ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2894/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel

București reclamanta V.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții M.I.R.A. și

D.G.P.M.B. obligarea la plata drepturilor salariale reprezentând prime de

concediu pentru anii 2004 - 2006 și a sporului de fidelitate pentru anul 2005,

actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat în esență că îndeplinește funcția de polițist, având

calitatea de funcționar public civil cu statut special, conform art. 1 alin. (1)

din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, iar potrivit

dispozițiilor art. 37 alin. (2) din O.G. nr. 38/2003, privind salarizarea și

alte drepturi ale polițiștilor avea dreptul, la plecarea în concediul de

odihnă, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în

concediu.

Contrar acestor dispoziții

legale, reclamanta a arătat că în perioada 2004 - 2006 nu a beneficiat de plata

acestor drepturi, întrucât printr-o serie de acte normative s-a dispus suspendarea

aplicării acestora, deși acest drept subzistă și în prezent, textul care îl

prevede nefiind abrogat.

Reclamanta a mai arătat

faptul că nu i-au fost acordate pentru anul 2005 drepturile salariale

reprezentând sporul de fidelitate, prevăzut de dispozițiile art. 6 din O.G. nr.

38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, cu modificările

și completările ulterioare.

Reclamanta a susținut că

suspendarea continuă a exercițiului unui drept legal contravine normelor

legislației muncii și a normelor constituționale invocând în acest sens

dispozițiile art. 41 și art. 53 din Constituția României.

În drept, au fost invocate

dispozițiile art. 28 lit. e) din Legea nr. 360/2002, art. 6 și art. 37 alin. (2)

din O.G. nr. 38/2003, Ordinul M.A.I. nr. 132/2004.

Pârâtul M.I.R.A. a formulat

întâmpinare și cerere de chemare în garanție a M.E.F., solicitând respingerea

cererii formulate de reclamantă ca neîntemeiată, iar în ipoteza admiterii

acțiunii, obligarea chematului în garanție la virarea sumelor necesare

efectuării acestor plăți.

Prin întâmpinarea formulată

M.E.F. a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, susținând că nu

există identitate între persoana celui chemat în judecată și cel obligat în

raportul juridic dedus judecății, iar pe fond s-a solicitat respingerea cererii

de chemare în judecată ca fiind neîntemeiată.

De asemenea, cu privire la

cererea de chemare în garanție s-au invocat excepțiile lipsei calității

procesuale pasive și a inadmisibilități, iar pe fond, s-a solicitat respingerea

cererii.

Prin sentința civilă nr. 2871

din 7 noiembrie 2007 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive

a M.E.F. în cadrul acțiunii și în cadrul cererii de chemare în garanție și

excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție, formulate de M.E.F.,

a admis acțiunea reclamantei V.I., a obligat pârâții M.I.R.A. și D.G.P.M.B. la

plata drepturilor bănești reprezentând prime de vacanță pentru anii 2004 - 2006

și a sporului de fidelitate corespunzător anului 2005 actualizate cu indicele

de inflație, la data plății efective, a respins acțiunea față de pârâtul M.E.F.,

a admis cererea de chemare în garanție și totodată a obligat M.E.F. la alocarea

sumelor necesare plății acestor drepturi bănești.

Pentru a pronunța această

hotărâre instanța de fond a reținut, în esență, că potrivit dispozițiilor art. 37

alin. (2) teza întâi din O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi

ale polițiștilor „la plecarea în concediul de odihnă, polițistul primește o

primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu".

Potrivit dispozițiilor art. 6

din O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, cu

modificările și completările ulterioare „pentru activitatea desfășurată în

instituțiile din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță

națională, în calitate de militar, polițist, funcționar public și personal

contractual, polițiștilor li se acordă un spor de fidelitate de până la 20% din

salariul de bază.

Astfel, calitatea procesuală

pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel

despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății.

În cauză, întrucât potrivit

dispozițiilor H.G. nr. 208/2005, bugetul de stat este gestionat de M.E.F., în

ipoteza admiterii acțiunii, această instituție trebuie să vireze sumele

necesare efectuării acestor plăți, dând astfel eficiență actului de justiție.

Instanța de fond a

considerat că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 60 C. proc. civ. și

pe cale de consecință a admis cererea de chemare în garanție formulată de

pârâtul M.I.R.A.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs pârâtul - chemat în garanție M.E.F. criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie, invocând prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Recurentul, în dezvoltarea

motivelor de recurs, susține că tocmai pronunțarea unei hotărâri prin care M.E.F.

să fie obligat la alocarea fondurilor către Ministerul Internelor ar duce la

nesocotirea Legii nr. 500/2002, prin care este reglementată procedura bugetară

și totodată ar pune instituția în imposibilitatea executării acestei hotărâri.

Potrivit art. 6 din Legea nr.

500/2002, "Legile bugetare anuale pot fi modificate în cursul exercițiului

bugetar prin legi de rectificare, elaborate cel mai târziu până la data de 30

noiembrie. Legilor de rectificare li se vor aplica aceleași proceduri ca și

legilor anuale inițiale, cu excepția termenelor din calendarul bugetar iar

responsabilitatea instituției se limitează la faza de proiect bugetar.

Raporturile de muncă sunt

între reclamant pe de o parte și instituțiile în care își desfășoară

activitatea pe de altă parte, Ministerul Internelor fiind ordonatorul principal

de credite pentru acesta, de altfel singura instituție care își elaborează

propriul proiect de buget.

Examinând cauza în raport cu

actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente,

inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul

este fondat pentru cele ce se vor arăta în continuare.

În ceea ce privește cererea

de chemare în garanție a M.E.F., se reține, că în mod greșit a fost admisă de

către instanța de fond.

Într-adevăr, potrivit

prevederilor art. 60 alin. (1) C. proc. civ., „Partea poate să cheme în

garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul

când ar cădea în pretenții cu o cerere în garanție sau în despăgubire".

Or, în cauză, între autoritatea

chemată în garanție și autoritățile pârâte nu există un raport juridic

obligațional, atribuțiile în materia bugetului de stat, stabilite în sarcina M.E.F.

de art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, neputând constitui

fundamentul unui asemenea raport.

Mai mult decât atât, conform

art. 34 din actul normativ sus menționat, „Ordonatorii principali de credite

(cum sunt și autoritățile pârâte) au obligația ca până la data de 15 iulie a

fiecărui an să depună la M.E.F. propunerile pentru proiectul de buget și

anexele la acesta, pentru anul bugetar următor, cu încadrarea în limitele de

cheltuieli, și estimările pentru următorii 3 ani, comunicate potrivit art. 33,

însoțite de documentații și fundamentări detaliate" [alin. (1)] iar „M.E.F.

examinează proiectele de buget și poartă discuții cu ordonatorii principali de

credite asupra acestora. În caz de divergență hotărăște Guvernul".

Înalta Curte va menține

celelalte dispoziții ale sentinței atacate, pentru următoarele considerente.

Potrivit art. 34 alin. (2)

din Legea nr. 188/1999 „funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația

de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării

în concediu”.

De asemenea, conform art. 6

din acest act normativ polițiștilor li se acordă un spor de fidelitate de până

la 20% din salariul de bază.

Or, dispozițiile textului de

lege sus citat prin care s-a acordat dreptul în discuție, au fost în ființă în

întreaga perioadă menționată și fiind conforme cu principiile înscrise în art. 38

alin. (2) din Constituția României, nu s-a constatat că ar fi

neconstituționale.

Ulterior, în anii 2001 - 2006,

prin legi bugetare succesive, acordarea primei de vacanță a fost suspendată,

însă aceste dispoziții nu au conținut vreo referire la eventualitatea

desființării dreptului, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia.

Suspendarea exercițiului

dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui atâta timp cât nu există

nicio dispoziție legală prin care să fi fost înlăturată existența acestuia, întrucât

s-ar încălca principiul constituțional care garantează realizarea drepturilor

acordate din moment ce printr-o lege anterioară s-a conferit dreptul la primă

pentru concediul de odihnă.

Nu se poate considera că

acel drept nu a existat în perioada anilor 2001 - 2005, pentru că exercițiul

lui a fost suspendat, iar nu înlăturat, întrucât s-ar contraveni atât art. 53

din Constituția revizuită (privind cazurile când se poate restrânge exercițiul

unui drept) cât și reglementărilor date prin art. 1 din Protocolul nr. 1

adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților

fundamentale.

Efectele produse de aceste

acte normative, de suspendare sau de amânare a punerii în aplicare a

dispoziției legale referitoare la dreptul dobândit, trebuie limitate numai la

perioada cât a fost în vigoare actul normativ care a prevăzut dreptul

respectiv.

A considera altfel ar

însemna să se prelungească valabilitatea dispoziției de suspendare a aplicării

unui text de lege și după abrogarea lui, ceea ce ar fi de neconceput și

inadmisibil.

Altfel, s-ar ajunge la

situația ca un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută, să fie

vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare.

În consecință recursul va fi

admis, sentința atacată va fi modificată în sensul respingerii cererii de

chemare în garanție, menținându-se celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de M.E.F.,

împotriva sentinței civile nr. 2781 din 7 noiembrie 2007 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică în parte sentința

atacată, în sensul că respinge cererea de chemare în garanție a M.E.F.

Menține celelalte dispoziții

ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 septembrie 2008.