ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4168/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1599 din 10 aprilie 2009 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanții O.I.M. și M.D.G. în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D.; a obligat pârâta să numească un evaluator pentru evaluarea clădirii și magaziei ce au existat în București, sector 5 și, totodată, să emită o decizie cu privire la cuantumul despăgubirilor și să plătească penalități de 50 lei pe fiecare zi de întârziere de la data rămânerii definitive și irevocabile a prezentei hotărâri până la numirea unui evaluator.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut, în esență, că prin sentința civilă nr. 1349 din 24 octombrie 2007 Tribunalul București a obligat Primăria Municipiului București să restituie suprafața de 286,50 mp de teren reclamanților și a respins capătul de cerere cu privire la stabilirea întinderii despăgubirilor. Ca urmare a apelului formulat de reclamanți împotriva acestei sentințe Curtea de Apel București, prin Decizia civilă nr. 381/A din 22 mai 2008 a constatat că reclamanții sunt persoanele îndreptățite la măsuri reparatorii prin echivalent pentru construcția demolată. Reclamanții au notificat C.C.S.D. pentru ca, în baza art. 2 alin. (2) și art. 10 alin. (8) din Legea nr. 10/2001 să dispună evaluarea clădirii și emiterea deciziei privitoare la titlurile de despăgubire.

Prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005, au fost, reglementate atât sursele de finanțare, cuantumul și procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001, cât și înființarea unei entități, respectiv C.C.S.D., cu atribuții în privința emiterii deciziilor conținând titlurile de despăgubire. Instanța de fond a mai reținut că procedura administrativă prevăzută de actul normativ amintit presupune parcurgerea mai multor etape și anume: etapa transmiterii și a înregistrării dosarelor, această etapă fiind prevăzută de dispozițiile art. 16 alin. (1) și (2) Capitolul V Titlul VII, modificat și completat prin O.U.G nr. 81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv; - etapa analizării dosarelor de către S.C.C.

sub aspectul posibilității restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării și etapa evaluării, etapă în care, dacă după analizarea dosarului se constată că, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, dosarul va fi transmis, evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare, procedura finalizându-se prin emiterea de către Comisia Centrală a deciziei reprezentând titlul de despăgubire și valorificarea acestui titlul în condițiile prevăzute de pct. 26 din O.U.G. nr. 81/2007, prin care este introdus, în cuprinsul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, Capitolul VI, Secțiunea I intitulată "Valorificarea titlurilor de despăgubire". Deasemenea a mai reținut că, potrivit art. 6 Din C.E.D.O., orice persoană are dreptul la rezolvarea cauzei sale într-un termen rezonabil.

Cauza reclamanților a debutat prin notificarea nr. 5216/2001. Apreciind că termenul de 8 ani scurs de la data depunerii notificării și până în prezent depășește orice termen rezonabil, instanța de fond a admis cererea reclamanților și a obligat pârâta să numească un evaluator. În ceea ce privește acordarea de penalități instanța a constatat că pârâta nu a soluționat cererea reclamaților în termen astfel încât a stabilit penalități pe fiecare zi de întârziere. Împotriva acestei hotărâri pârâta C.C.S.D. (numită în continuare Comisia Centrală) a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În esență, recurenta a considerat că soluția pronunțată de Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, ceea ce constituie motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. În motivarea cererii de recurs au fost reiterate apărările pe care autoritatea pârâtă le-a opus și la fond și care sunt axate pe următoarele aspecte: Procedura administrativă reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 se declanșează numai după transmiterea dosarului complet (notificarea soluționată și documentația aferentă) de către entitatea notificată, în speță Primăria Municipiului București către S.C.C. Cum în cauză această documentație nu a fost transmisă autorității recurente, iar aceasta nu are atribuții legale în cursul procedurii administrative prevăzute de Legea nr. 10/2001, în mod greșit apreciază recurenta s-a reținut culpa sa și s-a dispus, la acest moment, obligarea la numirea unui evaluator pentru imobilul în discuție.

În opinia Comisiei Centrale,instanța de fond a ignorat existența unei hotărâri judecătorești mai exact a sentinței civile nr. 1349 din 24 octombrie 2007 a Tribunalului București, secția a III-a civilă (devenită irevocabilă) prin care Primăria Municipiului București a fost obligată să soluționeze notificarea reclamanților. În acest context, al netransmiterii documentelor aferente soluției date notificării, în sarcina Comisiei Centrale s-a stabilit o obligație imposibil de executat, care contravine prevederilor legale în materie și pe care instanța nu le poate completa sau modifica devenind „legislator pozitiv” (Cauza Broniowski contra Poloniei – jurisprudența C.E.D.O.).

Pentru cele punctate și față de adresa din 14 mai 2009 către Primăria Municipiului București prin care Comisia Centrală a solicitat informații despre stadiul de soluționare al notificării formulate de intimații-reclamanți,greșit s-a stabilit în sarcina pârâtei obligația de plată a unor penalități de 50 lei/zi de întârziere, nefiind incidente dispozițiile art. 8(1) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată . Intimații-reclamanți nu au formulat întâmpinare, în recurs, însă cu ocazia dezbaterilor au invocat excepția nulității recursului cu motivarea că recurenta nu a indicat textele de lege ce au fost încălcate sau aplicate greșit. Asupra acestei excepții poziția Înaltei Curți este în sensul jurisprudenței consacrate în materia recursului în contencios administrativ, urmând a o respinge ca neîntemeiată față de dispozițiile art. 304 1 C. proc.

civ. potrivit cărora instanța poate examina cauza sub toate aspectele chiar dacă nu este precizat motivul de casare/modificare. De altfel, temeiul cererii de recurs a fost menționat ca fiind art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar textele de lege apreciate ca fiind aplicate greșit se regăsesc în Titlul VII din Legea nr. 247/2005 la care se face în mod expres trimitere de către recurenta-pârâtă. În plus, este lesne de observat că în art. 302 1 C. proc. civ., privind mențiunile din cererea de recurs a căror lipsă se sancționează cu nulitatea, nu se regăsește mențiunea arătată de intimați. Examinând cauza prin prisma criticilor enunțate de către recurentă și a dispozițiilor legale incidente în litigiul dedus judecății, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că recursul este întemeiat și îl va admite în temeiul art. 312 C. proc.

civ., cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru cele ce se vor arăta în continuare. Deși în raport de actele dosarului instanța fondului a reținut în mod corect situația de fapt, iar în considerentele sentinței atacate a explicat ce presupune procedura administrativă prevăzută în capitolul V al Titlului VII din Legea nr. 247/2005 (art. 16 alin. (1) și 2), în mod eronat a obligat pârâta să numească un evaluator și să plătească penalități pe zi de întârziere până la numirea evaluatorului. Fundamentarea soluției și pe dispozițiile art. 6 din C.E.D.O., mai exact prin trimitere la dreptul oricărei persoane la judecarea în mod echitabil și într-un termen rezonabil a cauzei sale, nu este de principiu una neconsistentă, dar este una nepertinentă deoarece tot actele dosarului evidențiază că termenul de 8 ani scurs de la data depunerii notificării nr. 5216/2001 și până în prezent, cu adevărat un termen nerezonabil, nu poate fi imputat C.C.S.D.

(constituită în baza art. 13 al Capitolului III – Titlul VII din Legea nr. 247/2005). Comisia Centrală are într-adevăr atribuții în ceea ce privește evaluarea imobilului în condițiile actului normativ mai înainte amintit, dar îndeplinirea lor face parte dintr-o etapă ulterioară, care se declanșează numai după ce entitatea deținătoare - în speță Primăria Municipiului București - soluționează printr-o dispoziție motivată notificarea întemeiată pe Legea nr. 10/2001 și transmite dosarul complet S.C.C. În condițiile în care în cauza de față, aspect necontestat de către reclamanți, procedura administrativă reglementată de dispozițiile legale deja arătate nu a fost încă declanșată, Înalta Curte constată că nu este vorba de un refuz nejustificat al autorității pârâte de soluționare a unei cereri de natura celei pentru care s-a inițiat procedura judiciară prin sesizarea instanței de contencios administrativ.

Probatoriul administrat mai scoate în evidență și poziția pe care recurenta-pârâtă a adoptat-o tocmai pentru respectarea legii și a dreptului la rezolvarea unei cereri într-un termen rezonabil. Astfel, la fila 17 din dosarul de recurs există actul nr. 827799 din 10 septembrie 2009 prin care se revine la o altă solicitare din 14 mai 2009, adresat Primarului General, pentru a se cunoaște stadiul de soluționare al notificării formulat în temeiul Legii nr. 10/2001 privind imobilul situat în București, sector 5. Desemnarea unui evaluator în conformitate cu prevederile Legii nr. 247/2005 nu poate fi făcută decât după transmiterea documentației aferente unei dispoziții de soluționare a notificării către Secretariatul autorității recurente, urmând ca după întocmirea raportului de evaluare să se emită decizia ce conține titlul de despăgubire.

Așadar, judecătorul fondului, în mod greșit, a considerat ca fiind incidente prevederile art. 8 și art. 18 alin. (1) și (5) din Legea nr. 554/2004. Ca urmare, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se va modifica sentința atacată în sensul că se va respinge acțiunea ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția nulității recursului invocată de intimați - reclamanți O.I.M. și M.G. Admite recursul declarat de C.C.S.D., împotriva sentinței civile nr. 1599 din 10 aprilie 2009 a Curșii de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că respinge acțiunea ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 octombrie 2009.