ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3482/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 49 din 9 ianuarie 2008 a admis acțiunea formulată de reclamantul P.I.C., în contradictoriu cu pârâții M.A.I. și Direcția Generală de Informații și Protecție Internă, obligând pârâții să plătească acestuia drepturile bănești reprezentând prima de concediu pentru anii 2004 - 2005, precum și sporul de fidelitate pentru perioada ianuarie 2005 - decembrie 2005, actualizate cu indicele de inflație la data plății. A admis totodată cererea reclamantului de chemare în garanție a M.F.P. Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că, în conformitate cu prevederile art. 28 lit. e) din Legea nr. 360/2002 raportat la art. 37 alin. (2) din O.G.

nr. 38/2003, s-a acordat polițiștilor dreptul la o primă de concediu, echivalent al salariului de bază cuvenit pentru perioada concediului, iar prin legile bugetului de stat emise în perioada 2003 - 2005, aplicarea acestor prevederi legale a fost suspendată. În raport de aceste reglementări instanța a apreciat că măsura suspendării acordării sporului de fidelitate și primei de vacanță a afectat doar exercițiul dreptului, nu și existența acestuia, întrucât un drept prevăzut de lege încetează doar prin abrogare. Un alt argument invocat de instanța de fond, în sprijinul soluției pronunțate, a fost acela că prima de vacanță și sporul de fidelitate sunt drepturi salariale câștigate în virtutea unui act normativ iar respectarea lor este consfințită prin Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Cu privire la cererea de chemare în garanție, s-a apreciat că, în speță sunt îndeplinite cerințele art. 60 C. proc. civ. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs chematul în garanție M.E.F. Recurentul a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 4 și 9 C. proc. civ., precum și dispozițiile art. 3041 C. proc. civ. susținând, în esență, că nu există raporturi legale sau contractuale care să justifice chemarea sa în garanție, iar obligarea M.E.F. în acest sens ar duce la încălcarea dispozițiilor Legii nr. 500/2002 prin care este reglementată procedura bugetară. Recursul este fondat și urmează a fi admis pentru următoarele considerente. Potrivit prevederilor art. 60 alin. (1) C. proc.

civ. „Partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul în care ar cădea în pretenții cu o cerere în garanție sau în despăgubire”. Or, în cauză, între autoritatea chemată în garanție, M.E.F. și autoritățile pârâte, nu există un raport juridic obligațional, atribuțiile în materia bugetului de stat, stabilite în sarcina M.E.F., de art. 19 din Legea nr. 500/2002, neputând constitui fundamentul unui asemenea raport. De altfel, în conformitate cu art. 34 din aceeași lege, există obligația ordonatorilor principali de credite, în speță M.I.R.A., ca până la data de 15 iunie a fiecărui an să depună la M.E.F. propunerile de buget pentru anul bugetar următor, proiect ce face obiectul discuțiilor ulterioare între M.F.P., ordonatorii principali de credite.

Așa fiind, Înalta Curte, în baza dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., admite recursul declarat în cauză și modifică sentința atacată în sensul respingerii cererii de chemare în garanție a M.E.F.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de M.E.F. împotriva sentinței civile nr. 49 din 9 ianuarie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte sentința atacată în sensul că respinge cererea de chemare în garanție a M.E.F., formulată de M.I.R.A., menținând celelalte dispoziții ale sentinței. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 octombrie 2008.