ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1619/2009

Deliberând asupra recursului, se constată: Prin încheierea din 28 aprilie 2009, Curtea de Apel București, secția I penală, a dispus arestarea persoanei solicitate Z. (fostă N.)C., pe o durată de 5 zile, de la 28 aprilie 2009 la 2 mai 2009 inclusiv. S-a emis mandatul de arestare. S-a reținut că există o semnalare a B.N.I. privind existența unui mandat european de arestare pe numele persoanei solicitate, în condițiile art. 88 3 din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 224/2006 și prin Legea nr. 222/2008. Chiar dacă semnalarea nu echivalează cu mandatul european de arestare, fiind suficiente înscrisuri din care rezultă indiciile de participare a acesteia la o grupare infracțională de crimă organizată de comercializare droguri narcotice, s-a admis cererea și s-a dispus arestarea.

În termen legal persoana solicitată a exercitat calea ordinară de atac a recursului, pe motiv că nu s-ar face vinovată de săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri, în perioada respectivă aflându-se în România. Examinând criticile în raport cu actele și lucrările cauzei, încheierea atacată cât și sub toate aspectele de fapt și de drept, Înalta Curte constată că sunt nefondate, pentru următoarele considerente: Centrul de cooperare polițienească națională – B.N.I. a transmis D.G.P.M.B. – S.I.C. și a informat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București semnalarea B.N.I. Viena – Austria privind urmărirea internațională în vederea arestării și predării către Austria a persoanei solicitate pe numele căreia este emis un mandat european de arestare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri.

Persoana solicitată a fost identificată pe raza Municipiului București, prin ordonanța Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București nr. 24 din 28 aprilie 2009 a fost reținută pentru 24 ore (fila 14). Audiată cu ocazia reținerii, persoana solicitată nu recunoaște săvârșirea infracțiunii pentru care s-a emis mandatul european de arestare, considerând totul o înscenare pusă la care de un oarecare cetățean austriac care ar fi dorit să se căsătorească cu el, recunoscând că a fost în Viena în perioada 7 decembrie 2003 – februarie 2004. Cu ocazia audierii de către instanța, și-a menținut aceeași declarație. Înalta Curte constată că au fost respectate întocmai dispozițiile legale din Legea nr. 302/2004, cu modificările ulterioare (art. 88 3 , art. 90 alin. (1)- alin. (2), motivele de recurs reprezentând apărări de fond în legătură cu care instanțele românești nu se pot pronunța.

Verificările pe care le pot face instanțele naționale sunt numai formale, autoritățile judiciare emitente ale mandatului european de arestare fiind îndrituite a se pronunța în legătură cu existența sau inexistența infracțiunilor. Prin urmare, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul va fi respins ca nefondat. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata Z. (N.)C. împotriva încheierii din 28 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. 3917/2/2009. Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 30 aprilie 2009.