ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2269/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Maramureș, reclamantul R.G. a chemat în judecată pârâtele C.E.M.P.H.A. Maramureș și C.S.E.P.H.A. din cadrul A.N.P.H., solicitând anularea Certificatului nr. 32.234 din 15 iunie 2005 și a Deciziei nr. 3.320 din 28 iulie 2005 emise de pârâte și obligarea acestora la plata despăgubirilor pentru pagubele pricinuite prin neacordarea gradului de handicap ce i se cuvenea. Prin sentința civilă nr. 2648 din 22 septembrie 2008 Tribunalul Maramureș a declinat cauza în favoarea Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

La solicitarea acestei instanțe, reclamantul și-a precizat acțiunea, arătând că prin sentința civilă nr. 539 din 1 noiembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Cluj nu i s-au acordat toate drepturile ce i se cuvin și nici toate cheltuielile de judecată reprezentând contravaloarea deplasărilor pe care le-a efectuat pentru soluționarea litigiului la Înalta Curte de Casație și Justiție, și a aparatelor auditive elvețiene achiziționate. Prin întâmpinare, pârâta, C.E.M.P.H.A. Maramureș a solicitat respingerea acțiunii, menționând că a fost emis un nou certificat de încadrare în grad de handicap potrivit sentinței civile nr. 539/2007. Pârâta, C.S.E.P.H.A. a invocat prin întâmpinare excepția autorității de lucru judecat, în sensul că solicitările formulate de reclamant cu privire la actele contestate și la despăgubirile solicitate au fost rezolvate irevocabil prin sentința civilă nr. 539/2007 a Curții de Apel Cluj.

Această a doua pârâtă a mai invocat și excepția tardivității acțiunii, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă. Prin sentința civilă nr. 764/2008 din 8 decembrie 2008, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâta C.S.E.P.H.A. și în acest temei a respins petitul principal al acțiunii reclamantului. De asemenea, a respins ca neîntemeiat, capătul de cerere vizând cheltuielile de judecată efectuate cu desfășurarea procesului la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: A constatat că prin sentința civilă nr. 539 din 1 noiembrie 2007 a Curții de Apel Cluj irevocabilă prin Decizia nr. 2358 din 9 iunie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a admis în parte acțiunea reclamantului R.G., în contradictoriu cu aceleași pârâte ca în cauza de față și au fost anulate Certificatul de încadrare în grad de handicap nr. 39.725 din 22 iulie 2007 și decizia de încadrare în grad de handicap nr. 4.476 din 6 iulie 2007, acte subsecvente certificatului și deciziei care fac obiectul prezentei cauzei, iar pârâtele au fost obligate să emită noi acte administrative de încadrare a reclamantului în grad de handicap accentuat.

A mai reținut că prin aceeași sentință, a fost respinsă cererea reclamantului privind despăgubiri materiale, pârâtele fiind obligate să plătească reclamantului cheltuieli de judecată parțiale. În ceea ce privește petitul referitor la cheltuielile de judecată efectuate de reclamant cu desfășurarea procesului la Înalta Curte de Casație și Justiție ca urmare a recursului promovat de pârâta C.S.E.P.H.A., prima instanță a apreciat că acest petit este neîntemeiat, deoarece reclamantul nu a probat în nici un fel cheltuielile de judecată pretinse. Împotriva sentinței civile nr. 764/2008 din 8 decembrie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului, reclamantul a arătat că excepțiile invocate de pârâta C.S.E.P.H. trebuiau respinse de prima instanță, deoarece reclamantul nu a solicitat acesteia să lămurească înțelesul hotărârii privind întinderea pagubei, ci întinderea pagubei pe care a suferit-o. În legătură cu pretențiile privind cheltuielile de judecată, recurentul a menționat că este suficient faptul că a fost prezent la ședințele de judecată pentru a proba cheltuielile pretinse. Prin întâmpinare, intimata-pârâtă C.S.E.P.H.A. a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, apreciind că în mod corect prima instanță a admis excepția autorității de lucru judecat, solicitările reclamantului privind acordarea de despăgubiri fiind soluționate prin sentința civilă nr. 539 din 1 noiembrie 2007 a Curții de Apel Cluj.

Examinând actele și lucrările dosarului, din perspectiva motivelor de recurs invocate și din oficiu, Înalta Curte va respinge, ca nefondat recursul reclamantului, din considerentele ce se vor arăta în cele ce succed. Potrivit art. 1201 C. civ., „Este lucru judecat atunci când a doua cerere de judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate”, iar conform art. 163 C. proc. civ., nimeni nu poate fi chemat în judecată pentru aceeași cauză, același obiect și aceeași parte înaintea mai multor instanțe. Înalta Curte observă că, în cauză, prima instanță a reținut și a apreciat corect dispozițiile legale evocate, constatând că operează excepția autorității de lucru judecat.

Astfel, în raport cu împrejurarea că prin sentința civilă nr. 539 din 1 noiembrie 2007 a Curții de Apel Cluj o acțiune similară a reclamantului R.G., intentată împotriva acelorași pârâte ca și în cauza de față a avut același obiect și anume anularea actelor administrative emise de pârâte, acestea fiind obligate să emită noi acte administrative prin care să încadreze reclamantul într-un grad de handicap accentuat, motivul de recurs vizând critica admiterii excepției autorității de lucru judecat nu este de natură a fi reținut. În același mod, nici motivul de recurs relativ la critica sentinței pentru faptul că instanța de fond a respins petitul privind cheltuielile de judecată efectuate de recurent cu desfășurarea procesului în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, într-o cauză anterioară, nu poate fi încuviințat de instanța de control judiciar.

Potrivit art. 129 alin. (1) C. proc. civ., părțile au îndatorirea ca pentru alte obligații, în condițiile legii să-și probeze pretențiile și apărările, iar în temeiul art. 1169 C. civ., cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească. Or, în speță, după cum a reținut în mod just și prima instanță, reclamantul a pretins cheltuieli de judecată pe baza unor calcule teoretice, fără a produce nici un fel de probă care să le confirme. Mai mult, chiar în cuprinsul motivelor de recurs, reclamantul persistă în eroare, când consideră că faptul prezenței sale la termenele de judecată poate să țină loc de mijloc de probă a cheltuielilor pretinse. În realitate, prezența recurentului la termenele de judecată nu este de natură să evidențieze nici categoriile cheltuielilor de judecată (transport, cazare, diurnă, etc.) și nici întinderea acestora, astfel ca instanța să dispună în conformitate cu prejudiciul real suferit.

Constatând așadar că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, Înalta Curte în temeiul art. 312 C. proc. civ. va respinge recursul reclamantului, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul R.G. împotriva sentinței civile nr. 764/2008 din 8 decembrie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 aprilie 2009.