ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3147/2009

Asupra recursului de față; Î n baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 71 din 28 aprilie 2009 Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a respins plângerea formulată de petentul U.V., împotriva rezoluției din 24 noiembrie 2008, dată în dosarul nr. 917/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, privind pe intimata M.A.D. , ca nefondată și a menținut rezoluția. A obligat petentul la 25 lei cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele: Prin rezoluția din 24 noiembrie 2008, dată în dosarul nr. 917/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, în baza art. 228 alin. (6) rap.

la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de M.A.D., avocat în cadrul Baroului Gorj, pentru infracțiunea prev. de art. 291 C. pen. Î n motivarea soluției, s-a reținut că din actele premergătoare efectuate în cauză, nu au fost identificate fapte sau împrejurări de natură a contura elementele infracțiunii de uz de fals, prev. de art. 291 C. pen., sesizată de petent, pretins a fi fost săvârșită de avocata M.A.D. Î mpotriva acestei rezoluții, petentul U.V. a formulat plângere susținând că, în mod greșit s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de avocata M.A.D. deși, existau indicii că aceasta a săvârșit infracțiunea prev. de art. 291 C. pen., solicitând admiterea plângerii, desființarea rezoluției și trimiterea cauzei la parchet pentru începerea urmăririi penale.

Prin rezoluția de la 14 ianuarie 2009 dată în dosarul nr. 69/II/2/2009 de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, s-a dispus, în baza art. 275 și urm. C. proc. pen. , respingerea, ca neîntemeiată a plângerii formulată de petent, apreciind că nu se impune infirmarea soluției dată de procuror în această cauză. Împotriva acestei din urmă rezoluții, în temeiul art. 278 1 C. proc. pen., a formulat plângere petentul și a solicitat anularea rezoluției contestate, cât și a celei anterioare, și pe fond trimiterea în judecată a intimatei avocat M.A.D.

Plângerea a fost considerată neîntemeiată și respinsă ca atare, cu următoarea motivare: Din actele și lucrările dosarului de cercetare penală, dar și din memoriile depuse de petent la instanță, a rezultat că petentul a susținut că fosta sa noră, intimata M.A.D., ar fi urmat, cursurile Universității Constantin Brâncuși din Tg-Jiu, în urma unui transfer de la o altă universitate, transfer care nu ar fi respectat dispozițiile legale în vigoare la aceea data, transfer de care s-ar fi ocupat chiar petentul. Din actele efectuate premergător începerii urmăririi penale și chiar din susținerile reclamantului petent nu a rezultat că documentele folosite la realizarea transferului ar avea un conținut care să nu corespundă realității ci doar, că intimatei i-ar fi fost aprobat acest transfer în mod abuziv, deoarece s-ar fi încălcat, de către persoanele care au avizat acest fapt, legislația ce reglementează învățământul universitar.

În aceste condiții Curtea a constatat că persoana care este acuzată efectiv de petent ar fi un funcționar din cadrul Universității Constantin Brâncuși, din Tg-Jiu și nu intimata, iar posibila faptă penală care i s-ar putea imputa acestuia ar fi cea prev. de art. 246 C. pen. și nu cea prev. de art. 291 C. pen. Î mpotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat recurs petiționarul U.V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, reiterând criticile din plângerea penală și plângerea adresată instanței în baza art. 278 1 C. proc. pen. La termenul de astăzi 7 octombrie 2009, recurentul petiționar a depus la dosarul cauzei concluzii scrise, și a solicitat în esență admiterea recursului, rejudecarea pe fond și stabilirea juridică a unui adevăr evident a autorilor din Universitatea Constantin Brâncuși.

Prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei a menționat următoarele: 1. „Să se constate că în cauză a fost formulată plângere în rem și ca atare atât Parchetul, cât și Instanța de fond, erau obligate să stabilească adevărul și să nu se rezume în fapt la cocoloșirea lui, indiferent cine este autorul ilegalităților comise pentru că nimănui nu-i este permis să obțină foloase pe seama unor acte indiferent dacă acestea se numesc diplomă de licență, obținute prin comiterea de ilegalități și sunt folosite de titular în breasla magistraturii. 2. Parchetul în principal, procurorul de caz C.M., dar și instanța de fond, s-a rezumat să preia și să susțină fără nicio cercetare afirmațiile de inducere în eroare ale facultății de drept și ale Universității „C.

Brâncuși", vădite de acoperire a adevăraților autori ai faptelor infracționale precum și de către autoarea folosirii uzului de fals. 3. Factorii semnatari, prin adresele transmise, preluate cu nonșalanță în redactarea rezoluției și respectiv în hotărâre, în mod vădit nu au transmis și nici făcut referire la documentele doveditoare ale încălcării flagrante a prevederilor imperative din H.G. nr. 442 din 30 iulie 1998, cu privire la transferul de la o facultate privată la Universitatea cu caracter de stat și au transmis și mențiuni cu privire la Nomenclatorul arhivistic, voit mincinoase. 4. Î n scopul ascunderii faptelor ilegale de abuz de funcție și a autorilor în cauză, atât Facultatea cât și Universitatea au prezentat, cum că în temeiul Nomenclatorului arhivistic cele enumerate la pct. 6, 16, 17, 19, documentele nu mai sunt în arhiva universitară.

Realitatea e următoarea: la secretariatul Universității (rectorului): pct. 9, Registrul cu cererea de admitere ce are termen 15 ani; procesele verbale, documentele asupra desfășurării concursului de admitere, are termen permanent; la secretariatul facultății: la pct. 6 este Registrul Matricol ce are caracter permanent, în xerox prezentat ca anexă la recurs, fiind dovada indubitabilă la poziția unu a nesusținerii examenului de admitere. 5. Onorată înaltă Curte, extrasul cu prevederile H.G. nr. 442/1998 - art. 8(1) al. A b, c și (2) - anexat -, cu privire la transferul de la o facultate privată la o facultate de stat, sunt imperative, și pentru realizarea căruia trebuiau îndeplinite cele două etape: - de participare la sesiunea de admitere la zi - oficială - a facultății, și că sesiunea s-a ținut; - a doua, de înmatriculare într-un an de studiu, în baza examenului de admitere în anul I cf. art. 8, lit. J) și a actelor de la dosar.

Ori, factorii de răspundere din forul de învățământ de stat, prin eludarea legii, prin abuz de funcție au trecut direct la înmatricularea în anul II de studiu, fapt rezultat indubitabil din Registrul Matricol. Și ca fapta ilegală săvârșită prin abuz de funcție să fie completă și concludentă, s-a aprobat de aceleași persoane cu răspundere, trecerea în același an de la învățământul IDD la cursurile de zi și respectiv licența la zi. 5. Pe cale de consecință, fată de situația redată, de transferare de la facultate privată la facultate de stat, prin eludarea prevederilor imperative ale HG. nr. 442/1998, față infracțiunile comise, rezultatul obținut - diploma de licență - devine lovită de nulitate și nu poate fi o persoană prescriptivă, întrucât acțiunea în constatare a nulității este imprescriptibilă." Examinând recursul declarat de petiționar sub toate aspectele, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat. Astfel, instanța de fond, în baza materialului probator aflat la dosarul cauzei, a apreciat în mod corect că din actele premergătoare efectuate în cauză, nu au fost identificate fapte sau împrejurări de natură a contura elementele infracțiunii de uz de fals, prev. de art. 291 C. pen., sesizată de petiționar, pretins a fi fost săvârșită de avocata M.A.D. Din analiza actelor premergătoare efectuate nu a rezultat că intimata avocat M.A.D. ar fi săvârșit acte cărora să le fie conferită semnificația juridică a infracțiunilor de uz de fals, prev. de art. 291 C. pen. Cu privire la nepronunțarea asupra tuturor faptelor reclamate de petiționar și a probelor dosarului, Înalta Curtea apreciază că această susținere este, de asemenea, neîntemeiată, în condițiile în care prima instanță a soluționat cauza cu respectarea dispozițiilor art. 278 1 alin. (7) C. proc.

pen., atât plângerea petiționarului, cât și actele premergătoare efectuate, precum și înscrisurile noi depuse la dosar, conformându-se, așadar, sub aspect probator, limitelor stabilite de art. 278 1 C. proc. pen. În consecință, soluția primei instanțe de respingere a plângerii petiționarului împotriva rezoluției din 24 noiembrie 2008, dată în dosarul nr. 917/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova este legală și temeinică. Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. , urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de petiționarul U.V. împotriva sentinței primei instanțe. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiționar va fi obligat la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul U.V., împotriva sentinței penale nr. 71 din 28 aprilie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 07 octombrie 2009.