ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3748/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București reclamantul G.I., funcționar public cu statut special, a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, și D.N.A. obligarea acestora să plătească prima de concediu pe anii 2004 - 2005, și sporul de fidelitate pe anul 2005, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective și obligarea pârâților la plata de daune interese conform art. 161 alin. (4) C. muncii. În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că a fost încadrat ca ofițer de poliție judiciară în perioada 15 martie 2004 - 31 martie 2007, la D.N.A.

fiind funcționar public cu statut special și având dreptul, potrivit art. 34 lit. f) din Legea nr. 293/2004, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egala cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu. Ulterior, printr-o serie de legi s-a dispus suspendarea aplicării acestui articol, astfel: art. 9 pct. 7 din Legea nr. 507/2003 suspendă până la data de 31 decembrie 2004; art. 8 alin. (7) din Legea nr. 511/2004 suspendă până la 31 decembrie 2005; art. 5 alin. (5) din Legea nr. 379/2005 suspendă până la 31 decembrie 2006. Referitor la sporul de fidelitate pe anul 2005, acesta este prevăzut de art. 6 din O.G. nr. 38/2003, prevederea fiind suspendată prin O.U.G. nr. 118/2004, aprobată prin Legea nr. 28/2005, pentru anul 2005, dreptul la acțiune pentru acordarea acestui spor luând naștere la data de 1 ianuarie 2006, când au încetat cauzele de suspendare.

Întrucât prin Decizia civilă nr. 12 din 5 februarie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite, s-a stabilit că prima de concediu se cuvine polițiștilor pentru perioada 2004 - 2006, fiind incidentă și în cazul sporului de fidelitate, reclamantul solicită pronunțarea unei hotărâri conformă cu decizia obligatorie pronunțata de instanța supremă. Prin întâmpinare, pârâta D.N.A. a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că reclamantul a fost detașat în cadrul D.N.A. începând cu 15 martie 2004, astfel încât pentru perioada 1 ianuarie 2004 - 15 martie 2004 nu are calitate procesuală pasivă. Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând, pe de o parte, că dispozițiile art. 37 alin. (2) teza întâi din O.G.

nr. 38/2003 au fost suspendate succesiv prin lege, iar pe de altă parte, Decizia civilă nr. 12 din 5 februarie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite, nu-și găsește aplicarea în cauza de față, întrucât potrivit anexei 4 din O.G. nr. 38/2003, ofițerii detașați în cadrul unei instituții civile au un regim de salarizare distinct, ofițerii de poliție judiciară detașați în cadrul D.N.A fiind asimilați din punct de vedere salarial personalului civil din unitatea unde-și desfășoară activitatea. De asemenea, pârâtul a chemat în garanție M.E.F. pentru ca, în situația în care acțiunea va fi admisă, să fie obligat să vireze fondurile necesare plății sumelor solicitate. Pârâtul Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin întâmpinare, a invocat excepția de inadmisibilitate arătând că, potrivit anexei 4 din O.G.

nr. 38/2003, ofițerii detașați în cadrul unei instituții civile au un regim de salarizare distinct, ofițerii de poliție judiciară detașați la D.N.A. fiind asimilați din punct de vedere salarial personalului civil din unitatea unde-și desfășoară activitatea, în prezent aplicându-li-se prevederile O.U.G. nr. 27/2006 și potrivit Deciziei civile nr. 23 din 15 martie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite, prima de vacanță se acordă doar pentru perioada 2001 - 2002. Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, având în vedere dispozițiile legale privind salarizarea magistraților și a altor categorii de personal salarizate în baza acestei legi. În ședința publică din data de 23 octombrie 2007 Curtea de Apel a respins excepția lipsei calității procesuale pasive formulate de chematul în garanție M.E.F.

Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de D.N.A., instanța de fond a apreciat-o ca neîntemeiată, întrucât reclamantul a fost detașat pentru o anumită perioadă în cadrul acestei instituții, perioadă pentru care a fost salariat de către pârâtă și deci, din acest punct de vedere este titulară a raportului juridic dedus judecății sub aspect pasiv, eventuala plată a indemnizației făcându-se în mod corespunzător perioadei lucrate. Prin sentința civilă nr. 2574 din 23 octombrie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea, a obligat pârâții la plata către reclamant a primei de vacanță pentru anii 2004 - 2006 și a sporului de fidelitate pe anul 2005, actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului la data plății efective, a respins capătul de cerere privind daunele interese ca neîntemeiat și, totodată, a respins cererea de chemare în garanție ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut, în esență, că reclamantul a lucrat anterior datei de 15 martie 2004, când prin Ordinul nr. 441 din 4 martie 2004 a fost detașat în cadrul P.N.A., ca ofițer de poliție judiciară, în cadrul I.G.P.R., direcția poliției rutiere, fiind funcționar public cu statut special, având dreptul, potrivit art. 37 alin. (2) din O.G. nr. 38/2003, aprobată prin Legea nr. 353/2003 pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu. De asemenea, s-a mai reținut că reclamantul mai are dreptul la sporul de fidelitate pe anul 2005, prevăzut de art. 6 din O.G. nr. 38/2003, prevederea fiind suspendată prin O.U.G.

nr. 118/2004, aprobată prin Legea nr. 28/2005, pentru anul 2005. Întrucât normele legale de suspendare nu mai sunt în vigoare la data sesizării instanței, cenzurarea legalității acestor suspendări succesive revine conform art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, instanței de fond și nu Curții Constituționale. Curtea de Apel a apreciat că normele de suspendare contravin art. 41 și art. 53 din Constituție, întrucât dreptul de remunerare a muncii ce aparține dreptului la muncă nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu și contrar echității impuse de o societate democratică. Instanța de fond a reținut că prin detașarea în cadrul D.N.A.

și beneficiind de o indemnizație de încadrare brută corespunzătoare coeficientului de multiplicare 13,000, asimilat din punct de vedere al salarizării funcției de procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel, reclamantul nu-și pierde calitatea de polițist și prin urmare, nici calitatea de funcționar public cu statut special, asimilarea făcându-se doar din punct de vedere al salarizării și doar în ceea ce privește drepturile salariale menționate expres în actul de numire, reclamantul neputând fi privat de celelalte drepturi de care beneficia în calitate de polițist, în condițiile în care nu s-a prevăzut expres acest lucru, nici în anexa nr. 4 din O.G. nr. 38/2003 și nici în O.U.G. nr. 177/2002 și O.U.G.

nr. 27/2006. În ceea ce privește cererea de chemare în garanție a M.E.F., instanța de fond a apreciat-o ca fiind neîntemeiată, neexistând un raport juridic legal sau convențional de garanție a sumelor ce reprezintă primele de vacanță solicitate de reclamant, M.E.F. neavând obligația să garanteze plata acestor sume, în contextul în care reclamantul nu este salariatul acestui minister. Instanța de fond a respins și capătul de cerere privind art. 161 alin. (4) C. muncii, având în vedere că prin obligarea pârâților la plata primei de vacanță pe perioada 2004 - 2006 și a sporului de fidelitate pe anul 2005, actualizate cu indicele de inflație la data plății se realizează o recuperare integrală a prejudiciului.

Împotriva acestei hotărâri pârâtul Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 4, 6 și 9 C. proc. civ. precum și pe cele ale art. 3041 C. proc. civ. Recurentul, în motivarea recursului arată că instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești fața de dispozițiile art. 329 C. proc. civ. De asemenea, recurentul susține că pentru categoria ofițerilor de poliție judiciară salarizați în temeiul O.U.G. nr. 177/2002 și a O.U.G. nr. 27/2006, acțiunea este inadmisibilă.

Ulterior, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 161/2002, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, prin art. 2 pct. 19, s-a produs o asimilare din punctul de vedere al salarizării între ofițerii de poliție judiciară și magistrați, art. 28 alin. (3) fiind modificat în sensul că ofițerii de poliție judiciară prevăzuți la art. 10 sunt salarizați cu indemnizația prevăzută în anexa nr. 1, capitolul A, nr. crt. 18 la O.U.G. nr. 177/2002, aceasta fiind unica formă de salarizare, având astfel coeficientul de multiplicare al unui procuror de la parchetele de pe lângă curțile de apel.

Recurentul mai menționează că, în prezent, salarizarea ofițerilor de poliție judiciară se efectuează potrivit prevederilor O.U.G. nr. 27/2006, privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și a altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată prin Legea nr. 45/2007 salariul de bază de care beneficiază ofițerii de poliție judiciară fiind calculat, potrivit art. 11 alin. (4) din O.U.G. nr. 27/2006, în funcție de coeficientul de multiplicare 13,500 prevăzut la pct. 28 din anexa nr. 1 capitolul A din ordonanță, pentru judecătorii și procurorii cu 3-4 ani vechime în funcția de magistrat. În conformitate cu prevederile art. 11 alin. (4) teza a doua ofițerii și agenții de poliție judiciară din D.N.A.

beneficiază de drepturile prevăzute în anexa nr. 4 la O.G. nr. 38/2003, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, cu modificările și completările ulterioare. Or, la pct. 1 lit. a) al acestei anexe se precizează că polițiștii detașați să îndeplinească funcții în afara M.I.R.A. beneficiază de următoarele drepturi salariale și anume: salariul de bază al funcției îndeplinite, sporul de vechime în muncă, indemnizații, premii, sporuri și alte drepturi care se acordă personalului civil din unitățile unde își desfășoară activitatea, potrivit legislației care se aplică în unitățile respective.

Recurentul arată că rezultă cu certitudine faptul că personalul civil la care se face raportarea nu poate fi altul decât procurorii din cadrul D.N.A., caz în care este evident că prima de concediu nu face parte din drepturile menționate, întrucât prevederile legale care reglementau acest drept al magistraților sunt abrogate începând cu anul 2003. În fine, se arată că Decizia nr. 23, publicată în M. Of. nr. 233/15.03.2006, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, nu este incidentă în cauză iar instanța de fond a respins în mod nelegal cererea de chemare în garanție a M.F.P., în situația în care a admis acțiunea reclamantului. Examinând cauza și sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc.

civ., Curtea constată că recursul este fondat, pentru considerentele se vor arăta în continuare. Intimatul - reclamant face parte din categoria ofițerilor de poliție judiciară înființată în temeiul O.U.G. nr. 43/2002. Ofițerii de poliție detașați în cadrul unei instituții civile au un regim de salarizare distinct, regăsit în anexa 4 din O.G. nr. 38/2003, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor. Deci, ofițerii de poliție judiciară detașați la D.N.A. sunt asimilați din punct de vedere salarial personalului civil din unitatea unde își desfășoară activitatea, respectiv unui judecător/procuror cu grad de judecătorie, conform anexei 4 din O.G. nr. 38/2003, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, coroborată cu art. 11 alin. (4) din O.U.G.

nr. 27/2006, privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, așa cum a fost aprobată prin Legea 45/2007: „Salariul de bază se stabilește potrivit nr. crt. 31 de la lit. a) din anexă pentru agenții de poliție judiciară din cadrul D.N.A., nr. crt. 28 pentru ofițerii de poliție judiciară, nr. crt. 27 pentru șefii de birou și nr. crt. 26 pentru șefii de serviciu. Ofițerii și agenții de poliție judiciară din D.N.A. beneficiază de drepturile prevăzute în anexa nr. 4 la O.G. nr. 38/2003, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, cu modificările și completările ulterioare". În conformitate cu dispozițiile art. 37 alin. (1) și art. 1 lit. a) și c) din O.G.

nr. 38/2003, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, polițiștii detașați în baza reglementărilor în vigoare să îndeplinească funcții în afara Ministerului de Interne beneficiază de salariul de bază al funcției îndeplinite, sporul de vechime în muncă, indemnizații, premii, sporuri și alte drepturi care se acordă personalului civil din unitatea unde își desfășoară activitatea, potrivit legislației care se aplică în unitățile respective. Conform aceleiași reglementări, în situația în care drepturile astfel stabilite sunt mai mici decât cele ce li s-ar cuveni ca polițiști încadrați în instituțiile din structura poliției pe funcții similare celor pe care le îndeplinesc la instituțiile unde sunt detașați, cei în cauză pot opta pentru drepturile salariale cuvenite celor încadrați în unitățile de poliție.

Întrucât reclamantul nu a exprimat o asemenea opțiune în perioada detașării la D.N.A., acesta este asimilat magistraților din punct de vedere salarial și în consecință, nu poate beneficia și de celelalte drepturi bănești prevăzute în actul normativ privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor. De altfel, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat și în ceea ce privește prima de vacanță a judecătorilor și procurorilor (cu care ofițerii de poliție judiciară ai D.N.A.

sunt asimilați salarial) hotărând prin Decizia nr. 23 din 12 decembrie 2005 asupra recursului în interesul legii formulat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în sensul că: „Prima de concediu, pe lângă indemnizația de concediu, respectiv o sumă egală cu indemnizația brută sau, după caz, salariul brut din luna anterioară plecării în concediu, pentru magistrați și personalul auxiliar, se acordă numai pentru anii 2001 și 2002". Prin Decizia nr. 12 din 5 februarie 2007 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a admis recursul în interesul legii în sensul că „în aplicarea dispozițiilor art. 37 alin. (2) teza întâi din O.G.

nr. 38/2003, aprobată prin Legea nr. 353/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, cu modificările și completările ulterioare, prima de concediu, respectiv o sumă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, pe lângă indemnizația de concediu, se cuvine pentru perioada anilor 2004 - 2006 astfel cum a fost reglementată prin dispoziția legală, menționată”. Însă, dispozițiile acestei decizii nu sunt incidente pricinii atâta vreme cât reclamantul, în această perioadă, a fost salarizat conform O.G. nr. 27/2006 și solicită drepturile ce apreciază că i s-ar cuveni în calitate de polițist, deoarece acestea se acordă de unitățile de poliție conform pct. 1 lit. c) din anexa 4 din O.G.

nr. 38/2003 și nu de către pârâții chemați în judecată. Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică motiv pentru care o va casa. În consecință, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 312 și art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și în fond va respinge acțiunea reclamantului, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, împotriva sentinței civile nr. 2574 din 23 octombrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și în fond respinge acțiunea reclamantului G.I., ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 octombrie 2008.