ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3244/2009
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3244/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea, secția civilă, la 7 iulie 2008 Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în Italia pentru o perioadă cel mult trei ani a pârâtului M.G. În motivarea cererii s-a arătat că la 24 iunie 2008 pârâtul a fost returnat din Italia în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară, ratificat prin Legea nr. 173/1997. Prin sentința nr. 509 din 17 iulie 2008 Tribunalul Vrancea, secția civilă, a respins cererea ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că în raport de dispozițiile art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE restricționarea libertății de circulație și de ședere a cetățenilor uniunii și a membrilor lor de familie poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică, să respecte principiul proporționalității și să se întemeieze pe conduita persoanei în cauză, situație ce nu se regăsește în speță. Apelul declarat de Direcția Generală de Pașapoarte București a fost respins ca tardiv formulat prin decizia nr. 151/A din 11 septembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția civilă. În considerentele hotărârii sale instanța de apel a arătat că, sentința instanței de fond a fost comunicată la 25 iulie 2008, iar conform art. 39 alin. (4) din Legea nr. 248/2005, termenul de apel este de 5 zile de la comunicare.
Or, apelul a fost declarat la 31 iulie 2008, peste termenul legal evocat. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și Reformei Administrative critica, invocând motivul de casare prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și susținând în esență că sentința nr. 509 din 17 iulie 2008 a Tribunalului Vrancea, secția civilă, i-a fost comunicată la 30 iulie 2008 și nu la 25 iulie 2008 cum greșit a reținut instanța de apel și prin urmare, recursul declarat prin fax la 4 august 2008 respectă termenul prev. de art. 39 din Legea nr. 248/2005. Recursul este fondat. Din dosar a rezultat că sentința nr. 509 din 17 iulie 2008 a Tribunalului Vâlcea, secția civilă, a fost comunicată Direcției Generale de Pașapoarte la 30 iulie 2008 (f. 18 dos.
nr. 2479/91/2008). împotriva acestei sentințe Direcția Generală de Pașapoarte a declarat apel la 5 august 2008 (f. 13 dos. nr. 2479/91/2008 apel) dată ce se încadrează în termenul de 5 zile prev. de art. 39 alin. (4) din Legea nr. 248/2005. Astfel fiind și întrucât apelul a fost promovat în termenul prevăzut de legea specială menționată greșit curtea de apel l-a respins ca tardiv formulat, în loc să-l analizeze pe fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte împotriva deciziei nr. 151 A din 11 septembrie 2008 a Curții de Apel Galați, secția civilă. Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 martie 2009.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.