ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3820/2007

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3820/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la

6 iulie 2006 reclamanții A.G. și A.E. au solicitat ca în contradictoriu cu pârâta

A.V.A.S. să se constate nulitatea absolută a ordinului nr. 2130 din 5 mai 2003

emis de pârâtă.

Curtea de Apel București, secția

a VI-a comercială, prin sentința nr. 68 din 5 aprilie 2007, a respins excepția

autorității de lucru judecat invocată de reclamantă și a respins, ca

neîntemeiată, cererea formulată de reclamanți.

S-a reținut în

considerentele hotărârii că nu se poate reține excepția autorității de lucru

judecat invocată de reclamanți întrucât nu există tripla identitate de cauză,

obiect și părți prevăzută de lege.

Astfel, sentința civilă nr. 524

din 7 aprilie 1997 prin care SC C.G. SRL a fost obligată la cererea B.A. SA la

restituirea creditului și accesoriilor aferente nerestituite, se referă numai

la raportul juridic născut în baza contractului de creditare față de care

reclamanții sunt terțe persoane.

Pentru executarea silită

pornită împotriva reclamanților, în contextul căreia s-a emis ordinul a cărui

nulitate absolută se solicită de către reclamanți, A.V.A.S. a avut în vedere contractul

de garanție imobiliară și calitatea de garanți, ipotecari a acestora, și nu

sentința civilă nr. 524 din 7 aprilie 1997 care constituie titlu executoriu

doar împotriva societății împrumutate prin contractul de credit. Că descărcarea

de datorie dispusă cu privire la SC C.G. SRL în cadrul procedurii prevăzute de

legea nr. 64/1995 nu echivalează cu înlăturarea obligației de stingere a

debitului decât în raport cu societatea comercială respectivă și nu față de

garanții ipotecari, reclamanții din litigiu dedus judecății.

Pe fondul litigiului s-a

reținut că ordinul a fost emis de A.V.A.S. în cadrul executării silite pornite

împotriva reclamanților conform art. 38 și 39 din O.U.G. nr. 51/1998 pentru

creanța neperformantă preluată de la B.A. SA apărută în urma nerespectării creditelor

primite de la aceasta de către SC C.G. SRL al cărui administrator este

reclamantul A.G.

Pentru restituirea creditelor

reclamanții s-au angajat prin contractele de garanție imobiliară încheiate cu

banca și pe care le-au semnat.

Instanța a stabilit că dispozițiile

O.U.G. nr. 51/1998 prevăd comunicarea de către A.V.A.S. a unor acte în cadrul executării

silite către debitori, dar printre acestea nu se regăsește și ordinul de constituire

a unei comisii în vederea vânzării la licitație publică a bunurilor care au

făcut obiectul contractelor de garanție încheiate de reclamanți.

Împotriva acestei sentințe

reclamanții au declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 4, 6, 7, 8 și 9 C.

proc. civ. și au solicitat casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre

rejudecare la aceeași instanță.

S-a susținut că instanța de

fond a pronunțat o sentință nelegală și netemeinică cu încălcarea art. 129 și

261 C. proc. civ., art. 21 din Costituția României, art. 6 din C.A.D.O.L.F., art.

6, 7 și 10 din Legea nr. 304 /2004, art. 5 din Legea nr. 303/2004 modificată și

completată prin Legea nr. 247/2005.

Au invocat recurenții în

temeiul art. 304 pct. 6 C. proc. civ., că instanța de fond nu a exercitat rolul

activ, în sensul că nu a pus în vedere părților drepturile și obligațiile ce le

revin și nu a stăruit pentru soluționarea amiabilă a cauzei conform art. 129 C.

proc. civ.

Critica nu poate fi

analizată întrucât recurenții au reprodus numai textul de lege, respectiv art. 129

C. proc. civ., fără însă a arăta în concret și la speță în ce constă încălcarea

acestor dispoziții legale.

Pe de altă parte art. 304 pct.

6 C. proc. civ., invocat de recurenți ca motiv de recurs se referă la situația

în care instanța prin soluția pronunțată a acordat mai mult decât s-a cerut,

ori ceea ce nu s-a cerut și nu la lipsa rolului activ al instanței, așa cum au

susținut recurenții.

În ceea ce privește motivul

de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., privind

nerespectarea art. 261 pct. 5 C. proc. civ., în sensul că decizia instanței de

apel nu este motivată, recurenții au reprodus, de asemenea, textul de lege fără

însă să precizeze în ce constă nemulțumirea acestora. Mai mult decât atât din

considerentele deciziei rezultă că aceasta a fost amplu motivată atât în ceea

ce privește excepția autorității de lucru judecat cât și pe fondul litigiului,

așa încât afirmația recurenților nu are suport probator.

Reclamanții au procedat în

același mod atunci când au invocat și celelalte două motive de recurs

întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., în sensul că au

reprodus aceste prevederi legale fără însă a arăta în ce a constatat, la speță

încălcarea acestora, deci ele nu pot fi analizate.

Afirmația recurenților că

instanța de apel nu a examinat cererea privind acordarea unui termen pentru

lipsă de apărare și comunicarea întâmpinării și prin aceasta li s-au încălcat

drepturile legale și constituționale cu privire la apărare și un proces echitabil,

nu sunt întemeiate.

Potrivit art. 156 alin. (1) C.

proc. civ., instanța va putea da un singur termen pentru lipsă de apărare,

temeinic motivată.

În speță, pe de o parte cererea

depusă la Curtea de Apel București privind amânarea cauzei pentru angajarea

unui apărător nu a fost motivată, iar întâmpinarea nu putea fi comunicată așa

cum s-a solicitat, întrucât nu a fost depusă de către intimată.

Pe de altă parte recurenții

aveau timp suficient pentru a-și angaja apărător, soluționarea cauzei fiind declinată

la 3 ianuarie 2007 de către Judecătoria Iași în favoarea Curții de Apel

București, în raport de dispozițiile art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998 care prevăd

printre altele și judecarea de urgență și cu precădere a acestor litigii, iar

citația pentru primul termen de judecată 5 aprilie 2007, au primit-o la 5

martie 2007, deci cu o lună înainte de data menționată.

Recurenții au susținut

inițial încălcarea art. 6, 7 și 10 din Legea nr. 304/2004 și art. 5 din Legea nr.

303/2004 modificată și completată prin Legea nr. 247/2005, critici care nu pot

fi analizate deoarece nu s-a precizat în concret, în ce constă nerespectarea

acestor dispoziții legale.

Pentru considerentele

reținute urmează ca potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să se respingă,

ca nefondat, recursul reclamanților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamanții A.G. și A.E. împotriva sentinței comerciale nr. 68 din

5 aprilie 2007 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 noiembrie 2007