care se statuează că A.N.R.P.

coordonează procesul de acordare a despăgubirilor realizând activitățile prevăzute în acte normative speciale, precum și activitățile necesare implementării prezentei legi, incluzând printre acestea și emiterea titlurilor de plată. Prin urmare, decizia menționată reprezentând titlu de plată este un act administrativ emis în procedura prevăzută de Titlul VII menționat. Legiuitorul nu a prevăzut expres condițiile și instanța competentă în ceea ce privește atacarea unui asemenea act. Întrucât titlul de plată se înscrie în categoria actelor administrative emise de o autoritate publică centrală, orice contestație cu privire la acesta se supune dispozițiilor Legii nr. 554/2004, lege cadru în materia contenciosului administrativ.

Pe de altă parte, titlul de plată, fiind emis în cadrul procedurii prevăzute de Titlul VII, se apreciază că și acesta urmează aceleași reguli referitoare la căile de atac în justiție cu cele ale deciziilor adoptate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, putând fi atacate la instanța de contencios administrativ competentă, fiind aplicabile dispozițiile art. 19 și art. 20 din Titlul VII din Legea nr. 247/2007, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit art. 19 Titlul VII din Legea nr. 247/2005, „deciziile adoptate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, pot fi atacate cu contestație în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/ 2004… ”. Sintagma folosită de legiuitor „în condițiile Legii contenciosului administrativ”, conduce în mod obligatoriu la respectarea dispozițiilor acestei legi, în speță a dispozițiilor art. 7 alin. (1) care prevăd ca o condiție obligatorie, parcurgerea procedurii prealabile administrative, anterior introducerii acțiunii la instanța de contencios administrativ. Prima instanță recunoscând competența sa de a analiza pe fond decizia nr. 1481/2007 emisă de recurentă, în condițiile Legii nr. 554/2004, în mod eronat a considerat că nu este necesară parcurgerea procedurii administrative prealabile, prevăzută de art. 7 alin. (1) din această lege, deși aceste dispoziții prevăd în mod imperativ îndeplinirea acestei proceduri.

Cum în speța de față intimatul-reclamant nu a parcurs această procedură prealabilă, adresându-se direct instanței de contencios administrativ, în mod eronat instanța de fond a soluționat excepția formulată de recurenta-pârâtă, întrucât îndeplinirea procedurii prealabile este reglementată ca o condiție de exercitare a dreptului la acțiune, a cărei neîndeplinire atrage inadmisibilitatea cererii la instanța de contencios administrativ. În concluzie, nefiind făcută dovada îndeplinirii acestei proceduri, este întemeiată excepția neîndeplinirii procedurii prealabile, fapt ce atrage inadmisibilitatea acțiunii și face de prisos cercetarea în fond a cererii și implicit a celorlalte motive de recurs, potrivit art. 137 alin. (1) C. proc.

civ. Având în vedere aceste considerente, se apreciază ca fiind fondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât instanța de fond a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. În raport de cele reținute, sunt nefondate apărările intimatului-reclamant referitoare la inadmisibilitatea recursului pe considerentul că acesta nu este motivat prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Prin urmare, se impune în baza art. 312 alin. (1) teza I, alin. (3) C. proc. civ., admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, pe fond, respingerea acțiunii reclamantului ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de A.N.R.P. împotriva sentinței civile nr. 59 din 11 februarie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și pe fond respinge acțiunea reclamantului C.S. ca inadmisibilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 iunie 2009.