ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3595/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 769/CAF/2005, la Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta T.S. a solicitat, în contradictoriu cu Curtea de Conturi a României, anularea Ordinului Președintelui Curții de Conturi, nr. 172 din 20 iulie 2005, de încetare a mandatului și obligarea autorității pârâte la acordarea drepturilor salariale cuvenite pentru perioada 15 - 31 iulie 2005. În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că a funcționat ca procuror financiar în cadrul Camerei Județene de Conturi Galați, ultimul mandat împlinindu-se la 15 iulie 2005, dar că anterior expirării mandatului, prin O.U.G.

nr. 53/2006, s-a dispus preluarea tuturor procurorilor financiari de către parchetele de pe lângă tribunale, prin decret prezidențial fiind numită procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați, începând cu data de 26 iulie 2005, astfel încât, prin emiterea ordinului contestat, a fost prejudiciată atât pecuniar, prin neîncasarea salariului pentru a doua jumătate a lunii iulie, cât și sub aspectul creării unei perioade de discontinuitate în vechimea în muncă.

S-au administrat probatorii cu acte și în urma analizării acestora prin sentința civilă nr. 13/F din 10 ianuarie 2006, Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantă și a dispus anularea Ordinului Președintelui Curții de Conturi nr. 172 din 20 iulie 2005, obligând pe pârâtă să acorde reclamantei, drepturile salariale cuvenite pe perioada 15 - 31 iulie 2005. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că dată fiind situația tranzitorie ce s-a creat prin O.U.G. nr. 53/2005, în sensul preluării tuturor procurorilor financiari de către parchetele de pe lângă tribunale, autoritatea pârâtă era datoare ca într-o modalitate prevăzută de lege, fie să urgenteze procedura preluării tuturor procurorilor financiari de către parchete, fie să le acorde acestora un preaviz, înainte de a se dispune cu privire la încetarea raporturilor de muncă.

Împotriva sentinței a declarat recurs, Curtea de Conturi a României, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și susținând, în esență, că în mod greșit, instanța de fond a admis cererea reclamantei și a anulat ordinul prin care s-a dispus încetarea raporturilor de muncă ale recurentei ca procuror financiar. Ordinul nr. 172 din 20 iunie 2005/DDS, emis de Președintele Curții de Conturi a României, a constatat încetarea cu data de 15 iulie 2005 a mandatului reclamantei, de procuror financiar, în temeiul prevederilor art. 116 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, republicată, cu modificările și completările ulterioare, mandatul de muncă fiind pe o perioadă de 6 ani ce a expirat, la aceeași dată încetând și plata drepturilor salariale, din moment ce reclamanta nu-și mai putea exercita legal atribuțiile ce îi reveneau.

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate și în raport cu dispozițiile legale aplicabile, Curtea îl va respinge, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 - legea contenciosului administrativ „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată”.

Așa cum corect reține și instanța de fond, Ordinul contestat, nr. 172 din 20 iulie 2005, emis de Președintele Curții de Conturi, prin care s-a constatat încetarea, începând cu 15 iulie 2005 a mandatului reclamantei-intimate, de procuror financiar, a încălcat dreptul acesteia privitor la stabilitatea în muncă, cu consecințe asupra drepturilor ce decurg din vechimea continuă și neîntreruptă în magistratură, inclusiv cele salariale. Este adevărat că la data de 15 iulie 2005 înceta de drept mandatul de 6 ani de numire a sa ca procuror financiar, însă autoritatea emitentă, respectiv Președintele Curții de Conturi, trebuia să aibă în vedere modificările legislative ce erau în curs de aplicare, și anume, faptul că în aplicarea unei dispoziții constituționale, la 15 iunie 2005, a fost emisă O.U.G.

nr. 53/2005 (M. Of. nr. 534/23.06.2005) care, la art. 1 alin. (1), prevede preluarea de către Ministerul Public a procurorilor financiari în funcție de data intrării în vigoare a ordonanței. Cum la data de 23 iunie 2005, reclamanta-intimată îndeplinea funcția de procuror financiar, urmând, deci, a fi preluată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați (fapt ce s-a realizat prin Decretul Prezidențial nr. 668 din 21 iulie 2005), ordinul emis de Președintele Curții de Conturi, contestat de reclamanta-intimată, apare ca nelegal, fiind dat cu încălcarea unor drepturi ale intimatei legate de vechimea continuă și neîntreruptă în magistratură. Aplicarea cu întârziere a O.U.G.

nr. 53/2005, de preluare a reclamantei-intimate ca procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați, începând cu 26 iulie 2005, data publicării în Monitorul Oficial a Decretului Prezidențial, de numire în funcție, nu-i poate fi imputată acesteia, așa încât și din acest punct de vedere, emitentul actului a acționat nelegal prin emiterea ordinului. De altfel, în acest sens este și conținutul adresei emisă de Procurorul general cu nr. 124/C 3 /2005 care, interpretând dispozițiile O.U.G. nr. 53/2005, precizează ca „drepturile salariale cuvenite personalului trecut la Ministerul Public vor fi achitate de către Curtea de Conturi, pentru procurori, până la 31 iulie 2005, acest aspect rezultând și din adresa depusă de Ministerul Finanțelor Publice nr. 1870 din 16 septembrie 2005”.

Așadar, față de modificările legislative intervenite cu privire la activitatea procurorilor financiari, emitentul ordinului contestat trebuia să reaprecieze asupra aplicării întocmai a prevederilor art. 116 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 94/1992, ce au fost invocate în ordin și să analizeze dacă acestea mai erau incidente în exclusivitate în cazul procurorilor financiari. În consecință, în raport cu cele de mai sus reținute și în baza dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Curtea de Conturi a României împotriva sentinței nr. 13/F din 10 ianuarie 2006 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 octombrie 2006.