ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2847/2009

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 489/F din 7

noiembrie 2008, Tribunalul Galați în baza art. 197 alin. (1) și (3) C. pen. cu

aplic. art. 37 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul J.N. la pedeapsa

principală a închisorii în cuantum de 11 ani precum și la pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) și e) C.

pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale a închisorii

pentru săvârșirea infracțiunii de viol (faptă comisă la 28 aprilie 2007).

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. a

aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de

art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale a

închisorii.

În conformitate cu dispozițiile art. 350 C.

proc. pen. a menținut starea de arest a inculpatului J.N., iar în temeiul

dispozițiilor art. 88 C. pen. a dedus acestuia din pedeapsa închisorii aplicate

perioada executată în stare de reținere și arest preventiv începând cu 18

septembrie 2007 la 7 noiembrie 2008.

În baza art. 14 C. proc. pen. rap. la

art. 998 C. civ. a obligat inculpatul către partea civilă U.Ș. la plata

despăgubirilor civile în sumă de 1.500 lei (RON) reprezentând daune morale.

A respins, ca fiind nefondate, restul

pretențiilor civile solicitate de partea civilă U.Ș.

Pentru a se pronunța astfel, prima

instanță a reținut, în esență, că la data de 28 aprilie 2007, prin violență și

amenințare și profitând de imposibilitatea părții vătămate U.Ș., în vârstă de 9

ani și 10 luni de a se apăra și de a-și exprima voința, inculpatul J.N. a

obligat-o pe aceasta să întrețină raporturi sexuale anale și orale.

Situația de fapt și vinovăția

inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în

cauză, respectiv: sesizarea și declarațiile părții vătămate U.Ș., raportul de

constatare medico-legală nr. 418/E din 29 aprilie 2007 al Serviciului de

medicină legală din cadrul Spitalului Clinic județean de Urgență Galați,

declarațiile martorilor C.D., C.M., U.C., J.M., U.V. și U.A.B., precum și

declarațiile inculpatului.

Fiind audiat, atât pe parcursul urmăririi

penale, cât și în timpul cercetării judecătorești, inculpatul nu a recunoscut

comiterea infracțiunii.

Curtea de Apel Galați, prin decizia

penală nr. 22/A din 19 iunie 2009, a admis apelul declarat de Parchetul de pe

lângă Tribunalul Galați împotriva sentinței penale nr. 489/F din 7 noiembrie 2008

a Tribunalului Galați, privind pe inculpatul J.N. și în consecință:

A desființat în parte sentința penală nr.

489/F din 7 noiembrie 2008 a Tribunalului Galați și în rejudecare:

În temeiul art. 71 C. pen., a aplicat

inculpatului J.N. și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de

art. 64 alin. (1) lit. e) C. pen., dreptul de a fi tutore sau curator.

A menținut celelalte dispoziții ale

sentinței penale recurate.

A respins ca nefondat apelul declarat de

inculpatul J.N. împotriva sentinței penale nr. 489/F din 7 noiembrie 2008 a

Tribunalului Galați.

Conform art. 383 alin. (1

1

) în

ref. la art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menținut starea de arest a

inculpatului.

În baza art. 383 alin. (2) C. proc. pen.

a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive cu începere de la

data de 18 septembrie 2007 până la data de 19 iunie 2009.

Împotriva

sus-menționatei decizii, inculpatul J.N. a declarat recurs, solicitând

admiterea pentru cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 10

teza a II-a și pct. 18 C. proc. pen., apreciind nelegală decizia atacată,

întrucât nu s-a pronunțat cu privire la unele probe solicitate.

În

acest sens, a arătat că a solicitat o expertiză medico-legală, instanța de apel

respingând cererea și fără a administra această probă consideră că au fost

încălcate textele legale privind dreptul său la un proces echitabil.

A

mai susținut că în raportul de constatare medico-legal, medicul legist a

relevat existența a două posibilități, apreciind că instanța de fond trebuia să

dispună o expertiză medico-legală pentru a stabili cu certitudine cauza

leziunilor.

Față

de cele susținute, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii și

trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel pentru a se efectua

expertiza medico-legală.

Recursul

este nefondat.

Analizând

decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate de inculpat, Curtea

constată că hotărârea instanței de control judiciar este legală și temeinică,

situația de fapt bine reținută, corectă încadrarea juridică dată faptei, pe

deplin dovedită vinovăția inculpatului, iar pedeapsa aplicată just stabilită

având în vedere pericolul social deosebit al faptei săvârșite și urmările

socio-psihologice foarte grave, toate acestea fiind susținute de ansamblul

materialului probator administrat în cauză.

În

această ordine de idei, este nefondat motivul de recurs invocat privind cazul

de casare de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., apreciindu-se că s-a

comis o gravă eroare de fapt cu consecința pronunțării unei greșite hotărâri de

condamnare.

Astfel,

apărarea inculpatului, în sensul nerecunoașterii săvârșirii faptei reținute în

sarcina sa, nu poate fi primită, aceasta fiind infirmată prin întreg

probatoriul dosarului.

De

altfel, inculpatul a avut această poziție constantă de nerecunoaștere pe tot

parcursul procesului, astfel că a fost analizată de ambele instanțe, care au

motivat amplu și temeinic de ce nu are suport probator.

De

esența infracțiunii de viol este aceea că raportul sexual trebuie realizat prin

constrângere, fie profitând de neputința victimei de a se apăra ori de a-și

exprima voința. Constrângerea poate fi fizică sau morală.

Constrângerea

morală constă în amenințarea victimei exercitată pentru a o determina pe

aceasta la raport sexual, împrejurarea dacă victima a opus sau nu rezistență

neavând mare semnificație, legiuitorul prevăzând că impactul psihologic al

faptei, suportat de victimă, justifică pe deplin o asemenea lipsă de reacție.

În

mod corect ambele instanțe au înlăturat declarațiile părții vătămate din timpul

cercetării judecătorești prin care le retracta pe cele date în cursul urmăririi

penale, pe cele de revenire ale martorei J.M., precum și pe cele ale martorilor

audiați în apărarea inculpatului, întrucât nu se coroborau cu restul probelor

administrate în cauză.

Totodată,

în mod just nici una din instanțe nu a reținut susținerile inculpatului,

reiterate, de altfel, și în fața Înaltei Curți privind existența unui conflict

între familia părții vătămate și inculpat, fiind anormal și ilogic ca familia

părții vătămate să-și expună propriul copil pentru a se răzbuna pe inculpat.

Cât

privește motivul de recurs privind cazul de casare prev. de art. 385

9

pct. 10 teza a II-a C. proc. pen., prin care se apreciază nelegală decizia

atacată întrucât nu s-a pronunțat cu privire la unele probe solicitate,

respectiv încuviințarea unei expertize medico-legale, cerere respinsă de

instanța de apel și fără a administra această probă, considerând că au fost

încălcate textele legale privind dreptul său la un proces echitabil, este, de

asemenea, nefondat.

Fără

a se mai relua motivarea instanței de control judiciar, se reține în acest

sens, că prin coroborarea expozitivului raportului de constatare medico-legală

nr. 418/E din 29 aprilie 2007 al Serviciului de medicină legală din cadrul

Spitalului Clinic jud. de Urgență Galați, din care rezultă că de la momentul

actului sexual și până la momentul examinării medico-legale minorul nu și-a

făcut toaleta, nu și-a schimbat lenjeria intimă și nu a defecat, cu celelalte

mijloace de probă administrate în cauză, respectiv declarațiile martorilor și

ale părții vătămate, în mod corect s-a apreciat că fisurile anale ale părții

vătămate nu puteau fi produse decât ca urmare a unui raport sexual anal.

Mai

mult decât atât, potrivit disp. art. 63 alin. (2) C. proc. pen. „probele nu au

valoare mai dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de organul de

urmărire penală sau de instanța de judecată în urma examinării tuturor probelor

administrate, în scopul aflării adevărul”. Ca atare, nu există o „regină a

probelor”, iar situația de fapt și vinovăția inculpatului se stabilesc pe baza

coroborării unui amplu probatoriu, ceea ce în cauză s-a și realizat.

Ca

atare, după verificarea cauzei și în raport de dispozițiile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., recursul fiind nefondat, Curtea urmează a-l respinge

conform art. 385

15

alin. (1) lit. b) C. proc. pen. și a dispus

potrivit dispozitivului prezentei decizii.

Văzând

și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul

J.N. împotriva deciziei penale nr. 22/A din 19 iunie 2009 a Curții de Apel

Galați, secția pentru cauze cu minori și de familie.

Deduce

din pedeapsa aplicată recurentului inculpat, durata reținerii și arestării

preventive de la 18 septembrie 2007 la 26 august 2009.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 lei

cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei,

reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 26 august 2009.