ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3351/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 38 din 05 martie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală, s-a dispus respingerea, ca nefondată, a plângerii formulată în temeiul art. 278 1 C. proc. pen., de petentul R.G., împotriva referatului nr. 373/VIII/I/2006 din 15 decembrie 2006, întocmit de Serviciul Teritorial Ploiești, din cadrul Direcției Naționale Anticorupție. A fost menținută soluția de clasare a lucrării înregistrate la data de 23 august 2006, sub nr. 373/VIII/1/2006. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin Decizia nr. 3041 din data de 29 septembrie 2008, a dispus respingerea recursului declarat de petiționarul R.G.

împotriva sentinței nr. 38 din 05 martie 2008 a Curții de Apel Ploiești. Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că soluția de clasare a lucrărilor respective privind sesizarea persoanei vătămate R.G. pentru efectuarea de cercetări penale față de "pârâții săi" și instanța de judecată în Dosarul nr. 8547/2005 al Tribunalului Prahova în care s-a pronunțat Sentința civilă nr. 592/2006 este corectă, întrucât din actele premergătoare efectuate în cauză și din cuprinsul sesizărilor și declarațiilor petiționarului nu au rezultat indicii cu privire la săvârșirea unor fapte determinate de corupție de către anumite persoane. Mai mult, petiționarul nu a realizat o descriere a modului concret în care au fost comise faptele pe care le-a reclamat, respectiv, abuz în serviciu și trafic de influență și nu a prezentat niciun element de fapt din care să rezulte că au fost comise infracțiunile menționate.

Prin cererea formulată de petiționarul R.G. s-a solicitat revizuirea Sentinței penale nr. 38/2008 a Curții de Apel Ploiești, cerere care a fost adresată inițial instanței care la rândul său a transmis-o potrivit dispozițiilor art. 397 C. proc. pen., Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești. Procedându-se la audierea acestuia de către procuror, cel în cauză a declarat că cererea sa de revizuire se întemeiază pe dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. b), c) și d) C. proc. pen., considerând că persoanele împotriva cărora s-a plâns și pe care însă nu le nominalizează se fac vinovate de săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă.

A mai susținut petiționarul că cel de-al doilea caz de revizuire vizează înscrisul care a servit ca temei al Sentinței penale nr. 38/2008 respectiv Contractul de vânzare-cumpărare nr. 641 din 15 septembrie 1991 a fost declarat ca fiind fals printr-o lucrare a procuraturii militare. Cel de-al treilea motiv de revizuire invocat de petiționar a constat în aceea că instanța de fond care a judecat cauza în baza Legii nr. 10/2001, Tribunalul Prahova datorită volumului mare de activitate, nu a studiat temeinic dosarul cauzei, dând dovadă de neglijență în serviciu. Prin referatul din 1 aprilie 2009 al Direcției Naționale Anticorupție - Serviciului Teritorial Ploiești, s-a constatat că în cauză nu sunt întrunite niciunul din cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. b), c) și d) C. proc.

pen., solicitând respingerea cererii de revizuire. Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin Sentința penală nr. 98 din 12 iunie 2009 a constatat că cererea de revizuire este inadmisibilă motivând că prin dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen. este instituit, limitativ, controlul judiciar numai asupra temeiniciei soluției de netrimitere în judecată, în raport cu cercetările efectuate în cadrul actelor premergătoare sau a urmăririi penale, fiind evident că în cazul celorlalte acte sau măsuri ale procurorului sau efectuate pe baza dispozițiilor date de el, un asemenea control din partea judecătorului nu mai poate avea loc.

A mai reținut că nu este prevăzut controlul judiciar decât asupra rezoluției de neîncepere a urmării penale sau a ordonanței, ori după caz a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale date de procuror, precum și cu privire la dispoziția de netrimitere în judecată cuprinsă în rechizitoriu. Împotriva Sentinței penale nr. 98 din 12 iunie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a declarat recurs revizuentul R.G. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu, hotărârea atacată, conform prevederilor art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen. combinate cu art. 385 6 alin. (1) și art. 385 7 alin. (1) C. proc.

pen., constată că recursul nu este fondat. În motivele formulate în scris, recurentul revizuent a solicitat admiterea recursului, casarea Sentinței penale nr. 98 din 12 iunie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, și trimiterea dosarului cauzei spre soluționare, în funcție de competența materială și după calitatea făptuitorilor, Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, pentru a verifica toate probele susținute de doamna procuror C.R. și șeful acesteia, precum și de alte organe ale poliției și procuraturii, probe pe care le apreciază nule pentru că au fost efectuate de procurorul menționat anterior acesta nefiind competent.

Pe fondul cauzei a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Curea de Apel Ploiești, pentru completarea materialului probator și continuarea cercetărilor, în vederea soluționării plângerii penale nr. 3999 din 08 august 2006. Recurentul revizuent a criticat această hotărâre prin motivele scrise susținând că la data de 12 iunie 2009 data pronunțării sentinței atacate a invocat excepția lipsei competenței materiale după calitatea făptuitorilor inclusiv a procurorului C.R., cea care a întocmit Referatul din data 01 aprilie 2009, și a șefului acesteia din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești, neavând competența să soluționeze plângerea formulată, însă instanța a soluționat cauza pe fond și nu s-a pronunțat cu privire la excepția invocată.

Înalta Curte constată că instanța a acordat cuvântul părților asupra excepției invocate de revizuent, așa cum rezultă din practicaua sentinței atacate, instanța nefiind ținută să se pronunțe în ședință publică asupra excepției invocate. Față de critica recurentului în motivele de recurs în sensul că declară nule toate actele și probele adunate în baza plângerii sale înaintate sub nr. 3999 din 08 august 2006 organelor superioare ale procuraturii, care din motive necunoscute de petiționar acestea au ajuns la Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești, precizând că "este vorba de nulitate absolută, această acțiune fiind imprescriptibilă și are efect retroactiv", Înalta Curte constată că recurentul nu a făcut referire la vreun înscris anume, fiind simple alegații fără niciun fundament concret și expres.

Nici critica recurentului cu privire la faptul că în susținerea și motivarea recursului, acesta se bazează pe actele declarate false de el personal conform verificărilor făcute la cererea sa și autorilor săi adresată Procuraturii Generale - Secțiile Procuraturilor Militare, întrucât recurentul nu a precizat care sunt actele declarate false. Totodată a susținut că pe lângă intimații din dosarul cauzei cu care se judecă, făcând referire la cauza privind imobilul situat în localitatea Ploiești, str. P., incriminează pe toți cei implicați în soluționarea plângerii sale înregistrată sub nr. 3999 din 08 august 2006, în baza Legii nr. 10/2001. Nici în susținerea acestei afirmații nu evidențiază expres persoanele pe care le apreciază având calitatea de intimați, făcând afirmații generice.

Înalta Curte constată că cererea de revizuire a recurentului revizuent a fost formulată împotriva Sentinței penale nr. 38 din 05 martie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală, prin care s-a dispus respingerea, ca nefondată, a plângerii formulată conform art. 278 1 C. proc. pen., de petentul R.G., împotriva Referatului nr. 373/VIII/I/2006 din 15 decembrie 2006, întocmit de Serviciul Teritorial Ploiești, din cadrul Direcției Naționale Anticorupție. A fost menținută soluția de clasare a lucrării înregistrate la data de 23 august 2006, sub nr. 373/VIII/1/2006. Curtea de Apel Ploiești în mod corect a reținut că prin dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen.

este instituit, limitativ, controlul judiciar numai asupra temeiniciei soluțiilor de netrimitere în judecată, în raport cu cercetările efectuate în cadrul actelor premergătoare sau al urmăririi penale, fiind evident faptul că în cazul celorlalte acte sau măsuri ale procurorului sau efectuate pe baza dispozițiilor date de el, un asemenea control din partea judecătorului nu mai este posibil. În măsura în care nu sunt vizate de prevederile art. 278 1 C. proc. pen., orice alte acte sau măsuri ale procurorului ori efectuate în baza dispoziției sale nu sunt supuse plângerii care se poate adresa judecătorului în temeiul acestui text de lege. Pentru toate aceste considerente Înalta Curte constată că sentința atacată de recurentul revizuent este temeinică și legală și în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul R.G. În temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. obligă recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul R.G. împotriva Sentinței penale nr. 98 din 12 iunie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul revizuent să plătească statului suma de 200 RON cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 20 octombrie 2009.