ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1929/2009

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin plângerea formulată în temeiul art. 278 1 C. proc. pen. și înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, la 12 august 2009 sub nr. 4881/2/2008, petiționarii L.T. și L.C. au solicitat admiterea plângerii, desființarea rezoluției din 21 iulie 2008 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, emisă în dosarul nr. 484/P/2008 și reținerea cauzei spre rejudecare ori trimiterea ei procurorului în vederea începerii urmăririi penale. În motivarea plângerii, petiționarii au arătat că prin ordonanța nr. 484/P/2008 din 18 iunie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București s-a dispus neînceperea urmăririi penale privind pe notarul public P.M.

sub aspectul infracțiunii de neglijență în serviciu, prevăzută de art. 249 C. pen. Plângerea formulată de petiționari împotriva acestei ordonanțe a fost respinsă ca nefondată prin rezoluția din 21 iulie 2008 dată în dosar nr. 484/P/2008 de către procurorul general al aceleiași unități de parchet. Petiționarii au mai susținut că deși au făcut referiri concrete la unele aspecte privind încheierea contractului de vânzare-cumpărare și au cerut reanalizarea cauzei, în realitate, nu s-au efectuat cercetări noi, soluția inițială fiind confirmată în scurt timp și în mod formal.

De asemenea, aceștia au mai arătat că au fost încălcate, cu ocazia încheierii actului de vânzare-cumpărare, mai multe dispoziții imperative din Legea nr. 36/1995 privind activitatea notarială, deoarece: s-au prezentat la biroul notarului public vineri 1 august 2003 și nu luni 4 aprilie 2003, cum rezultă din încheierea de autentificare; nu au cunoscut cine a întocmit actele și le-a luat semnăturile; nu au semnat actul în fața notarului public; nu le-au fost explicați termenii juridici; din dosarul notarial lipsea certificatul fiscal și nici nu l-au ridicat; documentul semnat la 1 august 2003 nu corespunde cu cel autentificat de notar la 4 august 2003; nu au primit un exemplar original al actului și nu au încasat prețul imobilului vândut.

Aceștia au depus înscrisuri referitoare la dreptul de proprietate asupra imobilului vândut și acte care au stat la baza încheierii contractului de vânzare-cumpărare. Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petenții L.T. și L.C. împotriva rezoluției din 21 iulie 2008, dată în dosarul nr. 484/P/2008 de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și i-a obligat, totodată la plata sumelor de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, prima instanță, examinând actele și lucrările dosarului a reținut că prin ordonanța din 18 iunie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a fost soluționată plângerea formulată de părțile vătămate L.T.

și L.C., în sensul că, pe de o parte, s-a dispus neînceperea urmăririi penale privind pe notarul public P.M. sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 249 C. pen.; iar pe de altă parte, disjungerea cauzei privind pe numiții S.M.E. și S.M., cercetați sub, aspectul infracțiunii prev. de art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen. și declinarea competenței materiale de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul București pentru infracțiunea prev. de art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen. S-a constatat că plângerea petiționarilor împotriva ordonanței și a rezoluției privește numai soluția referitoare la notarul public P.M., reținându-se că petiționarii în calitate de proprietari ai unui teren în suprafață de 1711 mp situat în șos.

Pipera – Tunari, au convenit cu făptuitoarea S.M.E. (nepoata lor) să-i vândă acesteia și soțului ei, numitul S.M., cu clauză de întreținere, o porțiune de 1000 mp teren cu prețul de 40.000 dolari SUA. S-a mai menționat că la data de 1 august 2003 numitul S.M. împreună cu petiționarii și cu fiica acestora, C.D., s-au deplasat cu mașina la Biroul notarului public P.M. unde le-a fost citit proiectul contractului de vânzare-cumpărare, ocazie cu care s-a constatat că la rubrica „vânzător" era trecut doar L.T., efectuându-se modificarea cuvenită, după care actul a fost recitit de către numita C.D. S-a mai relevat că vânzătorii au semnat contractul de vânzare-cumpărare care s-a autentificat la data de 4 august 2003 de către notarul public P.M.

având ca vânzători pe L.T. și L.C. și cumpărătorii pe S.M.E. și S.M., procurator de fonduri , dar au susținut că abia ulterior și-au dat seama că în contract era menționată suprafața de 1711 mp în loc de 1000 mp și că nu figura clauza de întreținere. Ei au mai arătat că nu au primit nici o sumă de bani din preț și s-au constituit parte civilă pentru 1 milion Euro.

În ordonanța parchetului s-a reținut că: obiectul contractului l-a constituit un teren în suprafață de 1711 mp și construcția existentă pe acesta, cu o suprafață utilă de 40 mp, situat în intravilanul comunei Voluntari, sat Pipera, județul Ilfov; vânzătorii și-au rezervat asupra imobilului dreptul de abitație viageră; părților le-a fost citit conținutul contractului, fiind remediată chiar o eroare, de către fiica petenților; vârsta înaintată a acestora, starea precară de sănătate și lipsa cunoștințelor juridice este posibil să-i fi făcut pe vânzători să încheie actul cu alte clauze decât cele inițial dorite, însă nu s-a putut reține nicio culpă a notarului public cu privire la instrumentarea contractului.

Plângerea formulată de părțile vătămate împotriva acestei ordonanțe a fost respinsă ca nefondată prin rezoluția din 21 iulie 2008 a Procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, iar prima instanță a constatat, examinând actele dosarului și înscrisurile depuse de părți pe parcursul cercetării judecătorești că soluția atacată, de neîncepere a urmăririi penale față de notarul public P.M., este legală și temeinică sub toate aspectele S-a apreciat că susținerile petenților privind diferențele dintre voința lor reală și conținutul actului notarial nu s-au datorat, în măsura în care ele au existat, modului de îndeplinire de către notarul public a obligațiilor legale, întrucât conținutul contractului le-a fost citit chiar de către fiica lor, iar consimțământul a fost luat cu respectarea normelor procedurale.

De asemenea, s-a mai relevat că susținerile privind lipsa certificatului fiscal, existența unor diferențe între proiectul de contract din 1 august 2003 și actul autentificat trei zile mai târziu, neîncasarea prețului, nu au avut suport probator și nu puteau conduce la concluzia că intimata ar fi încălcat prevederile Legii nr. 36/1995 și că ar fi săvârșit infracțiunea de neglijență în serviciu.

S-a conchis de către prima instanță, cu privire la eventuala infracțiune de înșelăciune în convenții, pretins săvârșită de cumpărătorii S., că organele de urmărire penală urmează, după declinarea competenței, să efectueze cercetări, însă referitor la activitatea notarului public, s-a considerat că, în mod corect, s-a apreciat că nu există elemente de natură penală, respingând, ca nefondată, plângerea . Împotriva sentinței nr. 34/F din 18 februarie 2009, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, petiționarii, în termen legal, a formulat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București în vederea efectuării de cercetări împotriva intimatei P.M., notar public, sub aspectul celor sesizate în plângerea inițială.

Pe rolul Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a înregistrat dosarul nr. 4881/2/2008, iar până la termenul fixat, recurenții petiționari, prin apărător ales, au depus la dosar, prin registratură, note de concluzii scrise. La termenul din 25 mai 2009, recurenții petiționari, prin același apărător au solicitat admiterea recursurilor formulate și casarea hotărârii atacate reiterând motivele arătate în fața primei instanțe, menționate în cuprinsul practicalei prezentei decizii și detaliate în memoriul depus la dosar. Examinând recursul declarat de petiționari, sub toate aspectele conform art. 385 6 alin. (3) coroborat cu art. 385 14 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente: Ca o garanție a respectării legalității în procesul penal, legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca orice persoană nemulțumită de actele și măsurile dispuse în timpul urmăririi penale să facă plângere împotriva acestora.

Poate face o astfel de plângere, în concepția legiuitorului, orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-un act sau printr-o măsură procesuală, fără însă a se aduce atingere autorității de lucru judecat a unei hotărâri definitive de condamnare În cauza supusă analizei, Înalta Curte constată că instanța de fond, în baza materialului probator administrat în cauză, a respins în mod justificat plângerea formulată de petiționari, apreciind ca fiind legală și temeinică ordonanța nr. 484/P/2008 din 18 iunie 2008 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București prin care s-a dispus, în baza art. 228 alin. (4) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale împotriva intimatei notar public P.M.

pentru săvârșirea faptei prevăzută de art. 249 C. pen., întrucât această faptă nu au existat în realitatea obiectivă. De altfel, Înalta Curte constată că prin rezoluția dată la 21 iulie 2008 în dosarul nr. 484/P/2009, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a confirmat soluția dispusă de procuror, față de intimata P.M., pentru infracțiunea de neglijență în serviciu, apreciindu-se, în mod corect, că fapta, presupusă a fi săvârșită de intimată nu există. De asemenea, Înalta Curte constată că prima instanță, în mod corect, a reținut că la demersurile efectuate în vederea perfectării actului de vânzare cumpărare între petiționari și soții S.M.E. și S.M. a participat activ și fiica acestora, C.D., care s-a implicat în sensul că, la inițiativa acesteia, s-a îndreptat o eroare strecurată în cuprinsul proiectului actului de vânzare cumpărare, ce urma a fi autentificat peste câteva zile (menționându-se la rubrica „vânzător” ambii petiționari).

Faptul că ulterior perfectării actului de vânzare-cumpărare, petiționarii au susținut că nu au înțeles termenii juridici și că din cauza stării precare de sănătate nu și-au dat seama că suprafața de teren trecută în actul autentificat nu era aceeași cu cea pe care doreau într-adevăr să o vândă și că actul semnat nu conținea clauza de întreținere, așa cum s-au învoit, inițial, părțile. În același sens, Înalta Curte constată că, în încheierea de autentificare nr. 3833 din 4 august 2003, notarul public P.M. a menționat faptul că atât petiționarii L.T.

și L.C., în calitate de vânzători, cât și soții S., în calitate de cumpărători „au citit, au consimțit la autentificarea prezentului înscris și au semnat toate exemplarele”, fără nicio obiecțiune, situație ce prezintă relevanță, pe de o parte, în ceea ce privește exprimarea liberă a propriei voințe a petiționarilor și consfințirea acesteia în actul juridic autentificat de intimată și, pe de altă parte, în ceea ce privește îndeplinirea corespunzătoare a atribuțiilor de serviciu, ce-i reveneau notarului public, potrivit prevederilor din Legea nr. 36/1995.

Așadar, cele susținute de recurenții petiționari, în lipsa unor argumente temeinice și a unor probe, care să conducă la concluzia că intimata ar fi săvârșit vreo faptă de natură penală, atunci când și-a exercitat atribuțiile de serviciu, rămân doar simple afirmații fără niciun suport real, întrucât din actele dosarului nu a rezultat că intimata ar fi acționat cu rea-credință sau în mod defectuos, atunci când procedând la autentificarea actului de vânzare-cumpărare, soluția de neîncepere a urmăririi penale pentru infracțiunea prev. de art. 249 C. pen., fiind pe deplin justificată. Așa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 alin. (1) pct. b C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarat de petiționarii L.T.

și L.C. împotriva sentinței penale nr. 34/F din 18 februarie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Conform dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții petiționari vor fi obligați la cheltuieli judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge, ca nefondate, recursurile declarat de petiționarii L.T. și L.C. împotriva sentinței penale nr. 34/F din 18 februarie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurenții petiționari la plata sumelor de câte 100 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 25 mai 2009.