ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3820/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 6 iulie 2006 reclamanții A.G. și A.E. au solicitat ca în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S. să se constate nulitatea absolută a ordinului nr. 2130 din 5 mai 2003 emis de pârâtă. Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin sentința nr. 68 din 5 aprilie 2007, a respins excepția autorității de lucru judecat invocată de reclamantă și a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanți. S-a reținut în considerentele hotărârii că nu se poate reține excepția autorității de lucru judecat invocată de reclamanți întrucât nu există tripla identitate de cauză, obiect și părți prevăzută de lege.

Astfel, sentința civilă nr. 524 din 7 aprilie 1997 prin care SC C.G. SRL a fost obligată la cererea B.A. SA la restituirea creditului și accesoriilor aferente nerestituite, se referă numai la raportul juridic născut în baza contractului de creditare față de care reclamanții sunt terțe persoane. Pentru executarea silită pornită împotriva reclamanților, în contextul căreia s-a emis ordinul a cărui nulitate absolută se solicită de către reclamanți, A.V.A.S. a avut în vedere contractul de garanție imobiliară și calitatea de garanți, ipotecari a acestora, și nu sentința civilă nr. 524 din 7 aprilie 1997 care constituie titlu executoriu doar împotriva societății împrumutate prin contractul de credit.

Că descărcarea de datorie dispusă cu privire la SC C.G. SRL în cadrul procedurii prevăzute de legea nr. 64/1995 nu echivalează cu înlăturarea obligației de stingere a debitului decât în raport cu societatea comercială respectivă și nu față de garanții ipotecari, reclamanții din litigiu dedus judecății. Pe fondul litigiului s-a reținut că ordinul a fost emis de A.V.A.S. în cadrul executării silite pornite împotriva reclamanților conform art. 38 și 39 din O.U.G. nr. 51/1998 pentru creanța neperformantă preluată de la B.A. SA apărută în urma nerespectării creditelor primite de la aceasta de către SC C.G. SRL al cărui administrator este reclamantul A.G. Pentru restituirea creditelor reclamanții s-au angajat prin contractele de garanție imobiliară încheiate cu banca și pe care le-au semnat.

Instanța a stabilit că dispozițiile O.U.G. nr. 51/1998 prevăd comunicarea de către A.V.A.S. a unor acte în cadrul executării silite către debitori, dar printre acestea nu se regăsește și ordinul de constituire a unei comisii în vederea vânzării la licitație publică a bunurilor care au făcut obiectul contractelor de garanție încheiate de reclamanți. Împotriva acestei sentințe reclamanții au declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 4, 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ. și au solicitat casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță. S-a susținut că instanța de fond a pronunțat o sentință nelegală și netemeinică cu încălcarea art. 129 și 261 C. proc. civ., art. 21 din Costituția României, art. 6 din C.A.D.O.L.F., art. 6, 7 și 10 din Legea nr. 304 /2004, art. 5 din Legea nr. 303/2004 modificată și completată prin Legea nr. 247/2005.

Au invocat recurenții în temeiul art. 304 pct. 6 C. proc. civ., că instanța de fond nu a exercitat rolul activ, în sensul că nu a pus în vedere părților drepturile și obligațiile ce le revin și nu a stăruit pentru soluționarea amiabilă a cauzei conform art. 129 C. proc. civ. Critica nu poate fi analizată întrucât recurenții au reprodus numai textul de lege, respectiv art. 129 C. proc. civ., fără însă a arăta în concret și la speță în ce constă încălcarea acestor dispoziții legale. Pe de altă parte art. 304 pct. 6 C. proc. civ., invocat de recurenți ca motiv de recurs se referă la situația în care instanța prin soluția pronunțată a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut și nu la lipsa rolului activ al instanței, așa cum au susținut recurenții.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., privind nerespectarea art. 261 pct. 5 C. proc. civ., în sensul că decizia instanței de apel nu este motivată, recurenții au reprodus, de asemenea, textul de lege fără însă să precizeze în ce constă nemulțumirea acestora. Mai mult decât atât din considerentele deciziei rezultă că aceasta a fost amplu motivată atât în ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat cât și pe fondul litigiului, așa încât afirmația recurenților nu are suport probator. Reclamanții au procedat în același mod atunci când au invocat și celelalte două motive de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ., în sensul că au reprodus aceste prevederi legale fără însă a arăta în ce a constatat, la speță încălcarea acestora, deci ele nu pot fi analizate. Afirmația recurenților că instanța de apel nu a examinat cererea privind acordarea unui termen pentru lipsă de apărare și comunicarea întâmpinării și prin aceasta li s-au încălcat drepturile legale și constituționale cu privire la apărare și un proces echitabil, nu sunt întemeiate. Potrivit art. 156 alin. (1) C. proc. civ., instanța va putea da un singur termen pentru lipsă de apărare, temeinic motivată. În speță, pe de o parte cererea depusă la Curtea de Apel București privind amânarea cauzei pentru angajarea unui apărător nu a fost motivată, iar întâmpinarea nu putea fi comunicată așa cum s-a solicitat, întrucât nu a fost depusă de către intimată.

Pe de altă parte recurenții aveau timp suficient pentru a-și angaja apărător, soluționarea cauzei fiind declinată la 3 ianuarie 2007 de către Judecătoria Iași în favoarea Curții de Apel București, în raport de dispozițiile art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998 care prevăd printre altele și judecarea de urgență și cu precădere a acestor litigii, iar citația pentru primul termen de judecată 5 aprilie 2007, au primit-o la 5 martie 2007, deci cu o lună înainte de data menționată. Recurenții au susținut inițial încălcarea art. 6, 7 și 10 din Legea nr. 304/2004 și art. 5 din Legea nr. 303/2004 modificată și completată prin Legea nr. 247/2005, critici care nu pot fi analizate deoarece nu s-a precizat în concret, în ce constă nerespectarea acestor dispoziții legale.

Pentru considerentele reținute urmează ca potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să se respingă, ca nefondat, recursul reclamanților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții A.G. și A.E. împotriva sentinței comerciale nr. 68 din 5 aprilie 2007 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 noiembrie 2007