ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4496/2007
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4496/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin art. 1 din Hotărârea nr. 163 din 22 martie 2007 adoptată de Plenul C.S.M. a fost respinsă candidatura depusă pentru promovarea în funcția de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală de Ț.A.A.M., judecător la Curtea de Apel Cluj. Prin aceeași hotărâre au fost respinse candidaturile depuse pentru același post de alți 16 judecători. Împotriva acestei hotărâri, în baza art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 republicată, Ț.A.A.M. a formulat recurs, solicitând anularea parțială a hotărârii în privința sa și obligarea C.S.M. să emită o nouă hotărâre, prin care să dispună promovarea sa în funcția de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, începând cu data de 1 a lunii următoare celei în curs de la data pronunțării hotărârii judecătorești.
În primul motiv de recurs, s-a susținut că a fost greșit apreciat cvorumul prevăzut de art. 27 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 republicată pentru ședința Plenului din 22 martie 2007, ca fiind de 16 membri, deși cvorumul corect a fost de 15 membri, așa încât cele 8 voturi exprimate în favoarea sa au reprezentat majoritatea în sensul alin. (3) al aceluiași text de lege pentru promovarea sa. Recurenta a arătat că în cazul său, s-a abținut de la dezbateri și de la vot un membru al organului administrativ colegial, dar abținerea nu a fost dedusă din numărul celor prezenți și în condițiile în care numai 15 membri și-au exprimat votul asupra candidaturii sale, numărul de 8 voturi favorabile obținute constituia majoritatea prevăzută de lege pentru admiterea cererii sale.
Prin cel de-al doilea motiv de recurs, a fost criticată hotărârea atacată pentru încălcarea dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 317/2004 republicată, în sensul că nu a fost motivată, prin indicarea criteriilor care nu au fost îndeplinite de candidații respinși, fiind doar menționate hotărârile nr. 492/2005 privind criteriile orientative și nr. 482/2005 privind Ghidul de interviu pentru evaluarea candidaților la funcția de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție. În temeiul art. 308 alin. (2) C. proc. civ., intimatul C.S.M. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a Hotărârii nr. 163 din 22 martie 2007. Sesizată în procedura judiciară specială prevăzută de art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 304 1 C. proc.
civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente: Prin hotărârea nr. 163 din 22 martie 2007, Plenul C.S.M. a respins prin vot direct și secret, cu majoritatea voturilor membrilor prezenți, candidaturile depuse pentru promovarea în funcția de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție, s ecția civilă și de proprietate intelectuală în temeiul art. 35 lit. c) din Legea nr. 317/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare și art. 52 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Din procesul verbal al ședinței Plenului C.S.M. din 22 martie 2007 și din actul centralizator al buletinelor de vot, avizat de președintele de ședință, rezultă că au participat 17 membri cu drept de vot, iar în privința candidaturii depuse de recurentă s-au înregistrat 8 voturi pentru și o abținere.
Deși nu a contestat situația de fapt dovedită în cauză cu înscrisurile susmenționate, recurenta a susținut neîntemeiat că a obținut numărul suficient de voturi pentru a fi promovată la Înalta Curte de Casație și Justiție. Lucrările Plenului C.S.M. din 22 martie 2007 s-au desfășurat în cvorumul legal și hotărârea atacată a fost adoptată cu votul majorității membrilor prezenți, astfel încât au fost respectate condițiile de procedură prevăzute de art. 27 alin. (2) și alin (3) din Legea nr. 317/2004 republicată. Raportat la numărul membrilor C.S.M. prezenți la ședința din 22 martie 2007 și la numărul voturilor valabil exprimate în cazul recurentei, cele 8 voturi favorabile obținute de aceasta nu reprezintă majoritatea prevăzută de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 republicată, ca o condiție obligatorie pentru adoptarea hotărârii de promovare în funcție.
De altfel, prin hotărârea contestată a fost de asemenea respinsă cererea de promovare a altui candidat care a obținut un număr egal de voturi cu recurenta, considerându-se întemeiat că nu este îndeplinită condiția majorității celor prezenți la ședința de plen pentru validitatea hotărârii de promovare. În consecință, nefiind dovedite susținerile recurentei privind nelegalitatea procedurii de vot la adoptarea hotărârii contestate, urmează a fi respinsă ca nefondată critica formulată în primul motiv de recurs. Cea de-a doua critică formulată în recurs este de asemenea nefondată, constatându-se că hotărârea atacată a fost motivată în conformitate cu prevederile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 republicată.
Din considerentele hotărârii rezultă că au fost avute în vedere performanțele profesionale ale fiecărui candidat, pe baza dosarului personal și a prezentării realizate în ședința plenului, care au fost analizate în funcție de criteriile orientative prevăzute de art. 1 din Hotărârea nr. 492/2005 adoptată de Plenul C.S.M. Hotărârea s-a întemeiat și pe rezultatele interviului organizat în ședința din 22 martie 2007 care au fost evaluate în conformitate cu recomandările cuprinse în ghidul de interviu pentru evaluarea candidaților la funcția de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea nr. 482/2005 adoptată de Plenul C.S.M.
Respingerea candidaturilor depuse, inclusiv cea depusă de reclamantă, a fost motivată în fapt și în drept, arătându-se că nu a fost îndeplinită condiția prevăzută de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 republicată cu privire la votul favorabil al majorității membrilor prezenți, astfel încât se dovedește a fi neîntemeiată susținerea recurentei că nu au fost indicate condițiile neîndeplinite de candidați pentru admiterea cererii de promovare. Pentru considerentele expuse, constatând că hotărârea adoptată de intimat este legală și temeinică, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de Ț.A.A.M. împotriva Hotărârii nr. 163 din 22 martie 2007 a Plenului C.S.M., ca nefondat. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 21 noiembrie 2007.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.