ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1880/2009

Asupra recursului de

față

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 19 din 23

februarie 2009, Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori,

a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul A.N. împotriva

rezoluției nr. 208/P/2008 din 10 noiembrie 2008 a Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Brașov.

S-au

reținut, în esență, următoarele:

Prin plângerea formulată la Parchetul de

pe lângă Curtea de Apel Bacău, petiționarul a solicitat efectuarea de cercetări

față de S.A. și J.C. pentru pretinsa săvârșire a infracțiunilor prevăzute de

art. 246 și art. 249 C. pen., față de P.M. pentru pretinsa săvârșire a

infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 292 C. pen. și față de M.P.A.

pentru pretinsa săvârșire a infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen.,

susținând că avocata S.A., în calitate de apărător al său într-un dosar civil,

nu s-a opus cererii de amânare a cauzei formulată de pârâtă, nu a depus la

dosar înscrisul redactat de el și intitulat "observație" la

întâmpinare, nu a solicitat termen pentru a contracara răspunsul la

interogatoriu și nu a depus

c

oncluzii scrise.

Referitor la avocatul J.C. a arătat că a

depus, cu premeditare, concluzii scrise în aceeași zi în care s-a depus și

întâmpinarea, în loc să ceară un termen pentru pregătirea apărării, iar

avocații P.M. și M.P.A. au indus în eroare instanța instanțele de judecată, în

susținerea intereselor părții adverse.

Prin rezoluția din 10 noiembrie 2008, dată

în dosarul nr. 208/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, s-a

dispus neînceperea urmăririi penale față de presupușii făptuitori pentru

infracțiunile reclamate, reținându-se, din verificările efectuate, următoarele:

Împrejurările reclamate de petiționar,

constând în nemulțumirea față de modul în care avocații săi i-au susținut

interesele în fața instanței și în care avocații părții adverse au realizat

apărarea acesteia, nu se circumscriu infracțiunilor de abuz în serviciu și

neglijență în serviciu, întrucât legea prevede ca subiectul activ al acestor

infracțiuni să aibă calitatea de funcționar sau alt

salariat, avocații neavând această calitate, deoarece activitatea lor

este supusă Legii nr. 51/1992, modificată prin Legea nr. 255/2004, care

statuează că profesia de

avocat este liberă și independentă, nefiind

asimilată cu statutul funcționarilor.

În ce privește pretinsa infracțiune de fals

în declarații, reclamată cu privire la P.M., prin depunerea la dosar a unor

înscrisuri de natură să inducă în eroare instanțele, s-a reținut că aceasta nu

există, întrucât s-a

consemnat susținerea

acesteia în ședința din 13 septembrie 2005 că cele două

acte nu au

legătură cu soluționarea cauzei.

Prin

rezoluția din 18 decembrie 2008, dată în dosarul nr. 1071/11/2/2008

a procurorului general, a fost respinsă plângerea petiționarului, fiind

menținută rezoluția de neîncepere a urmăririi penale, ca legală și temeinică.

Prin plângerea depusă la instanță,

petiționarul a criticat rezoluția de neîncepere a urmăririi penale.

Instanța de fond, prin sentința penală

sus-menționată, a respins, ca nefondată, plângerea petiționarului, reținând, în

esență, că actele premergătoare efectuate în cauză nu relevă indicii de

comitere a vreunei fapte de natură penală de către persoanele reclamate.

Activitățile reclamate de petiționar nu

aveau nici o relevanță cu privire la soluția pronunțată în cauză, fiind în

concret măsuri pregătitoare cauzei. De

altfel

pentru existența infracțiunilor reclamate, este necesar ca subiectul activ să

aibă

calitatea de funcționar public, iar avocatura este o profesie liberală și

independentă, ce nu poate fi asimilată cu

statutul funcționarilor.

Cu privire la infracțiunea de fals în

declarații, s-a reținut că în mod corect a constatat procurorul că nu există,

câtă vreme decizia a fost depusă la dosar de avocatul pârâtei, lucru firesc în

condițiie în care petiționarul s-a

prevalat

de faptul că au existat și alte decizii, care priveau alte persoane și care

nu

aveau nici o legătură cu cauza respectivă, așa cum corect a susținut avocatul

P.M.

Împotriva sentinței a declarat recurs

petiționarul.

Recursul

declarat de petiționar împotriva sentinței, motivat la filele 3-7

din dosar, este nefondat.

Din examinarea lucrărilor dosarului, se

constată că, în mod corect, instanța de fond a dispus respingerea plângerii

formulate de petiționar, ca nefondată.

Din actelor premergătoare efectuate,

rezultă, într-adevăr, că activitatea avocaților nu poate fi incirminată, în

sensul pretinselor infracțiuni de abuz în serviciu și neglijență în serviciu,

întrucât legea a prevăzut pentru

existența

acestora un subiect activ calificat, care trebuie să fie funcționar public,

calitate

pe care avocații nu o au, astfel că nu pot fi eventuali făptuitori ai acestei

categorii de infracțiuni.

Nemulțumirile oricărei persoane

referitoare la prestația avocaților pot fi invocate în condițiile Legii nr.

51/1995, la baroul din care aceștia fac parte, fiind prevăzute sancțiuni

specifice acestei profesii liberale.

Referitor la pretinsa infracțiune de fals

în declarații, se constată că în mod corect s-a reținut că nu există, în raport

cu susținerile avocatului și cu posibilitatea sa de a asigura apărarea

intereselor părții pe care o reprezintă într-un proces. De altfel, soluția este

pronunțată de instanță pe baza întregului material probatoriu din dosar,

eventualele susțineri sau înscrisuri false ale avocatului neputând constitui

temei pentru pronunțarea hotărârii.

Criticile petiționarului referitoare la

soluția pronunțată în cauza civilă pot fi invocate prin intermediul exercitării

căilor de atac legale, unde are posibilitatea verificării acestora de către

instanțele de control judiciar.

În raport de considerentele expuse, se

constată că sentința instanței de fond este temeinică și legală, urmând a fi

respins, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul A.N., cu obligarea

acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D

E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de recurentul petiționar A.N. împotriva sentinței penale nr. 19 din 23

februarie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu

minori.

Obligă recurentul petiționar la plata

sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 21 mai

2009.