ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1280/2003

S-a

luat în examinare recursul  declarat de Curtea de Conturi a României împotriva

sentinței civile nr.571 din 13 decembrie 2001 a  Curții de Apel Cluj

– Secția comercială și de contencios administrativ.

La

apelul nominal s-a prezentat intimata pârâtă D.V., lipsind recurentul

pârât Curtea de Conturi a României.

Procedura

completă.

D.V.

a solicitat să se ia act că renunță la judecata în ce

privește capătul de cerere privind despăgubirile

bănești  întrucât  a funcționat în perioada 1 septembrie 2001 –

6 mai 2002 în cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice

Sălaj și că începând cu data de 7 mai 2002 este angajată la

Camera de Conturi a județului Sălaj.

A

depus la dosarul cauzei adresa de la fila 20 care atesta că în baza

criteriilor de evaluare a activității  profesionale pe anul 2002 a

obținut calificativul  foarte bine.

Solicită

însă obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

C

U R T E A

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată la data de 13 iunie 2001 reclamanta D.V. a

solicitat anularea Ordinului nr.218 din 14 mai 2001 emis de Președintele

Curții de Conturi a României prin care i

s-a

desfăcut contractul de muncă în baza art.130 lit.a din Codul muncii,

să se  dispună reîncadrarea în funcția avută anterior,

evaluarea reală a activității desfășurate, anularea

celui de al treilea clasament al controlorilor financiari și

menținerea primului clasament făcut de  șeful compartimentului

de control financiar și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de

judecată.

În

motivarea acțiunii reclamanta a arătat că prin Ordinul nr.218

din 14 mai 2001 a Curții de Conturi a României în mod nelegal i s-a

desfăcut contractul de muncă în baza art.130 lit.a  din Codul muncii.

Reclamanta

a apreciat că măsura luată este nelegală și

netemeinică deoarece nu au fost respectate criteriile stabilite de Plenul

Curții de Conturi a României în ședința din 26 aprilie 2001

și transmise sub nr.880 din 27 aprilie 2001.

Tribunalul

Sălaj Zalău prin sentința civilă nr.383 din 6 iulie 2001 a

declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții

de Apel Cluj.

Curtea

de Apel Cluj – Secția comercială și de contencios administrativ

prin sentința civilă nr.571 din 13 decembrie 2001 a admis

acțiunea reclamantei și a dispus anularea Ordinului nr.218 din 14 mai

2001 a Președintelui Curții de Conturi a României și

reîncadrarea reclamantei în funcția deținută anterior cu plata

drepturilor bănești aferente pe perioada 15 mai 2001 până la

reîncadrare.

Pentru

a hotărî astfel, instanța a reținut că pentru departajarea

personalului, la criteriile inițiale de evaluare s-au adăugat

și indicii de salarizare în urma căruia reclamanta s-a situat pe

locul 6 ceea ce a  determinat disponibilizarea sa.

În

clasamentul controlorilor financiari pe criteriile prevăzute din

hotărârea Comitetului de Conducere a  Curții de Conturi nr.34/2001

reclamanta se situează pe locul doi cu calificativul foarte bine pe anul

2000 și cel mai mare număr de constatări pe act de control ceea

ce face ca departajarea efectuată doar pe baza criteriului

salarizării să fie nelegală și neobiectivă.

Considerând

hotărârea nelegală și netemeinică a declarat recurs Curtea

de Conturi a României.

În

motivarea cererii de recurs s-a arătat în esență că

instanța de contencios administrativ nu era competentă să

cenzureze aspecte care nu au nici o tangență cu contenciosul

administrativ și nu era abilitată să stabilească locul pe

care reclamanta îl ocupă în clasamentul întocmit la nivelul Camerei de

Conturi Sălaj.

S-a

mai susținut că instanța a interpretat eronat probele și a

ignorat susținerile recurentei ceea ce a dus la anularea Ordinului

nr.218/2001 în  integralitatea sa.

Recurenta

a mai arătat că nu se justifică plata drepturilor

bănești aferente pe perioada cuprinsă între 15 mai 2001

până la reintegrare în primul rând pentru că măsura luată a

fost consecința reducerii prin lege a numărului de posturi iar în al

doilea rând pentru că reclamanta s-a angajat la altă instituție

și a realizat venituri în această perioadă.

Din

analiza actelor și lucrărilor dosarului se constată că

recursul este întemeiat numai în parte. Motivele de recurs formulate de Curtea

de Conturi a României privitor la reîncadrarea reclamantei în aceeași

funcție sunt nefondate.

Prin

Ordinul nr.2181 din 14 mai 2001 Curtea de Conturi a României a dispus

disponibilizarea personalului din structurile de control, ca urmare a

desființării posturilor deținute, în temeiul art.130 lit.a din

Codul muncii.

În

vederea realizării acestei operațiuni Plenul Curții de Conturi a

stabilit criteriile de evaluare a personalului, care au fost transmise cu

adresa nr.880 din 27 aprilie 2001 (fila 7 dosar nr.1391/2001 a Tribunalului

Sălaj).

În

urma aplicării acestor criterii, controlorul financiar D.V. s-a clasat pe

locul trei.

Considerând

că aceste criterii nu au fost suficiente pentru a realiza departajarea

persoanelor ce urmează a fi  disponibilizate   s-au stabilit și alte

criterii cum  ar fi numărul mediu de constatări pe fiecare act

întocmit în perioada 2000-2001, respectiv numărul de abateri financiare

constatate și  încălcare ale disciplinei financiare de către

persoanele juridice supuse controlului precum și coeficienții de

salarizare acordați pe anii 1998 și 1999.

La

a doua evaluare reclamanta a obținut locul 2 în clasament iar la a treia

evaluare când s-a luat în calcul și indicii de salarizare reclamanta s-a

situat pe penultimul loc.

Având

în vedere că indicii de salarizare nu sunt cuprinși în criteriile de

stabilire a controlorilor financiari ce urmează să fie

disponibilizați, pentru  încadrarea în numărul maxim de posturi

stabilit pentru Curtea de Conturi prin Legea bugetului de stat pe anul 2001,

că reclamanta a obținut calificative  foarte bune în aprecierea

activității profesionale, urmează a se constata că

hotărârea instanței de  fond prin care s-a dispus reîncadrarea este

legală și temeinică.

Necompetența

materială a instanței de contencios administrativ a mai fost

invocată de Curtea de Conturi a României în fața Tribunalului

Sălaj care a  soluționat-o prin sentința civilă nr.380 din

6 iulie 2001 în sensul că reclamanta fiind funcționar public,

potrivit art.95 din Legea nr.188/1999 poate cere instanței de contencios

administrativ anularea  ordinului de destituire din funcție.

În

ce privește împrejurarea că instanța nu ar fi fost

abilitată să stabilească locul pe care  reclamanta îl ocupă

în clasamentul întocmit de Camera de Conturi Sălaj se constată

că unul din capetele de cerere îl constituie anularea celui de al treilea

clasament al controlorilor financiari și să se  dispună

menținerea primului clasament.

În

această situație  judecătorii sunt datori să stăruie

prin toate mijloacele legale, pentru a  preveni orice greșeală

privind aflarea adevărului în scopul orotirii drepturilor și

interesului părților.

Față

de declarația reclamantei că în perioada 1 septembrie 2001 – 6 mai

2002 a fost angajată la Direcția Generală  a Finanțelor

Publice Sălaj iar începând cu data de 7 mai  2002 a fost reîncadrată

la Camera de Conturi a  județului Sălaj urmează a se admite

recursul numai  în partea referitoare la plata drepturilor bănești,

instanța luând act de renunțarea reclamantei la judecata sub acest

aspect, menținând totodată dispozițiile privitoare la

măsura reîncadrării reclamantei în funcția avută anterior.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite

recursul  declarat de Curtea de Conturi a României împotriva sentinței

civile nr.571 din 13 decembrie 2001 a  Curții de Apel Cluj – Secția

comercială și de contencios administrativ.

Casează

sentința în partea referitoare la obligarea recurentei pârâte la plata

drepturilor bănești luându-se act de renunțarea la judecata pe

acest aspect conform art.246 Cod procedură civilă. Menține

celelalte dispoziții ale sentinței.

Respinge

cererea de cheltuieli formulată de intimata D.V.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 28 martie 2003.