ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3351/2009

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 38 din 05 martie

2008 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală, s-a dispus

respingerea, ca nefondată, a plângerii formulată în temeiul art. 278

1

C. proc. pen., de petentul R.G., împotriva referatului nr. 373/VIII/I/2006 din

15 decembrie 2006, întocmit de Serviciul Teritorial Ploiești, din cadrul

Direcției Naționale Anticorupție. A fost menținută soluția de clasare a

lucrării înregistrate la data de 23 august 2006, sub nr. 373/VIII/1/2006.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția penală, prin Decizia nr. 3041 din data de 29

septembrie 2008, a dispus respingerea recursului declarat de petiționarul R.G.

împotriva sentinței nr. 38 din 05 martie 2008 a Curții de Apel Ploiești. Înalta

Curte de Casație și Justiție a stabilit că soluția de clasare a lucrărilor

respective privind sesizarea persoanei vătămate R.G. pentru efectuarea de

cercetări penale față de "pârâții săi" și instanța de judecată în

Dosarul nr. 8547/2005 al Tribunalului Prahova în care s-a pronunțat Sentința

civilă nr. 592/2006 este corectă, întrucât din actele premergătoare efectuate

în cauză și din cuprinsul sesizărilor și declarațiilor petiționarului nu au

rezultat indicii cu privire la săvârșirea unor fapte determinate de corupție de

către anumite persoane.

Mai mult, petiționarul

nu a realizat o descriere a modului concret în care au fost comise faptele pe

care le-a reclamat, respectiv, abuz în serviciu și trafic de influență și nu a

prezentat niciun element de fapt din care să rezulte că au fost comise

infracțiunile menționate.

Prin cererea

formulată de petiționarul R.G. s-a solicitat revizuirea Sentinței penale nr.

38/2008 a Curții de Apel Ploiești, cerere care a fost adresată inițial

instanței care la rândul său a transmis-o potrivit dispozițiilor art. 397 C.

proc. pen., Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -

Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești.

Procedându-se la

audierea acestuia de către procuror, cel în cauză a declarat că cererea sa de

revizuire se întemeiază pe dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. b), c) și d) C.

proc. pen., considerând că persoanele împotriva cărora s-a plâns și pe care

însă nu le nominalizează se fac vinovate de săvârșirea infracțiunii de mărturie

mincinoasă.

A mai susținut

petiționarul că cel de-al doilea caz de revizuire vizează înscrisul care a

servit ca temei al Sentinței penale nr. 38/2008 respectiv Contractul de

vânzare-cumpărare nr. 641 din 15 septembrie 1991 a fost declarat ca fiind fals

printr-o lucrare a procuraturii militare.

Cel de-al treilea motiv

de revizuire invocat de petiționar a constat în aceea că instanța de fond care

a judecat cauza în baza Legii nr. 10/2001, Tribunalul Prahova datorită

volumului mare de activitate, nu a studiat temeinic dosarul cauzei, dând dovadă

de neglijență în serviciu.

Prin referatul din 1

aprilie 2009 al Direcției Naționale Anticorupție - Serviciului Teritorial

Ploiești, s-a constatat că în cauză nu sunt întrunite niciunul din cazurile de

revizuire prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. b), c) și d) C. proc. pen., solicitând

respingerea cererii de revizuire.

Curtea de Apel

Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin Sentința

penală nr. 98 din 12 iunie 2009 a constatat că cererea de revizuire este

inadmisibilă motivând că prin dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen.

este instituit, limitativ, controlul judiciar numai asupra temeiniciei soluției

de netrimitere în judecată, în raport cu cercetările efectuate în cadrul

actelor premergătoare sau a urmăririi penale, fiind evident că în cazul

celorlalte acte sau măsuri ale procurorului sau efectuate pe baza dispozițiilor

date de el, un asemenea control din partea judecătorului nu mai poate avea loc.

A mai reținut că nu

este prevăzut controlul judiciar decât asupra rezoluției de neîncepere a

urmării penale sau a ordonanței, ori după caz a rezoluției de clasare, de

scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale date de

procuror, precum și cu privire la dispoziția de netrimitere în judecată

cuprinsă în rechizitoriu.

Împotriva Sentinței

penale nr. 98 din 12 iunie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și

pentru cauze cu minori și de familie, a declarat recurs revizuentul R.G.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu,

hotărârea atacată, conform prevederilor art. 385

6

alin. (3) C. proc.

pen. combinate cu art. 385

6

alin. (1) și art. 385

7

alin.

(1) C. proc. pen., constată că recursul nu este fondat.

În motivele formulate

în scris, recurentul revizuent a solicitat admiterea recursului, casarea

Sentinței penale nr. 98 din 12 iunie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția

penală și pentru cauze cu minori și de familie, și trimiterea dosarului cauzei

spre soluționare, în funcție de competența materială și după calitatea

făptuitorilor, Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, pentru a

verifica toate probele susținute de doamna procuror C.R. și șeful acesteia,

precum și de alte organe ale poliției și procuraturii, probe pe care le

apreciază nule pentru că au fost efectuate de procurorul menționat anterior

acesta nefiind competent.

Pe fondul cauzei a

solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei

la Parchetul de pe lângă Curea de Apel Ploiești, pentru completarea

materialului probator și continuarea cercetărilor, în vederea soluționării

plângerii penale nr. 3999 din 08 august 2006.

Recurentul revizuent

a criticat această hotărâre prin motivele scrise susținând că la data de 12

iunie 2009 data pronunțării sentinței atacate a invocat excepția lipsei

competenței materiale după calitatea făptuitorilor inclusiv a procurorului

C.R., cea care a întocmit Referatul din data 01 aprilie 2009, și a șefului

acesteia din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial

Ploiești, neavând competența să soluționeze plângerea formulată, însă instanța

a soluționat cauza pe fond și nu s-a pronunțat cu privire la excepția invocată.

Înalta Curte constată

că instanța a acordat cuvântul părților asupra excepției invocate de revizuent,

așa cum rezultă din practicaua sentinței atacate, instanța nefiind ținută să se

pronunțe în ședință publică asupra excepției invocate.

Față de critica

recurentului în motivele de recurs în sensul că declară nule toate actele și

probele adunate în baza plângerii sale înaintate sub nr. 3999 din 08 august

2006 organelor superioare ale procuraturii, care din motive necunoscute de

petiționar acestea au ajuns la Direcția Națională Anticorupție - Serviciul

Teritorial Ploiești, precizând că "este vorba de nulitate absolută,

această acțiune fiind imprescriptibilă și are efect retroactiv", Înalta

Curte constată că recurentul nu a făcut referire la vreun înscris anume, fiind

simple alegații fără niciun fundament concret și expres.

Nici critica

recurentului cu privire la faptul că în susținerea și motivarea recursului,

acesta se bazează pe actele declarate false de el personal conform

verificărilor făcute la cererea sa și autorilor săi adresată Procuraturii

Generale - Secțiile Procuraturilor Militare, întrucât recurentul nu a precizat

care sunt actele declarate false.

Totodată a susținut

că pe lângă intimații din dosarul cauzei cu care se judecă, făcând referire la

cauza privind imobilul situat în localitatea Ploiești, str. P., incriminează pe

toți cei implicați în soluționarea plângerii sale înregistrată sub nr. 3999 din

08 august 2006, în baza Legii nr. 10/2001.

Nici în susținerea

acestei afirmații nu evidențiază expres persoanele pe care le apreciază având

calitatea de intimați, făcând afirmații generice.

Înalta Curte constată

că cererea de revizuire a recurentului revizuent a fost formulată împotriva

Sentinței penale nr. 38 din 05 martie 2008 pronunțată de Curtea de Apel

Ploiești, secția penală, prin care s-a dispus respingerea, ca nefondată, a

plângerii formulată conform art. 278

1

C. proc. pen., de petentul

R.G., împotriva Referatului nr. 373/VIII/I/2006 din 15 decembrie 2006, întocmit

de Serviciul Teritorial Ploiești, din cadrul Direcției Naționale Anticorupție.

A fost menținută soluția de clasare a lucrării înregistrate la data de 23

august 2006, sub nr. 373/VIII/1/2006.

Curtea de Apel

Ploiești în mod corect a reținut că prin dispozițiile art. 278

1

C.

proc. pen. este instituit, limitativ, controlul judiciar numai asupra

temeiniciei soluțiilor de netrimitere în judecată, în raport cu cercetările

efectuate în cadrul actelor premergătoare sau al urmăririi penale, fiind

evident faptul că în cazul celorlalte acte sau măsuri ale procurorului sau

efectuate pe baza dispozițiilor date de el, un asemenea control din partea

judecătorului nu mai este posibil.

În măsura în care nu

sunt vizate de prevederile art. 278

1

C. proc. pen., orice alte acte

sau măsuri ale procurorului ori efectuate în baza dispoziției sale nu sunt

supuse plângerii care se poate adresa judecătorului în temeiul acestui text de

lege.

Pentru toate aceste

considerente Înalta Curte constată că sentința atacată de recurentul revizuent

este temeinică și legală și în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct.

1 lit. b) C. proc. pen., respinge, ca nefondat, recursul declarat de

revizuentul R.G.

În temeiul dispozițiilor

art. 192 alin. (2) C. proc. pen. obligă recurentul la plata cheltuielilor

judiciare către stat conform dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de revizuentul R.G. împotriva Sentinței penale nr.

98 din 12 iunie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze

cu minori și de familie.

Obligă recurentul

revizuent să plătească statului suma de 200 RON cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință

publică, azi 20 octombrie 2009.