ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4075/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții I.G., C.M., ș.a. au solicitat obligarea pârâtei A.N.A.R.Z. Prof. Dr. G.K. C. la plata drepturilor bănești reprezentând suplimentul postului, suplimentul treptei de salarizare, în procent de 25 %, fiecare din salariul de bază, începând cu data de 1 ianuarie 2004 și până la data pronunțării hotărârii, sume actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la data efectuării plății efective, pentru fiecare dintre reclamanți în raport cu data angajării, și contravaloarea tichetelor de masă, pentru o perioadă de 3 ani anteriori introducerii acțiunii, respectiv începând cu luna decembrie 2005 și până la data pronunțării, calculate la valoarea din ziua acordării, conform perioadei de încadrare a fiecăruia dintre reclamanți.

În motivarea cererii, reclamanții au arătat, în esență, că aplicarea prevederilor din Legea nr. 188/1999, care reglementează suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, a fost abuziv suspendată prin O.U.G. nr. 92/2004 și O.U.G. nr. 2/2006 și mai mult, deși potrivit dispozițiilor art. XIII din Legea nr. 251/2006 aceste prevederi au reintrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2007, pârâta nu le-a acordat nici până în prezent drepturile prevăzute de acestea.

Referitor la pretențiile privind contravaloarea tichetelor de masă, reclamanții au invocat prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă susținând că lipsa unei prevederi exprese în lege privind obligativitatea acordării acestora, nu înseamnă că reclamanții nu au dreptul la astfel de tichete deoarece acordarea lor trebuie să țină seama de caracterul și natura lor, ca măsuri de protecție a salariaților, pentru asigurarea securității muncii și a unor condiții optime la locul de muncă. Curtea de Apel București, secția a VllI-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 556 din 11 februarie 2009, a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Cu privire la suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, instanța a reținut, în esență, faptul că soluția se impune, întrucât deși aceste drepturi au fost recunoscute de lege, totuși nu au fost stabilite, prin vreun act normativ, cuantumul sau modalitatea de calcul a acestor drepturi, astfel încât nu există suficiente elemente pentru stabilirea lor. Referitor la tichetele de masă, s-a reținut că, din cuprinsul art. 1 din Legea nr. 142/1998, în acord și cu interpretarea dată acestor dispoziții prin decizia nr. 14/2008 pronunțată în interesul legii de către Înalta Curte, rezultă că alocațiile de hrană nu se acordă deloc funcționarilor publici iar personalului contractual, acestea se acordă doar în măsura în care s-au prevăzut în buget astfel de sume și dacă ele au fost negociate prin contractele colective de muncă.

Prin urmare instanța a reținut că reclamanții nu sunt îndreptățiți la acordarea de tichete de masă, prin urmare nici la contravaloarea tichetelor de masă neacordate. Împotriva sus-menționatei sentințe reclamanții, în termenul legal au declarat recurs, solicitând, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii lor, astfel cum a fost formulată. Recurenții au susținut că, în calitate de funcționari publici, sunt îndreptățiți la acordarea suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare, în temeiul art. 31 din Legea nr. 188/1999 și art. 37 din O.G. nr. 6/2007.

Că, deși acordarea acestor drepturi a fost suspendată în perioada 2004 - 2006 prin mai multe acte normative, suspendarea nu poate echivala cu anularea drepturilor, astfel încât acestea trebuiau acordate retroactiv, în considerarea art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la C.A.D.O.L.F., art. 11, art. 20 din Constituția României și art. 38 și art. 39 alin. (1) C. muncii. Recurenții au criticat invocarea de către prima instanță a împrejurării că nu este reglementată modalitatea de calcul a suplimentului postului și suplimentului treptei de salarizare, arătând că aceste drepturi trebuie privit prin analogie cu celălalt spor prevăzut la art. 31 lit. b) din Legea nr. 188/1999, respectiv cel de vechime, care este de până la 25 %, potrivit dispozițiilor art. 11 din O.G.

nr. 6/2007 cu modificările și completările ulterioare. În ceea ce privește contravaloarea tichetelor de masă, recurentele au menționat că soluția primei instanțe este greșită, întrucât acordarea acestor drepturi în funcție de voința angajatorului constituie o restrângere a dreptului la protecția socială a petenților, în raport cu alți salariați din sectorul bugetar și creează o situație discriminatorie între diferitele categorii de salariați. Analizând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurente, precum și cu reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat. Astfel, potrivit art. 31 alin. (l) din Legea nr. 188/1999, cu modificările și completările ulterioare (M. Of.

nr. 365/29.05.2007), pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare. Același articol prevede în alineatul 3 că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici. Prin O.G. nr. 6/2007, privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici, până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare, s-a prevăzut, în art. 3, că gestiunea sistemului de salarizare a funcționarilor publici se asigură de fiecare ordonator principal de credite, cu încadrarea în resursele financiare și în numărul maxim de posturi aprobate potrivit legii.

În raport cu aceste dispoziții legale și în lipsa unui act normativ privind salarizarea unitară a funcționarilor publici, instanța de fond a reținut în mod justificat că nu există bază legală pentru cuantificarea și acordarea suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare. Pentru a fi posibilă calcularea acestor două componente ale salariului funcționarilor publici este necesară, fie adoptarea unui act normativ cu forță juridică de lege, fie promovarea unei hotărâri de guvern date în executarea prevederilor art. 31 din Legea nr. 188/1999, republicată. În condițiile în care nu este încă reglementată modalitatea de calcul a celor două suplimente la salariul de bază, suntem în prezența unui drept virtual, ceea ce presupune că acordarea acestor drepturi bănești ar însemna obligarea autorității ori a instituției publice angajatoare, în speță, A.N.A.R.Z.

Prof. Dr. G.K. C., la plata unor sume imposibil de calculat și, în consecință, pronunțarea unei hotărâri nesusceptibile de executare.

Referitor la cel de-al doilea capăt de cerere din acțiune, Înalta Curte reține că dispozițiile art. 1 din Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă; invocate de reclamanți ca temei de drept al cererii formulate, prevăd faptul că salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, iar dispozițiile alin. (2) din același articol, precizează că tichetele de masă se acordă în limita bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori.

Este evident că dispoziția legală invocată cuprinde limitări și condiții ce trebuie avute în vedere la stabilirea acestor drepturi. Curtea Constituțională, în soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 din Legea nr. 142/1998, a reținut, în considerentele deciziei nr. 297/2008, faptul că textul de lege instituie doar o posibilitate pentru o anumită categorie de personal de a primi alocație individuală de hrană, acordată, în anumite limite, sub formă de tichete de masă, iar nu o obligație legală a angajatorilor. Înalta Curte urmează să respingă și critica cu privire la existența unei discriminări, întrucât dispozițiile C.A.D. O.L.F. referitoare la interzicerea discriminării, se referă la exercitarea unor drepturi și libertăți recunoscute de Convenție, astfel cum prevede chiar textul, nefiind vorba de situații de genul celei ce face obiectul acțiunii de fată.

Se constată nefondată și critica relativă la încălcarea prevederilor din Constituția României, întrucât, pe de o parte, acestea vizează egalitatea în drepturi între cetățeni în ceea ce privește recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale, iar, pe de altă parte, în ce privește art. 41 din Legea Fundamentală, acordarea tichetelor de masă nu constituie o măsură de protecție socială în sensul celor prevăzute de această normă. Este elocventă în acest sens, practica unitară a Curții Constituționale, dar și a C.E.D.O. care au statuat faptul că principiul constituțional al egalității în drepturi se traduce prin reglementarea și aplicarea unui tratament juridic similar unor subiecte de drept aflate în situații juridice similare.

Analizând textul de lege invocat de recurente, respectiv dispozițiile art. 1 din Legea nr. 142/1998, Înalta Curte constată că recurentele nu se încadrează în categoria persoanelor beneficiare ale acestor dispoziții, întrucât se află în raporturi de serviciu cu angajatorul, iar dispoziția normei se aplică numai celor care au contract de muncă, deci se află în raport de munca cu angajatorul. Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că pârâtul a nu a restrâns exercițiul unor drepturi sau libertăți fundamentale ale recurenților; prin dispozițiile art. 1 din actul normativ arătat s-a instituit doar posibilitatea luării de către angajator, în anumite limite, a unor măsuri specifice.

Soluția este în concordanță cu jurisprudența unitară a Înaltei Curți de Casație și Justiție precum și cu soluția pronunțată în materie de către Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, care, admițând recursul în interesul legii, a statuat că dispozițiile art. 1 și art. 2 din Legea nr. 142/1998, se interpretează în sensul că alocația individuală de hrană sub forma tichetelor de masă nu se poate acorda funcționarilor publici, iar pentru personalul contractual aceste beneficii nu reprezintă un drept, ci o vocație, ce se poate realiza numai în condițiile în care angajatorul are prevăzute în buget sume cu această destinație și acordarea acestora a fost negociată prin contractele colective de muncă.

Pentru toate aceste motive, întrucât nu există motive de casare ori modificare a sentinței atacate, Înalta Curte urmează să mențină hotărârea instanței de fond și, pe cale de consecință, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a Ii-a C. proc. civ., va respinge recursul formulat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de I.G., C.M., L.B.S.S., J.C.E., R. G., C.C.A., D.C., E.M., M. L., C.V., B.M.C., D.E.A., M. R., P.C., S.E., C.M., O.M., R.A., P.G., H.I., P.Șt., N.A.R., B.M., C.L., D. A., M.E., C.M., R.A., M.I., B.Șt., D.L.I., B.C.C., V. L.A., l.l., T.I., D.E., M.M., P.V., B.F.M., S.F.D., F.A., Ș.D.N., C.D.C., I.F., M. L., B.I., D.A., B.A., S.E. V., G.A., P.D., S.V., V.M., l.G., T.C., A.J., S.M., D.I. și C.M. împotriva sentinței civile nr. 556 din 11 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a VllI-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 octombrie 2009.