ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2340/2009

Asupra recursului de față, Examinând actele dosarului constată următoarele: Prin sentința penală nr. 88 din 03 aprilie 2009, pronunțată în dosarul nr. 2655/2/2009, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca nefondată, plângerea formulată potrivit art. 278 1 C. proc. pen., de petiționarul P.R.P. împotriva Rezoluției nr. l099/P/2008 din 28 ianuarie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, confirmată prin Rezoluția nr. 241/II/2/2009 din 9 martie 2009 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, rezoluție pe care a menținut-o. S-a dispus obligarea petentulului la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Curtea de Apel a reținut netemeinicia plângerii petentului, considerând că L.S.E.

din cadrul Penitenciarului Rahova au procedat legal, restrângând libertatea petentului în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 483 din 25 aprilie 2003 emis de Tribunalul București, secția I penală, lipsirea de libertate având un caracter legal. S-a constatat că adresa Tribunalului București, secția I penală, prin care s-a comunicat dispoziția de punere în libertate ca urmare a suspendării executării pedepsei a fost înregistrată la 19 decembrie 2005, dată la care a și fost pus în libertate. Împotriva acestei sentințe, petiționarul a declarat recurs, susținând, în esență, că a fost prejudiciat prin fapta lucrătorilor Penitenciarului Rahova care trebuiau să-l pună de îndată în libertate la 16 decembrie 2005, dată la care, în opinia sa, punerea în libertate a rămas definitivă.

A mai susținut că rezoluția dată de procurorul ierarhic superior este neîntemeiată și instanța de judecată trebuia să admită plângerea sa și să restituie cauza la procuror pentru începerea urmăririi penale. Examinând recursul declarat de petent, în raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că nu este fondat, pentru motivele ce urmează: În mod corect, procurorii care au cercetat cauza, precum și instanța de fond care a verificat legalitatea soluției, au dispus neînceperea urmăririi penale, în baza art. 10 alin. (l) lit. d) C. proc.

pen., reținând că sub aspectul infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 C. pen., nu sunt întrunite elementele constitutive, întrucât petentul a fost pus în libertate la data de 19 decembrie 2005, dată la care s-a cerut de către Tribunalul București punerea sa în libertate, în baza încheierii din 12 decembrie 2005, rămasă definitivă la 16 decembrie 2005. Înalta Curte, verificând soluția de neîncepere a urmăririi penale față de lucrătorii Penitenciarului Rahova, soluție menținută și de instanța de fond, constată temeinicia acesteia. În absența unor probe care să demonstreze că punerea în libertate a petentului s-a făcut în mod intenționat peste termenul legal, pentru a-l lipsi de libertate în mod ilegal pe P.R.P., faptă reclamată de petent, în mod legal și temeinic, instanța de fond a respins plângerea și a menținut soluția de neîncepere a urmăririi penale dată de procurori.

Pentru existența acestei infracțiuni este necesar ca făptuitorii să acționeze cu intenție, știind că în mod ilegal lipsesc de libertate o persoană. În speță însă, deși petentul nu a fost pus în libertate conform încheierii Tribunalului București, adresele de comunicare trimise de instanță nu au fost suficient de clare, dând posibilitatea de a se interpreta eronat data la care trebuie pus în libertate petentul (la data primei comunicări - 12 decembrie 2005, la data rămânerii definitive a încheierii - 16 decembrie 2005, sau la data celei de a doua comunicări - 19 decembrie 2005). Lucrătorii Penitenciarului au avut reprezentarea că au procedat legal, neavând intenția de a-l lipsi de libertate, în mod ilegal, pe petent.

Obligarea Ministerului Finanțelor la plata sumei de 1.800 lei cu titlu de despăgubiri morale către P.R.P., prin Sentința civilă nr. 350 din 6 martie 2007 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, nerămasă definitivă (cauza fiind suspendată de Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind Proprietatea Intelectuală, prin încheierea din 15 iunie 2007), nu face dovada intenției infracționale a lucrătorilor Penitenciarului Rahova, ci se recunoaște dreptul la daune morale al petentului pentru perioada în care acesta a stat în penitenciar peste termenul legal din pricina unor erori materiale. Chiar prin hotărârea depusă de petent se recunoaște că „prejudiciul s-a datorat unei erori materiale produsă de desfășurarea în timp a activității judiciare, ce atrage o răspundere obiectivă a statului”.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petent. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiționar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 100 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul P.R.P. împotriva Sentinței penale nr. 88 din 3 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 19 iunie 2009.