ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2847/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 489/F din 7 noiembrie 2008, Tribunalul Galați în baza art. 197 alin. (1) și (3) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul J.N. la pedeapsa principală a închisorii în cuantum de 11 ani precum și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale a închisorii pentru săvârșirea infracțiunii de viol (faptă comisă la 28 aprilie 2007). În baza art. 71 alin. (2) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

pe durata executării pedepsei principale a închisorii. În conformitate cu dispozițiile art. 350 C. proc. pen. a menținut starea de arest a inculpatului J.N., iar în temeiul dispozițiilor art. 88 C. pen. a dedus acestuia din pedeapsa închisorii aplicate perioada executată în stare de reținere și arest preventiv începând cu 18 septembrie 2007 la 7 noiembrie 2008. În baza art. 14 C. proc. pen. rap. la art. 998 C. civ. a obligat inculpatul către partea civilă U.Ș. la plata despăgubirilor civile în sumă de 1.500 lei (RON) reprezentând daune morale. A respins, ca fiind nefondate, restul pretențiilor civile solicitate de partea civilă U.Ș. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut, în esență, că la data de 28 aprilie 2007, prin violență și amenințare și profitând de imposibilitatea părții vătămate U.Ș., în vârstă de 9 ani și 10 luni de a se apăra și de a-și exprima voința, inculpatul J.N.

a obligat-o pe aceasta să întrețină raporturi sexuale anale și orale. Situația de fapt și vinovăția inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză, respectiv: sesizarea și declarațiile părții vătămate U.Ș., raportul de constatare medico-legală nr. 418/E din 29 aprilie 2007 al Serviciului de medicină legală din cadrul Spitalului Clinic județean de Urgență Galați, declarațiile martorilor C.D., C.M., U.C., J.M., U.V. și U.A.B., precum și declarațiile inculpatului. Fiind audiat, atât pe parcursul urmăririi penale, cât și în timpul cercetării judecătorești, inculpatul nu a recunoscut comiterea infracțiunii. Curtea de Apel Galați, prin decizia penală nr. 22/A din 19 iunie 2009, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați împotriva sentinței penale nr. 489/F din 7 noiembrie 2008 a Tribunalului Galați, privind pe inculpatul J.N.

și în consecință: A desființat în parte sentința penală nr. 489/F din 7 noiembrie 2008 a Tribunalului Galați și în rejudecare: În temeiul art. 71 C. pen., a aplicat inculpatului J.N. și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. e) C. pen., dreptul de a fi tutore sau curator. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale recurate. A respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul J.N. împotriva sentinței penale nr. 489/F din 7 noiembrie 2008 a Tribunalului Galați. Conform art. 383 alin. (1 1 ) în ref. la art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpatului. În baza art. 383 alin. (2) C. proc. pen. a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive cu începere de la data de 18 septembrie 2007 până la data de 19 iunie 2009. Împotriva sus-menționatei decizii, inculpatul J.N.

a declarat recurs, solicitând admiterea pentru cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 10 teza a II-a și pct. 18 C. proc. pen., apreciind nelegală decizia atacată, întrucât nu s-a pronunțat cu privire la unele probe solicitate. În acest sens, a arătat că a solicitat o expertiză medico-legală, instanța de apel respingând cererea și fără a administra această probă consideră că au fost încălcate textele legale privind dreptul său la un proces echitabil. A mai susținut că în raportul de constatare medico-legal, medicul legist a relevat existența a două posibilități, apreciind că instanța de fond trebuia să dispună o expertiză medico-legală pentru a stabili cu certitudine cauza leziunilor.

Față de cele susținute, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel pentru a se efectua expertiza medico-legală. Recursul este nefondat. Analizând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate de inculpat, Curtea constată că hotărârea instanței de control judiciar este legală și temeinică, situația de fapt bine reținută, corectă încadrarea juridică dată faptei, pe deplin dovedită vinovăția inculpatului, iar pedeapsa aplicată just stabilită având în vedere pericolul social deosebit al faptei săvârșite și urmările socio-psihologice foarte grave, toate acestea fiind susținute de ansamblul materialului probator administrat în cauză.

În această ordine de idei, este nefondat motivul de recurs invocat privind cazul de casare de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., apreciindu-se că s-a comis o gravă eroare de fapt cu consecința pronunțării unei greșite hotărâri de condamnare. Astfel, apărarea inculpatului, în sensul nerecunoașterii săvârșirii faptei reținute în sarcina sa, nu poate fi primită, aceasta fiind infirmată prin întreg probatoriul dosarului. De altfel, inculpatul a avut această poziție constantă de nerecunoaștere pe tot parcursul procesului, astfel că a fost analizată de ambele instanțe, care au motivat amplu și temeinic de ce nu are suport probator. De esența infracțiunii de viol este aceea că raportul sexual trebuie realizat prin constrângere, fie profitând de neputința victimei de a se apăra ori de a-și exprima voința.

Constrângerea poate fi fizică sau morală. Constrângerea morală constă în amenințarea victimei exercitată pentru a o determina pe aceasta la raport sexual, împrejurarea dacă victima a opus sau nu rezistență neavând mare semnificație, legiuitorul prevăzând că impactul psihologic al faptei, suportat de victimă, justifică pe deplin o asemenea lipsă de reacție. În mod corect ambele instanțe au înlăturat declarațiile părții vătămate din timpul cercetării judecătorești prin care le retracta pe cele date în cursul urmăririi penale, pe cele de revenire ale martorei J.M., precum și pe cele ale martorilor audiați în apărarea inculpatului, întrucât nu se coroborau cu restul probelor administrate în cauză.

Totodată, în mod just nici una din instanțe nu a reținut susținerile inculpatului, reiterate, de altfel, și în fața Înaltei Curți privind existența unui conflict între familia părții vătămate și inculpat, fiind anormal și ilogic ca familia părții vătămate să-și expună propriul copil pentru a se răzbuna pe inculpat. Cât privește motivul de recurs privind cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 10 teza a II-a C. proc. pen., prin care se apreciază nelegală decizia atacată întrucât nu s-a pronunțat cu privire la unele probe solicitate, respectiv încuviințarea unei expertize medico-legale, cerere respinsă de instanța de apel și fără a administra această probă, considerând că au fost încălcate textele legale privind dreptul său la un proces echitabil, este, de asemenea, nefondat.

Fără a se mai relua motivarea instanței de control judiciar, se reține în acest sens, că prin coroborarea expozitivului raportului de constatare medico-legală nr. 418/E din 29 aprilie 2007 al Serviciului de medicină legală din cadrul Spitalului Clinic jud. de Urgență Galați, din care rezultă că de la momentul actului sexual și până la momentul examinării medico-legale minorul nu și-a făcut toaleta, nu și-a schimbat lenjeria intimă și nu a defecat, cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză, respectiv declarațiile martorilor și ale părții vătămate, în mod corect s-a apreciat că fisurile anale ale părții vătămate nu puteau fi produse decât ca urmare a unui raport sexual anal. Mai mult decât atât, potrivit disp.

art. 63 alin. (2) C. proc. pen. „probele nu au valoare mai dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărul”. Ca atare, nu există o „regină a probelor”, iar situația de fapt și vinovăția inculpatului se stabilesc pe baza coroborării unui amplu probatoriu, ceea ce în cauză s-a și realizat. Ca atare, după verificarea cauzei și în raport de dispozițiile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., recursul fiind nefondat, Curtea urmează a-l respinge conform art. 385 15 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. și a dispus potrivit dispozitivului prezentei decizii. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc.

pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul J.N. împotriva deciziei penale nr. 22/A din 19 iunie 2009 a Curții de Apel Galați, secția pentru cauze cu minori și de familie. Deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat, durata reținerii și arestării preventive de la 18 septembrie 2007 la 26 august 2009. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 26 august 2009.