ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 220/2009

Deliberând asupra contestației în anulare de față: Tribunalul Hunedoara, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 370 din 11 aprilie 2006 a respins ca prescrisă acțiunea reclamantei C.N.H. SA Petroșani împotriva pârâtei SC G.I. SRL Aninoasa. Pentru a pronunța sentința, tribunalul a reținut că suma pretinsă de reclamantă privește perioada 1 ianuarie 2001-30 iunie 2002 și reprezintă suma plăților făcute de reclamantă pârâtei pentru serviciile prestate pe bază de contract, iar în susținerea pretențiilor s-a invocat procesul-verbal nr. 6/2002 întocmit de D.G.F.P.

Hunedoara prin care s-a stabilit că plata era nedatorată, controlul fiind efectuat în perioada 15 octombrie -12 decembrie 2002. Împotriva sentinței a formulat apel reclamanta, motivând că prescripția dreptului la acțiune trebuia respinsă, acțiunea fiind introdusă în termen de 3 ani de la data încetării contractului, iar în afară de aceasta, în cursul anului 2005 a promovat la aceeași instanță o cerere pentru emiterea somației de plată împotriva pârâtei, având același obiect, dar în acel dosar nu s-a invocat excepția prescripției, cererea fiind respinsă pe motiv că nu sunt întrunite cerințele expres prevăzute de art. 1 alin. (1) din O.G. nr. 5/2001 privind somația de plată.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 159/A din 22 septembrie 2006 a respins ca nefondat apelul reclamantei, cu motivarea în esență că față de obiectul acțiunii „plată nedatorată” și data efectuării plăților la facturile emise de pârâtă, se aplică termenul de prescripție prevăzut de art. 3 și art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958. Instanța de apel a mai reținut că în esență nu sunt incidente dispozițiile art. 8 din Decretul nr. 167/1958 întrucât pârâta nu este autoarea unei fapte ilicite producătoare de prejudicii, pârâta a emis facturile de plată ca urmare a unei prestații efectuată în baza contractului nr. 127/2001 încheiat cu reclamanta, și deci dreptul la acțiune s-a născut la data efectuării plății apreciată ca nedatorată și nu la data înregistrării procesului-verbal întocmit de organul de control financiar.

În termen legal, reclamanta C.N.H. SA Petroșani, a declarat recurs arătând că instanța de apel greșit a reținut că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 8 din Decretul nr. 167/1958 întrucât pârâta nu este autoarea unei fapte ilicite producătoare de prejudicii, că nu a fost dezbătut motivul nr. 2 de apel și anume faptul că s-a efectuat o plată nedatorată și un al treilea motiv faptul că cererea de emitere a somației de plată promovată în anul 2005 i-a fost respinsă pe motiv că nu întrunește cerințele expres prevăzute de art. 1 alin. (1) din O.G. nr. 5/2001 privind somația de plată și nu pe calea excepției prescripției. În drept reclamanta și-a motivat recursul în temeiul pct. 9 al art. 304 C. proc.

civ. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, prin decizia nr. 1151 din 20 martie 2008 a respins recursul reclamantei, obligând-o și la 2000 lei cheltuieli de judecată către intimată. Împotriva hotărârii pronunțată în recurs, reclamanta a formulat contestație în anulare, în temeiul art. 318 C. proc. civ. În motivarea contestației în anulare contestatoarea a arătat că instanța de recurs respingând recursul a omis din greșeală să cerceteze unul din motivele care ar fi înlăturat admiterea excepției prescripției extinctive, astfel fiind incident art. 318 teza a doua C. proc. civ.

Contestatoarea menționează că în mod greșit au reținut instanțele incidența în cauză a dispozițiilor art. 7 din Decretul nr. 167/1958 fără a lua în considerare că în speța de față sunt aplicabile dispozițiile art.8 ale decretului menționat, fiind vorba de o plată nedatorată, care este un fapt ilicit iar acțiunea de restituire pe care o generează poate fi intentată în temeiul general de prescripție, al cărui curs începe să curgă din momentul când solventul a cunoscut sau trebuia să cunoască că plata a fost nedatorată. În opinia sa, conchide contestatoarea, dacă instanța de recurs ar fi cercetat atent acest motiv, ar fi constatat că în speță greșit s-a apreciat ca fiind incident art. 7 din Decretul nr. 167/1958, că nejustificat nu au fost luate în considerare dispozițiile art. 992 și art. 1092 C. civ.fiind vorba de o plată nedatorată și că nu s-a ținut seama că plata nedatorată este un fapt ilicit.

Contestația în anulare formulată în cauză nu este fondată. Analizând decizia atacată prin prisma motivelor invocate prin contestația în anulare, Înalta Curte apreciază că hotărârea instanței de recurs este legală. Instanța de recurs nu a omis să cerceteze un motiv de recurs, reclamanta de fapt a invocat prin recursul său o singură critică de nelegalitate, aceea referitoare la prescripție, pe care a motivat-o prin mai multe argumente. Așa fiind, în cauză nu este incident art. 318 teza a doua C. proc. civ., situație în care va fi respinsă contestația în anulare.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea C.N.H. SA – E.M. VULCAN împotriva deciziei nr. 1551 din 20 martie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 ianuarie 2009 .