ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4324/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, reclamanții R.M.V. și I.M.C., în contradictoriu cu Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării au solicitat anularea Ordinelor nr. 871 din 6 aprilie 2007 și nr. 872 din 6 aprilie 2007 emise de primul pârât, prin care s-a respins contestația împotriva Ordinului nr. 902/2006. Au susținut că stabilirea drepturilor salariale prin Ordinul nr. 902/2006 nu s-a făcut ținându-se seama de încadrarea stabilită prin ordinele anterioare, ci de dispozițiile O.U.G. nr. 27/2006. Prin neacordarea coeficientului de multiplicare de „17”, pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție încalcă și prevederile art. 2 din O.G.

nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare prin aceea că acordând acest coeficient numai unora dintre foștii procurori financiari, indiferent din care motiv, îi dezavantajează pe reclamanți, fără ca în cauză să existe vreo justificare legitimă. Reclamanții au arătat că sunt în termenul de prescripție de 3 ani reglementat de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 pentru a contesta modul de stabilire a drepturilor salariale, beneficiind de protecția drepturilor dobândite, în cazul în care se produce transferul unei părți din întreprindere către un alt angajator și drepturile din raportul de muncă existent la data transferului se transferă integral cesionarului (art. 169 Codul muncii).

Cu privire la situația de fapt, au arătat că au fost procurori financiari la Curtea de Conturi a României – Camera de Conturi Teleorman, salarizați cu coeficient de multiplicare pentru funcțiile similare din cadrul parchetelor de pe lângă curțile de apel, conform O.G. nr. 83/2000, art. 56 alin. (2) și O.U.G. nr. 177/2002, iar în baza O.U.G. nr. 53/2005 au fost preluați de M.P. și numiți ca procurori la Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman. Reclamanții au mai arătat că la Curtea de Conturi au beneficiat de coeficient de multiplicare corespunzător funcției de procuror la Parchetul de pe lângă curtea de apel, iar după preluare pârâtul trebuia să respecte drepturile câștigate. Prin sentința civilă nr. 1743 din 20 iunie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanți.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că pârâtul a arătat corect împrejurarea că obiectul contestațiilor este încadrarea reclamanților ca procurori cu grad de parchet de pe lângă tribunal, iar această încadrare nu a fost realizată prin Ordinul nr. 902/2006, ci prin Ordinele nr. 1734/2005 și nr. 1730/2005 emise în baza Decretului Prezidențial nr. 767/2005. În speță, a mai reținut curtea de apel, nu este aplicabil art. 3 din Decretul nr. 167/1958 întrucât nu este vorba despre o acțiune referitoare la un drept patrimonial, obiectul acesteia vizând atacarea unor acte administrative pentru care legea a prevăzut termene exprese de contestare. Astfel, O.U.G. nr. 177/2002 a prevăzut la art. 42 alin. (1) un termen de 5 zile pentru contestarea modului de stabilire a drepturilor salariale.

Cum gradul de procuror la parchetul de pe lângă tribunal și stabilirea drepturilor salariale corespunzătoare acestui grad s-a realizat la data de 6 septembrie 2005 prin Ordinele nr. 1734/2005 și nr. 1730/2005 emise de pârât, pe care reclamanții nu au înțeles să le conteste, rezultă, conchide prima instanță, că acțiunea este neîntemeiată. Împotriva sentinței sus menționate au declarat recurs R.M.V. și I.M.C., invocând motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurenții susțin că soluția fondului este greșită întrucât actul administrativ atacat este Ordinul nr. 902/2006 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ce le-a fost comunicat la data de 13 februarie 2007. Acesta este un act administrativ de sine stătător iar legalitatea sa nu poate fi apreciată în raport cu faptul că Ordinele anterioare – nr. 1730 și 1734/2005 nu au fost contestate.

Într-o critică distinctă, recurenții arată că sentința atacată ignoră faptul că actul administrativ atacat îi discriminează fără nici o justificare în raport cu ceilalți foști procurori financiari preluați de parchete. De altfel, prin Hotărârea nr. 82/2007 C.N.C.D., la sesizarea unor procurori aflați în aceeași situație cu recurenții, a constatat că, într-adevăr, s-a produs o discriminare în modul de stabilire a drepturilor salariale pentru foștii procurori financiari. În fine, recurenții mai invocă și practica Înaltei Curți de Casație și Justiție dar și a Curții de Apel București în materie, arătând că în cauze similare s-a considerat că noțiunea de „preluare” utilizată de legiuitor în O.U.G.

nr. 53/2005 nu poate fi interpretată decât prin analogie cu instituția transferului întreprinderii sau a unei părți a acesteia, așa cum este reglementată de Titlul IV, cap. 5 C. muncii. În susținerea recursului lor, potrivit art. 305 C. proc. civ., recurenții au depus ordinele nr. 394 și 395 din 5 martie 2007 și comunicarea FN/2007 adresată procurorului Ț.A., toate emise de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, dovada înregistrării petiției nr. 8323 din 15 august 2007 la C.N.C.D. precum și practică judiciară relevantă. Intimații-pârâți nu au formulat întâmpinare. Examinând sentința prin prisma căii de atac formulate, precum și potrivit art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat. Prin Ordinul nr. 902 din 28 aprilie 2006 al Procurorului General de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a stabilit ca, începând cu data de 1 aprilie 2006, indemnizațiile de încadrare brute lunare ale procurorilor din Ministerul Public și ale personalului asimilat judecătorilor și procurorilor din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să fie cele prevăzute în anexele nr. 1-17. Recurenții-reclamanți figurează în anexa nr. 7 a acestui ordin, la pozițiile 311 și 312, cu un coeficient de multiplicare „15”, aferent grilei de salarizare aplicabile pentru funcția de procuror la parchetul de pe lângă tribunal.

Necontestat, ordinul în discuție le-a fost comunicat recurenților la data de 13 februarie 2007, cu adresa emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, contestația lor fiind formulată la data de 22 februarie 2007, în interiorul termenului de 15 de zile prevăzut de art. 36 alin. (1) din O.U.G. nr. 27/2006. În aceste condiții, Ordinele nr. 871 și 872 din 6 aprilie 2007, ale Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin care s-au respins contestațiile ca tardive, nu au suport legal.

De altfel, din modul cum este redactat art. 1 al ordinelor rezultă că cele două contestații sunt apreciate ca fiind tardive în raport cu Ordinele anterioare de încadrare, nr. 1730/2005 și nr. 1734/2005, iar nu în raport cu Ordinul nr. 902 din 28 aprilie 2006. Practic, intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a considerat că neatacarea ordinelor inițiale de încadrare atrage imposibilitatea contestării ordinului „colectiv” examinat. Un asemenea raționament este lipsit de substanță pentru că actul administrativ atacat nu preia încadrările stabilite prin cele două ordine menționate, emise sub imperiul altui act normativ, O.U.G. nr. 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților.

În plus, atât prin cererea de chemare în judecată cât și prin recursul de față, recurenții critică Ordinul nr. 902/2006 și prin prisma dispozițiilor art. 27 din O.G. nr. 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, fiindcă, într-adevăr, pentru unii dintre foștii procurori financiari s-au menținut drepturile câștigate la Curtea de Conturi, în timp ce pentru alții, între care și cei doi recurenți, nu. Înalta Curte observă, în contextul celor expuse, că instanța de fond nu a răspuns la motivele de nelegalitate ale actelor administrative atacate de recurenți, indicate în cererea de chemare în judecată, rezumându-se la a-și însuși punctul de vedere al intimatului-pârât, arătat anterior.

Așa cum susțin recurenții, din probele administrate a rezultat că foști procurori financiari aflați în aceeași situație cu ei, preluați de Ministerul Public în temeiul art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 53/ 2005, au fost reîncadrați corespunzător funcțiilor similare din cadrul parchetelor de pe lângă curțile de apel, recunoscându-li-se astfel drepturile câștigate.

În lipsa unor norme speciale care să reglementeze toate drepturile și obligațiile ce fac parte din conținutul raportului juridic născut cu ocazia preluării procurorilor financiari de către Ministerul Public, devin aplicabile regulile de drept comun cuprinse în art. 169 C. muncii, în sensul că, în cazul în care se produce un transfer al întreprinderii, al unității sau al unor părți ale acesteia către alt angajator, salariații beneficiază de protecția drepturilor lor potrivit legii, toate drepturile și obligațiile cedentului, care decurg dintr-un contract sau raport de muncă existent la data transferului, fiind transferate integral către cesionar. În condițiile în care nici O.U.G. nr. 117/2003 și nici O.U.G.

nr. 53/2005 nu prevăd pur și simplu încetarea mandatului judecătorului sau procurorului financiar, ci „preluarea” de către instanțele judecătorești sau de Ministerul Public, nu există temei pentru a considera că beneficiază de coeficientul corespunzător funcției de procuror din cadrul parchetelor de pe lângă curțile de apel doar procurorii financiari preluați efectiv de aceste parchete, nu și cei care, precum recurenții, deși la data preluării erau salarizați corespunzător unei funcții de procuror de la parchetul de pe lângă curtea de apel au fost preluați de un parchet de pe lângă tribunal.

Această interpretare a prevederilor legale citate anterior, a fost constant expusă în considerentele hotărârilor judecătorești irevocabile pronunțate în materie (de exemplu, în Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, nr. 2525 din 29 iunie 2006, sentința civilă nr. 526 din 7 martie 2006, sentința civilă nr. 3418 din 6 decembrie 2006, sentința civilă nr. 3032 din 20 noiembrie 2006, toate ale Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal). În plus, prin Hotărârea nr. 82 din 2 aprilie 2007 C.N.C.D. a constatat existența efectelor discriminatorii produse ca urmare a modului de încadrare a procurorilor financiari după preluare, în temeiul art. 2 și 6 din O.G.

nr. 137/2000, având în vedere faptul că preluarea a fost realizată în aceleași condiții pentru toți. Prin aceeași hotărâre s-a recomandat Ministerului Public să ia măsurile necesare în vederea înlăturării efectelor discriminatorii. În raport de aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., pentru motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se va admite recursul, cu consecința admiterii acțiunii și anulării Ordinelor nr. 871 și 872 din 6 aprilie 2007 emise de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care va fi obligat să emită noi ordine prin care să le recunoască reclamanților dreptul de a beneficia de coeficientul de multiplicare ”17„ și să le plătească acestora despăgubiri constând în diferența de drepturi bănești rezultate din aplicarea noului coeficient de multiplicare, începând cu data de 1 aprilie 2006.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de R.M.V. și de I.M.C. împotriva sentinței civile nr. 1743 din 20 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că admite acțiunea formulată de reclamanții R.M.V. și de I.M.C. Anulează Ordinele nr. 871 și nr. 872 din 6 aprilie 2007 emise de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Obligă pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să emită noi ordine prin care să le recunoască reclamanților dreptul de a beneficia de coeficientul de multiplicare „17” pentru funcția de procuror la parchetele de pe lângă curțile de apel.

Obligă pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să plătească fiecăruia dintre reclamanți despăgubiri constând în diferența de drepturi bănești rezultate din aplicarea noului coeficient de multiplicare, începând cu data de 1 aprilie 2006. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 noiembrie 2007.