ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3482/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 49 din 9 ianuarie 2008 a

admis acțiunea formulată de reclamantul P.I.C., în contradictoriu cu pârâții M.A.I.

și Direcția Generală de Informații și Protecție Internă, obligând pârâții să

plătească acestuia drepturile bănești reprezentând prima de concediu pentru

anii 2004 - 2005, precum și sporul de fidelitate pentru perioada ianuarie 2005 -

decembrie 2005, actualizate cu indicele de inflație la data plății.

A admis totodată cererea

reclamantului de chemare în garanție a M.F.P.

Pentru a hotărî astfel

instanța de fond a reținut că, în conformitate cu prevederile art. 28 lit. e)

din Legea nr. 360/2002 raportat la art. 37 alin. (2) din O.G. nr. 38/2003, s-a

acordat polițiștilor dreptul la o primă de concediu, echivalent al salariului

de bază cuvenit pentru perioada concediului, iar prin legile bugetului de stat

emise în perioada 2003 - 2005, aplicarea acestor prevederi legale a fost

suspendată.

În raport de aceste

reglementări instanța a apreciat că măsura suspendării acordării sporului de

fidelitate și primei de vacanță a afectat doar exercițiul dreptului, nu și

existența acestuia, întrucât un drept prevăzut de lege încetează doar prin

abrogare.

Un alt argument invocat de

instanța de fond, în sprijinul soluției pronunțate, a fost acela că prima de

vacanță și sporul de fidelitate sunt drepturi salariale câștigate în virtutea

unui act normativ iar respectarea lor este consfințită prin Convenția pentru Apărarea

Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Cu privire la cererea de

chemare în garanție, s-a apreciat că, în speță sunt îndeplinite cerințele art. 60

C. proc. civ.

Împotriva acestei sentințe,

în termen legal, a declarat recurs chematul în garanție M.E.F.

Recurentul a invocat

motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 4 și 9 C. proc. civ.,

precum și dispozițiile art. 3041 C. proc. civ. susținând, în esență, că nu

există raporturi legale sau contractuale care să justifice chemarea sa în garanție,

iar obligarea M.E.F. în acest sens ar duce la încălcarea dispozițiilor Legii nr.

500/2002 prin care este reglementată procedura bugetară.

Recursul este fondat și urmează

a fi admis pentru următoarele considerente.

Potrivit prevederilor art. 60

alin. (1) C. proc. civ. „Partea poate să cheme în garanție o altă persoană

împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul în care ar cădea în

pretenții cu o cerere în garanție sau în despăgubire”.

Or, în cauză, între

autoritatea chemată în garanție, M.E.F. și autoritățile pârâte, nu există un

raport juridic obligațional, atribuțiile în materia bugetului de stat,

stabilite în sarcina M.E.F., de art. 19 din Legea nr. 500/2002, neputând constitui

fundamentul unui asemenea raport.

De altfel, în conformitate

cu art. 34 din aceeași lege, există obligația ordonatorilor principali de

credite, în speță M.I.R.A., ca până la data de 15 iunie a fiecărui an să depună

la M.E.F. propunerile de buget pentru anul bugetar următor, proiect ce face

obiectul discuțiilor ulterioare între M.F.P., ordonatorii principali de

credite.

Așa fiind, Înalta Curte, în

baza dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., admite recursul declarat în cauză și

modifică sentința atacată în sensul respingerii cererii de chemare în garanție

a M.E.F.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

M.E.F. împotriva sentinței civile nr. 49 din 9 ianuarie 2008 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică în parte sentința

atacată în sensul că respinge cererea de chemare în garanție a M.E.F.,

formulată de M.I.R.A., menținând celelalte dispoziții ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 octombrie 2008.