ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4103/2007

Asupra recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1159 din 2 mai 2007,

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a

admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta F.M., în contradictoriu cu

pârâta A.N.A.F., obligând-o pe aceasta din urmă la plata către reclamantă a

drepturilor bănești reprezentând prima de concediu pentru anii 2004, 2005 și

2006, actualizate cu indicele de inflație, de la data nașterii dreptului, la

data plății efective.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de

fond a reținut, în esență, că normele legale de suspendare a acordării primei

de vacanță contravin prevederilor art.53 din Constituția României revizuită,

precum și

reglementărilor date prin art. 1

din Protocolul 1 adițional la Convenția pentru

apărarea drepturilor

omului și a libertăților fundamentale; de asemenea, se arată în considerentele

hotărârii atacate, suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși

eliminarea acestui drept, atâta vreme cât, prin

niciuna din prevederile O.U.G. nr. 33/2001 și, respectiv, ale legilor

bugetare din anii 2004-2006, nu i-a fost înlăturată existența pentru anii

2004-2006.

Î

mpotriva acestei soluții, considerând-o

netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâta A.N.A.F., reiterând apărările

invocate în fața instanței de fond. In plus, arată recurenta, instanța de fond

a acordat mai mult decât s-a cerut, reclamanta solicitând, prin cererea

introductivă, acordarea primei de concediu pentru anul 2004 (de la data de 1

aprilie) și pentru anul 2006 (până la data de 1 august).

Examinând cauza și sentința atacată, în raport

cu actele și lucrările

dosarului, cu

criticile invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în

cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ.,

Curtea

constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Prin Legea nr. 188/1999 s-a instituit dreptul

funcționarilor publici ca, pe lângă indemnizația de concediu, să li se acorde o

primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.

Este adevărat că acordarea primei de vacanță,

instituită prin prevederile legale susmenționate, a fost suspendată în anii

2001 - 2006, prin dispoziții normative succesive, însă, așa cum corect a

reținut și instanța de fond, suspendarea nu echivalează cu eliminarea

dreptului, atâta vreme cât nu există nici o dispoziție legală prin care să fi

fost înlăturată existența acestuia.

Astfel, dreptul la prima de concediu, stabilit

inițial prin art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (publicată în M.Of. nr. 600

din 8 decembrie 1999), a fost menținut prin art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999,

în forma republicată (M.Of. nr. 251 din 22 martie 2004), precum și prin art. 35

alin. (2) din Legea nr. 188/1999, în forma republicată pentru a doua oară (M.Of.

nr. 365 din 29 mai 2007).

Nu se poate considera, deci, că suspendarea

dreptului în perioada respectivă echivalează cu inexistența sa în cadrul

aceleiași perioade, întrucât s-ar încălca principiul constituțional ce

garantează realizarea drepturilor acordate.

De asemenea, neprevederea în continuare a

acestui drept, recunoscut și garantat, nu poate înlătura existența lui

anterioară pentru că s-ar contraveni atât art. 53 din Constituția României

revizuită (art. 49 din Constituția anterioară) privind cazurile când se poate

restrânge exercițiul unui drept, cât și reglementărilor art. l din Protocolul

nr. l adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a

libertăților fundamentale.

Un astfel de drept nu poate fi

considerat că nu a existat în perioada pentru care exercițiul său a fost

suspendat, întrucât s-ar ajunge la situația, inadmisibilă, potrivit căreia un

drept prevăzut de lege să fie lipsit de conținut, printr-o îngrădire nelegitimă

a exercitării lui.

De aceea, respectarea principiului

încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate

în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de

reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii

drepturilor recunoscute să nu poată fi împiedicați de a se bucura efectiv de

acestea, pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.

Nu este întemeiată nici susținerea

recurentei, potrivit căreia instanța de fond a acordat mai mult decât s-a cerut

întrucât, așa cum rezultă din conținutul cererii de chemare în judecată,

obiectul acesteia este acordarea primei de concediu pentru perioada cuprinsă

între anii 2004 și 2006, în care reclamanta și-a desfășurat activitatea în

cadrul autorității pârâte, ceea ce instanța de fond, admițând acțiunea, a și dispus.

Pentru motivele arătate, recursul va fi respins

ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta A.N.A.F. împotriva sentinței civile

nr. 1159 din 2 mai 2007 a Curții de Apel București, secția a VlII-a contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 octombrie 2007.