ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2407/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 26 februarie 2007 și precizată prin cererea depusă la data de 24 ianuarie 2008, reclamantul I.I. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative, solicitând să se dispună repunerea sa în situația anterioară controlului efectuat în perioada 3-20 februarie 2004 la Serviciul de Evidență Informatizată a Persoanei Buzău, să fie recalculate drepturile sale de pensie pe baza salariului corespunzător funcției avute înainte de sancționarea sa și să i se plătească daune morale și materiale în sumă de 200.000 RON. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, urmare controlului efectuat de pârât în perioada 3-20 februarie 2004, s-a dispus sancționarea sa și fără a i se comunica documentele ce au stat la baza luării măsurilor respective, a fost prejudiciat prin diminuarea bazei de calcul pentru stabilirea drepturilor de pensie.

Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea ca neîntemeiată prin sentința nr. 29 din 31 ianuarie 2008, cu motivarea că reclamantul nu a dovedit o altă situație de fapt decât cea constatată prin Raportul din 26 februarie 2004 întocmit de Corpul de Control al Ministrului Administrației și Internelor cu privire la îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu, la nerespectarea normelor deontologice, la primirea de foloase necuvenite și la existența unor relații neprincipiale cu persoane din lumea interlopă buzoiană. Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamantul și a solicitat casarea hotărârii ca nelegală și netemeinică. Recurentul a susținut că în mod greșit instanța de fond a considerat că trebuia să dovedească o altă situație decât cea avută în vedere la sancționarea sa.

Recurentul a arătat că i-a fost încălcată prezumția de nevinovăție și nu s-a analizat Ordonanța întocmită la 14 februarie 2005 în Dosarul nr. 76/P/2004 al Parchetului Național Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de luare de mită și trafic de influență, prevăzute de art. 254 C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și pentru art. 257 C. pen. raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, întrucât din actele premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat comiterea acestora. Recurentul a mai arătat că instanța de fond nu a constatat caracterul nelegal și abuziv al măsurilor de sancționare a sa, care au fost luate cu încălcarea dispozițiilor art. 17 lit. c) și art. 26 alin. (1) din Ordinul nr. KK/2002, deoarece nu i s-au comunicat faptele reținute și concluziile cercetării.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de dispozițiile art. 304 și 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente: Instanța de fond s-a pronunțat asupra obiectului cererii de chemare în judecată, reținând corect că nu prezintă relevanță în cauză Ordonanța întocmită la 14 februarie 2005 de Parchetul Național Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești, care se referă la răspunderea penală și nu la răspunderea disciplinară a recurentului, pentru care s-a întocmit Raportul din 26 februarie 2004 al Corpului de Control al Ministrului Administrației și Internelor. Fiind răspunderi juridice diferite, recurentul a susținut fără temei că, prin analizarea faptelor constatate ca abateri disciplinare, i-a fost încălcată prezumția de nevinovăție garantată în procesul penal.

Criticile din recurs privind vicierea procedurii de cercetare a abaterilor disciplinare vor fi respinse, întrucât asemenea apărări nu au fost formulate la instanța de fond și reprezintă cereri noi, care sunt inadmisibile în recurs, conform art. 294 alin. (1), art. 305 și art. 316 C. proc. civ. De altfel, examinarea acestora se dovedește a fi și lipsită de obiect, în condițiile în care recurentului i-au încetat raporturile de serviciu la data de 31 august 2004 cu drept de pensie în baza Ordinului din 9 septembrie 2004, fiind clasat „inapt pentru serviciul de poliție” și încadrat în gradul II de invaliditate. Din actele dosarului rezultă că abaterile disciplinare constatate și propunerea Corpului de Control privind destituirea din poliție nu au mai fost analizate de către Consiliul de disciplină, ca efect al încetării raporturilor de serviciu prin ordinul susmenționat, a cărui legalitate nu a fost contestată de recurentul-reclamant.

Pentru motivele expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii atacate, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Iancu Ion împotriva sentinței nr. 29 din 31 ianuarie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 iunie 2008.