ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3041/2008

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3041/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra

recursului de față:

În baza

actelor dosarului, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 38 din 5 martie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția

penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Pentru

a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

Prin

plângerea adresată Judecătoriei Ploiești, înregistrată sub nr. 2376/281/2007,

petiționarul R.G., în conformitate cu dispozițiile art. 278

1

alin.

(1) și alin. (8) lit. b) C. proc. pen., a solicitat desființarea referatului

din 15 decembrie 2006, prin care procurorul a dispus clasarea lucrării

înregistrate sub nr. 373/VI11/1/2006 la Direcția Națională Anticorupție -

Serviciul Teritorial Ploiești, având ca obiect sesizarea acestuia privind

efectuarea de cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în

serviciu, trafic de influență și alte fapte de corupție de către instanța de

judecată în dosarul nr. 8547/2005 a Tribunalului Prahova.

În

esență, s-a susținut că, soluția adoptată prin rezoluția procurorului ierarhic

superior este neîntemeiată, deoarece astfel cum a expus și în plângerea

formulată inițial sub nr. 4116 din 6 februarie 2007 (ce face parte integrantă

din prezenta plângere), învederând că, nu s-a avut în vedere faptul că, actul

de vânzare-cumpărare nr. 641 din 15 septembrie 1951 este fals și lovit de

nulitate absolută și nu constituie un titlu valabil, proprietarii de drept și

de fapt ai imobilului din Ploiești, au fost părinții petiționarului, numiții R.G.

și R.E. și nu T.A. și S.N.

A mai

susținut petiționarul în plângere că, imobilul mai sus menționat a fost luat de

stat, fără titlu, prin Decretul nr. 92/1950 și nu în baza Decretului nr.

218/1960, situație în care, revendicarea promovată cade sub incidența Legii nr.

10/2001 și nu a Legii nr. 112/1995, cum eronat s-a primit susținerea pârâților.

A mai

arătat petiționarul că, soluția este nelegală și în raport de prevederile art.

197 art. 3 și art. 222 alin. (2) C. proc. pen., contravenind dispozițiilor art.

11 pct. 1 lit. a) din același cod, potrivit cărora, clasarea poate fi dispusă

numai atunci când, procesul penal se află în faza de urmărire penală, iar

lucrarea fiind rezolvată cu nerespectarea principiilor fundamentale, respectiv

principiul general al aflării adevărului, principiul rolului activ al organului

judiciar și principiul oficialității.

Ca

urmare, s-a solicitat, în principal, desființarea actelor procedurale atacate

și trimiterea cauzei organului competent, pentru începerea urmăririi penale

față de făptuitori și pentru săvârșirea infracțiunii sesizate prin plângerea

înregistrată sub nr. 373A/III/1/2006, iar în subsidiar, dacă se apreciază că

probele sunt suficiente, să se rețină cauza spre rejudecare de către curtea de

apel, ca primă instanță,

conform art. 278

1

alin. (1) și alin. (8) lit. b) C. proc. pen.

Î

n susținerea plângerii întemeiate pe dispozițiile

art. 278

1

C. proc. pen.

, petiționarul a depus xerocopii de pe

o serie de înscrisuri privind situația juridică a imobilelor revendicate pe

dreptul comun ori administrativ, în calitate de moștenitor sau reprezentant al

autorilor săi, note de ședință, motive de apel depuse în dosarele

respective și copii de pe hotărârile pronunțate,

cu acte noi, prezentate la

exercitarea controlului judiciar.

A mai

reținut instanța de fond în considerentele hotărârii faptul că, Judecătoria

Ploiești, constatând că între persoanele cercetate sunt

incluși și judecători de la Tribunalul Prahova, prin sentința penală

nr. 525

din 6 martie 2007, Judecătoria Ploiești a declinat competența de

soluționare a plângerii, în favoarea Curții de Apel Ploiești, conform, art. 278

1

alin. (1), art. 28

1

pct. 1 lit. b), art. 39 și art. 42 C. proc. pen.

Totodată, Curtea de Apel Ploiești prin sentința

penală nr. 44 din 26

aprilie 2007, pronunțată în dosarul nr. 973/42/2007

s-a desesizat în favoarea instanței inițial investite, pe considerentul că,

obiectul cauzei îl constituie o petiție formulată conform O.G. nr. 27/2002 și

nu o plângere

penală, atâta timp cât nu a

fost cercetat nici un magistrat, în condițiile art.

222 C. proc. pen.

Rezolvând

conflictul negativ de competență, prin încheierea nr. 2895 din 30 mai 2007,

dată în dosarul nr. 4411/1/2007, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit

competența de soluționare a plângerii formulată de petiționarul, persoană

vătămată R.G., în favoarea Curții de Apel Ploiești, dispunând trimiterea

dosarului pentru continuarea judecății.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești

sub nr. 20/42/2008 la data de 12 ianuarie 2008.

A mai arătat

instanța de fond că, fiind legal citat la domiciliul legal și procesual ales,

deși a avut cunoștință de ambele termene stabilite pentru

examinarea

plângerii formulate, petiționarul - persoană vătămată R.G. nu s-a prezentat în

fața instanței și nici nu a depus înscrisuri noi sau completat în scris

motivele invocate prin sesizarea adresată Judecătoriei Ploiești.

Verificând actele procedurale atacate, pe baza

lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, a înscrisurilor prezentate ca

acte noi, în raport de

prevederile

art. 278

1

C. proc. pen., instanța de fond a reținut că, petiționarul,

persoană vătămată R.G. este moștenitorul legal al defuncților R.G. decedat la

data de 18 ianuarie 1987 și R.E., decedată la 16 martie 1992, calitate în care

, în nume personal sau în reprezentare, acesta a promovat o serie de acțiuni

civile în drept comun sau potrivit normelor organice de aplicare a Legii nr.

112/1005, republicată și a Legii nr. 10/2001, modificată prin Legea nr.

247/2005, vizând între altele și restituirea în natură a imobilului (teren și

casă), situat în Ploiești, județul Prahova, pretins a fi trecut în mod abuziv

în proprietatea statului, conform Decretului nr. 92/1950.

S-a mai arătat că, în mare parte, cererile

formulate de petiționar i-au fost respinse, în principal, pentru lipsa

calității procesuale active, nerespectarea dispozițiilor legale privind legea

timbrului judiciar și natura acțiunii promovate, lipsa de identitate dintre

persoanele menționate ca moștenitori ai imobilului și acelea de la care s-a

preluat, conform Decretului nr. 218/1960.

Totodată s-a reținut că, la adoptarea

dispoziției nr. 7763 din 1 noiembrie 2005 de către Primăria municipiului

Ploiești, respingându-se cererea notificată prin care reiterând demersurile

anterioare, inclusiv administrative, persoană vătămată R.G. a solicitat

restituirea imobilului sus-menționat, conform Legii nr. 10/2001, modificată.

Soluția s-a confirmat de către Tribunalul

Prahova, prin sentința nr. 592 din 6 iunie 2006 pronunțată în dosarul nr.

8547/2005 a respins contestația formulată de petiționar în contradictoriu cu

intimații Primăria Consiliului local an municipiului Ploiești, Prefectura

județului Prahova, Consiliul Județean Prahova și SC C. SA, ca neîntemeiată.

Totodată, s-a luat act că, petiționarul R.G. a renunțat la cererea privind

anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. 1944 N/2000 încheiat între SC C.

SA și S.M., actualul proprietar al imobilului.

Î

n esență, instanța civilă a reținut că, în

raport de probele administrate privind circuitul imobilului din litigiu, în

perioada 1951-2000, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 1 alin. (1)

din Legea nr. 10/2001 ce reglementează preluarea abuzivă deoarece la data

preluării de către stat, nu se mai afla în patrimoniul autorilor săi, defuncții

R.G.

și R.E., fiind înstrăinat pe baza

acordului de voință

foștilor proprietari T.A. și S.N., prin actul de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 641 din 15 septembrie 1951.

A mai arătat

instanța de fond că, nemulțumit de soluție, petiționarul

persoană

vătămată R.G. a formulat apel, cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel

Ploiești sub nr. 6458/42/2006, cu termen de judecată la 1 februarie 2007,

aspectele de nelegalitate și netemeinicie fiind depuse în scris cu adresa nr.

4110 din 29 ianuarie 2007, înregistrată la Liga Democratică pentru Dreptate

București.

Totodată, succesiv, la datele de 10 august

2006 și respectiv 11 octombrie 2006, petiționarul a formulat împotriva

„pârâților săi", fără a preciza care sunt aceste persoane și a 2 instanței

de fond", care nu a respectat prevederile art. 44 din Legea nr. 10/2001,

la soluționarea dosarului nr. 8547/2005, solicitând Direcției Naționale

Anticorupție,

Serviciul Teritorial

Ploiești, cât și Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Ploiești

efectuarea de cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz

în serviciu, trafic de influență, corupție, deposedare și furt de proprietate.

Î

n esență s-a

susținut că, hotărârea adoptată cât și dispoziția emisă

de

Primăria Ploiești s-ar încadra într-un concern fraudulos constituit împotriva

restabilirii drepturilor sale asupra imobilelor moștenite pe raza municipiului

Ploiești, provenite de la părinții predecedați, atâta timp cât acțiunile

promovate în procedura specială și de drept comun, s-au respins contrar

evidențelor primare deținute de organele locale și altor înscrisuri prezentate

în cauză.

S-a mai arătat că, neexercitându-și rolul

activ pentru aflarea

adevărului, la primul

grad de jurisdicție, instanța nu ar fi dispus obligarea

părților să

depună documentația concludente pentru stabilirea situației juridice și

locative a imobilului în cauză, cerere refuzată la solicitarea personală.

S-a mai precizat că, plângerea întemeiată pe

dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen., cuprinzând aspecte de fapt și

de drept

detaliate, face parte integrantă

din motivarea apelului declarat în cauză,

aflat pe rolul instanțelor

competente, fiind înaintată totodată și altor organe abilitate să contribuie la

înfăptuirea justiției, respectiv parchete, poliție și Consiliul Superior al

Magistraturii.

De asemenea, instanța de fond a mai reținut

că, separat de aceasta s-a solicitat și tragerea la răspundere civilă (în

limita sumei de 10 miliarde lei) a persoanelor vinovate pentru săvârșirea

infracțiunilor

menționate, suspendarea

necondiționată din funcție, precum și aplicarea sechestrului asigurător asupra

întregii averi mobile și imobile a acestora.

Sesizările au fost

înregistrate sub nr. 373/VI11/1/2006 pe rolul Direcției Națională Anticorupție,

Serviciul Teritorial Ploiești, iar față de prevederile

art. 224 C. proc. pen., procurorul competent a procedat

la

strângerea unor date necesare stabilirii limitelor funcționale pentru

rezolvarea acestora, inclusiv existenta vreuneia dintre cazurile de împiedicare

a punerii în mișcare a acțiunii penale, prevăzute de art. 10

C. proc. pen. și respectiv începerii urmăririi

penale.

Ca urmare, cu respectarea dispozițiilor din

Legea nr. 10/2001, modificată, s-a procedat la verificarea actelor procedurale

criticate de petiționar, atașându-se xerocopii atât de pe sentința nr. 592 din

6 iunie 2006 a Tribunalului Prahova, cât și înscrisurile reținute drept

concludente și pertinente pentru pronunțarea acesteia la primul grad de

jurisdicție.

S-a mai reținut că, la data de 11 septembrie

2006 s-a procedat la audierea, acesta declarând că își susține plângerea astfel

cum a fost formulată, nu înțelege să facă alte precizări.

Pe baza verificărilor efectuate, prin

referatul din 15 decembrie 2006, procurorul a dispus clasarea lucrării

înregistrate sub nr. 573A/I

I

I/I/2006, apreciind că, din

cuprinsul sesizărilor și declarațiilor date de persoana vătămată, nu rezultă

indicii cu privire la săvârșirea unor fapte determinate de corupție de către

anumite persoane.

S-a menționat

că, nu face o descriere a modului concret în care au

fost

săvârșite faptele reclamate, respectiv de abuz în serviciu, trafic de influență

și nu prezintă nici un element de fapt din care să rezulte că ar fi comise.

Soluția a fost confirmată de procurorul șef al

Direcției Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Ploiești, care prin

rezoluția nr. 71/11/2/2007 din 8 februarie 2007 a respins plângerea formulată

de

petiționarul R.G., conform procedurii

prevăzute de art. 278

C. proc. pen., concluzionându-se că, nu s-au putut

materializa dovezi concludente în sprijinul susținerilor petiționarului.

A mai reținut instanța de fond că, pentru a

dispune astfel, pe baza actelor premergătoare efectuate , cei doi procurori au

reținut că imobilul din Ploiești, a fost trecut în proprietatea statului, în

baza Decretului nr. 218/1950, prin decizia nr. 94/1961 (poz.65), a Sfatului

Popular al orașului Ploiești, Întreprinderea de Locuințe și Localuri Ploiești,

fiind preluat de la titularii T.A. și S.N.

Pe de altă parte, s-a mai reținut că, nu

există nicio dovadă că acesta ar fi fost preluat în baza Decretului nr. 92/1950

de la R.G. și R.E., autorii moștenitorului R.G.G., fapt de altfel imposibil,

având în vedere că, anterior anului 1950, prin contractul de vânzare-cumpărare

nr. 641 din 15 septembrie 1951 aceștia l-au vândut cumpărătorilor menționați.

Separat, s-a constatat că, în mod corect

tribunalul a luat act că, reclamantul R.G. a renunțat la cererea privind

anularea

contractului de vânzare-cumpărare

nr. 1944 N/2000, declarația de voință

fiind consemnată la termenul de

judecată din 30 mai 2006.

S-a mai arătat că, nu s-a identificat nicio

dovadă pentru a demonstra faptul că, actul de vânzare-cumpărare nr. 641/1951 ar

fi fals și nici nu este de competența Direcției Naționale Anticorupție

verificarea

cererilor și motivelor de

apel formulate în cadrul unor dosare aflate pe rolul instanțelor judecătorești.

Instanța de fond a apreciat că, soluția de

clasare a lucrării înregistrate sub nr. 373/VI11/1/2007 la Direcția Națională

Anticorupție, Serviciul Teritorial Ploiești, privind sesizarea persoanei

vătămate

R.G., pentru efectuarea de

cercetări penale față de pârâții

și „instanța de judecată", din

dosarul civil nr. 8547/2005 al Tribunalului

Prahova

în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 592/2006 este corectă.

De asemenea, instanța de fond a constatat că,

din cuprinsul

plângerii formulate de

petiționar, rezultă fără dubiu, punerea în discuție a

exercitării unor

atribuții administrative și jurisdicționale de către Primăria și Consiliul

Local al municipiului ploiești. Prefectura și Consiliul Județean

Prahova, SC C. SA Ploiești, intimați în dosarul

civil nr. 8547/2005 al Tribunalului Prahova și respectiv „instanța de

judecată", dacă membrii ai

completului de judecată, între care și

judecători.

Totodată, instanța de fond a reținut că,

petiționarul a susținut că, dispozițiile și respectiv hotărârea adoptată în

litigiul civil în care acesta are calitate procesuală, sunt nelegale și

neîntemeiate, contravenind probelor administrate, dar și dispozițiilor art. 44

din Legea nr. 10/2001 privind restituirea în natură a unui imobil preluat

abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. situat în municipiul

Ploiești, și aflat în prezent în proprietatea unei terțe persoane.

S-a mai arătat în considerentele hotărârii

atacate că, potrivit legii menționate și normele date în aplicarea acesteia,

persoanele ce invocă dreptul la măsuri reparatorii sunt obligate să se supună

procedurilor

anume reglementate, iar

dispozițiile luate de către autoritățile publice ori

administrative

implicate, precum și litigiile ivite se soluționează de către secția civilă a

tribunalelor, conform dreptului comun inclusiv prin exercitarea controlului

ierarhic jurisdicțional de către instanțele superioare.

A mai avut în

vedere instanța de fond că, din coroborarea art. 2 și

art.

99 din Legea nr. 302/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor,

rezultă că judecătorii sunt independenți și se supun numai legii, fiind obligat

ca prin întreaga lor activitate să-și îndeplinească îndatoririle de serviciu,

conform art. 4 și art. 5, exercitarea funcției cu rea-credință sau din

neglijență constituind abatere disciplinară de competența Consiliului Superior

al magistraturii, potrivit procedurii prev. de art. 100, dacă nu constituie

infracțiune.

Pe de altă parte, s-a mai arătat că, deși

petiționarul a cunoscut persoanele ce au emis dispoziții și respectiv au

pronunțat hotărârea ce l-a nemulțumit, iar în cadrul procedurii prealabile

procurorul sesizat a dispus ascultarea tocmai în vederea completării

elementelor prevăzute

de art. 221-222

C. proc. pen., petiționarul R.G. , prin declarație olografă a arătat expres că,

nu înțelege să facă alte precizări, susținându-și acțiunea așa cum a fost

motivată.

Totodată, a solicitat ca verificarea

aspectelor de fapt și de drept sesizate să se efectueze „prin studierea atentă

pe lângă dosarul nr. 8547/2005 al Tribunalului Prahova și dosarele Primăriei

municipiului Ploiești, Legea nr. 112/1995, Legea nr. 10/2001 și Legea nr.

245/2005.

Instanța de fond a constatat că,

actele procurorului atacate de petiționar

sunt legale și temeinice iar

plângerea formulată este nefondată.

Î

mpotriva acestei hotărâri a declarat recurs

petiționarul R.G., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate,

desființarea referatului nr. 373/VI11/1/2006 din 15 decembrie 2006 a

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Direcției Națională

Anticorupție, Serviciul Teritorial Ploiești, și a rezoluției

nr. 71/11/2/2007 din 8 februarie 2007 dată de

procurorul șef al Direcției

Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial

Ploiești, și trimiterea cauzei la aceeași unitate de parchet pentru continuarea

cercetărilor și anchetarea

pe fond a

faptelor pe care Ie-a reclamat, cu respectarea procedurilor și a

Legii

nr. 10/2001 și art. 44.

Recurentul petiționar a arătat în motivarea

recursului că, instanța de fond i-a încălcat dreptul la apărare, și dreptul la

un proces echitabil întrucât judecata, cauzei a avut loc în absența sa și deși

a solicitat amânarea cauzei, cererea sa a fost respinsă. în acest sens a arătat

că, la data de 4 februarie 2006 a depus o cerere de amânare a judecării

cauzei, deoarece a primit citația la data de 1

februarie 2006, deoarece a

fost greșit citat de către Curtea de Apel

Ploiești, Deși pentru termenul din 20 februarie 2008 a comunicat instanței noua

adresă unde să fie citat, aceasta nu s-a conformat, fiind citat la vechea

adresă.

A mai susținut petiționarul că, la data de 6

martie 2008 a mai adresat o cerere instanței prin care a învederat că, la

termenul din 5 martie 2008 s-a prezentat în ședința de judecată la ora 9,00 și

a rămas până la orele 12,00 dar dosarul cauzei nu s-a găsit, motiv pentru care

a părăsit sala de ședință, din motive obiective.

A mai

susținut petiționarul că, la termenul de judecată din 5 martie

2008 a

constatat că procuror de ședință a fost C.R. care

a întocmit și referatul nr. 373/VI 11/1/2006 din 15 decembrie 2006 și

care a

dispus soluția de clasarea a plângerii.

Recurentul petiționar a mai criticat hotărârea

atacată în sensul că instanța nu și-a exercitat rolul activ în vederea aflării

adevărului, stabilirea situației de fapt, a infracțiunilor săvârșite, a

vinovaților pentru faptele ce s-au produs, precum și contextul în care s-au

putut înfăptui

aceste infracțiuni, care au

condus la deposedarea fără titlu a autorilor săi

de imobilul în litigiu,

fapt pentru care a formulat plângerea nr. 3999 din 8

august 2006 prin care a solicitat celor la care s-a adresat

soluționarea acestei, în limitele competenței lor, cu respectarea strictă a

Legii nr. 10/2001 și a dispozițiilor art. 44, indiferent de calitatea și

funcția persoanelor incriminate, inclusiv și împotriva primarului municipiului

Ploiești care a semnat dispoziția nr. 7763 din 1 noiembrie 2005, prin

care i-a respins Notificarea nr. 2925 din 3

aprilie 2001,

Examinând recursul declarat de petiționară,

sub toate aspectele

conform art. 385

6

alin.

(3), coroborat cu art. 385

14

C. proc. pen.

Înalta Curte

apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Verificând actele și lucrările existente la

dosar, se constată că hotărârea atacată este legală și temeinică.

Astfel, prin adresa nr. 6818/2006 Direcția

Națională Anticorupție, Serviciul de registratură, grefă, arhivă și relații cu

publicul a înaintat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Ploiești, pentru a

verifica aspectele sesizate și a aprecia asupra competenței de soluționare,

plângerea formulată de petiționarul R.G., fiind

înregistrată

sub nr. 373A/111/1/2006, iar la data de 1 septembrie 2006

aceeași

plângere a aceluiași petiționar a

fost înaintată aceleiași unități de parchet

spre competentă soluționare

de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, sub nr. 1575A/III/1/2006.

Se reține că, petiționarul a menționat în

memoriul său că formulează „plângere" împotriva pârâților săi" (fila

18 din dosarul nr. 373/VIII/1/2006) , fără a preciza însă numele acestor

persoane, precum și împotriva „instanței de fond", susținând că aceasta nu

respectă

dispozițiile art. 44 din Legea nr.

10/2001, referitor la litigiul care privea un

imobil situat în Ploiești,

județul Prahova și pe care îl avea pe rolul Tribunalului Prahova și forma

obiectul dosarului nr. 8547/2005, solicitând a se efectua cercetări sub

aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu, trafic de influență și

corupție.

Cu ocazia ascultării petiționarului, la data

de 11 septembrie 2008, acesta a declarat că își susține plângerea astfel cum a

fost formulată,

fără a face alte precizări

(fila 24 din dosarul nr. 373/VI11/1/2006).

Î

n urmare cercetărilor efectuate de către

procuror a rezultat că, petiționarul este moștenitorul legal al defuncților R.G.

decedat la data de 18 ianuarie 1987 și R.E. decedată la 16 martie 1992, astfel

cum rezultă din certificatele de moștenitor nr. 495/1998 și 4961998, autorii

petiționarului deținând în proprietate imobilul din Ploiești, imobil pe care

aceștia l-au înstrăinat prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 641 din 15

septembrie 1951 numiților T.A. și S.N.

A mai reținut procurorul că, prin decizia nr. 94/1961 (poziția 65) a

Sfatului Popular al orașului Ploiești, Întreprinderea de Locuințe și Localuri

Ploiești, imobilul menționat a trecut în proprietatea statului, în baza

Decretului nr. 218/1960, fiind preluat de la T.A. și S.N.

De asemenea, la data de 20 septembrie 2000,

prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 1944/N /2000 proprietarul imobilului

din Ploiești, a devenit S.M., vânzător fiind SC C. SA Ploiești.

Prin dispoziția nr. 7763 din 1 noiembrie 2005

a Primăriei Municipiului Ploiești a fost respinsă cererea notificată a

petiționarului R.G., prin care solicita restituirea în natură a imobilului

arătat, această decizie fiind contestată la Tribunalul Prahova, fiind

înregistrată sub nr. 8547/2005.

S-a mai avut în vedere că, prin sentința

civilă nr. 592/2006 pronunțată în dosarul nr. 8547/2005, Tribunalul Prahova a

respins acțiunea reclamantului R.G., ca neîntemeiată, luând totodată act că

acesta a renunțat la anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. 1944N/2000.

Deoarece nu s-au materializat dovezi

concludente în susținerea afirmațiilor petiționarului, procurorul a dispus

clasarea lucrării.

Legalitatea și

temeinicia acestei soluții a fot verificată de procurorul

ierarhic

superior, respectiv procurorul șef al Direcției Națională Anticorupție, Serviciul

Teritorial Ploiești, care prin rezoluția nr. 71/11/2/2007 din 8 februarie 2007

a respins plângerea formulată de

petiționarul

R.G., conform procedurii prevăzute de art. 278

C. proc. pen., concluzionându-se

că, nu s-au putut materializa dovezi concludente în sprijinul susținerilor

petiționarului.

Potrivit

dispozițiilor art. 221-222 C. proc. pen., în

situația

sesizării organelor de urmărire penală de către persoane vătămate,

solicitându-se efectuarea de cercetări sub aspectul săvârșirii unor

infracțiuni, acestea sunt obligate, între altele, să descrie împrejurările în

care au fost comise faptele, ce formează obiectul plângerii, să indice

făptuitorul dacă este cunoscut, precum și mijloacele de probă apreciate ca

pertinente pentru aflarea adevărului.

Revenind la cauză se reține că, deși

petiționarul a cunoscut persoanele ce au emis dispoziții și respectiv au

pronunțat hotărârea ce l-a nemulțumit, iar în cadrul procedurii prealabile

procurorul sesizat a procedat la ascultarea sa în scopul de a completa

elementelor prevăzute de textul de lege menționat mai sus, acesta, prin

declarație olografă a arătat expres că, nu înțelege să facă alte precizări,

susținându-și acțiunea așa cum a fost motivată.

Aspectele de nelegalitate și de netemeinice a

unei hotărâri judecătorești, nu pot fi îndreptate decât în urma exercitării

căilor de atac prevăzute de lege.

Î

n acest sens, în situația în care

petiționarul era nemulțumit de hotărârea pronunțată de instanța civilă prin

care i-a fost respinsă contestația formulată în contradictoriu cu Primăria

Municipiului Ploiești, Consiliul Local al Municipiului Ploiești, Prefectura

Județului Prahova și Consiliului Județean Prahova, avea dreptul să exercite

calea de atac a apelului.

Așadar, Înalta Curte constată că, soluțiile

date de procurori în cauză sunt legale și temeinice, acestea fiind în mod

justificat menținute de instanța de fond, având în vedere că, din actele

premergătoare

efectuate în cauză și din

cuprinsul sesizărilor și declarațiilor petiționarului

nu au rezultat

indicii cu privire la săvârșirea unor fapte determinate de corupție de către

anumite persoane, iar acesta nu a realizat o descriere a modului concret în

care au fost comise faptele pe care Ie-a reclamat, respectiv abuz în serviciu

și trafic de influență, și nu a prezentat niciun element de fapt din care să

rezulte că au fost comise infracțiunile menționate.

De asemenea,

susținerile recurentul petiționar în sensul că, i-a fost

încălcat

dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil deoarece instanța de fond

a judecat plângerea în lipsa acestuia, sunt neîntemeiate.

Verificând actele și lucrările dosarului se

constată că, la termenul de judecată din 5 martie 2008, când a fost soluționată

plângerea, deși procedura de citare față de petiționar a fost îndeplinită,

fiind citat atât la domiciliul său din București, cât și la domiciliul ales la

sediul Ligii Democratice pentru Dreptate din România, în București, potrivit

dovezilor de îndeplinire a procedurii de citare atașate la dosarul instanței de

fond, (filele 12,13) , așa cum rezultă din partea introductivă a sentinței nr.

38

din 5 martie 2008, acesta nu s-a prezentat

în ședința de judecată (fila 15

din dosarul instanței de fond).

Totodată, cererea înregistrată la Curtea de

Apel Ploiești sub nr. 4433 din 6 martie 2008 (filele 20-21 din dosarul instanței

de fond), prin care petiționarul solicita amânarea cauzei cu motivarea că,

dosarul nu

s-a aflat în sala de ședință la

termenul din 5 martie 2008, nu mai putea fi

avută în vedere de instanța

de judecată, din moment ce plângerea fusese deja soluționată.

Pe de altă parte,

dispozițiile art. 278

1

alin. (3) C. proc. pen.

prevăd că, persoana față de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale,

scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale, precum și

persoana care a făcut plângerea se citează.

Neprezentarea acestor persoane legal citate,

nu împiedică soluționarea cauzei

Așadar, se constată că, în cauză instanța de

fond procedând la judecarea cauzei în lipsa petiționarului nu i-a încălcat

dreptul la apărare nici dreptul său la un proces echitabil, întrucât acesta a

fost legal citat, iar conform textului de lege mai înainte menționat, prezența

lui în instanță nu era obligatorie.

De asemenea,

critica recurentului petiționar referitoare la faptul că

același

procuror care a dat rezoluția nr. 373A/lll/1/2006 din 15 decembrie 2006 a

participat și ca procuror de ședință la soluționarea pe fond a plângerii nu

este întemeiată, întrucât această împrejurare nu constituie potrivit

dispozițiile art. 46-49 C. proc. pen., un caz de incompatibilitate.

Așa fiind, Înalta Curte, constată că recursul

declarat de petiționarul R.G. este nefondat și în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. îl va respinge ca atare. În baza art. 192 alin. (2)

C. proc. pen. recurentul petiționar va fi obligat la plata sumei de 100 lei

cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul R.G. împotriva

sentinței penale nr. 38 din 5 martie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția

penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul petiționar la plata

sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publica, azi 29 septembrie 2008.