ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1929/2009

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor de la dosar, constată

următoarele:

Prin plângerea formulată în temeiul art.

278

1

C. proc. pen. și înregistrată pe rolul Curții de Apel București,

secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, la 12 august 2009

sub nr. 4881/2/2008, petiționarii L.T. și L.C. au solicitat admiterea

plângerii, desființarea rezoluției din 21 iulie 2008 a Procurorului General al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, emisă în dosarul nr. 484/P/2008

și reținerea cauzei spre rejudecare ori trimiterea ei procurorului în vederea

începerii urmăririi penale.

În motivarea plângerii, petiționarii

au arătat că prin ordonanța nr. 484/P/2008 din 18 iunie 2008 a Parchetului de

pe lângă Curtea de Apel București s-a dispus neînceperea urmăririi penale

privind pe notarul public P.M. sub aspectul infracțiunii de neglijență în

serviciu, prevăzută de art. 249 C. pen.

Plângerea formulată de petiționari

împotriva acestei ordonanțe a fost respinsă ca nefondată prin rezoluția din 21

iulie 2008 dată în dosar nr. 484/P/2008 de către procurorul general al

aceleiași unități de parchet.

Petiționarii au mai susținut că deși

au făcut referiri concrete la unele aspecte privind încheierea contractului de

vânzare-cumpărare și au cerut reanalizarea cauzei, în realitate, nu s-au

efectuat cercetări noi, soluția inițială fiind confirmată în scurt timp și în

mod formal.

De asemenea, aceștia au mai arătat

că au fost încălcate, cu ocazia încheierii actului de vânzare-cumpărare, mai

multe dispoziții imperative din Legea nr. 36/1995 privind activitatea

notarială, deoarece: s-au prezentat la biroul notarului public vineri 1 august 2003

și nu luni 4 aprilie 2003, cum rezultă din încheierea de autentificare; nu au

cunoscut cine a întocmit actele și le-a luat semnăturile; nu au semnat actul în

fața notarului public; nu le-au fost explicați termenii juridici; din dosarul

notarial lipsea certificatul fiscal și nici nu l-au ridicat; documentul semnat

la 1 august 2003 nu corespunde cu cel autentificat de notar la 4 august 2003;

nu au primit un exemplar original al actului și nu au încasat prețul imobilului

vândut. Aceștia au depus înscrisuri referitoare la dreptul de proprietate

asupra imobilului vândut și acte care au stat la baza încheierii contractului

de vânzare-cumpărare.

Curtea de Apel București, secția a II-a

penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondată,

plângerea formulată de petenții L.T. și L.C. împotriva rezoluției din 21 iulie 2008,

dată în dosarul nr. 484/P/2008 de Procurorul general al Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel București și i-a obligat, totodată la plata sumelor de câte 200

lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță, examinând actele și lucrările dosarului a reținut că prin ordonanța

din 18 iunie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a fost

soluționată plângerea formulată de părțile vătămate L.T. și L.C., în sensul că,

pe de o parte, s-a dispus neînceperea urmăririi penale privind pe notarul

public P.M. sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 249 C. pen.; iar pe de

altă parte, disjungerea cauzei privind pe numiții S.M.E. și S.M., cercetați

sub, aspectul infracțiunii prev. de art. 215 alin. (1), (3) și (5) C.

pen. și declinarea competenței materiale de soluționare a cauzei în favoarea

Parchetului de pe lângă Tribunalul București pentru infracțiunea prev.

de art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen.

S-a constatat că plângerea

petiționarilor împotriva ordonanței și a rezoluției privește numai soluția

referitoare la notarul public P.M., reținându-se că petiționarii în calitate de

proprietari ai unui teren în suprafață de 1711 mp situat în șos. Pipera –

Tunari, au convenit cu făptuitoarea S.M.E. (nepoata lor) să-i vândă acesteia și

soțului ei, numitul S.M., cu clauză de întreținere, o porțiune de 1000 mp teren

cu prețul de 40.000 dolari SUA.

S-a mai menționat că la data de 1

august 2003 numitul S.M. împreună cu petiționarii și cu fiica acestora, C.D.,

s-au deplasat cu mașina la Biroul notarului public P.M. unde le-a fost citit

proiectul contractului de vânzare-cumpărare, ocazie cu care s-a constatat că la

rubrica „vânzător" era trecut doar L.T., efectuându-se modificarea

cuvenită, după care actul a fost recitit de către numita C.D.

S-a mai relevat că vânzătorii au

semnat contractul de vânzare-cumpărare care s-a autentificat la data de 4

august 2003 de către notarul public P.M. având ca vânzători pe L.T. și L.C. și

cumpărătorii pe S.M.E. și S.M., procurator de fonduri , dar au susținut că abia

ulterior și-au dat seama că în contract era menționată suprafața de 1711 mp în

loc de 1000 mp și că nu figura clauza de întreținere. Ei au mai arătat că nu au

primit nici o sumă de bani din preț și s-au constituit parte civilă pentru 1

milion Euro.

În ordonanța parchetului s-a reținut

că: obiectul contractului l-a constituit un teren în suprafață de 1711 mp și

construcția existentă pe acesta, cu o suprafață utilă de 40 mp, situat în

intravilanul comunei Voluntari, sat Pipera, județul Ilfov; vânzătorii și-au

rezervat asupra imobilului dreptul de abitație viageră; părților le-a fost

citit conținutul contractului, fiind remediată chiar o eroare, de către fiica

petenților; vârsta înaintată a acestora, starea precară de sănătate și lipsa

cunoștințelor juridice este posibil să-i fi făcut pe vânzători să încheie actul

cu alte clauze decât cele inițial dorite, însă nu s-a putut reține nicio culpă

a notarului public cu privire la instrumentarea contractului.

Plângerea formulată de părțile

vătămate împotriva acestei ordonanțe a fost respinsă ca nefondată prin

rezoluția din 21 iulie 2008 a Procurorului general al Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel București, iar prima instanță a constatat, examinând actele

dosarului și înscrisurile depuse de părți pe parcursul cercetării judecătorești

că soluția atacată, de neîncepere a urmăririi penale față de notarul public P.M.,

este legală și temeinică sub toate aspectele

S-a apreciat că susținerile

petenților privind diferențele dintre voința lor reală și conținutul actului

notarial nu s-au datorat, în măsura în care ele au existat, modului de

îndeplinire de către notarul public a obligațiilor legale, întrucât conținutul

contractului le-a fost citit chiar de către fiica lor, iar consimțământul a

fost luat cu respectarea normelor procedurale.

De asemenea, s-a mai relevat că

susținerile privind lipsa certificatului fiscal, existența unor diferențe între

proiectul de contract din 1 august 2003 și actul autentificat trei zile mai

târziu, neîncasarea prețului, nu au avut suport probator și nu puteau conduce

la concluzia că intimata ar fi încălcat prevederile Legii nr. 36/1995 și că ar

fi săvârșit infracțiunea de neglijență în serviciu.

S-a conchis de către prima instanță,

cu privire la eventuala infracțiune de înșelăciune în convenții, pretins săvârșită

de cumpărătorii S., că organele de urmărire penală urmează, după declinarea

competenței, să efectueze cercetări, însă referitor la activitatea notarului

public, s-a considerat că, în mod corect, s-a apreciat că nu există elemente de

natură penală, respingând, ca nefondată, plângerea

.

Împotriva sentinței nr. 34/F din 18

februarie 2009, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și

pentru cauze cu minori și de familie, petiționarii, în termen legal, a formulat

recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând

trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București în vederea efectuării

de cercetări împotriva intimatei P.M., notar public, sub aspectul celor

sesizate în plângerea inițială.

Pe rolul Secției Penale a Înaltei

Curți de Casație și Justiție s-a înregistrat dosarul nr. 4881/2/2008, iar până

la termenul fixat, recurenții petiționari, prin apărător ales, au depus la

dosar, prin registratură, note de concluzii scrise.

La termenul din 25 mai 2009, recurenții

petiționari, prin același apărător au solicitat admiterea recursurilor

formulate și casarea hotărârii atacate reiterând motivele arătate în fața

primei instanțe, menționate în cuprinsul practicalei prezentei decizii și

detaliate în memoriul depus la dosar.

Examinând recursul declarat de

petiționari, sub toate aspectele conform art. 385

6

alin. (3)

coroborat cu art. 385

14

C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că

acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Ca o garanție a respectării legalității

în procesul penal, legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca orice persoană

nemulțumită de actele și măsurile dispuse în timpul urmăririi penale să facă

plângere împotriva acestora.

Poate face o astfel de plângere, în

concepția legiuitorului, orice persoană ale cărei interese legitime au fost

vătămate printr-un act sau printr-o măsură procesuală, fără însă a se aduce

atingere autorității de lucru judecat a unei hotărâri definitive de condamnare

În cauza supusă analizei, Înalta

Curte constată că instanța de fond, în baza materialului probator administrat

în cauză, a respins în mod justificat plângerea formulată de petiționari,

apreciind ca fiind legală și temeinică ordonanța nr. 484/P/2008 din 18 iunie

2008 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București prin care s-a

dispus, în baza art. 228 alin. (4) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen.,

neînceperea urmăririi penale împotriva intimatei notar public P.M. pentru

săvârșirea faptei prevăzută de art. 249 C. pen., întrucât această faptă nu au

existat în realitatea obiectivă.

De altfel, Înalta Curte constată că

prin rezoluția dată la 21 iulie 2008 în dosarul nr. 484/P/2009, procurorul

general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a confirmat soluția

dispusă de procuror, față de intimata P.M., pentru infracțiunea de neglijență

în serviciu, apreciindu-se, în mod corect, că fapta, presupusă a fi săvârșită

de intimată nu există.

De asemenea, Înalta Curte constată că prima instanță,

în mod corect, a reținut că la demersurile efectuate în vederea perfectării

actului de vânzare cumpărare între petiționari și soții S.M.E. și S.M. a

participat activ și fiica acestora, C.D., care s-a implicat în sensul că, la

inițiativa acesteia, s-a îndreptat o eroare strecurată în cuprinsul proiectului

actului de vânzare cumpărare, ce urma a fi autentificat peste câteva zile (menționându-se

la rubrica „vânzător” ambii petiționari).

Faptul că ulterior perfectării actului de

vânzare-cumpărare, petiționarii au susținut că nu au înțeles termenii juridici

și că din cauza stării precare de sănătate nu și-au dat seama că suprafața de

teren trecută în actul autentificat nu era aceeași cu cea pe care doreau

într-adevăr să o vândă și că actul semnat nu conținea clauza de întreținere,

așa cum s-au învoit, inițial, părțile.

În același sens, Înalta Curte constată că, în

încheierea de autentificare nr. 3833 din 4 august 2003, notarul public P.M. a

menționat faptul că atât petiționarii L.T. și L.C., în calitate de vânzători,

cât și soții S., în calitate de cumpărători „au citit, au consimțit la

autentificarea prezentului înscris și au semnat toate exemplarele”, fără nicio

obiecțiune, situație ce prezintă relevanță, pe de o parte, în ceea ce privește

exprimarea liberă a propriei voințe a petiționarilor și consfințirea acesteia

în actul juridic autentificat de intimată și, pe de altă parte, în ceea ce

privește îndeplinirea corespunzătoare a atribuțiilor de serviciu, ce-i reveneau

notarului public, potrivit prevederilor din Legea nr. 36/1995.

Așadar, cele susținute de recurenții petiționari, în

lipsa unor argumente temeinice și a unor probe, care să conducă la concluzia că

intimata ar fi săvârșit vreo faptă de natură penală, atunci când și-a exercitat

atribuțiile de serviciu, rămân doar simple afirmații fără niciun suport real,

întrucât din actele dosarului nu a rezultat că intimata ar fi acționat cu

rea-credință sau în mod defectuos, atunci când procedând la autentificarea actului

de vânzare-cumpărare, soluția de neîncepere a urmăririi penale pentru

infracțiunea prev. de art. 249 C. pen., fiind pe deplin justificată.

Așa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

alin.

(1) pct. b C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarat de

petiționarii L.T. și L.C. împotriva sentinței penale nr. 34/F din 18 februarie

2009 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori

și de familie.

Conform dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurenții petiționari vor fi obligați la cheltuieli judiciare către

stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca nefondate, recursurile declarat de

petiționarii L.T. și L.C. împotriva sentinței penale nr. 34/F din 18 februarie

2009 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori

și de familie.

Obligă

recurenții petiționari la plata sumelor de câte 100 lei, cu titlul de

cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 25 mai 2009.