ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3391/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința nr. 59 din 11 februarie

2009 a Curții de Apel Cluj a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii

și, pe fondul cauzei, a fost admisă acțiunea reclamantului C.S. în

contradictoriu cu A.N.R.P., în sensul că a fost obligată pârâta să emită titlul

de plată pentru suma reprezentând actualizarea cu rata inflației a cuantumului

de 78.530,43 lei, acordată cu titlu de despăgubiri, actualizare ce urmează a se

realiza pe perioada 25 iulie 2006 – 28 august 2008 și în continuare, până la

achitarea integrală a acestei sume, în funcție de rata inflației.

De asemenea, instanța a obligat pârâta să

vireze în contul reclamantului suma rezultată în urma actualizării dispuse a fi

efectuate.

Pentru a pronunța această hotărâre

instanța de fond a reținut că, prin dispoziția nr. 1308 din 21 aprilie 2004

emisă de Primarul Municipiului Baia Mare, a fost soluționată cererea de

restituire în natură a imobilului, casă demolată și teren, situat în Baia Mare,

în sensul că a fost respinsă cererea de restituire întrucât s-a constatat

imposibilitatea retrocedării imobilului, terenul solicitat fiind ocupat de

blocuri de locuințe și s-a dispus acordarea măsurilor reparatorii prin

echivalent, sub formă de titluri de valoare nominală sau acțiuni, în sumă de

680.530.201 lei.

În urma intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005,

dosarul constituit în urma cererii de restituire a reclamantului a fost

înaintat Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar la data de 25

iulie 2006 a fost emisă Decizia nr. 785/2006 având ca obiect emiterea titlului

de despăgubire în favoarea reclamantului, pentru suma de 78.530,43 lei,

reprezentând valoarea actualizată a titlurilor de valoare nominală emise la 1

iulie 2004.

Decizia arătată nu a fost contestată, iar

la data de 18 octombrie 2007 reclamantul a înregistrat la sediul A.N.R.P.

cererea sa de opțiune, în sensul că a solicitat plata efectivă a acestor măsuri

reparatorii.

Instanța a reținut că a fost emis titlul

de plată nr. 1481 din 14 decembrie 2007 pentru suma de 78.530,43 lei, sumă ce a

fost virată reclamantului prin O.P. nr. 1486 din 28 august 2008.

Având în vedere situația de fapt dedusă

judecății, instanța a respins excepția de inadmisibilitate a acțiunii, invocată

de pârâtă, pentru lipsa plângerii prealabile, întrucât în cauza de față

reclamantul a solicitat obligarea la plata unor sume de bani care să reprezinte

valoarea actualizată a celei pentru care s-a emis titlul de plată nr. 1481/2007,

situație în care nu este necesară parcurgerea procedurii prealabile.

Instanța a considerat că drepturile

invocate de reclamant pot fi recunoscute și protejate într-o manieră efectivă

și concretă prin obligarea pârâtei la emiterea actului administrativ care să

țină cont de principiul unei reparații integrale a pagubei.

Instanța a apreciat că apărarea

pârâtului, în sensul că legea nu prevede actualizarea sumelor pentru care au

fost emise titluri de plată, nu poate fi acceptată întrucât dreptul de creanță

născut în favoarea reclamantului reprezintă o valoare patrimonială și are

caracteristicile unui bun în sensul art. 1 alin. (1) din Protocolul adițional

nr. 1 al C.E.D.O.

Instanța a apreciat că pârâta era ținută

de a lua toate măsurile necesare pentru a se respecta decizia nr. 785/2006,

inclusiv actualizarea sumei până la momentul achitării efective, întrucât

existența disponibilităților bănești sau inconsecvențele legislative nu sunt

argumente care să justifice comportamentul autorității competente.

Pentru a ajunge la această concluzie,

instanța a luat în considerare faptul că reclamantul a fost lipsit în mod

arbitrar de atributele dreptului de proprietate asupra imobilului preluat

abuziv de Statul Român, având în vedere și durata excesiv de îndelungată a

procedurilor urmate pentru acordarea măsurilor reparatorii, durată apreciată în

cauza de față nerezonabilă.

De asemenea, instanța a apreciat că

neacordarea sumei actualizate a despăgubirii primite ar însemna obligarea

reclamantului la suportarea unei sarcini excesive și exorbitante, care nu poate

fi justificată prin rațiunile invocate de pârâtă.

Împotriva

acestei hotărâri a declarat recurs A.N.R.P., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, invocând prevederile art. 304

1

și art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

Prin motivele de recurs recurenta-pârâtă

aduce, în esență, următoarele critici sentinței recurate:

- Instanța de fond, prin sentința

atacată în mod greșit a soluționat excepția lipsei procedurii prealabile,

invocată prin întâmpinare. Această procedură obligatorie potrivit art. 7 din

Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare se impunea a fi

îndeplinită întrucât reclamantul contestă un act administrativ, respectiv

titlul de plată emis de A.N.R.P.

- Cu privire la fondul cauzei, se

susține că sentința este lipsită de temei legal, fiind pronunțată cu încălcarea

și aplicarea greșită a legii, întrucât nu sunt prevăzute reglementări pentru

actualizarea sumelor de bani stabilite prin deciziile emise de către A.N.R.P. –

D.P.A.D.N., în raport de rata inflației, de cursul Euro, astfel cum solicită

intimatul-reclamant.

Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare prin care

solicită respingerea recursului ca inadmisibil pe considerentul că deși acesta

se motivează prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în

realitatea vizează motive de netemeinicie.

De asemenea se consideră îndreptățit la

actualizarea sumelor cuprinse în decizia 785/2006, considerând temeinică și

legală sentința recurată.

Recurenta-pârâtă a formulat concluzii

scrise prin care reiterează cele susținute în motivele de recurs.

Înalta Curte, analizând recursul formulat

în raport de prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., căruia i se circumscriu

criticile din recurs, precum și în raport de dispozițiile art. 304

1

C.

proc. civ., de dispozițiile legale incidente, de înscrisurile care există la

dosarul cauzei, de jurisprudența în materie, apreciază că acesta este fondat

pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

După cum se constată, intimatul-reclamant

prin cererea dedusă judecății a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 1481

din 14 decembrie 2007, reprezentând titlu de plată emis de recurenta-pârâtă A.N.R.P.

Această decizie a fost emisă în cadrul

procedurii prevăzute în Titlul VII „Regimul stabilirii și plăților

despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea nr. 247/2005.

Prin O.U.G. nr. 81/2007, pentru

accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor

preluate în mod abuziv, a fost introdus art. 13

1

în Titlul VII din

Legea nr. 247/2005 prin care se statuează că A.N.R.P. coordonează procesul de

acordare a despăgubirilor realizând activitățile prevăzute în acte normative

speciale, precum și activitățile necesare implementării prezentei legi,

incluzând printre acestea și emiterea titlurilor de plată.

Prin urmare, decizia menționată

reprezentând titlu de plată este un act administrativ emis în procedura

prevăzută de Titlul VII menționat.

Legiuitorul nu a prevăzut expres

condițiile și instanța competentă în ceea ce privește atacarea unui asemenea

act.

Întrucât titlul de plată se înscrie

în categoria actelor administrative emise de o autoritate publică centrală,

orice contestație cu privire la acesta se supune dispozițiilor Legii nr.

554/2004, lege cadru în materia contenciosului administrativ. Pe de altă parte,

titlul de plată, fiind emis în cadrul procedurii prevăzute de Titlul VII, se

apreciază că și acesta urmează aceleași reguli referitoare la căile de atac în

justiție cu cele ale deciziilor adoptate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, putând fi atacate la instanța de contencios administrativ

competentă, fiind aplicabile dispozițiile art. 19 și art. 20 din Titlul VII din

Legea nr. 247/2007, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit art. 19 Titlul VII din

Legea nr. 247/2005, „deciziile adoptate de către Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor, pot fi atacate cu contestație în condițiile Legii

contenciosului administrativ nr. 554/ 2004… ”.

Sintagma folosită de legiuitor „în

condițiile Legii contenciosului administrativ”, conduce în mod obligatoriu la

respectarea dispozițiilor acestei legi, în speță a dispozițiilor art. 7 alin. (1)

care prevăd ca o condiție obligatorie, parcurgerea procedurii prealabile

administrative, anterior introducerii acțiunii la instanța de contencios

administrativ.

Prima instanță recunoscând

competența sa de a analiza pe fond decizia nr. 1481/2007 emisă de recurentă, în

condițiile Legii nr. 554/2004, în mod eronat a considerat că nu este necesară

parcurgerea procedurii administrative prealabile, prevăzută de art. 7 alin. (1)

din această lege, deși aceste dispoziții prevăd în mod imperativ îndeplinirea

acestei proceduri.

Cum în speța de față intimatul-reclamant

nu a parcurs această procedură prealabilă, adresându-se direct instanței de

contencios administrativ, în mod eronat instanța de fond a soluționat excepția

formulată de recurenta-pârâtă, întrucât îndeplinirea procedurii prealabile este

reglementată ca o condiție de exercitare a dreptului la acțiune, a cărei

neîndeplinire atrage inadmisibilitatea cererii la instanța de contencios

administrativ.

În concluzie, nefiind făcută dovada

îndeplinirii acestei proceduri, este întemeiată excepția neîndeplinirii

procedurii prealabile, fapt ce atrage inadmisibilitatea acțiunii și face de

prisos cercetarea în fond a cererii și implicit a celorlalte motive de recurs,

potrivit art. 137 alin. (1) C. proc. civ.

Având în vedere aceste considerente,

se apreciază ca fiind fondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., întrucât instanța de fond a făcut o aplicare greșită a

dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În raport de cele reținute, sunt

nefondate apărările intimatului-reclamant referitoare la inadmisibilitatea

recursului pe considerentul că acesta nu este motivat prin prisma dispozițiilor

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Prin urmare, se impune în baza art. 312

alin. (1) teza I, alin. (3) C. proc. civ., admiterea recursului, casarea

sentinței recurate și, pe fond, respingerea acțiunii reclamantului ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A.N.R.P.

împotriva sentinței civile nr. 59 din 11 februarie 2009 a Curții de Apel Cluj,

secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și pe fond

respinge acțiunea reclamantului C.S. ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18

iunie 2009.