ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2340/2009
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2340/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față,
Examinând actele dosarului constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 88 din 03 aprilie 2009,
pronunțată în dosarul nr. 2655/2/2009, Curtea de Apel București, secția I penală,
a respins, ca nefondată, plângerea formulată potrivit art. 278
1
C.
proc. pen., de petiționarul P.R.P. împotriva Rezoluției nr. l099/P/2008 din 28 ianuarie
2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, confirmată prin
Rezoluția nr. 241/II/2/2009 din 9 martie 2009 a Procurorului General al
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, rezoluție pe care a
menținut-o.
S-a dispus obligarea petentulului la plata
sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Curtea de Apel a reținut netemeinicia
plângerii petentului, considerând că L.S.E. din cadrul Penitenciarului Rahova au
procedat legal, restrângând libertatea petentului în baza mandatului de
executare a pedepsei închisorii nr. 483 din 25 aprilie 2003 emis de Tribunalul
București, secția I penală, lipsirea de libertate având un caracter legal.
S-a constatat că adresa Tribunalului
București, secția I penală, prin care s-a comunicat dispoziția de punere în
libertate ca urmare a suspendării executării pedepsei a fost înregistrată la 19
decembrie 2005, dată la care a și fost pus în libertate.
Împotriva acestei sentințe, petiționarul a
declarat recurs, susținând, în esență, că a fost prejudiciat prin fapta
lucrătorilor Penitenciarului Rahova care trebuiau să-l pună de îndată în
libertate la 16 decembrie 2005, dată la care, în opinia sa, punerea în
libertate a rămas definitivă. A mai susținut că rezoluția dată de procurorul
ierarhic superior este neîntemeiată și instanța de judecată trebuia să admită
plângerea sa și să restituie cauza la procuror pentru începerea urmăririi
penale.
Examinând recursul declarat de petent, în
raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că nu este
fondat, pentru motivele ce urmează:
În mod corect, procurorii care au cercetat
cauza, precum și instanța de fond care a verificat legalitatea soluției, au
dispus neînceperea urmăririi penale, în baza art. 10 alin. (l) lit. d) C. proc.
pen., reținând că sub aspectul infracțiunii de lipsire de libertate în mod
ilegal, prevăzută de art. 189 C. pen., nu sunt întrunite elementele
constitutive, întrucât petentul a fost pus în libertate la data de 19 decembrie
2005, dată la care s-a cerut de către Tribunalul București punerea sa în
libertate, în baza încheierii din 12 decembrie 2005, rămasă definitivă la 16
decembrie 2005.
Înalta Curte, verificând soluția de
neîncepere a urmăririi penale față de lucrătorii Penitenciarului Rahova,
soluție menținută și de instanța de fond, constată temeinicia acesteia.
În absența unor probe care să demonstreze că
punerea în libertate a petentului s-a făcut în mod intenționat peste termenul
legal, pentru a-l lipsi de libertate în mod ilegal pe P.R.P., faptă reclamată
de petent, în mod legal și temeinic, instanța de fond a respins plângerea și a
menținut soluția de neîncepere a urmăririi penale dată de procurori.
Pentru existența acestei infracțiuni este
necesar ca făptuitorii să acționeze cu intenție, știind că în mod ilegal
lipsesc de libertate o persoană.
În speță însă, deși petentul nu a fost pus în
libertate conform încheierii Tribunalului București, adresele de comunicare
trimise de instanță nu au fost suficient de clare, dând posibilitatea de a se
interpreta eronat data la care trebuie pus în libertate petentul (la data
primei comunicări - 12 decembrie 2005, la data rămânerii definitive a
încheierii - 16 decembrie 2005, sau la data celei de a doua comunicări - 19
decembrie 2005). Lucrătorii Penitenciarului au avut reprezentarea că au
procedat legal, neavând intenția de a-l lipsi de libertate, în mod ilegal, pe
petent.
Obligarea Ministerului Finanțelor la plata
sumei de 1.800 lei cu titlu de despăgubiri morale către P.R.P., prin Sentința
civilă nr. 350 din 6 martie 2007 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă,
nerămasă definitivă (cauza fiind suspendată de Curtea de Apel București, secția
a IX-a civilă și pentru cauze privind Proprietatea Intelectuală, prin încheierea
din 15 iunie 2007), nu face dovada intenției infracționale a lucrătorilor
Penitenciarului Rahova, ci se recunoaște dreptul la daune morale al petentului
pentru perioada în care acesta a stat în penitenciar peste termenul legal din
pricina unor erori materiale.
Chiar prin hotărârea depusă de petent se
recunoaște că „prejudiciul s-a datorat unei erori materiale produsă de
desfășurarea în timp a activității judiciare, ce atrage o răspundere obiectivă
a statului”.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va
respinge, ca nefondat, recursul declarat de petent.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
recurentul petiționar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către
stat, în sumă de 100 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de
petiționarul P.R.P. împotriva Sentinței penale nr. 88 din 3 aprilie 2009 a
Curții de Apel București, secția I penală.
Obligă recurentul petiționar la plata sumei
de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 19 iunie
2009.