ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1683/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1683/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 36/ F de la 11 martie 2009 a Curții de Apel

Galați, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 1334/44/2008, a fost respinsă,

ca nefondată, cererea de revizuire a sentinței penale nr. 704 de la 5 iulie

1951 a Tribunalului Militar Galați, pronunțată în dosarul nr. 456/951 formulată

de revizuienta P.G. în calitate de fiică a condamnatului decedat l.C.C.

În baza art. 189 – art. 191 C. proc. pen., a fost obligată revizuienta

P.G. la plata sumei de 50 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin

sentința penală nr. 704 de la 5 iulie 1951 pronunțată de Tribunalul Militar

Galați, în dosarul nr. 456/951, l.C.C. a fost condamnat la 18 ani muncă silnică

și 10 ani degradare civilă pentru crima de uneltire contra ordinei sociale,

prevăzută de art. 209 partea III - a C. pen.

Conform Decretului-Lege nr. 192/1950 s-a

dispus confiscarea averii

cu privire la acesta.

S-a dedus durata arestului preventiv de

la 2 noiembrie 1950 la zi.

Prin decizia penală nr. 3577 din 17 octombrie 1951 pronunțată de Curtea

Militară de Casare și Justiție în dosarul nr. 2903/1951 a fost respins, ca

nefondat, recursul declarat împotriva hotărârii menționate.

În fapt, s-a reținut că, în perioada 1949 - 1950, în Munții Vrancei a

activat organizația V.Ț. inițiată de V.L., care avea drept scop înlăturarea

regimului comunist. La această organizație au aderat sute de persoane, între

acestea aflându-se și cei 20 de inculpați condamnați prin hotărârea menționată,

o parte din ei deținând arme.

l.C. și alți doi frați ai acestuia au stat fugari în munți în această

perioadă și au participat la întâlnirile organizate în vederea

pregătirii unei acțiuni ce urma să aibă loc la

data de 23 iulie 1950, dar care

s-a amânat datorită lipsei ajutoarelor

externe.

La data de 8 septembrie 1950 au fost prinși o parte din membrii

grupului, C.l. a fost prins la data de 2 noiembrie 1951.

În motivarea hotărârii instanței de fond s-au reținut următoarele:

„Acuzatul se constituie în bandă în august 1949, împreună cu S.P. și

umblă fugar împreună cu acesta până la arestarea sa.

În timpul cât a stat împreună cu S.P., este de față, atât la luarea

legăturii de către acesta cu I.M., D.B. și V.I., cât și la ședințele ce aceștia

au ținut împreună cu S.P.

Acuzatul a cunoscut scopul organizației precum și despre acțiunea care

trebuia să aibă loc în noaptea de 23 iulie 1950.”

Cererea de revizuire a fost formulată, în baza art. 396 alin. (1) lit. b)

C. proc. pen., de către P.G., în calitate de fiică a defunctului condamnat C.l.,

decedat în stare de detenție la data de 5 aprilie 1963.

În susținerea cererii au fost invocate

prevederile art. 394 alin. (1) lit. a)

C. proc. pen.,

apreciindu-se că s-au descoperit fapte și împrejurări noi ce nu au fost

cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, sens în care s-au invocat

următoarele argumente:

C.l. a fost condamnat pe nedrept, fără să fi săvârșit vreo infracțiune,

fiind victima regimului represiv comunist; la cererea de revizuire a fost

atașat un punct de vedere solicitat I.I.C.C. în România privind modul de

exercitare a acțiunilor represive în regimul totalitar comunist;

- procesul s-a desfășurat în mod sumar, iar probele au constat în

declarațiile celorlalți inculpați, luați prin constrângere;

- declarația de recunoaștere dată de C.l. s-a datorat constrângerii

sale de către organele de poliție;

- înscrisurile întocmite în acea perioadă de securitate în dosarul P 12634,

voi. 1-7, cutia 143-145, aflat la C.N.S.A.S fac dovada faptului că l.C. nu a

fost legionar și, în consecință, este nevinovat, motiv

pentru care petenta P.G. a solicitat atașarea la dosarul de revizuire a

dosarului

aflat la C.N.S.A.S., „pentru a avea o imagine de ansamblu asupra martiriului

tatălui meu l.C.C.”; în opinia revizuientei, aceste înscrisuri au caracter de

noutate în sensul art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., ele nefiind

cunoscute de instanță la judecarea cauzei.

Cererea de revizuire astfel formulată a fost considerată de prima

instanță ca fiind nefondată pentru următoarele considerente:

l.C.C. a fost condamnat la 18 ani muncă silnică și 10 ani degradare civilă

pentru crima de uneltire contra ordinei sociale, prevăzută de art. 209 partea a

lll-a C. pen. (este vorba despre Codul penal republicat la 27 februarie 1948),

potrivit căruia „se pedepsesc la muncă silnică de la 15 la 25 ani și degradare

civilă de la 5 la 10 ani cei care inițiază, organizează, activează sau

participă la organizații de tip fascist, politice, militare sau paramilitare”.

În prezent, activitatea infracțională

descrisă anterior se regăsește în

conținutul infracțiunii

prevăzută de art. 167 C. pen.

a) Contextul social-politic și istoric prezentat în motivele depuse la

dosarul cauzei, schimbările intervenite după anul

1989, caracterul represiv

al regimului comunist, consacrat din punct de

vedere istoric, nu reprezintă fapte sau împrejurări noi în sensul textului

indicat și care să nu fi fost cunoscute de instanța de judecată.

Aceste fapte sau împrejurări trebuie să se refere exclusiv la situația

de fapt dedusă judecății și nu la conjunctura social-politică ce a determinat,

la un moment dat, prin metode legislative, incriminarea anumitor categorii de

activități.

b) Revizuienta a invocat faptul că procesul s-a desfășurat în mod

sumar, iar probele au constat în faptul că declarația de recunoaștere dată de I.C.C.

s-a datorat constrângerii sale de către organele de poliție.

Fără a contesta seriozitatea și notorietatea studiilor efectuate de

instituțiile specializate, cu privire la modul de exercitare a acțiunilor

represive în regimul totalitar comunist, trebuie observat faptul că

argumentele menționate nu pot fi analizate din

perspectiva art. 394 lit. a), ci

a art. 394 lit. d) C. proc. pen.; în

acest context, eventuala comitere de organele de cercetare penală a unor

infracțiuni în legătură cu

modul de audiere

a părților în cauză se impune a fi dovedită prin mijloace

prevăzute de

lege, respectiv prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să statueze

în mod definitiv asupra vinovăției persoanei, și nu prin efectuarea unor studii

cu caracter general, referitoare la caracterul represiv al regimului totalitar

sub imperiul căruia s-a pronunțat hotărârea analizată, care nu au aptitudinea

de a permite formularea unor concluzii certe în cazuri particulare.

În concluzie, deoarece cazurile de

revizuire reglementate de art. 394

C. proc. pen., sunt

strict prevăzute de legiuitor, astfel încât nu este posibil ca în această cale

de atac extraordinară să fie invocate, motive ce nu se regăsesc printre

dispozițiile procesuale penale menționate, a fost respinsă, ca nefondată,

cererea de revizuire formulată

de petenta P.G.

Văzând și dispozițiile art. 189 și 191 C. proc. pen.

Împotriva acestei sentințe a declarat, în termenul legal, recurs

revizuienta P.G., fără a arăta inițial în scris motivele de recurs.

La dosarul cauzei, în recurs, au fost depuse, după ce în prealabil au

fost înregistrate prin R.G. a instanței supreme sub nr. 17871 la 30 aprilie

2009, motivele de recurs formulate în scris de apărătorul recurentei

revizuiente.

Astfel, se apreciază că sentința penală pronunțată în primă instanță

este nelegală, deoarece Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Galați nu a efectuat actele de cercetare prevăzute de art. 399

C. proc. pen., acesta mulțumindu-se să invoce decizia Înaltei Curți de Casație

și Justiție,

respectiv 3588/2005 și să preia motivarea acesteia și să

propună

respingerea revizuirii fără

parcurgerea procedurii de efectuare a actelor de

cercetare de către

procuror, așa încât hotărârea este contrară legii, sancțiunea fiind casarea.

O altă critică formulată vizează faptul

că sentința primei instanțe nu

este motivată, arătându-se

că au fost preluate concluziile din referatul Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Galați, dar și concluziile din decizia 3588/2005, fără a analiza cauza,

probele, dosarul de fond.

În al treilea rând, se precizează că cererea de revizuire întemeiată pe

prevederile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., nu poate fi respinsă cu

motivarea că faptele și împrejurările invocate de revizuient au fost cunoscute

la soluționarea cauzei, fără ca instanța de revizuire să

verifice temeinicia cererii prin examinarea

probelor conținute în dosarul de

fond. Instanța de judecată nu a

examinat în niciun fel probele conținute în dosarul de fond, dacă ar fi făcut

acest lucru ar fi constatat că la pronunțarea sentinței de condamnare instanța

respectivă nu a cunoscut adevărul în materialitatea sa, fapte și împrejurări ce

nu au fost coroborate cu alte mijloace de probă, condamnarea făcându-se numai

pe baza „recunoașterii” faptelor condamnatului sau dacă s-a cunoscut adevărul

acesta nu putea fi stabilit din punct de vedere juridic datorită regimului

represiv comunist. Defunctul nu a uneltit împotriva statului român, nu a

complotat sau asociat în vederea săvârșirii de infracțiuni, neputându-se

considera că 700 - 800 de persoane s-au înțelese

să comploteze împotriva

statului român, a fost vorba de o răscoală, o

opoziție față de colectivizarea pusă la cale de regimul comunist concretizată

prin condamnări politice, procese politice organizate, înscenate datorită

cărora mii de persoane nevinovate au murit în închisorile comuniste, fără a-și

putea demonstra nevinovăția.

Apărătorul recurentei revizuiente a mai arătat că în situația în care

nu se vor primi motivele de recurs solicită pe

fondul acestuia să se admită

recursul, casarea sentinței nr. 704 din 1

iulie 1951 pentru că prin înscrisurile depuse la dosar a demonstrat că totul a

fost înscenare pusă la cale de însuși Statul Român, ceea ce rezultă din

înscrisurile emise de organele statului de la vremea respectivă, exemplificând

o hotărâre „extrasă din

procesul-verbal nr.

1 al ședinței Secretariatului C.C. al P.M.R. din 11 ianuarie

1951”,

dosarul 13/1951 C.C. – P.C.R. secția agrară ce conține documente din care

rezultă caracterul planificat și masiv al reprimării „chiaburilor” pe care

statul comunist l-a pus în aplicare.

Se mai menționează că în modul în care prima instanță a concluzionat că

„nu este posibil ca în această cale extraordinară de atac să fie invocate

motive ce nu se regăsesc printre dispozițiile procesuale penale menționate,

urmând a se respinge, ca nefondată, cererea de revizuire”, aceasta nu face

decât să denege de dreptate, de justiție, îndatorire cu care aceasta a fost

investită de statul Român.

S-a mai apreciat că s-a demonstrat instanței că au avut loc procese

politice, procese înscenate, făcând în acest fel o veritabilă probatio

diabolica și a solicitat instanței admiterea cererii de revizuire, în baza art.

394 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., prin analogie, arătând că prin probele

administrate, că situația se încadrează în această prevedere legală, că magistrații,

milițienii, securitatea au săvârșit infracțiuni în legătură cu cauza a cărei

revizuire a solicitat-o, executând pe verticală

ordinele conducătorilor statului Român, fapte recunoscute, atât de

instanța

de judecată, dar și de parchet. Din moment ce aceste atrocități

au devenit de notorietate publică, prin publicarea Raportului T., condamnarea

în mod declarativ a comunismului nu mai est necesar să dovedească cu o hotărâre

judecătorească vinovăția autorităților comuniste, deci art. 394 lit. d) este perfect

aplicabil.

Apărătorul recurentei revizuiente a mai menționat că ordinele

organelor comuniste de conducere prin care se

organizau procese politice

aveau caracter general și obligatoriu, s-au

aplicat și în cazul străbunicului său, acesta nu a săvârșit nicio infracțiune,

a fost fugar în pădure, după ce

s-a predat

a fost supus torturii fiind apoi internat în Spitalul Râmnicu Sărat,

probatoriul

în dosarul prin care a fost condamnat a fost administrat prin folosirea de

tratamente inumane, un alt aspect ce trebuie menționat este că în tot timpul

condamnării sale defunctul a încercat să-și dovedească nevinovăția, însă acesta

lucru nu a fost posibil datorită regimului represiv comunist.

La termenul de astăzi, apărătorul recurentei revizuiente, în

concluziile orale, în dezbateri a susținut că sentința este nelegală, întrucât

parchetul nu a efectuat cercetările prevăzute de art. 399 C. proc. pen., motiv

pentru care se impune casarea cu trimitere spre rejudecare și efectuarea

cercetărilor.

Reprezentantul Ministerului Public a arătat că recursul este nefondat,

cercetările impunându-se numai dacă din motivele cererii de revizuire rezultă

necesitatea efectuării unei cercetări prealabile, ceea ce nu era cazul în

speță, deoarece cererea era inadmisibilă, în raport cu motivele invocate.

Apărătorul recurentei revizuiente a mai susținut că sentința este

nemotivată, cuprinzând o preluare a referatului

parchetului.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul asupra acestei

critici, a arătat că hotărârea este bine motivată, analizând punctual

susținerile revizuientei și demonstrând de ce nu se încadrează în cazurile de

revizuire expres și limitativ prevăzute de lege.

Examinând recursul declarat de recurenta revizuientă P.G. împotriva

sentinței pronunțată de prima instanță, în raport cu motivele invocate, cât și

din oficiu, potrivit art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte

constată recursul recurentei revizuiente ca fiind nefondat pentru

considerentele ce se vor arăta.

Revizuirea este o cale extraordinară de

atac, un remediu procesual, prin care pot fi atacate hotărârile judecătorești

definitive care conțin grave

erori de fapt.

În conținutul dispozițiilor art. 394 alin. (1) C. proc. pen.,

legiuitorul a prevăzut în mod expres și limitativ cazurile în care revizuirea

poate fi cerută și anume când:

- s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de

instanță la soluționarea cauzei;

- un martor, un expert sau un interpret a

săvârșit infracțiunea de

mărturie

mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;

- un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se

cere a fost declarat fals; un membru al completului de judecată, procurorul ori

persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în

legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;

- când două sau mai multe hotărâri

judecătorești definitive nu se

pot concilia.

Din analiza cauzei rezultă că în mod judicios și motivat prima instanță

a examinat motivele de revizuire invocate de revizuienta P.G., prin prisma

cazurilor prevăzute la art. 394 lit. a) și d) C. proc. pen., evidențiind în mod

concret, față de cerințele legale imposibilitatea reținerii lor, în condițiile

arătate, prin prezentarea considerentelor din sentința atacată, concluzionând

în mod legal imposibilitatea invocării în această cale extraordinară de atac a

unor motive ce nu se regăsesc în cazurile expres prevăzute de legiuitor și în

consecință a respins, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de

revizuienta.

De asemenea, Înalta Curte, în baza propriului examen asupra motivelor

invocate, în recurs, de către recurenta revizuienta P.G., constată că nu poate

reține critica formulată cu privire la neefectuarea

cercetărilor de către procuror, în condițiile prevăzute de art. 399 C.

proc. pen.

, deoarece la dosarul

primei instanțe se află referatul

întocmit de către procuror cu

propunerea de respingere a cererii de

revizuire

formulată de P.G. întocmit la data de 23 octombrie 2008 în

lucrarea cu nr. 953/111/6/2008 a Parchetului de

pe lângă Curtea de Apel

Galați, aflată la dosarul primei instanțe, în

care acesta a examinat cererea de revizuire formulată de P.G., fiica

defunctului condamnat C.l., decedat în stare de detenție la data de 5 aprilie

1963, întemeiată, în drept pe dispozițiile art. 396 alin. (1) lit. b) C. proc.

pen.

, în raport cu motivele invocate, făcând

o analiză inițială

asupra competenței instanței Curții de Apel Galați în

soluționarea cererii

în raport cu decizia

XXX din 9 octombrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție,

secțiile unite, dispozițiile Legii nr. 356/2006, după care a

examinat fondul cererii și anume motivele

formulate prin prisma condițiilor

impuse de art. 394 alin. (1) lit. a)

și d) C. proc. pen.

Astfel, procurorul a evidențiat în mod punctual că aspectele

referitoare la contextul social-politic și

istoric, schimbările intervenite după

anul 1989, caracterul represiv al

regimului comunist, consacrat din punct

de

vedere istoric nu reprezintă fapte sau împrejurări noi în sensul textului

indicat

și care să nu fi fost cunoscute de instanța de judecată, precizând argumentul

că faptele sau împrejurările trebuie să se refere exclusiv la situația de fapt

dedusă judecății și nu la conjunctura social-politică ce a determinat, la un

moment dat, prin metode legislative, incriminarea anumitor categorii de

activități. Totodată, procurorul a explicat că studiile unor instituții

specializate cu privire la modul de exercitare a acțiunilor represive în regimul

totalitar comunist nu pot fi analizate prin prisma cazului de revizuire

prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., deoarece eventuala

comitere de către organele de cercetare penală a unor infracțiuni în legătură

cu modul de audiere a părților trebuie dovedită prin mijloace prevăzute de

lege, respectiv prin

pronunțarea unei

hotărâri judecătorești care să statueze în mod definitiv

asupra

vinovăției persoanei.

De asemenea, procurorul a examinat și

aspectul invocat de revizuientă, respectiv cel referitor la faptul că tatăl său

nu a fost legionar și

apreciat de aceasta, că are caracter

de noutate, în sensul art. 394 lit. a) C. proc. pen., solicitând atașarea

dosarului aflat la C.N.S.A.S., „pentru a avea o imagine de ansamblu asupra

martiriului tatălui meu I.

C.C.”, motivând în

mod concret de ce nu se impune atașarea dosarului

menționat.

Așadar, procurorul în baza unui proces propriu de analiză a

conținutului hotărârii de condamnare a constatat că fapta imputată se

referă la aderarea la un grup organizat în

vederea răsturnării prin violență

a

regimului de democrație populară, nereținându-se ca element de esență

în

stabilirea încadrării juridice faptul că l.C.C. ar fi fost legionar și în

consecință a apreciat că nu este necesară atașarea la dosarul cauzei a

înscrisurilor ce compune dosarul aflat la C.N.S.A.S., deoarece nu are relevanță

în raport cu obiectul prezentei cereri.

În raport cu cele menționate, Înalta

Curte consideră că procurorul a

respectat conținutul

dispozițiilor art. 399 C. proc. pen., deoarece, din modul cum au fost

reglementate dispozițiile de la alin. (1) teza a ll-a și alin. (2) al normei și

anume „în cazul când este necesară efectuarea de cercetări pentru a verifica

temeinicia cererii de revizuire, procurorul dispune aceasta prin ordonanță.”,

„Totodată, procurorul cere, dacă este necesar, dosarul cauzei” rezultă că

legiuitorul a condiționat necesitatea efectuării cercetărilor, precum și

solicitarea dosarului cauzei, de realizarea unui proces de apreciere asupra

utilității acestora și nicidecum dispunerea acestora în mod automat cu caracter

obligatoriu și imperativ.

Or, în contextul concret al cauzei, procurorul a efectuat o analiză

asupra tuturor motivelor invocate de revizuientă P.G., în raport cu

cerințele legale impuse în cazurile de revizuire

prevăzute la art. 394 alin. (1)

lit. a) și d) C. proc. pen., dar și

asupra temeiniciei unor aspecte invocate și solicitării atașării dosarului

menționat mai sus, prezentând argumentele în mod punctual și evidențiind

motivat de ce nu este necesară atașarea dosarului solicitat.

De asemenea, Înalta Curte apreciază că nu poate avea în vedere

nici cea de-a doua critică formulată în recurs

referitoare la nemotivarea de către prima instanță a hotărârii pronunțate,

deoarece din modul în care au

fost prezentate considerentele, chiar dacă

au fost însușite argumentele procurorului, instanța a făcut la rândul său, un

examen asupra acestora, verificând motivele invocate de către revizuientă cu

cerințele legale prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. a) și d) C. proc. pen.,

făcând referiri la imposibilitatea conferirii, contextului social-politic și

istoric și schimbărilor survenite după anul 1989, accepțiunii de „fapte sau

împrejurări noi” în sensul stabilit de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

, precum și la valoarea cu caracter general al

studiilor de

notorietate efectuate de instituțiile specializate care nu

poate fi echivalată cu mijloacele legale de probă prevăzute pentru a dovedi

comiterea de infracțiuni în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, de către

un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat

acte de cercetare penală, potrivit art. 394 alin. (1) lit. d) din același cod.

Înalta Curte, în baza propriei evaluări asupra motivelor invocate de

către revizuienta P.G., consideră că acestea nu se încadrează în condițiile

impuse de art. 394 alin. (1) lit. a) și d) C. proc. pen., deoarece caracterul

represiv al regimului comunist constatat istoric, precum și contextul

social-politic și istoric evidențiat de revizuienta, precum și schimbările

intervenite după anul 1989 nu pot echivala cu semnificația conferită condiției

descoperirii de fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de instanță

la soluționarea cauzei prevăzută de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Astfel, faptele sau împrejurările noi ce au semnificația de probe

propriu-zise trebuie să vizeze în mod direct și exclusiv situația concretă din

cauza dedusă judecății și nicidecum conjunctura generală social-

politică, așa încât motivele invocate de

revizuienta din perspectiva cazului

mai sus menționat nu se

circumstanțiază acestuia.

De asemenea, nu pot fi reținute nici celelalte motive invocate de

revizuienta legate de modul sumar în care s-a desfășurat procesul în care a

fost condamnat tatăl său I.C.C., de probele administrate, de faptul că

declarația de recunoaștere dată s-a datorat constrângerii de către organele de

poliție, deoarece studiile efectuate cu privire la condamnarea comunismului

recunoscute prin notorietatea lor concluzionează, însă, într-o manieră generală

cu privire la caracterul represiv al regimului totalitar, perioadă în care s-a

pronunțat și hotărârea examinată, neputând fi

asimilate

mijloacelor legale prevăzute cu valoare doveditoare în conținutul

art. 395

C. proc. pen., în ceea ce privește situația care constituie cazul de revizuire

prevăzut la art. 394 alin. (1) lit. d) din același cod, respectiv hotărâre

judecătorească sau ordonanța procurorului, care să stabilească asupra

vinovăției persoanei.

În raport cu cele mai sus-menționate, sentința pronunțată de prima

instanță este legală și temeinică.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1

lit. b) C. proc. pen.,

va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta revizuienta P.G.

împotriva sentinței penale nr. 36 F din 11 martie 2009 a Curții de Apel Galați,

secția penală.

În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga

recurenta revizuientă la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta revizuientă

P.G.

împotriva

sentinței penale nr. 36 F din 11 martie 2009 a Curții

de Apel Galați, secția

penală.

Obligă recurenta revizuientă la plata sumei de 300 lei cu titlul de

cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 7 mai

2009.