ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3041/2008

Asupra recursului de față: În baza actelor dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 38 din 5 martie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele: Prin plângerea adresată Judecătoriei Ploiești, înregistrată sub nr. 2376/281/2007, petiționarul R.G., în conformitate cu dispozițiile art. 278 1 alin. (1) și alin. (8) lit. b) C. proc. pen., a solicitat desființarea referatului din 15 decembrie 2006, prin care procurorul a dispus clasarea lucrării înregistrate sub nr. 373/VI11/1/2006 la Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești, având ca obiect sesizarea acestuia privind efectuarea de cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, trafic de influență și alte fapte de corupție de către instanța de judecată în dosarul nr. 8547/2005 a Tribunalului Prahova.

În esență, s-a susținut că, soluția adoptată prin rezoluția procurorului ierarhic superior este neîntemeiată, deoarece astfel cum a expus și în plângerea formulată inițial sub nr. 4116 din 6 februarie 2007 (ce face parte integrantă din prezenta plângere), învederând că, nu s-a avut în vedere faptul că, actul de vânzare-cumpărare nr. 641 din 15 septembrie 1951 este fals și lovit de nulitate absolută și nu constituie un titlu valabil, proprietarii de drept și de fapt ai imobilului din Ploiești, au fost părinții petiționarului, numiții R.G. și R.E. și nu T.A. și S.N. A mai susținut petiționarul în plângere că, imobilul mai sus menționat a fost luat de stat, fără titlu, prin Decretul nr. 92/1950 și nu în baza Decretului nr. 218/1960, situație în care, revendicarea promovată cade sub incidența Legii nr. 10/2001 și nu a Legii nr. 112/1995, cum eronat s-a primit susținerea pârâților.

A mai arătat petiționarul că, soluția este nelegală și în raport de prevederile art. 197 art. 3 și art. 222 alin. (2) C. proc. pen., contravenind dispozițiilor art. 11 pct. 1 lit. a) din același cod, potrivit cărora, clasarea poate fi dispusă numai atunci când, procesul penal se află în faza de urmărire penală, iar lucrarea fiind rezolvată cu nerespectarea principiilor fundamentale, respectiv principiul general al aflării adevărului, principiul rolului activ al organului judiciar și principiul oficialității.

Ca urmare, s-a solicitat, în principal, desființarea actelor procedurale atacate și trimiterea cauzei organului competent, pentru începerea urmăririi penale față de făptuitori și pentru săvârșirea infracțiunii sesizate prin plângerea înregistrată sub nr. 373A/III/1/2006, iar în subsidiar, dacă se apreciază că probele sunt suficiente, să se rețină cauza spre rejudecare de către curtea de apel, ca primă instanță, conform art. 278 1 alin. (1) și alin. (8) lit. b) C. proc. pen. Î n susținerea plângerii întemeiate pe dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen. , petiționarul a depus xerocopii de pe o serie de înscrisuri privind situația juridică a imobilelor revendicate pe dreptul comun ori administrativ, în calitate de moștenitor sau reprezentant al autorilor săi, note de ședință, motive de apel depuse în dosarele respective și copii de pe hotărârile pronunțate, cu acte noi, prezentate la exercitarea controlului judiciar.

A mai reținut instanța de fond în considerentele hotărârii faptul că, Judecătoria Ploiești, constatând că între persoanele cercetate sunt incluși și judecători de la Tribunalul Prahova, prin sentința penală nr. 525 din 6 martie 2007, Judecătoria Ploiești a declinat competența de soluționare a plângerii, în favoarea Curții de Apel Ploiești, conform, art. 278 1 alin. (1), art. 28 1 pct. 1 lit. b), art. 39 și art. 42 C. proc. pen. Totodată, Curtea de Apel Ploiești prin sentința penală nr. 44 din 26 aprilie 2007, pronunțată în dosarul nr. 973/42/2007 s-a desesizat în favoarea instanței inițial investite, pe considerentul că, obiectul cauzei îl constituie o petiție formulată conform O.G. nr. 27/2002 și nu o plângere penală, atâta timp cât nu a fost cercetat nici un magistrat, în condițiile art. 222 C. proc.

pen. Rezolvând conflictul negativ de competență, prin încheierea nr. 2895 din 30 mai 2007, dată în dosarul nr. 4411/1/2007, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit competența de soluționare a plângerii formulată de petiționarul, persoană vătămată R.G., în favoarea Curții de Apel Ploiești, dispunând trimiterea dosarului pentru continuarea judecății. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești sub nr. 20/42/2008 la data de 12 ianuarie 2008. A mai arătat instanța de fond că, fiind legal citat la domiciliul legal și procesual ales, deși a avut cunoștință de ambele termene stabilite pentru examinarea plângerii formulate, petiționarul - persoană vătămată R.G. nu s-a prezentat în fața instanței și nici nu a depus înscrisuri noi sau completat în scris motivele invocate prin sesizarea adresată Judecătoriei Ploiești.

Verificând actele procedurale atacate, pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, a înscrisurilor prezentate ca acte noi, în raport de prevederile art. 278 1 C. proc. pen., instanța de fond a reținut că, petiționarul, persoană vătămată R.G. este moștenitorul legal al defuncților R.G. decedat la data de 18 ianuarie 1987 și R.E., decedată la 16 martie 1992, calitate în care , în nume personal sau în reprezentare, acesta a promovat o serie de acțiuni civile în drept comun sau potrivit normelor organice de aplicare a Legii nr. 112/1005, republicată și a Legii nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005, vizând între altele și restituirea în natură a imobilului (teren și casă), situat în Ploiești, județul Prahova, pretins a fi trecut în mod abuziv în proprietatea statului, conform Decretului nr. 92/1950.

S-a mai arătat că, în mare parte, cererile formulate de petiționar i-au fost respinse, în principal, pentru lipsa calității procesuale active, nerespectarea dispozițiilor legale privind legea timbrului judiciar și natura acțiunii promovate, lipsa de identitate dintre persoanele menționate ca moștenitori ai imobilului și acelea de la care s-a preluat, conform Decretului nr. 218/1960. Totodată s-a reținut că, la adoptarea dispoziției nr. 7763 din 1 noiembrie 2005 de către Primăria municipiului Ploiești, respingându-se cererea notificată prin care reiterând demersurile anterioare, inclusiv administrative, persoană vătămată R.G. a solicitat restituirea imobilului sus-menționat, conform Legii nr. 10/2001, modificată.

Soluția s-a confirmat de către Tribunalul Prahova, prin sentința nr. 592 din 6 iunie 2006 pronunțată în dosarul nr. 8547/2005 a respins contestația formulată de petiționar în contradictoriu cu intimații Primăria Consiliului local an municipiului Ploiești, Prefectura județului Prahova, Consiliul Județean Prahova și SC C. SA, ca neîntemeiată. Totodată, s-a luat act că, petiționarul R.G. a renunțat la cererea privind anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. 1944 N/2000 încheiat între SC C. SA și S.M., actualul proprietar al imobilului. Î n esență, instanța civilă a reținut că, în raport de probele administrate privind circuitul imobilului din litigiu, în perioada 1951-2000, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 ce reglementează preluarea abuzivă deoarece la data preluării de către stat, nu se mai afla în patrimoniul autorilor săi, defuncții R.G.

și R.E., fiind înstrăinat pe baza acordului de voință foștilor proprietari T.A. și S.N., prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 641 din 15 septembrie 1951. A mai arătat instanța de fond că, nemulțumit de soluție, petiționarul persoană vătămată R.G. a formulat apel, cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești sub nr. 6458/42/2006, cu termen de judecată la 1 februarie 2007, aspectele de nelegalitate și netemeinicie fiind depuse în scris cu adresa nr. 4110 din 29 ianuarie 2007, înregistrată la Liga Democratică pentru Dreptate București.

Totodată, succesiv, la datele de 10 august 2006 și respectiv 11 octombrie 2006, petiționarul a formulat împotriva „pârâților săi", fără a preciza care sunt aceste persoane și a 2 instanței de fond", care nu a respectat prevederile art. 44 din Legea nr. 10/2001, la soluționarea dosarului nr. 8547/2005, solicitând Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Ploiești, cât și Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești efectuarea de cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu, trafic de influență, corupție, deposedare și furt de proprietate.

Î n esență s-a susținut că, hotărârea adoptată cât și dispoziția emisă de Primăria Ploiești s-ar încadra într-un concern fraudulos constituit împotriva restabilirii drepturilor sale asupra imobilelor moștenite pe raza municipiului Ploiești, provenite de la părinții predecedați, atâta timp cât acțiunile promovate în procedura specială și de drept comun, s-au respins contrar evidențelor primare deținute de organele locale și altor înscrisuri prezentate în cauză. S-a mai arătat că, neexercitându-și rolul activ pentru aflarea adevărului, la primul grad de jurisdicție, instanța nu ar fi dispus obligarea părților să depună documentația concludente pentru stabilirea situației juridice și locative a imobilului în cauză, cerere refuzată la solicitarea personală.

S-a mai precizat că, plângerea întemeiată pe dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., cuprinzând aspecte de fapt și de drept detaliate, face parte integrantă din motivarea apelului declarat în cauză, aflat pe rolul instanțelor competente, fiind înaintată totodată și altor organe abilitate să contribuie la înfăptuirea justiției, respectiv parchete, poliție și Consiliul Superior al Magistraturii. De asemenea, instanța de fond a mai reținut că, separat de aceasta s-a solicitat și tragerea la răspundere civilă (în limita sumei de 10 miliarde lei) a persoanelor vinovate pentru săvârșirea infracțiunilor menționate, suspendarea necondiționată din funcție, precum și aplicarea sechestrului asigurător asupra întregii averi mobile și imobile a acestora.

Sesizările au fost înregistrate sub nr. 373/VI11/1/2006 pe rolul Direcției Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Ploiești, iar față de prevederile art. 224 C. proc. pen., procurorul competent a procedat la strângerea unor date necesare stabilirii limitelor funcționale pentru rezolvarea acestora, inclusiv existenta vreuneia dintre cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale, prevăzute de art. 10 C. proc. pen. și respectiv începerii urmăririi penale. Ca urmare, cu respectarea dispozițiilor din Legea nr. 10/2001, modificată, s-a procedat la verificarea actelor procedurale criticate de petiționar, atașându-se xerocopii atât de pe sentința nr. 592 din 6 iunie 2006 a Tribunalului Prahova, cât și înscrisurile reținute drept concludente și pertinente pentru pronunțarea acesteia la primul grad de jurisdicție.

S-a mai reținut că, la data de 11 septembrie 2006 s-a procedat la audierea, acesta declarând că își susține plângerea astfel cum a fost formulată, nu înțelege să facă alte precizări. Pe baza verificărilor efectuate, prin referatul din 15 decembrie 2006, procurorul a dispus clasarea lucrării înregistrate sub nr. 573A/I I I/I/2006, apreciind că, din cuprinsul sesizărilor și declarațiilor date de persoana vătămată, nu rezultă indicii cu privire la săvârșirea unor fapte determinate de corupție de către anumite persoane. S-a menționat că, nu face o descriere a modului concret în care au fost săvârșite faptele reclamate, respectiv de abuz în serviciu, trafic de influență și nu prezintă nici un element de fapt din care să rezulte că ar fi comise.

Soluția a fost confirmată de procurorul șef al Direcției Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Ploiești, care prin rezoluția nr. 71/11/2/2007 din 8 februarie 2007 a respins plângerea formulată de petiționarul R.G., conform procedurii prevăzute de art. 278 C. proc. pen., concluzionându-se că, nu s-au putut materializa dovezi concludente în sprijinul susținerilor petiționarului. A mai reținut instanța de fond că, pentru a dispune astfel, pe baza actelor premergătoare efectuate , cei doi procurori au reținut că imobilul din Ploiești, a fost trecut în proprietatea statului, în baza Decretului nr. 218/1950, prin decizia nr. 94/1961 (poz.65), a Sfatului Popular al orașului Ploiești, Întreprinderea de Locuințe și Localuri Ploiești, fiind preluat de la titularii T.A.

și S.N. Pe de altă parte, s-a mai reținut că, nu există nicio dovadă că acesta ar fi fost preluat în baza Decretului nr. 92/1950 de la R.G. și R.E., autorii moștenitorului R.G.G., fapt de altfel imposibil, având în vedere că, anterior anului 1950, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 641 din 15 septembrie 1951 aceștia l-au vândut cumpărătorilor menționați. Separat, s-a constatat că, în mod corect tribunalul a luat act că, reclamantul R.G. a renunțat la cererea privind anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. 1944 N/2000, declarația de voință fiind consemnată la termenul de judecată din 30 mai 2006. S-a mai arătat că, nu s-a identificat nicio dovadă pentru a demonstra faptul că, actul de vânzare-cumpărare nr. 641/1951 ar fi fals și nici nu este de competența Direcției Naționale Anticorupție verificarea cererilor și motivelor de apel formulate în cadrul unor dosare aflate pe rolul instanțelor judecătorești.

Instanța de fond a apreciat că, soluția de clasare a lucrării înregistrate sub nr. 373/VI11/1/2007 la Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Ploiești, privind sesizarea persoanei vătămate R.G., pentru efectuarea de cercetări penale față de pârâții și „instanța de judecată", din dosarul civil nr. 8547/2005 al Tribunalului Prahova în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 592/2006 este corectă. De asemenea, instanța de fond a constatat că, din cuprinsul plângerii formulate de petiționar, rezultă fără dubiu, punerea în discuție a exercitării unor atribuții administrative și jurisdicționale de către Primăria și Consiliul Local al municipiului ploiești. Prefectura și Consiliul Județean Prahova, SC C. SA Ploiești, intimați în dosarul civil nr. 8547/2005 al Tribunalului Prahova și respectiv „instanța de judecată", dacă membrii ai completului de judecată, între care și judecători.

Totodată, instanța de fond a reținut că, petiționarul a susținut că, dispozițiile și respectiv hotărârea adoptată în litigiul civil în care acesta are calitate procesuală, sunt nelegale și neîntemeiate, contravenind probelor administrate, dar și dispozițiilor art. 44 din Legea nr. 10/2001 privind restituirea în natură a unui imobil preluat abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. situat în municipiul Ploiești, și aflat în prezent în proprietatea unei terțe persoane.

S-a mai arătat în considerentele hotărârii atacate că, potrivit legii menționate și normele date în aplicarea acesteia, persoanele ce invocă dreptul la măsuri reparatorii sunt obligate să se supună procedurilor anume reglementate, iar dispozițiile luate de către autoritățile publice ori administrative implicate, precum și litigiile ivite se soluționează de către secția civilă a tribunalelor, conform dreptului comun inclusiv prin exercitarea controlului ierarhic jurisdicțional de către instanțele superioare.

A mai avut în vedere instanța de fond că, din coroborarea art. 2 și art. 99 din Legea nr. 302/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, rezultă că judecătorii sunt independenți și se supun numai legii, fiind obligat ca prin întreaga lor activitate să-și îndeplinească îndatoririle de serviciu, conform art. 4 și art. 5, exercitarea funcției cu rea-credință sau din neglijență constituind abatere disciplinară de competența Consiliului Superior al magistraturii, potrivit procedurii prev. de art. 100, dacă nu constituie infracțiune. Pe de altă parte, s-a mai arătat că, deși petiționarul a cunoscut persoanele ce au emis dispoziții și respectiv au pronunțat hotărârea ce l-a nemulțumit, iar în cadrul procedurii prealabile procurorul sesizat a dispus ascultarea tocmai în vederea completării elementelor prevăzute de art. 221-222 C. proc.

pen., petiționarul R.G. , prin declarație olografă a arătat expres că, nu înțelege să facă alte precizări, susținându-și acțiunea așa cum a fost motivată. Totodată, a solicitat ca verificarea aspectelor de fapt și de drept sesizate să se efectueze „prin studierea atentă pe lângă dosarul nr. 8547/2005 al Tribunalului Prahova și dosarele Primăriei municipiului Ploiești, Legea nr. 112/1995, Legea nr. 10/2001 și Legea nr. 245/2005. Instanța de fond a constatat că, actele procurorului atacate de petiționar sunt legale și temeinice iar plângerea formulată este nefondată.

Î mpotriva acestei hotărâri a declarat recurs petiționarul R.G., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, desființarea referatului nr. 373/VI11/1/2006 din 15 decembrie 2006 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Direcției Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Ploiești, și a rezoluției nr. 71/11/2/2007 din 8 februarie 2007 dată de procurorul șef al Direcției Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Ploiești, și trimiterea cauzei la aceeași unitate de parchet pentru continuarea cercetărilor și anchetarea pe fond a faptelor pe care Ie-a reclamat, cu respectarea procedurilor și a Legii nr. 10/2001 și art. 44. Recurentul petiționar a arătat în motivarea recursului că, instanța de fond i-a încălcat dreptul la apărare, și dreptul la un proces echitabil întrucât judecata, cauzei a avut loc în absența sa și deși a solicitat amânarea cauzei, cererea sa a fost respinsă.

în acest sens a arătat că, la data de 4 februarie 2006 a depus o cerere de amânare a judecării cauzei, deoarece a primit citația la data de 1 februarie 2006, deoarece a fost greșit citat de către Curtea de Apel Ploiești, Deși pentru termenul din 20 februarie 2008 a comunicat instanței noua adresă unde să fie citat, aceasta nu s-a conformat, fiind citat la vechea adresă. A mai susținut petiționarul că, la data de 6 martie 2008 a mai adresat o cerere instanței prin care a învederat că, la termenul din 5 martie 2008 s-a prezentat în ședința de judecată la ora 9,00 și a rămas până la orele 12,00 dar dosarul cauzei nu s-a găsit, motiv pentru care a părăsit sala de ședință, din motive obiective. A mai susținut petiționarul că, la termenul de judecată din 5 martie 2008 a constatat că procuror de ședință a fost C.R.

care a întocmit și referatul nr. 373/VI 11/1/2006 din 15 decembrie 2006 și care a dispus soluția de clasarea a plângerii.

Recurentul petiționar a mai criticat hotărârea atacată în sensul că instanța nu și-a exercitat rolul activ în vederea aflării adevărului, stabilirea situației de fapt, a infracțiunilor săvârșite, a vinovaților pentru faptele ce s-au produs, precum și contextul în care s-au putut înfăptui aceste infracțiuni, care au condus la deposedarea fără titlu a autorilor săi de imobilul în litigiu, fapt pentru care a formulat plângerea nr. 3999 din 8 august 2006 prin care a solicitat celor la care s-a adresat soluționarea acestei, în limitele competenței lor, cu respectarea strictă a Legii nr. 10/2001 și a dispozițiilor art. 44, indiferent de calitatea și funcția persoanelor incriminate, inclusiv și împotriva primarului municipiului Ploiești care a semnat dispoziția nr. 7763 din 1 noiembrie 2005, prin care i-a respins Notificarea nr. 2925 din 3 aprilie 2001, Examinând recursul declarat de petiționară, sub toate aspectele conform art. 385 6 alin. (3), coroborat cu art. 385 14 C. proc.

pen. Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente: Verificând actele și lucrările existente la dosar, se constată că hotărârea atacată este legală și temeinică. Astfel, prin adresa nr. 6818/2006 Direcția Națională Anticorupție, Serviciul de registratură, grefă, arhivă și relații cu publicul a înaintat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Ploiești, pentru a verifica aspectele sesizate și a aprecia asupra competenței de soluționare, plângerea formulată de petiționarul R.G., fiind înregistrată sub nr. 373A/111/1/2006, iar la data de 1 septembrie 2006 aceeași plângere a aceluiași petiționar a fost înaintată aceleiași unități de parchet spre competentă soluționare de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, sub nr. 1575A/III/1/2006.

Se reține că, petiționarul a menționat în memoriul său că formulează „plângere" împotriva pârâților săi" (fila 18 din dosarul nr. 373/VIII/1/2006) , fără a preciza însă numele acestor persoane, precum și împotriva „instanței de fond", susținând că aceasta nu respectă dispozițiile art. 44 din Legea nr. 10/2001, referitor la litigiul care privea un imobil situat în Ploiești, județul Prahova și pe care îl avea pe rolul Tribunalului Prahova și forma obiectul dosarului nr. 8547/2005, solicitând a se efectua cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu, trafic de influență și corupție. Cu ocazia ascultării petiționarului, la data de 11 septembrie 2008, acesta a declarat că își susține plângerea astfel cum a fost formulată, fără a face alte precizări (fila 24 din dosarul nr. 373/VI11/1/2006).

Î n urmare cercetărilor efectuate de către procuror a rezultat că, petiționarul este moștenitorul legal al defuncților R.G. decedat la data de 18 ianuarie 1987 și R.E. decedată la 16 martie 1992, astfel cum rezultă din certificatele de moștenitor nr. 495/1998 și 4961998, autorii petiționarului deținând în proprietate imobilul din Ploiești, imobil pe care aceștia l-au înstrăinat prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 641 din 15 septembrie 1951 numiților T.A. și S.N. A mai reținut procurorul că, prin decizia nr. 94/1961 (poziția 65) a Sfatului Popular al orașului Ploiești, Întreprinderea de Locuințe și Localuri Ploiești, imobilul menționat a trecut în proprietatea statului, în baza Decretului nr. 218/1960, fiind preluat de la T.A.

și S.N. De asemenea, la data de 20 septembrie 2000, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 1944/N /2000 proprietarul imobilului din Ploiești, a devenit S.M., vânzător fiind SC C. SA Ploiești. Prin dispoziția nr. 7763 din 1 noiembrie 2005 a Primăriei Municipiului Ploiești a fost respinsă cererea notificată a petiționarului R.G., prin care solicita restituirea în natură a imobilului arătat, această decizie fiind contestată la Tribunalul Prahova, fiind înregistrată sub nr. 8547/2005. S-a mai avut în vedere că, prin sentința civilă nr. 592/2006 pronunțată în dosarul nr. 8547/2005, Tribunalul Prahova a respins acțiunea reclamantului R.G., ca neîntemeiată, luând totodată act că acesta a renunțat la anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. 1944N/2000.

Deoarece nu s-au materializat dovezi concludente în susținerea afirmațiilor petiționarului, procurorul a dispus clasarea lucrării. Legalitatea și temeinicia acestei soluții a fot verificată de procurorul ierarhic superior, respectiv procurorul șef al Direcției Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Ploiești, care prin rezoluția nr. 71/11/2/2007 din 8 februarie 2007 a respins plângerea formulată de petiționarul R.G., conform procedurii prevăzute de art. 278 C. proc. pen., concluzionându-se că, nu s-au putut materializa dovezi concludente în sprijinul susținerilor petiționarului. Potrivit dispozițiilor art. 221-222 C. proc.

pen., în situația sesizării organelor de urmărire penală de către persoane vătămate, solicitându-se efectuarea de cercetări sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni, acestea sunt obligate, între altele, să descrie împrejurările în care au fost comise faptele, ce formează obiectul plângerii, să indice făptuitorul dacă este cunoscut, precum și mijloacele de probă apreciate ca pertinente pentru aflarea adevărului. Revenind la cauză se reține că, deși petiționarul a cunoscut persoanele ce au emis dispoziții și respectiv au pronunțat hotărârea ce l-a nemulțumit, iar în cadrul procedurii prealabile procurorul sesizat a procedat la ascultarea sa în scopul de a completa elementelor prevăzute de textul de lege menționat mai sus, acesta, prin declarație olografă a arătat expres că, nu înțelege să facă alte precizări, susținându-și acțiunea așa cum a fost motivată.

Aspectele de nelegalitate și de netemeinice a unei hotărâri judecătorești, nu pot fi îndreptate decât în urma exercitării căilor de atac prevăzute de lege. Î n acest sens, în situația în care petiționarul era nemulțumit de hotărârea pronunțată de instanța civilă prin care i-a fost respinsă contestația formulată în contradictoriu cu Primăria Municipiului Ploiești, Consiliul Local al Municipiului Ploiești, Prefectura Județului Prahova și Consiliului Județean Prahova, avea dreptul să exercite calea de atac a apelului.

Așadar, Înalta Curte constată că, soluțiile date de procurori în cauză sunt legale și temeinice, acestea fiind în mod justificat menținute de instanța de fond, având în vedere că, din actele premergătoare efectuate în cauză și din cuprinsul sesizărilor și declarațiilor petiționarului nu au rezultat indicii cu privire la săvârșirea unor fapte determinate de corupție de către anumite persoane, iar acesta nu a realizat o descriere a modului concret în care au fost comise faptele pe care Ie-a reclamat, respectiv abuz în serviciu și trafic de influență, și nu a prezentat niciun element de fapt din care să rezulte că au fost comise infracțiunile menționate. De asemenea, susținerile recurentul petiționar în sensul că, i-a fost încălcat dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil deoarece instanța de fond a judecat plângerea în lipsa acestuia, sunt neîntemeiate.

Verificând actele și lucrările dosarului se constată că, la termenul de judecată din 5 martie 2008, când a fost soluționată plângerea, deși procedura de citare față de petiționar a fost îndeplinită, fiind citat atât la domiciliul său din București, cât și la domiciliul ales la sediul Ligii Democratice pentru Dreptate din România, în București, potrivit dovezilor de îndeplinire a procedurii de citare atașate la dosarul instanței de fond, (filele 12,13) , așa cum rezultă din partea introductivă a sentinței nr. 38 din 5 martie 2008, acesta nu s-a prezentat în ședința de judecată (fila 15 din dosarul instanței de fond).

Totodată, cererea înregistrată la Curtea de Apel Ploiești sub nr. 4433 din 6 martie 2008 (filele 20-21 din dosarul instanței de fond), prin care petiționarul solicita amânarea cauzei cu motivarea că, dosarul nu s-a aflat în sala de ședință la termenul din 5 martie 2008, nu mai putea fi avută în vedere de instanța de judecată, din moment ce plângerea fusese deja soluționată. Pe de altă parte, dispozițiile art. 278 1 alin. (3) C. proc. pen. prevăd că, persoana față de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale, precum și persoana care a făcut plângerea se citează.

Neprezentarea acestor persoane legal citate, nu împiedică soluționarea cauzei Așadar, se constată că, în cauză instanța de fond procedând la judecarea cauzei în lipsa petiționarului nu i-a încălcat dreptul la apărare nici dreptul său la un proces echitabil, întrucât acesta a fost legal citat, iar conform textului de lege mai înainte menționat, prezența lui în instanță nu era obligatorie. De asemenea, critica recurentului petiționar referitoare la faptul că același procuror care a dat rezoluția nr. 373A/lll/1/2006 din 15 decembrie 2006 a participat și ca procuror de ședință la soluționarea pe fond a plângerii nu este întemeiată, întrucât această împrejurare nu constituie potrivit dispozițiile art. 46-49 C. proc.

pen., un caz de incompatibilitate. Așa fiind, Înalta Curte, constată că recursul declarat de petiționarul R.G. este nefondat și în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. îl va respinge ca atare. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul petiționar va fi obligat la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul R.G. împotriva sentinței penale nr. 38 din 5 martie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publica, azi 29 septembrie 2008.