ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1074/2009

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei

Sectorului 2 București în data de 5 aprilie 2005, reclamanta SC U.E.P. SRL în

contradictoriu cu pârâta SC D.C. SA a solicitat instanței ca prin hotărârea ce

se va pronunța să se constate intervenirea rezoluțiunii actului adițional din

28 iunie 2003 la contractul de execuție lucrări construcții din 23 aprilie

2003, pentru neexecutarea de către pârâtă a obligațiilor asumate prin contract,

precum și obligarea acesteia la restituirea sumei de 200.000.000 rol achitată

de reclamantă cu titlu de avans și penalități de întârziere cu cheltuieli de

judecată.

Prin sentința civilă nr. 4430

din 24 mai 2005 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București a fost admisă

excepția necompetenței materiale și s-a dispus declinarea competenței de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VI-a comercială,

unde a fost înregistrată în data de 18 iulie 2005.

Prin sentința comercială nr.

12159 din 22 decembrie 2006, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a

comercială, cererea reclamantei a fost respinsă ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel, în termenul legal prevăzut de art. 284 alin. (1) C. proc. civ.,

reclamanta SC U.E.P. SRL

Prin decizia comercială nr. 268

din 6 iunie 2008, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a respins

apelul, ca nefondat.

Pentru a se pronunța astfel

a reținut că prin actul adițional la contractul de execuție a lucrărilor de

construcție din 28 iunie 2003 (a cărui rezoluție se solicită a se constata)

părțile au stabilit suplimentarea valorii contractului inițial cu suma de

681.279.535 lei, reprezentând execuția instalațiilor sanitare interioare și

canalizare, la investiția Hotel P. după cum în mod corect a reținut prima

instanță, acest act adițional nu cuprinde criterii obiective și măsurabile care

să permită verificarea modalității îndeplinirii obligației asumate de

executant. De asemenea, nu a fost prevăzut niciun termen pentru finalizarea

lucrărilor; susținerea apelantei că ar fi fost avut în vedere termenul de 180

de zile prevăzut în contractul inițial nu poate fi primită, fiind vorba de

lucrări noi, care nu au fost incluse în contract și care necesitau un alt

termen de execuție, în funcție de dificultatea lucrărilor.

Curtea a mai constatat că

deși este în litigiu actul adițional din 2003, relațiile contractuale între

părți au continuat, au fost făcute plăți de către beneficiar, conform devizelor

de lucrări acceptate de acesta, ajungându-se în final după regularizarea

acestora la încheierea actului adițional din 16 aprilie 2004.

Împotriva acestei hotărâri,

a declarat recurs reclamanta, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.

9 C. proc. civ. și a solicitat admiterea acestuia, modificarea în totalitate a

deciziei, iar pe fondul cauzei, admiterea acțiunii astfel cum a fost precizată

și să se constate reziliat actul adițional din 2003 la contractul de execuție

lucrări construcții din 2003 și să fie obligată intimata - pârâtă la plata

sumelor de 200.000.000 lei (vechi) – achitată acesteia cu titlu de avans și la

1.864.662.082 lei (vechi) cu titlu de penalități de întârziere, pentru

neîndeplinirea obligațiilor contractuale.

A arătat după o largă

expunere a situației de fapt că, în cauză, erau întrunite toate condițiile

contractuale și legale, prevăzute de art. 1020, art. 1021 C. civ. pentru

constatarea rezoluțiunii actului adițional din 2003 la contractul din 2003,

deoarece intimata - pârâtă nu și-a executat obligațiile contractuale, are

culpă, aceasta neinvocând vreo cauză exoneratoare de răspundere contractuală și

a fost pusă în întârziere prin notificarea din 21 aprilie 2004.

Cu privire la cererea de

restituire a avansului, ca o consecință a rezoluțiunii părțile trebuiau repuse

în situația anterioară încheierii contractului din acest punct de vedere fiind

dovedit că s-a făcut această plată.

Cu privire la penalitățile

de întârziere, conform art. 4 din contract intimata - pârâtă era obligată să

execute lucrările în termen de 180 de zile calendaristice calculate începând cu

data semnării procesului - verbal de predare - primire a amplasamentului, în

cauză, 13 iulie 2004, dată de la care s-au calculat penalități de întârziere,

în baza art. 22 din contract la valoarea globală a contractului încât, față de

declarațiile martorilor audiați, nici din acest punct de vedere hotărârea nu

este legală.

Cu privire la plata

penalităților în continuare, până la data executării efective și integrale a

obligațiilor, aceasta își are izvorul în principiul de drept al despăgubirii

integrale a părții pentru prejudiciul suferit.

Intimata - pârâtă a formulat

întâmpinare, solicitând, în principal constatarea nulității recursului, conform

art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., excepție respinsă, iar pe fond,

respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând recursul se

găsește nefondat.

Prima critică vizează în

realitate culpa în nerealizarea contractului și reanalizarea probelor din

perspectiva incidenței art. 1020, art. 1021 C. civ. și, nicidecum, încălcarea

acestor dispoziții legale, aspecte care exced acestui motiv de recurs, vizând de

fapt netemeinicia hotărârii ceea ce nu poate face obiectul casației.

Mai trebuie reținut că prin

convenție nici nu s-a convenit asupra existenței unui pact comisoriu de gradul

IV pentru a se putea constata rezoluționat contractul.

Cât privește petitul referitor

la restituirea sumei de 200.000.000 rol, acesta vizează repunerea părților în

situația anterioară ca efect al rezoluțiunii, deci, are caracter accesoriu, ori

neadmiterea acestei cereri pentru aspecte care nu mai pot fi reanalizate,

atrage și respingerea celui din urmă.

Cât privește cererea de

obligare la penalități de întârziere în executarea obligațiilor, instanța de

apel nu s-a pronunțat pe fond, ci a avut în vedere neîndeplinirea procedurii

prealabile de conciliere, astfel că, nu se pot invoca, în recurs decât motive

care vizează această soluție, ceea ce nu se critică, încât nici sub acest

aspect nu se poate reține nelegalitatea hotărârii.

Așa fiind recursul este

nefondat și va fi respins, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

Văzând și art. 274 C. proc.

civ., recurenta - reclamantă va fi obligată la cheltuieli de judecată în

recurs, fiind în culpă procesuală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta SC U.E.P. SRL București împotriva deciziei comerciale nr. 268 din

6 iunie 2008, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială,

ca nefondat.

Obligă recurenta -

reclamantă să plătească intimatei - pârâte SC D.C. SA Brașov suma de 8.165 lei,

cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 1 aprilie 2009.