ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4205/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, reclamanții O.R.M., ș.a., Sindicatul din Institutul

Național de Statistică au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Institutul

Național de Statistică obligarea acestuia la plata suplimentului postului în

procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de

salarizare în procent de 25% din salariul de bază, sume actualizate cu indicele

de inflație de la data nașterii dreptului, respectiv 1 ianuarie 2004 și până la

data plății efective, sume care urmează a fi reactualizate în raport de

indicele de inflație.

S-a mai solicitat și

obligarea pârâtului la plata contravalorii alocației de individuale de hrană,

acordate sub forma tichetelor de masă, aferentă perioadei 15 octombrie 2005 -

până în prezent, sume actualizate similar.

În motivarea

acțiunii, reclamanții au arătat că drepturile solicitate, respectiv suplimentul

postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare sunt prevăzute de

art. 1 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999 privind statutul

funcționarilor publici, iar rațiunea pentru care aceste sporuri au fost

acordate a fost aceea că funcționarul public trebuie să fie salariat corespunzător,

având în vedere că legea prevede pentru acesta o serie de incompatibilități și

pentru a se putea preveni și sancționa corupția.

Mai arată reclamații

că aceste drepturi au fost acordate prin intrarea în vigoare a Legii nr.

161/2003, republicată în 21 aprilie 2003, iar începând cu 23 noiembrie 2004,

acordarea sporurilor în discuție a fost suspendată prin apariția O.U.G. nr.

92/2004.

În ceea ce privește

tichetele de masă, se arată că Legea nr. 142/1998 a prevăzut și pentru

salariații din unitățile bugetare, dreptul de a primi tichete de masă, însă în

cazul lor, acest drept nu a fost acordat, creându-se astfel discriminare față

de alte categorii de salariați din domeniul bugetar.

Au mai arătat

reclamanții că prin legile bugetului de stat, s-a restrâns dreptul instituit de

Legea nr. 142/1998, iar prin aplicarea acestei legi, se încalcă art. 41 alin.

(2) din Constituția României, precum și art. 53 din același act normativ, ca și

art. 41 din CEDO.

Pârâtul Institutul Național

pentru Statistică a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția de

netimbrare, excepția prematurității cererii, în privința punctelor 1, 2 din

petitul acțiunii și excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada

01 ianuarie 2004-13 octombrie 2005.

Prin sentința

nr. 3526 din 15 decembrie 2008 Curtea de Apel București a respins ca

neîntemeiate excepțiile netimbrării și prematurității cererii și a admis, în

parte, excepția prescripției în ceea ce privește capetele 1 și 2 de cerere,

doar pentru perioada 01 ianuarie 2004 - 25 noiembrie 2004, respingând în

consecință aceste capete de cerere pentru perioada indicată; a respins în rest

acțiunea formulată de reclamanți ca nefondată.

Referitor la excepția

netimbrării acțiunii, Curtea de Apel a reținut că aceasta este scutită de plata

taxei judiciare de timbru și timbrul judiciar, potrivit dispozițiilor art. 117

din Legea nr. 188/1999, republicată.

De asemenea,

Curtea a reținut că și excepția prematurității invocată prin întâmpinare este

neîntemeiată. Pretențiile reclamanților de la punctele 1 și 2 din petitul

acțiunii se întemeiază pe prevederile art. 31 alin. (1) lit. c) din Legea nr.

188/1999, republicată, Curtea apreciind că acestea conferă drepturi

patrimoniale complete, fără a fi condiționate de intrarea în vigoare a legii

privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor

publici.

În ceea ce privește

excepția prescripției parțiale a dreptului la acțiune pentru acordarea

suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare

pentru perioada 01 ianuarie 2004-13 octombrie 2005, Curtea a apreciat că este

întemeiată, doar în ceea ce privește perioada anterioară intrării în vigoare a

O.U.G. nr. 92/2004.

Pe fondul cauzei,

Curtea de Apel a reținut, în esență, că pentru a fi posibilă calcularea celor

două suplimente a căror acordarea o solicită reclamanții, ca părți componente

ale salariului funcționarilor publici, este necesară existența unor dispoziții

legale date în aplicarea art. 29 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr.

188/1999, atribuție ce revine fie legiuitorului, în cazul promovării unui act

normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei

hotărâri date în executarea dispozițiilor legale menționate.

Constată Curtea, că

în prezent nu a fost reglementată modalitatea de calcul a celor două

suplimente, iar acordarea acestor drepturi presupune obligarea angajatorului

la. plata unor sume de bani imposibil de calculat.

Referitor la capătul

de cerere privind acordarea alocației individuale de hrană sub forma tichetelor

de masă în temeiul dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 142/1998,

Curtea a reținut că acest text de lege privește doar salariații care-și

desfășoară activitatea în baza unui contract de muncă, ceea ce nu este cazul

reclamanților funcționari publici.

Împotriva sentinței

pronunțate de Curtea de Apel București au declarat recurs reclamanții,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie conform art. 304

1

C.

proc. civ.

În motivarea căii de

atac, recurenții-reclamanți au arătat, în esență, că aprecierea instanței de

fond, potrivit căreia prevederile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 n-ar

stabili drepturi patrimoniale propriu-zise, ci doar vocația de a le obține, nu

poate fi primită, întrucât, dimpotrivă, această normă stabilește drepturi

patrimoniale propriu-zise atât în ceea ce privește salariul de bază, cât și cel

al sporului pentru vechimea în muncă.

Totodată, mai arată

recurenții că instanța de fond nu poate invoca un vid legislativ în

soluționarea cauzei cu care a fost învestită, cu referire la modalitatea de

calcul.

Analizând cauza, prin

prisma motivelor de recurs, în raport cu dispozițiile art. 304

1

C.

proc. civ., precum și cu reglementările incidente cauzei, Înalta Curte constată

că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare.

Potrivit art.

31 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată,

cu modificările și completările ulterioare:

„Art. 31. -

(1) Pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un

salariu compus din:

a)

salariul

de bază;

b)

sporul

pentru vechime în muncă;

c)

suplimentul postului;

d)

suplimentul

corespunzător treptei de salarizare.

(2) Funcționarii publici beneficiază de prime

și alte drepturi salariate, în condițiile legii.

Salarizarea

funcționarilor publici se face în conformitate cu

prevederile legii privind

stabilirea sistemului unitar de salarizare

pentru funcționarii publici".

(3)

Dispozițiile referitoare la suplimentul postului

și

suplimentul corespunzător treptei

de salarizare au fost suspendate în perioada 2004-2006, prin O.U.G. nr. 92/2004

privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale

funcționarilor publici pentru anul 2005, aprobată cu modificări și completări

prin Legea nr. 76/2005, și prin O.G. nr.2/2006 privind reglementarea

drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru

anul 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 417/2006.

Este adevărat

că, potrivit art. 64 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică

legislativă pentru elaborarea actelor normative, „la expirarea duratei de

suspendare, actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră de

drept în vigoare", însă, dreptul la salariu al funcționarilor publici este

reglementat în Secțiunea I din Capitolul 5 intitulat „Drepturi și

îndatoriri" din Legea nr. 188/1999, iar potrivit art. 31 alin. (3) din

aceeași lege, salarizarea se face în conformitate cu prevederile legii privind

stabilirea sistemului unitar de salarizare.

Or, în reglementările

drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici în vigoare

pentru perioada în care recurenții-reclamanți solicită plata drepturilor în

calitate de funcționari publici în cadrul Institutului Național de Statistică,

nu a fost prevăzut nici suplimentul postului și nici suplimentul corespunzător

treptei de salarizare.

Astfel fiind,

a admite teza reclamanților și a obliga autoritatea să-le acorde suplimentul

postului și suplimentul treptei de salarizare, în procent de 25% pentru fiecare

supliment începând cu 01 ianuarie 2004 și până la data plății efective, ar

însemna ca instanța, în lipsa unor reglementări și criterii legale, să

stabilească procentual cuantumul celor două sporuri.

Or, o asemenea

situație echivalează cu depășirea limitelor puterii judecătorești, limitate

constituțional la aplicarea dreptului pozitiv și substituirea autorității

judecătorești în rolul ce revine puterii legislative, în speță de a adapta

legea de salarizare a funcționarilor publici.

Cu privire la incidența

art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor

Omului, Înalta Curte reține că în jurisprudența CEDO s-a reținut, cu valoare de

principiu, că drepturile de creanță constituie un bun în sensul art. 1 din

Protocolul adițional la Convenția Europeană a Drepturilor-Omului, însă, mergând

mai departe, CEDO a reținut că „o creanță nu poate fi considerată bun în sensul

art. 1 din Protocolul nr. 1 decât dacă ea a fost constatată sau stabilită

printr-o decizie judiciară trecută în puterea lucrului judecat" (CEDO,

decizia din 18 octombrie 2002, cauza Fernandez-Molina Gonzales și alții

împotriva Spaniei).

În cauză, dreptul

solicitat de reclamanți la plata suplimentului postului și a suplimentului

corespunzător treptei de salarizare, într-un cuantum care nu își găsește o

justificare legală, nu reprezintă, în sensul jurisprudenței CEDO, o creanță

care să poată fi calificată drept „bun" în sensul art. 1 din Protocolul

nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Nici motivul

de recurs referitor la acordarea sumelor privind contravaloarea tichetelor de

masă, nu poate fi reținut, întrucât prin Decizia nr. XIV din 18 februarie 2008

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, s-a stabilit că

alocația individuală de hrană sub forma tichetelor de masă nu se poate acorda

funcționarilor publici.

Având în vedere

considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.

(1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

O.R.M., ș.a., Sindicatul din Institutul Național de Statistică București

împotriva sentinței nr. 3526 din 15 decembrie 2008 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 octombrie

2009.