ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2269/2009
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2269/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul
Maramureș, reclamantul R.G. a chemat în judecată pârâtele C.E.M.P.H.A. Maramureș
și C.S.E.P.H.A. din cadrul A.N.P.H., solicitând anularea Certificatului nr.
32.234 din 15 iunie 2005 și a Deciziei nr. 3.320 din 28 iulie 2005 emise de
pârâte și obligarea acestora la plata despăgubirilor pentru pagubele pricinuite
prin neacordarea gradului de handicap ce i se cuvenea.
Prin sentința civilă nr. 2648 din 22
septembrie 2008 Tribunalul Maramureș a declinat cauza în favoarea Curții de
Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.
La solicitarea acestei instanțe,
reclamantul și-a precizat acțiunea, arătând că prin sentința civilă nr. 539 din
1 noiembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Cluj nu i s-au acordat toate
drepturile ce i se cuvin și nici toate cheltuielile de judecată reprezentând
contravaloarea deplasărilor pe care le-a efectuat pentru soluționarea
litigiului la Înalta Curte de Casație și Justiție, și a aparatelor auditive
elvețiene achiziționate.
Prin întâmpinare, pârâta, C.E.M.P.H.A. Maramureș
a solicitat respingerea acțiunii, menționând că a fost emis un nou certificat
de încadrare în grad de handicap potrivit sentinței civile nr. 539/2007.
Pârâta, C.S.E.P.H.A. a invocat prin
întâmpinare excepția autorității de lucru judecat, în sensul că solicitările
formulate de reclamant cu privire la actele contestate și la despăgubirile
solicitate au fost rezolvate irevocabil prin sentința civilă nr. 539/2007 a
Curții de Apel Cluj.
Această a doua pârâtă a mai invocat și
excepția tardivității acțiunii, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca
inadmisibilă.
Prin sentința civilă nr. 764/2008 din 8
decembrie 2008, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ
și fiscal, a admis excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâta C.S.E.P.H.A.
și în acest temei a respins petitul principal al acțiunii reclamantului.
De asemenea, a respins ca neîntemeiat,
capătul de cerere vizând cheltuielile de judecată efectuate cu desfășurarea
procesului la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de
fond a reținut, în esență, următoarele:
A constatat că prin sentința civilă nr.
539 din 1 noiembrie 2007 a Curții de Apel Cluj irevocabilă prin Decizia nr.
2358 din 9 iunie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a admis în
parte acțiunea reclamantului R.G., în contradictoriu cu aceleași pârâte ca în
cauza de față și au fost anulate Certificatul de încadrare în grad de handicap
nr. 39.725 din 22 iulie 2007 și decizia de încadrare în grad de handicap nr.
4.476 din 6 iulie 2007, acte subsecvente certificatului și deciziei care fac
obiectul prezentei cauzei, iar pârâtele au fost obligate să emită noi acte
administrative de încadrare a reclamantului în grad de handicap accentuat.
A mai reținut că prin aceeași sentință, a
fost respinsă cererea reclamantului privind despăgubiri materiale, pârâtele
fiind obligate să plătească reclamantului cheltuieli de judecată parțiale.
În ceea ce privește petitul referitor la
cheltuielile de judecată efectuate de reclamant cu desfășurarea procesului la
Înalta Curte de Casație și Justiție ca urmare a recursului promovat de pârâta C.S.E.P.H.A.,
prima instanță a apreciat că acest petit este neîntemeiat, deoarece reclamantul
nu a probat în nici un fel cheltuielile de judecată pretinse.
Împotriva sentinței civile nr. 764/2008
din 8 decembrie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios
administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru
nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, reclamantul
a arătat că excepțiile invocate de pârâta C.S.E.P.H. trebuiau respinse de prima
instanță, deoarece reclamantul nu a solicitat acesteia să lămurească înțelesul
hotărârii privind întinderea pagubei, ci întinderea pagubei pe care a
suferit-o.
În legătură cu pretențiile privind
cheltuielile de judecată, recurentul a menționat că este suficient faptul că a
fost prezent la ședințele de judecată pentru a proba cheltuielile pretinse.
Prin întâmpinare, intimata-pârâtă C.S.E.P.H.A.
a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, apreciind că în mod corect
prima instanță a admis excepția autorității de lucru judecat, solicitările
reclamantului privind acordarea de despăgubiri fiind soluționate prin sentința
civilă nr. 539 din 1 noiembrie 2007 a Curții de Apel Cluj.
Examinând actele și lucrările dosarului,
din perspectiva motivelor de recurs invocate și din oficiu, Înalta Curte va
respinge, ca nefondat recursul reclamantului, din considerentele ce se vor
arăta în cele ce succed.
Potrivit art. 1201 C. civ., „Este lucru
judecat atunci când a doua cerere de judecată are același obiect, este
întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți făcută de ele și în
contra lor în aceeași calitate”, iar conform art. 163 C. proc. civ., nimeni nu
poate fi chemat în judecată pentru aceeași cauză, același obiect și aceeași
parte înaintea mai multor instanțe.
Înalta Curte observă că, în cauză, prima
instanță a reținut și a apreciat corect dispozițiile legale evocate, constatând
că operează excepția autorității de lucru judecat.
Astfel, în raport cu împrejurarea că prin
sentința civilă nr. 539 din 1 noiembrie 2007 a Curții de Apel Cluj o acțiune
similară a reclamantului R.G., intentată împotriva acelorași pârâte ca și în
cauza de față a avut același obiect și anume anularea actelor administrative
emise de pârâte, acestea fiind obligate să emită noi acte administrative prin
care să încadreze reclamantul într-un grad de handicap accentuat, motivul de
recurs vizând critica admiterii excepției autorității de lucru judecat nu este
de natură a fi reținut.
În același mod, nici motivul de recurs
relativ la critica sentinței pentru faptul că instanța de fond a respins
petitul privind cheltuielile de judecată efectuate de recurent cu desfășurarea
procesului în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, într-o cauză
anterioară, nu poate fi încuviințat de instanța de control judiciar.
Potrivit art. 129 alin. (1) C. proc. civ.,
părțile au îndatorirea ca pentru alte obligații, în condițiile legii să-și
probeze pretențiile și apărările, iar în temeiul art. 1169 C. civ., cel ce face
o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească.
Or, în speță, după cum a reținut în mod
just și prima instanță, reclamantul a pretins cheltuieli de judecată pe baza
unor calcule teoretice, fără a produce nici un fel de probă care să le
confirme.
Mai mult, chiar în cuprinsul motivelor de
recurs, reclamantul persistă în eroare, când consideră că faptul prezenței sale
la termenele de judecată poate să țină loc de mijloc de probă a cheltuielilor
pretinse. În realitate, prezența recurentului la termenele de judecată nu este
de natură să evidențieze nici categoriile cheltuielilor de judecată (transport,
cazare, diurnă, etc.) și nici întinderea acestora, astfel ca instanța să
dispună în conformitate cu prejudiciul real suferit.
Constatând așadar că hotărârea primei
instanțe este legală și temeinică, Înalta Curte în temeiul art. 312 C. proc. civ.
va respinge recursul reclamantului, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul
R.G. împotriva sentinței civile nr. 764/2008 din 8 decembrie 2008 a Curții de
Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca
nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 15
aprilie 2009.