ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1683/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 36/ F de la 11 martie 2009 a Curții de Apel Galați, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 1334/44/2008, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de revizuire a sentinței penale nr. 704 de la 5 iulie 1951 a Tribunalului Militar Galați, pronunțată în dosarul nr. 456/951 formulată de revizuienta P.G. în calitate de fiică a condamnatului decedat l.C.C. În baza art. 189 – art. 191 C. proc. pen., a fost obligată revizuienta P.G. la plata sumei de 50 lei, cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin sentința penală nr. 704 de la 5 iulie 1951 pronunțată de Tribunalul Militar Galați, în dosarul nr. 456/951, l.C.C.

a fost condamnat la 18 ani muncă silnică și 10 ani degradare civilă pentru crima de uneltire contra ordinei sociale, prevăzută de art. 209 partea III - a C. pen. Conform Decretului-Lege nr. 192/1950 s-a dispus confiscarea averii cu privire la acesta. S-a dedus durata arestului preventiv de la 2 noiembrie 1950 la zi. Prin decizia penală nr. 3577 din 17 octombrie 1951 pronunțată de Curtea Militară de Casare și Justiție în dosarul nr. 2903/1951 a fost respins, ca nefondat, recursul declarat împotriva hotărârii menționate. În fapt, s-a reținut că, în perioada 1949 - 1950, în Munții Vrancei a activat organizația V.Ț. inițiată de V.L., care avea drept scop înlăturarea regimului comunist. La această organizație au aderat sute de persoane, între acestea aflându-se și cei 20 de inculpați condamnați prin hotărârea menționată, o parte din ei deținând arme.

l.C. și alți doi frați ai acestuia au stat fugari în munți în această perioadă și au participat la întâlnirile organizate în vederea pregătirii unei acțiuni ce urma să aibă loc la data de 23 iulie 1950, dar care s-a amânat datorită lipsei ajutoarelor externe. La data de 8 septembrie 1950 au fost prinși o parte din membrii grupului, C.l. a fost prins la data de 2 noiembrie 1951. În motivarea hotărârii instanței de fond s-au reținut următoarele: „Acuzatul se constituie în bandă în august 1949, împreună cu S.P. și umblă fugar împreună cu acesta până la arestarea sa. În timpul cât a stat împreună cu S.P., este de față, atât la luarea legăturii de către acesta cu I.M., D.B. și V.I., cât și la ședințele ce aceștia au ținut împreună cu S.P.

Acuzatul a cunoscut scopul organizației precum și despre acțiunea care trebuia să aibă loc în noaptea de 23 iulie 1950.” Cererea de revizuire a fost formulată, în baza art. 396 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., de către P.G., în calitate de fiică a defunctului condamnat C.l., decedat în stare de detenție la data de 5 aprilie 1963. În susținerea cererii au fost invocate prevederile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., apreciindu-se că s-au descoperit fapte și împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, sens în care s-au invocat următoarele argumente: C.l. a fost condamnat pe nedrept, fără să fi săvârșit vreo infracțiune, fiind victima regimului represiv comunist; la cererea de revizuire a fost atașat un punct de vedere solicitat I.I.C.C.

în România privind modul de exercitare a acțiunilor represive în regimul totalitar comunist; - procesul s-a desfășurat în mod sumar, iar probele au constat în declarațiile celorlalți inculpați, luați prin constrângere; - declarația de recunoaștere dată de C.l. s-a datorat constrângerii sale de către organele de poliție; - înscrisurile întocmite în acea perioadă de securitate în dosarul P 12634, voi. 1-7, cutia 143-145, aflat la C.N.S.A.S fac dovada faptului că l.C. nu a fost legionar și, în consecință, este nevinovat, motiv pentru care petenta P.G. a solicitat atașarea la dosarul de revizuire a dosarului aflat la C.N.S.A.S., „pentru a avea o imagine de ansamblu asupra martiriului tatălui meu l.C.C.”; în opinia revizuientei, aceste înscrisuri au caracter de noutate în sensul art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen., ele nefiind cunoscute de instanță la judecarea cauzei. Cererea de revizuire astfel formulată a fost considerată de prima instanță ca fiind nefondată pentru următoarele considerente: l.C.C. a fost condamnat la 18 ani muncă silnică și 10 ani degradare civilă pentru crima de uneltire contra ordinei sociale, prevăzută de art. 209 partea a lll-a C. pen. (este vorba despre Codul penal republicat la 27 februarie 1948), potrivit căruia „se pedepsesc la muncă silnică de la 15 la 25 ani și degradare civilă de la 5 la 10 ani cei care inițiază, organizează, activează sau participă la organizații de tip fascist, politice, militare sau paramilitare”. În prezent, activitatea infracțională descrisă anterior se regăsește în conținutul infracțiunii prevăzută de art. 167 C. pen.

a) Contextul social-politic și istoric prezentat în motivele depuse la dosarul cauzei, schimbările intervenite după anul 1989, caracterul represiv al regimului comunist, consacrat din punct de vedere istoric, nu reprezintă fapte sau împrejurări noi în sensul textului indicat și care să nu fi fost cunoscute de instanța de judecată. Aceste fapte sau împrejurări trebuie să se refere exclusiv la situația de fapt dedusă judecății și nu la conjunctura social-politică ce a determinat, la un moment dat, prin metode legislative, incriminarea anumitor categorii de activități. b) Revizuienta a invocat faptul că procesul s-a desfășurat în mod sumar, iar probele au constat în faptul că declarația de recunoaștere dată de I.C.C.

s-a datorat constrângerii sale de către organele de poliție. Fără a contesta seriozitatea și notorietatea studiilor efectuate de instituțiile specializate, cu privire la modul de exercitare a acțiunilor represive în regimul totalitar comunist, trebuie observat faptul că argumentele menționate nu pot fi analizate din perspectiva art. 394 lit. a), ci a art. 394 lit. d) C. proc. pen.; în acest context, eventuala comitere de organele de cercetare penală a unor infracțiuni în legătură cu modul de audiere a părților în cauză se impune a fi dovedită prin mijloace prevăzute de lege, respectiv prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să statueze în mod definitiv asupra vinovăției persoanei, și nu prin efectuarea unor studii cu caracter general, referitoare la caracterul represiv al regimului totalitar sub imperiul căruia s-a pronunțat hotărârea analizată, care nu au aptitudinea de a permite formularea unor concluzii certe în cazuri particulare.

În concluzie, deoarece cazurile de revizuire reglementate de art. 394 C. proc. pen., sunt strict prevăzute de legiuitor, astfel încât nu este posibil ca în această cale de atac extraordinară să fie invocate, motive ce nu se regăsesc printre dispozițiile procesuale penale menționate, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de petenta P.G. Văzând și dispozițiile art. 189 și 191 C. proc. pen. Împotriva acestei sentințe a declarat, în termenul legal, recurs revizuienta P.G., fără a arăta inițial în scris motivele de recurs. La dosarul cauzei, în recurs, au fost depuse, după ce în prealabil au fost înregistrate prin R.G. a instanței supreme sub nr. 17871 la 30 aprilie 2009, motivele de recurs formulate în scris de apărătorul recurentei revizuiente.

Astfel, se apreciază că sentința penală pronunțată în primă instanță este nelegală, deoarece Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați nu a efectuat actele de cercetare prevăzute de art. 399 C. proc. pen., acesta mulțumindu-se să invoce decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv 3588/2005 și să preia motivarea acesteia și să propună respingerea revizuirii fără parcurgerea procedurii de efectuare a actelor de cercetare de către procuror, așa încât hotărârea este contrară legii, sancțiunea fiind casarea. O altă critică formulată vizează faptul că sentința primei instanțe nu este motivată, arătându-se că au fost preluate concluziile din referatul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, dar și concluziile din decizia 3588/2005, fără a analiza cauza, probele, dosarul de fond.

În al treilea rând, se precizează că cererea de revizuire întemeiată pe prevederile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., nu poate fi respinsă cu motivarea că faptele și împrejurările invocate de revizuient au fost cunoscute la soluționarea cauzei, fără ca instanța de revizuire să verifice temeinicia cererii prin examinarea probelor conținute în dosarul de fond. Instanța de judecată nu a examinat în niciun fel probele conținute în dosarul de fond, dacă ar fi făcut acest lucru ar fi constatat că la pronunțarea sentinței de condamnare instanța respectivă nu a cunoscut adevărul în materialitatea sa, fapte și împrejurări ce nu au fost coroborate cu alte mijloace de probă, condamnarea făcându-se numai pe baza „recunoașterii” faptelor condamnatului sau dacă s-a cunoscut adevărul acesta nu putea fi stabilit din punct de vedere juridic datorită regimului represiv comunist.

Defunctul nu a uneltit împotriva statului român, nu a complotat sau asociat în vederea săvârșirii de infracțiuni, neputându-se considera că 700 - 800 de persoane s-au înțelese să comploteze împotriva statului român, a fost vorba de o răscoală, o opoziție față de colectivizarea pusă la cale de regimul comunist concretizată prin condamnări politice, procese politice organizate, înscenate datorită cărora mii de persoane nevinovate au murit în închisorile comuniste, fără a-și putea demonstra nevinovăția.

Apărătorul recurentei revizuiente a mai arătat că în situația în care nu se vor primi motivele de recurs solicită pe fondul acestuia să se admită recursul, casarea sentinței nr. 704 din 1 iulie 1951 pentru că prin înscrisurile depuse la dosar a demonstrat că totul a fost înscenare pusă la cale de însuși Statul Român, ceea ce rezultă din înscrisurile emise de organele statului de la vremea respectivă, exemplificând o hotărâre „extrasă din procesul-verbal nr. 1 al ședinței Secretariatului C.C. al P.M.R. din 11 ianuarie 1951”, dosarul 13/1951 C.C. – P.C.R. secția agrară ce conține documente din care rezultă caracterul planificat și masiv al reprimării „chiaburilor” pe care statul comunist l-a pus în aplicare.

Se mai menționează că în modul în care prima instanță a concluzionat că „nu este posibil ca în această cale extraordinară de atac să fie invocate motive ce nu se regăsesc printre dispozițiile procesuale penale menționate, urmând a se respinge, ca nefondată, cererea de revizuire”, aceasta nu face decât să denege de dreptate, de justiție, îndatorire cu care aceasta a fost investită de statul Român. S-a mai apreciat că s-a demonstrat instanței că au avut loc procese politice, procese înscenate, făcând în acest fel o veritabilă probatio diabolica și a solicitat instanței admiterea cererii de revizuire, în baza art. 394 alin. (1) lit. d) C. proc.

pen., prin analogie, arătând că prin probele administrate, că situația se încadrează în această prevedere legală, că magistrații, milițienii, securitatea au săvârșit infracțiuni în legătură cu cauza a cărei revizuire a solicitat-o, executând pe verticală ordinele conducătorilor statului Român, fapte recunoscute, atât de instanța de judecată, dar și de parchet. Din moment ce aceste atrocități au devenit de notorietate publică, prin publicarea Raportului T., condamnarea în mod declarativ a comunismului nu mai est necesar să dovedească cu o hotărâre judecătorească vinovăția autorităților comuniste, deci art. 394 lit. d) este perfect aplicabil.

Apărătorul recurentei revizuiente a mai menționat că ordinele organelor comuniste de conducere prin care se organizau procese politice aveau caracter general și obligatoriu, s-au aplicat și în cazul străbunicului său, acesta nu a săvârșit nicio infracțiune, a fost fugar în pădure, după ce s-a predat a fost supus torturii fiind apoi internat în Spitalul Râmnicu Sărat, probatoriul în dosarul prin care a fost condamnat a fost administrat prin folosirea de tratamente inumane, un alt aspect ce trebuie menționat este că în tot timpul condamnării sale defunctul a încercat să-și dovedească nevinovăția, însă acesta lucru nu a fost posibil datorită regimului represiv comunist. La termenul de astăzi, apărătorul recurentei revizuiente, în concluziile orale, în dezbateri a susținut că sentința este nelegală, întrucât parchetul nu a efectuat cercetările prevăzute de art. 399 C. proc.

pen., motiv pentru care se impune casarea cu trimitere spre rejudecare și efectuarea cercetărilor. Reprezentantul Ministerului Public a arătat că recursul este nefondat, cercetările impunându-se numai dacă din motivele cererii de revizuire rezultă necesitatea efectuării unei cercetări prealabile, ceea ce nu era cazul în speță, deoarece cererea era inadmisibilă, în raport cu motivele invocate. Apărătorul recurentei revizuiente a mai susținut că sentința este nemotivată, cuprinzând o preluare a referatului parchetului. Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul asupra acestei critici, a arătat că hotărârea este bine motivată, analizând punctual susținerile revizuientei și demonstrând de ce nu se încadrează în cazurile de revizuire expres și limitativ prevăzute de lege.

Examinând recursul declarat de recurenta revizuientă P.G. împotriva sentinței pronunțată de prima instanță, în raport cu motivele invocate, cât și din oficiu, potrivit art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată recursul recurentei revizuiente ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta. Revizuirea este o cale extraordinară de atac, un remediu procesual, prin care pot fi atacate hotărârile judecătorești definitive care conțin grave erori de fapt. În conținutul dispozițiilor art. 394 alin. (1) C. proc.

pen., legiuitorul a prevăzut în mod expres și limitativ cazurile în care revizuirea poate fi cerută și anume când: - s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei; - un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere; - un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals; un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; - când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia. Din analiza cauzei rezultă că în mod judicios și motivat prima instanță a examinat motivele de revizuire invocate de revizuienta P.G., prin prisma cazurilor prevăzute la art. 394 lit. a) și d) C. proc.

pen., evidențiind în mod concret, față de cerințele legale imposibilitatea reținerii lor, în condițiile arătate, prin prezentarea considerentelor din sentința atacată, concluzionând în mod legal imposibilitatea invocării în această cale extraordinară de atac a unor motive ce nu se regăsesc în cazurile expres prevăzute de legiuitor și în consecință a respins, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de revizuienta. De asemenea, Înalta Curte, în baza propriului examen asupra motivelor invocate, în recurs, de către recurenta revizuienta P.G., constată că nu poate reține critica formulată cu privire la neefectuarea cercetărilor de către procuror, în condițiile prevăzute de art. 399 C. proc. pen.

, deoarece la dosarul primei instanțe se află referatul întocmit de către procuror cu propunerea de respingere a cererii de revizuire formulată de P.G. întocmit la data de 23 octombrie 2008 în lucrarea cu nr. 953/111/6/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, aflată la dosarul primei instanțe, în care acesta a examinat cererea de revizuire formulată de P.G., fiica defunctului condamnat C.l., decedat în stare de detenție la data de 5 aprilie 1963, întemeiată, în drept pe dispozițiile art. 396 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. , în raport cu motivele invocate, făcând o analiză inițială asupra competenței instanței Curții de Apel Galați în soluționarea cererii în raport cu decizia XXX din 9 octombrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite, dispozițiile Legii nr. 356/2006, după care a examinat fondul cererii și anume motivele formulate prin prisma condițiilor impuse de art. 394 alin. (1) lit. a) și d) C. proc.

pen. Astfel, procurorul a evidențiat în mod punctual că aspectele referitoare la contextul social-politic și istoric, schimbările intervenite după anul 1989, caracterul represiv al regimului comunist, consacrat din punct de vedere istoric nu reprezintă fapte sau împrejurări noi în sensul textului indicat și care să nu fi fost cunoscute de instanța de judecată, precizând argumentul că faptele sau împrejurările trebuie să se refere exclusiv la situația de fapt dedusă judecății și nu la conjunctura social-politică ce a determinat, la un moment dat, prin metode legislative, incriminarea anumitor categorii de activități. Totodată, procurorul a explicat că studiile unor instituții specializate cu privire la modul de exercitare a acțiunilor represive în regimul totalitar comunist nu pot fi analizate prin prisma cazului de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. d) C. proc.

pen., deoarece eventuala comitere de către organele de cercetare penală a unor infracțiuni în legătură cu modul de audiere a părților trebuie dovedită prin mijloace prevăzute de lege, respectiv prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să statueze în mod definitiv asupra vinovăției persoanei. De asemenea, procurorul a examinat și aspectul invocat de revizuientă, respectiv cel referitor la faptul că tatăl său nu a fost legionar și apreciat de aceasta, că are caracter de noutate, în sensul art. 394 lit. a) C. proc. pen., solicitând atașarea dosarului aflat la C.N.S.A.S., „pentru a avea o imagine de ansamblu asupra martiriului tatălui meu I. C.C.”, motivând în mod concret de ce nu se impune atașarea dosarului menționat.

Așadar, procurorul în baza unui proces propriu de analiză a conținutului hotărârii de condamnare a constatat că fapta imputată se referă la aderarea la un grup organizat în vederea răsturnării prin violență a regimului de democrație populară, nereținându-se ca element de esență în stabilirea încadrării juridice faptul că l.C.C. ar fi fost legionar și în consecință a apreciat că nu este necesară atașarea la dosarul cauzei a înscrisurilor ce compune dosarul aflat la C.N.S.A.S., deoarece nu are relevanță în raport cu obiectul prezentei cereri. În raport cu cele menționate, Înalta Curte consideră că procurorul a respectat conținutul dispozițiilor art. 399 C. proc.

pen., deoarece, din modul cum au fost reglementate dispozițiile de la alin. (1) teza a ll-a și alin. (2) al normei și anume „în cazul când este necesară efectuarea de cercetări pentru a verifica temeinicia cererii de revizuire, procurorul dispune aceasta prin ordonanță.”, „Totodată, procurorul cere, dacă este necesar, dosarul cauzei” rezultă că legiuitorul a condiționat necesitatea efectuării cercetărilor, precum și solicitarea dosarului cauzei, de realizarea unui proces de apreciere asupra utilității acestora și nicidecum dispunerea acestora în mod automat cu caracter obligatoriu și imperativ. Or, în contextul concret al cauzei, procurorul a efectuat o analiză asupra tuturor motivelor invocate de revizuientă P.G., în raport cu cerințele legale impuse în cazurile de revizuire prevăzute la art. 394 alin. (1) lit. a) și d) C. proc.

pen., dar și asupra temeiniciei unor aspecte invocate și solicitării atașării dosarului menționat mai sus, prezentând argumentele în mod punctual și evidențiind motivat de ce nu este necesară atașarea dosarului solicitat. De asemenea, Înalta Curte apreciază că nu poate avea în vedere nici cea de-a doua critică formulată în recurs referitoare la nemotivarea de către prima instanță a hotărârii pronunțate, deoarece din modul în care au fost prezentate considerentele, chiar dacă au fost însușite argumentele procurorului, instanța a făcut la rândul său, un examen asupra acestora, verificând motivele invocate de către revizuientă cu cerințele legale prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. a) și d) C. proc.

pen., făcând referiri la imposibilitatea conferirii, contextului social-politic și istoric și schimbărilor survenite după anul 1989, accepțiunii de „fapte sau împrejurări noi” în sensul stabilit de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. , precum și la valoarea cu caracter general al studiilor de notorietate efectuate de instituțiile specializate care nu poate fi echivalată cu mijloacele legale de probă prevăzute pentru a dovedi comiterea de infracțiuni în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, de către un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală, potrivit art. 394 alin. (1) lit. d) din același cod. Înalta Curte, în baza propriei evaluări asupra motivelor invocate de către revizuienta P.G., consideră că acestea nu se încadrează în condițiile impuse de art. 394 alin. (1) lit. a) și d) C. proc.

pen., deoarece caracterul represiv al regimului comunist constatat istoric, precum și contextul social-politic și istoric evidențiat de revizuienta, precum și schimbările intervenite după anul 1989 nu pot echivala cu semnificația conferită condiției descoperirii de fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei prevăzută de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. Astfel, faptele sau împrejurările noi ce au semnificația de probe propriu-zise trebuie să vizeze în mod direct și exclusiv situația concretă din cauza dedusă judecății și nicidecum conjunctura generală social- politică, așa încât motivele invocate de revizuienta din perspectiva cazului mai sus menționat nu se circumstanțiază acestuia.

De asemenea, nu pot fi reținute nici celelalte motive invocate de revizuienta legate de modul sumar în care s-a desfășurat procesul în care a fost condamnat tatăl său I.C.C., de probele administrate, de faptul că declarația de recunoaștere dată s-a datorat constrângerii de către organele de poliție, deoarece studiile efectuate cu privire la condamnarea comunismului recunoscute prin notorietatea lor concluzionează, însă, într-o manieră generală cu privire la caracterul represiv al regimului totalitar, perioadă în care s-a pronunțat și hotărârea examinată, neputând fi asimilate mijloacelor legale prevăzute cu valoare doveditoare în conținutul art. 395 C. proc. pen., în ceea ce privește situația care constituie cazul de revizuire prevăzut la art. 394 alin. (1) lit. d) din același cod, respectiv hotărâre judecătorească sau ordonanța procurorului, care să stabilească asupra vinovăției persoanei.

În raport cu cele mai sus-menționate, sentința pronunțată de prima instanță este legală și temeinică. Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta revizuienta P.G. împotriva sentinței penale nr. 36 F din 11 martie 2009 a Curții de Apel Galați, secția penală. În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurenta revizuientă la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta revizuientă P.G. împotriva sentinței penale nr. 36 F din 11 martie 2009 a Curții de Apel Galați, secția penală. Obligă recurenta revizuientă la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 7 mai 2009.