ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4103/2007
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4103/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1159 din 2 mai 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta F.M., în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F., obligând-o pe aceasta din urmă la plata către reclamantă a drepturilor bănești reprezentând prima de concediu pentru anii 2004, 2005 și 2006, actualizate cu indicele de inflație, de la data nașterii dreptului, la data plății efective.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că normele legale de suspendare a acordării primei de vacanță contravin prevederilor art.53 din Constituția României revizuită, precum și reglementărilor date prin art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale; de asemenea, se arată în considerentele hotărârii atacate, suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși eliminarea acestui drept, atâta vreme cât, prin niciuna din prevederile O.U.G. nr. 33/2001 și, respectiv, ale legilor bugetare din anii 2004-2006, nu i-a fost înlăturată existența pentru anii 2004-2006. Î mpotriva acestei soluții, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâta A.N.A.F., reiterând apărările invocate în fața instanței de fond.
In plus, arată recurenta, instanța de fond a acordat mai mult decât s-a cerut, reclamanta solicitând, prin cererea introductivă, acordarea primei de concediu pentru anul 2004 (de la data de 1 aprilie) și pentru anul 2006 (până la data de 1 august). Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare. Prin Legea nr. 188/1999 s-a instituit dreptul funcționarilor publici ca, pe lângă indemnizația de concediu, să li se acorde o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.
Este adevărat că acordarea primei de vacanță, instituită prin prevederile legale susmenționate, a fost suspendată în anii 2001 - 2006, prin dispoziții normative succesive, însă, așa cum corect a reținut și instanța de fond, suspendarea nu echivalează cu eliminarea dreptului, atâta vreme cât nu există nici o dispoziție legală prin care să fi fost înlăturată existența acestuia. Astfel, dreptul la prima de concediu, stabilit inițial prin art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (publicată în M.Of. nr. 600 din 8 decembrie 1999), a fost menținut prin art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, în forma republicată (M.Of. nr. 251 din 22 martie 2004), precum și prin art. 35 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, în forma republicată pentru a doua oară (M.Of.
nr. 365 din 29 mai 2007). Nu se poate considera, deci, că suspendarea dreptului în perioada respectivă echivalează cu inexistența sa în cadrul aceleiași perioade, întrucât s-ar încălca principiul constituțional ce garantează realizarea drepturilor acordate. De asemenea, neprevederea în continuare a acestui drept, recunoscut și garantat, nu poate înlătura existența lui anterioară pentru că s-ar contraveni atât art. 53 din Constituția României revizuită (art. 49 din Constituția anterioară) privind cazurile când se poate restrânge exercițiul unui drept, cât și reglementărilor art. l din Protocolul nr. l adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Un astfel de drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada pentru care exercițiul său a fost suspendat, întrucât s-ar ajunge la situația, inadmisibilă, potrivit căreia un drept prevăzut de lege să fie lipsit de conținut, printr-o îngrădire nelegitimă a exercitării lui.
De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi împiedicați de a se bucura efectiv de acestea, pentru perioada în care au fost prevăzute de lege. Nu este întemeiată nici susținerea recurentei, potrivit căreia instanța de fond a acordat mai mult decât s-a cerut întrucât, așa cum rezultă din conținutul cererii de chemare în judecată, obiectul acesteia este acordarea primei de concediu pentru perioada cuprinsă între anii 2004 și 2006, în care reclamanta și-a desfășurat activitatea în cadrul autorității pârâte, ceea ce instanța de fond, admițând acțiunea, a și dispus.
Pentru motivele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta A.N.A.F. împotriva sentinței civile nr. 1159 din 2 mai 2007 a Curții de Apel București, secția a VlII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 octombrie 2007.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.