ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4168/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1599 din 10 aprilie 2009 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanții O.I.M. și M.D.G. în

contradictoriu cu pârâta C.C.S.D.; a obligat pârâta să numească un evaluator

pentru evaluarea clădirii și magaziei ce au existat în București, sector 5 și,

totodată, să emită o decizie cu privire la cuantumul despăgubirilor și să plătească

penalități de 50 lei pe fiecare zi de întârziere de la data rămânerii

definitive și irevocabile a prezentei hotărâri până la numirea unui evaluator.

Pentru a pronunța această

hotărâre instanța de fond a reținut, în esență, că prin sentința civilă nr. 1349

din 24 octombrie 2007 Tribunalul București a obligat Primăria Municipiului

București să restituie suprafața de 286,50 mp de teren reclamanților și a respins

capătul de cerere cu privire la stabilirea întinderii despăgubirilor.

Ca urmare a

apelului formulat de reclamanți împotriva acestei sentințe Curtea de Apel

București, prin Decizia civilă nr. 381/A din 22 mai 2008 a constatat că

reclamanții sunt persoanele îndreptățite la măsuri reparatorii prin echivalent

pentru construcția demolată.

Reclamanții

au notificat C.C.S.D. pentru ca, în baza art. 2 alin. (2) și art. 10 alin. (8)

din Legea nr. 10/2001 să dispună evaluarea clădirii și emiterea deciziei

privitoare la titlurile de despăgubire.

Prin

Titlul VII din Legea nr. 247/2005, au fost, reglementate atât sursele de

finanțare, cuantumul și procedura de acordare a despăgubirilor aferente

imobilelor care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr.

10/2001, cât și înființarea unei entități, respectiv C.C.S.D., cu atribuții în

privința emiterii deciziilor conținând titlurile de despăgubire.

Instanța

de fond a mai reținut că procedura administrativă prevăzută de actul normativ

amintit presupune parcurgerea mai multor etape și anume: etapa transmiterii și

a înregistrării dosarelor, această etapă fiind prevăzută de dispozițiile art. 16

alin. (1) și (2) Capitolul V Titlul VII, modificat și completat prin O.U.G nr. 81/2007

pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor

preluate în mod abuziv;

-

etapa analizării dosarelor de către S.C.C. sub aspectul posibilității

restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării și etapa

evaluării, etapă în care, dacă după analizarea dosarului se constată că, în mod

întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, dosarul va fi

transmis, evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea

întocmirii raportului de evaluare, procedura finalizându-se prin emiterea de

către Comisia Centrală a deciziei reprezentând titlul de despăgubire și

valorificarea acestui titlul în condițiile prevăzute de pct. 26 din O.U.G. nr. 81/2007,

prin care este introdus, în cuprinsul Titlului VII din Legea nr. 247/2005,

Capitolul VI, Secțiunea I intitulată "Valorificarea titlurilor de

despăgubire".

Deasemenea

a mai reținut că, potrivit art. 6 Din C.E.D.O., orice persoană are dreptul la

rezolvarea cauzei sale într-un termen rezonabil. Cauza reclamanților a debutat

prin notificarea nr. 5216/2001. Apreciind că termenul de 8 ani scurs de la data

depunerii notificării și până în prezent depășește orice termen rezonabil, instanța

de fond a admis cererea reclamanților și a obligat pârâta să numească un

evaluator.

În ceea ce privește acordarea de penalități instanța a constatat că

pârâta nu a soluționat cererea reclamaților în termen astfel încât a stabilit

penalități pe fiecare zi de întârziere.

Împotriva acestei hotărâri

pârâta C.C.S.D. (numită în continuare Comisia Centrală) a declarat recurs,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În esență, recurenta a

considerat că soluția pronunțată de Curtea de Apel București, secția contencios

administrativ și fiscal, a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, ceea

ce constituie motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea cererii de

recurs au fost reiterate apărările pe care autoritatea pârâtă le-a opus și la

fond și care sunt axate pe următoarele aspecte:

Procedura administrativă

reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 se declanșează numai după

transmiterea dosarului complet (notificarea soluționată și documentația

aferentă) de către entitatea notificată, în speță Primăria Municipiului

București către S.C.C.

Cum în cauză această

documentație nu a fost transmisă autorității recurente, iar aceasta nu are atribuții

legale în cursul procedurii administrative prevăzute de Legea nr. 10/2001, în

mod greșit apreciază recurenta s-a reținut culpa sa și s-a dispus, la acest

moment, obligarea la numirea unui evaluator pentru imobilul în discuție.

În opinia Comisiei

Centrale,instanța de fond a ignorat existența unei hotărâri judecătorești mai

exact a sentinței civile nr. 1349 din 24 octombrie 2007 a Tribunalului București, secția a III-a civilă (devenită irevocabilă) prin care Primăria

Municipiului București a fost obligată să soluționeze notificarea

reclamanților. În acest context, al netransmiterii documentelor aferente soluției

date notificării, în sarcina Comisiei Centrale s-a stabilit o obligație imposibil

de executat, care contravine prevederilor legale în materie și pe care instanța

nu le poate completa sau modifica devenind „legislator pozitiv” (Cauza

Broniowski contra Poloniei – jurisprudența C.E.D.O.).

Pentru cele punctate și față

de adresa din 14 mai 2009 către Primăria Municipiului București prin care Comisia

Centrală a solicitat informații despre stadiul de soluționare al notificării formulate

de intimații-reclamanți,greșit s-a stabilit în sarcina pârâtei obligația de

plată a unor penalități de 50 lei/zi de întârziere, nefiind incidente dispozițiile

art. 8(1) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată .

Intimații-reclamanți nu au

formulat întâmpinare, în recurs, însă cu ocazia dezbaterilor au invocat

excepția nulității recursului cu motivarea că recurenta nu a indicat textele de

lege ce au fost încălcate sau aplicate greșit.

Asupra acestei excepții

poziția Înaltei Curți este în sensul jurisprudenței consacrate în materia

recursului în contencios administrativ, urmând a o respinge ca neîntemeiată

față de dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ. potrivit cărora

instanța poate examina cauza sub toate aspectele chiar dacă nu este precizat motivul

de casare/modificare. De altfel, temeiul cererii de recurs a fost menționat ca

fiind art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar textele de lege apreciate ca fiind

aplicate greșit se regăsesc în Titlul VII din Legea nr. 247/2005 la care se

face în mod expres trimitere de către recurenta-pârâtă. În plus, este lesne de

observat că în art. 302

1

C. proc. civ., privind mențiunile din

cererea de recurs a căror lipsă se sancționează cu nulitatea, nu se regăsește

mențiunea arătată de intimați.

Examinând cauza prin prisma criticilor

enunțate de către recurentă și a dispozițiilor legale incidente în litigiul

dedus judecății, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că recursul este

întemeiat și îl va admite în temeiul art. 312 C. proc. civ., cu referire la art.

304 pct. 9 C. proc. civ., pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Deși în raport de actele

dosarului instanța fondului a reținut în mod corect situația de fapt, iar în

considerentele sentinței atacate a explicat ce presupune procedura

administrativă prevăzută în capitolul V al Titlului VII din Legea nr. 247/2005

(art. 16 alin. (1) și 2), în mod eronat a obligat pârâta să numească un

evaluator și să plătească penalități pe zi de întârziere până la numirea

evaluatorului.

Fundamentarea soluției și pe

dispozițiile art. 6 din C.E.D.O., mai exact prin trimitere la dreptul oricărei

persoane la judecarea în mod echitabil și într-un termen rezonabil a cauzei

sale, nu este de principiu una neconsistentă, dar este una nepertinentă

deoarece tot actele dosarului evidențiază că termenul de 8 ani scurs de la data

depunerii notificării nr. 5216/2001 și până în prezent, cu adevărat un termen

nerezonabil, nu poate fi imputat C.C.S.D. (constituită în baza art. 13 al Capitolului

III – Titlul VII din Legea nr. 247/2005).

Comisia Centrală are

într-adevăr atribuții în ceea ce privește evaluarea imobilului în condițiile

actului normativ mai înainte amintit, dar îndeplinirea lor face parte dintr-o

etapă ulterioară, care se declanșează numai după ce entitatea deținătoare - în

speță Primăria Municipiului București - soluționează printr-o dispoziție

motivată notificarea întemeiată pe Legea nr. 10/2001 și transmite dosarul

complet S.C.C.

În condițiile în care în

cauza de față, aspect necontestat de către reclamanți, procedura administrativă

reglementată de dispozițiile legale deja arătate nu a fost încă declanșată,

Înalta Curte constată că nu este vorba de un refuz nejustificat al autorității

pârâte de soluționare a unei cereri de natura celei pentru care s-a inițiat

procedura judiciară prin sesizarea instanței de contencios administrativ.

Probatoriul administrat mai

scoate în evidență și poziția pe care recurenta-pârâtă a adoptat-o tocmai pentru

respectarea legii și a dreptului la rezolvarea unei cereri într-un termen

rezonabil. Astfel, la fila 17 din dosarul de recurs există actul nr. 827799 din

10 septembrie 2009 prin care se revine la o altă solicitare din 14 mai 2009, adresat Primarului General, pentru a se cunoaște stadiul de soluționare al

notificării formulat în temeiul Legii nr. 10/2001 privind imobilul situat în

București, sector 5.

Desemnarea unui evaluator în

conformitate cu prevederile Legii nr. 247/2005 nu poate fi făcută decât după

transmiterea documentației aferente unei dispoziții de soluționare a

notificării către Secretariatul autorității recurente, urmând ca după întocmirea

raportului de evaluare să se emită decizia ce conține titlul de despăgubire.

Așadar, judecătorul fondului,

în mod greșit, a considerat ca fiind incidente prevederile art. 8 și art. 18

alin. (1) și (5) din Legea nr. 554/2004.

Ca urmare, pentru motivul

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se va modifica sentința atacată în

sensul că se va respinge acțiunea ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității

recursului invocată de intimați - reclamanți O.I.M. și M.G.

Admite recursul declarat de

C.C.S.D., împotriva sentinței civile nr. 1599 din 10 aprilie 2009 a Curșii de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată în

sensul că respinge acțiunea ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 octombrie 2009.