ÎCCJ, decizie (scj.ro #85080)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #85080) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Procuror
financiar. Interpretarea noțiunii de „preluare” folosită în conținutul
O.U.G
.
nr
. 53/2005. Analogie cu
instituția „transferului întreprinderii, al unității sau a unor părți ale
acesteia” reglementată de Codul Muncii.
O.U.G
.
nr
. 53/2005
O.U.G
.
nr
. 117/2003
Codul
Muncii,
art
. 169
În urma revizuirii Constituției,
atribuțiile jurisdicționale din competența Curții de Conturi a României fiind
eliminate, litigiile rezultate din activitatea Curții de Conturi au fost date
spre soluționare, până la constituirea instanțelor judecătorești specializate,
instanțelor judecătorești ordinare. Având în vedere cadrul legislativ care a
reglementat în ansamblu preluarea activității jurisdicționale a Curții de
Conturi de către instanțele judecătorești, noțiunea de „preluare” utilizată de
legiuitor în Ordonanța de Urgență a Guvernului
nr
.
53/2005, noțiune fără corespondent în dreptul muncii, nu poate fi interpretată
decât prin analogie cu instituția „transferului întreprinderii, al unității sau
a unor părți ale acesteia”, reglementată de Titlul
IV
,
Capitolul V din Codul Muncii.
Astfel, în lipsa unor norme speciale care
să reglementeze toate drepturile și obligațiile ce fac parte din conținutul
raportului juridic născut cu ocazia preluării procurorilor financiari de către
Ministerul Public, devin aplicabile regulile de drept comun cuprinse în
art
. 169 din Codul Muncii, în sensul că, în cazul în care
se produce un transfer al întreprinderii, al unității sau al unor părți ale
acesteia către alt angajator, salariații beneficiază de protecția drepturilor
lor potrivit legii, toate drepturile și obligațiile cedentului, care decurg
dintr-un contract sau un raport de muncă existent la data transferului, fiind
transferate integral către cesionar.
Î.C.C.J
., Secția de contencios administrativ și fiscal
,
Decizia
nr
.
2525 din 29 iunie 2006
Prin sentința civilă
nr
. 146 din 24 ianuarie 2006,
Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a
respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul
N.N
.
în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție având ca obiect anularea adreselor 2913; 2921/2005 prin care i-au fost
soluționate nefavorabil contestațiile formulate împotriva Ordinului
nr
. 1714/2005 al Procurorului General al Parchetului de pe
lângă Înalta Curte de Casație și Justiție .
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut, în esență, că prin
Ordinul
nr
. 1714/2005 reclamantului, procuror la
Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, i-a fost stabilită corect indemnizația
brută lunară, prin aplicarea coeficientului de multiplicare de 12,50 și
majorării de 10% pentru vechime efectivă în funcția de magistrat, plus un spor
pentru condiții deosebite de muncă de 15% calculat la indemnizație.
În acest sens, instanța de fond a reținut că reclamantul face parte dintre
procurorii preluați de Ministerul Public conform
art
.
8 din
O.U.G
.
nr
. 117/2003,
ca urmare a reorganizării Curții de Conturi, după verificarea îndeplinirii
cerințelor prevăzute de lege pentru ocuparea funcției de procuror, potrivit
art
. 5 alin.2 din același act normativ.
În aceste condiții, nu poate fi invocată instituția transferului, din dreptul
muncii și nici nu sunt aplicabile prevederile
art
. 65
alin.1
lit.c
din Legea
nr
.
303/2004, întrucât la data preluării reclamantul nu îndeplinea funcția de
magistrat.
S-a mai reținut că, reclamantul a dobândit gradul de procuror fiind numit prin
decret prezidențial și nu a beneficiat de instituția „promovării pe loc”,
pentru a fi încadrat cu un coeficient specific Parchetului de pe lângă Curtea
de Apel.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru
nelegalitate
și netemeinicie, în temeiul
art
. 304 pct.9 Cod procedură civilă.
În motivarea cererii de recurs, recurentul - reclamant a arătat că instanța de
fond a constatat în mod greșit că în speță nu sunt aplicabile prevederile
art
. 65 alin.1
lit.c
din Legea
nr
. 303/2004.
Totodată, recurentul-reclamant a arătat că în sentința atacată a fost reținută
trunchiat decizia
nr
. 516/24 noiembrie 2004 a Curții
Constituționale, publicată în
M.Of
.
nr
. 3/3 ianuarie 2005, conform căreia procurorii financiari
au continuat să funcționeze pe lângă Curtea de Conturi, respectiv pe lângă
structurile acesteia, care nu mai desfășurau activitate jurisdicțională, dar
făceau parte din Ministerul Public.
În acest sens, recurentul-reclamant a invocat și prevederile
art
. 25 alin.3 din Legea
nr
.
47/1992, republicată, conform cărora deciziile Curții Constituționale sunt
obligatorii de la data publicării în Monitorul Oficial al României și produc
efecte numai pentru viitor.
De asemenea, recurentul-reclamant a arătat că în temeiul
art
.
1 alin.1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului
nr
.
53/2005, procurorii financiari în funcție la data intrării în vigoare a
ordonanței au fost preluați de Ministerul Public, iar noțiunea de
preluare constă atât în transferul personalului, prin suplimentarea numărului
de posturi, cât și transferarea cheltuielilor de personal aferente numărului de
posturi, conform
art
. 3 alin. 1, 2 și 3 din actul
normativ menționat.
Așa fiind, devin aplicabile prevederile generale ale
art
.
169 din Codul Muncii, conform cărora salariații beneficiază de protecția
drepturilor lor, în cazul în care se produce un transfer al întreprinderii, al
unității sau al unei părți ale acesteia, către un alt angajator, potrivit
legii, drepturile și obligațiile cedentului, care decurg dintr-un
contract sau raport de muncă, existent la data transferului, fiind transferate
integral cesionarului.
În consecință, recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea
sentinței, admiterea cererii și anularea parțială a Ordinului
nr
. 1714/2005 emis de Procurorul General al Parchetului de
pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în sensul înscrierii
coeficientului de multiplicare 13,00, corespunzător gradului profesional de
procuror al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel.
Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 28 iunie 2000, intimatul pârât a
arătat că instanța de fond a interpretat corect prevederile
art
.
1 alin.1 din
O.UG
.
nr
.
53/2005 și
art
. 5 alin.1 din
O.U.G
.
nr
. 117/2003, reținând că în cauză este vorba despre
o „preluare” a procurorilor financiari de către Ministerul Public, în temeiul
normelor speciale menționate, iar nu de un „transfer” supus normelor generale
cuprinse în Legea
nr
. 303/2004 și Codul Muncii.
Intimatul-pârât a mai arătat că, la data preluării, recurentul-reclamant nu
îndeplinea funcția de magistrat, conform legii, astfel că nu sunt aplicabile
prevederile
art
. 65 alin.1
lit.c
din Legea
nr
. 303/2004, iar pe de altă parte ar fi
inechitabil ca procurori cu același grad să fie salarizați diferit.
Intimatul pârât a formulat și apărări privind capătul de cerere având ca obiect
acordarea majorării pentru vechimea în magistratură, dar acestea
exced
limitelor devoluțiunii întrucât cererea de recurs nu
cuprinde critici referitoare la acest aspect.
Recursul este fondat.
La data preluării sale de către Ministerul Public, în temeiul
O.U.G
.
nr
. 53/2005, recurentul
-reclamant, în calitate de procuror financiar beneficia de coeficientul de multiplicare
13,00, corespunzător funcțiilor similare din cadrul parchetelor de pe lângă
curțile de apel, potrivit
art
. 39 alin.2 din
O.U.G
.
nr
. 177/2000.
Având în vedere cadrul legislativ care a reglementat în ansamblu preluarea
activității jurisdicționale a Curții de Conturi de către instanțele
judecătorești, noțiunea de „preluare”, utilizată de legiuitor în
O.U.G
.
nr
. 53/2005, noțiune fără
corespondent în dreptul muncii, nu poate fi interpretată decât prin analogie cu
instituția „transferului întreprinderii, al unității sau a unor părți ale
acesteia”, reglementată de Titlul
IV
, Capitolul 5 din
Codul Muncii.
În lipsa unor norme speciale care să reglementeze toate drepturile și
obligațiile ce fac parte din conținutul raportului juridic născut cu ocazia
„preluării” procurorilor financiari de către Ministerul Public, devin
aplicabile regulile de drept comun cu prinse în art.169 din Codul Muncii, în
sensul că salariații beneficiază de protecția drepturilor lor în cazul în care
se produce un transfer al întreprinderii, al unității sau al unor părți ale
acesteia către un alt angajator, potrivit legii, fiind transferate integral
către cesionar toate drepturile și obligațiile cedentului, care
decurg dintr-un contract sau raport de muncă existent la data
transferului.
O.U.G
.
nr
. 117/2003 și
O.U.G
.
nr
. 53/2005 nu prevăd pur
și simplu încetarea mandatului judecătorului sau procurorului financiar, așa
cum susține intimatul pârât, ci „preluarea” de către instanțele judecătorești
sau de Ministerul Public.
Nu pot fi reținute nici apărările privind inechitățile ce ar putea apărea între
procurorii parchetelor de pe lângă tribunale, întrucât în cadrul acestora
funcționează și procurori cu grad de parchet de pe lângă curtea de apel promovați
pe loc, cu salarizarea corespunzătoare, deși prestează aceeași activitate.
În raport de aceste considerente, Curtea a constatat că instanța de fond a
interpretat greșit sensul noțiunii de „preluare” cuprinse în
O.U.G
.
nr
. 53/2005, motiv
pentru care a admis recursul și a modificat sentința atacată în sensul
admiterii în parte a acțiunii și anulării parțiale a Ordinului
nr
. 1714/2005 al Procurorului General de pe lângă Înalta
Curte de Casație și Justiție, în ceea ce privește coeficientul de multiplicare
aplicabil recurentului reclamant.