ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3595/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

sub nr. 769/CAF/2005, la Curtea de Apel Galați, secția de contencios

administrativ și fiscal, reclamanta T.S. a solicitat, în contradictoriu cu

Curtea de Conturi a României, anularea Ordinului Președintelui Curții de

Conturi, nr. 172 din 20 iulie 2005, de încetare a mandatului și obligarea

autorității pârâte la acordarea drepturilor salariale cuvenite pentru perioada

15 - 31 iulie 2005.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a susținut că a funcționat ca procuror financiar în cadrul Camerei

Județene de Conturi Galați, ultimul mandat împlinindu-se la 15 iulie 2005, dar

că anterior expirării mandatului, prin O.U.G. nr. 53/2006, s-a dispus preluarea

tuturor procurorilor financiari de către parchetele de pe lângă tribunale, prin

decret prezidențial fiind numită procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul

Galați, începând cu data de 26 iulie 2005, astfel încât, prin emiterea

ordinului contestat, a fost prejudiciată atât pecuniar, prin neîncasarea

salariului pentru a doua jumătate a lunii iulie, cât și sub aspectul creării

unei perioade de discontinuitate în vechimea în muncă.

S-au administrat probatorii

cu acte și în urma analizării acestora prin sentința civilă nr. 13/F din 10

ianuarie 2006, Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și

fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantă și a dispus anularea Ordinului

Președintelui Curții de Conturi nr. 172 din 20 iulie 2005, obligând pe pârâtă

să acorde reclamantei, drepturile salariale cuvenite pe perioada 15 - 31 iulie

2005.

Pentru a pronunța această

sentință, prima instanță a reținut că dată fiind situația tranzitorie ce s-a

creat prin O.U.G. nr. 53/2005, în sensul preluării tuturor procurorilor

financiari de către parchetele de pe lângă tribunale, autoritatea pârâtă era

datoare ca într-o modalitate prevăzută de lege, fie să urgenteze procedura

preluării tuturor procurorilor financiari de către parchete, fie să le acorde

acestora un preaviz, înainte de a se dispune cu privire la încetarea

raporturilor de muncă.

Împotriva sentinței a

declarat recurs, Curtea de Conturi a României, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie și susținând, în esență, că în mod greșit, instanța de fond a

admis cererea reclamantei și a anulat ordinul prin care s-a dispus încetarea raporturilor

de muncă ale recurentei ca procuror financiar.

Ordinul nr. 172 din 20 iunie

2005/DDS, emis de Președintele Curții de Conturi a României, a constatat

încetarea cu data de 15 iulie 2005 a mandatului reclamantei, de procuror

financiar, în temeiul prevederilor art. 116 alin. (1) lit. a) din Legea nr.

94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, republicată, cu

modificările și completările ulterioare, mandatul de muncă fiind pe o perioadă

de 6 ani ce a expirat, la aceeași dată încetând și plata drepturilor salariale,

din moment ce reclamanta nu-și mai putea exercita legal atribuțiile ce îi

reveneau.

Analizând recursul formulat,

prin prisma motivelor invocate și în raport cu dispozițiile legale aplicabile,

Curtea îl va respinge, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit dispozițiilor art.

1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 - legea contenciosului administrativ „orice

persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes

legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ, se poate

adresa instanței de contencios administrativ competente pentru anularea

actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea

pagubei ce i-a fost cauzată”.

Așa cum corect reține și

instanța de fond, Ordinul contestat, nr. 172 din 20 iulie 2005, emis de

Președintele Curții de Conturi, prin care s-a constatat încetarea, începând cu

15 iulie 2005 a mandatului reclamantei-intimate, de procuror financiar, a

încălcat dreptul acesteia privitor la stabilitatea în muncă, cu consecințe

asupra drepturilor ce decurg din vechimea continuă și neîntreruptă în

magistratură, inclusiv cele salariale.

Este adevărat că la data de

15 iulie 2005 înceta de drept mandatul de 6 ani de numire a sa ca procuror

financiar, însă autoritatea emitentă, respectiv Președintele Curții de Conturi,

trebuia să aibă în vedere modificările legislative ce erau în curs de aplicare,

și anume, faptul că în aplicarea unei dispoziții constituționale, la 15 iunie

2005, a fost emisă O.U.G. nr. 53/2005 (M. Of. nr. 534/23.06.2005) care, la art.

1 alin. (1), prevede preluarea de către Ministerul Public a procurorilor

financiari în funcție de data intrării în vigoare a ordonanței.

Cum la data de 23 iunie

2005, reclamanta-intimată îndeplinea funcția de procuror financiar, urmând,

deci, a fi preluată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați (fapt ce s-a

realizat prin Decretul Prezidențial nr. 668 din 21 iulie 2005), ordinul emis de

Președintele Curții de Conturi, contestat de reclamanta-intimată, apare ca

nelegal, fiind dat cu încălcarea unor drepturi ale intimatei legate de vechimea

continuă și neîntreruptă în magistratură.

Aplicarea cu întârziere a

O.U.G. nr. 53/2005, de preluare a reclamantei-intimate ca procuror la Parchetul

de pe lângă Tribunalul Galați, începând cu 26 iulie 2005, data publicării în

Monitorul Oficial a Decretului Prezidențial, de numire în funcție, nu-i poate

fi imputată acesteia, așa încât și din acest punct de vedere, emitentul actului

a acționat nelegal prin emiterea ordinului.

De altfel, în acest sens

este și conținutul adresei emisă de Procurorul general cu nr. 124/C

3

/2005

care, interpretând dispozițiile O.U.G. nr. 53/2005, precizează ca „drepturile

salariale cuvenite personalului trecut la Ministerul Public vor fi achitate de

către Curtea de Conturi, pentru procurori, până la 31 iulie 2005, acest aspect

rezultând și din adresa depusă de Ministerul Finanțelor Publice nr. 1870 din 16

septembrie 2005”.

Așadar, față de modificările

legislative intervenite cu privire la activitatea procurorilor financiari,

emitentul ordinului contestat trebuia să reaprecieze asupra aplicării întocmai

a prevederilor art. 116 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 94/1992, ce au fost

invocate în ordin și să analizeze dacă acestea mai erau incidente în

exclusivitate în cazul procurorilor financiari.

În consecință, în raport cu

cele de mai sus reținute și în baza dispozițiilor art. 312 C. proc. civ.,

recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Curtea de Conturi a României împotriva sentinței nr. 13/F din 10 ianuarie

2006 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 octombrie 2006.