ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2020/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 18 iunie 2007 în dosarul nr. 4203/63/2006 aflat pe rolul Tribunalului Dolj, secția civilă, a fost invocată pe cale de excepție de către petenții P.R. și K.V., nelegalitatea H.G. nr. 965 din 5 septembrie 2002. Tribunalul Dolj, secția civilă, prin încheierea din 18 iunie 2007 a sesizat Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, cu soluționarea excepției de nelegalitate invocată de petenți în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local Craiova și Primăria Municipiului Craiova. În susținerea excepției invocate petenții au arătat că, din totalul suprafeței de 1750 mp, pe care au deținut-o în proprietate, prin dispoziția nr. 6549/2002 le-a fost restituită suprafața de 296, 25 mp, deși au formulat cererea de restituire și a terenului de 197,98 mp aflat în continuarea primului, restul până la 1750 mp fiind afectat de construcția de blocuri.

Au mai arătat că suprafața de 197,98 mp, solicitată a fi restituită în natură a fost trecută sub denumirea de strada M. în domeniul public prin H.G. nr. 965/2002, cu încălcarea dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 213/1998. A fost introdus în cauză Guvernul României, în calitate de emitent al hotărârii atacate. Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 341 din 10 decembrie 2007 a admis excepția invocată de reclamanți și a constatat nelegalitatea parțială a poziției nr. 572 din Anexa 2 la H.G. nr. 965 din 5 septembrie 2002, pentru suprafața de 197,98 mp. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Guvernul României și Primarul Municipiului Craiova, criticând-o pentru nelegalitate.

În recursul său, Guvernul României susține în esență că instanța a dat o interpretare greșită dispozițiilor Legii nr. 213/1998, potrivit cărora aleile de acces pot fi încadrate în categoria bunurilor care aparțin domeniului public local al comunelor, orașelor și municipiilor. Primarul Municipiului Craiova în recursul său arată că la data formulării notificării de către petentă, respectiva stradă care asigură accesul către blocurile de locuințe, era în domeniul public de interes local, ea fiind special creată pentru asigurarea accesului pietonal și auto la incinta curții blocurilor de locuințe 48 și 48 b. Recursurile sunt fondate pentru argumentele care vor fi expuse în continuare. H.G.

nr. 965/2002 privind atestarea domeniului public al județului Dolj, precum și al municipiilor și comunelor din județul Dolj vizată de excepția de nelegalitate este un act administrativ cu caracter individual emis anterior intrării în vigoare a Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Potrivit art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 262/2007 „Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate”, iar potrivit art. 11 alin. (2) teza finală din Legea nr. 262/2007, „Excepția de nelegalitate poate fi invocată și pentru actele administrative unilaterale emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, în forma sa inițială, cauzele de nelegalitate urmând a fi analizate prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ.

Referitor la dispozițiile legale susmenționate, Curtea Constituțională[1] a reținut că acestea sunt constituționale, prin raportare la următoarele prevederi din Legea fundamentală: art. 1 alin. (5), care instituie obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legilor; art.15 alin. (2), care prevede că legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile; art. 16 alin. (1), care consacră egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice; art. 20 alin. (2) referitoare la principiul priorității tratatelor privitoare la drepturile omului, la care România este parte; art. 21 privind accesul liber la justiție; art. 23 referitor la libertatea individuală și art. 44 privind dreptul de proprietate privată.

În procesul de aplicare la speță a dispozițiilor legale incidente cauzelor cu a căror soluționare este sesizat, în speță fiind vorba de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, respectiv art. II alin. (2) teza finală din Legea nr. 262/2007, reprezentând temeiul de drept al invocării excepției de nelegalitate, judecătorului național îi revine rolul de aprecia, pe de o parte, în sensul art. 20 alin. (2) din Constituție, republicată, cu privire la eventuala prioritate a tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte (cum este cazul C.E.D.O.) și, pe de altă parte, în sensul art. 148 alin. (2) din Constituție, republicată, cu privire la compatibilitatea și concordanța normelor din dreptul intern cu reglementările și jurisprudența comunitare.

În acest sens, judecătorul național, în calitate de prim judecător al C.E.D.O., are obligația de a „asigura efectul deplin al normelor acesteia (Convenției), asigurându-le preeminența față de orice altă prevedere contrară din legislația națională, fără să fie nevoie să aștepte abrogarea acesteia de către legiuitor (mutatis mutandis, Vermeire împotriva Belgiei, Hotărârea din 29 noiembrie 1991, seria A nr. 214-C, p.84, §26)” (C.E.D.O., Hotărârea din 26 aprilie 2007, cauza Dumitru Popescu împotriva României (nr. 2) (Cererea nr. 71.525/01), §103, în M. Of. nr. 830 din 5 decembrie 2007). În privința rolului ce revine judecătorului național, în calitate de prim judecător comunitar, Curtea de Justiție de la Luxemburg a reținut că „este de competența instanței naționale să asigure pe deplin aplicarea dreptului comunitar, îndepărtând sau interpretând, în măsura necesară, un act normativ național precum legea generală privind dreptul administrativ, care i s-ar putea opune.

Instanța națională poate pune în aplicare principiile comunitare ale securității juridice și protecției încrederii legitime în aprecierea comportamentului atât al beneficiarilor fondurilor pierdute, cât și al autorităților administrative, cu condiția ca interesul Comunității să fie pe deplin luat în considerare” (Hotărârea din 13 martie 2008, cauzele conexate C-383/06 și C-385/06). De aceea, în exercitarea rolului ce revine judecătorului național, ca prim judecător convențional și comunitar, prin raportare la C.E.D.O., la practica C.E.D.O.

(blocul de convenționalitate), precum și la reglementările comunitare și jurisprudența Curții de Justiție de la Luxemburg, Înalta Curte va înlătura dispozițiile din Legea contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, care permit cenzurarea fără limită în timp, pe calea incidentală, a excepției de nelegalitate a actelor administrative unilaterale cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr.554/2004, reținând că aceste dispoziții contravin unor principii fundamentale, convenționale și comunitare, a căror respectare asigură exercițiul real al drepturilor fundamentale ale omului. Astfel, Curtea reține că dispozițiile susmenționate din Legea contenciosului administrativ, în măsura în care permit cenzurarea legalității actelor administrative cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, încalcă dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din C.E.D.O.

și în practica C.E.D.O., precum și de art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, prin prisma atingerii aduse „principiului securității juridice, care este implicit în totalitatea articolelor Convenției și care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept” (C.E.D.O., Hotărârea din 6 decembrie 2007, Beian contra României, §39). Or, sub aspectul posibilității de cenzurare a legalității unui act juridic, C.E.D.O. a reținut că posibilitatea de a anula, fără limită în timp, o hotărâre judecătorească irevocabilă reprezintă o încălcare a principiului securității juridice (C.E.D.O., Hotărârea din 28 octombrie 1999 în cauza Brumarescu împotriva României, §62, în M. Of.

nr. 414 din 31 august 2000) iar în opinia separată la această hotărâre a fost introdusă o nuanțare sub acest aspect, în sensul că „atunci când încălcarea acestui principiu (al securității raporturilor juridice – n.r.) se datorează posibilității de a anula, fără limită în timp, o hotărâre definitivă, obligatorie și executată, (...) încălcarea trebuie considerată ca o înfrângere a „dreptului la justiție”, garantat de art. 6 din Convenție”. Validitatea argumentelor C.E.D.O. în speța de față este susținută de similitudinea de efecte juridice existentă între hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă și actul administrativ irevocabil de către autoritatea emitentă și definitivat prin neutilizarea mijloacelor de atac prevăzute de legislația anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.

Curtea de Justiție de la Luxemburg a reținut, de asemenea, în ceea ce privește posibilitatea de invocare a excepției de nelegalitate cu privire la actele instituțiilor comunitare, că, atunci când partea îndreptățită să formuleze o acțiune în anulare împotriva unui act comunitar depășește termenul limită pentru introducerea acestei acțiuni, trebuie să accepte faptul că i se va opune caracterul definitiv al actului respectiv și nu va mai putea solicita în instanță controlul de legalitate al acelui act, nici chiar pe calea incidentală a excepției de nelegalitate.

[Hotărârea din 27 septembrie 1983, Universität Hamburg (C-216/82 pct.5 și urm.), Hotărârea din 9 martie 1994, TWD Textilwerke Deggendorf (C-188/92, pct.10 și urm.), Hotărârea din 12 decembrie 1996, Accrington Beef și alții (C-241/95, pct.14 și urm.), Hotărârea din 30 ianuarie 1997, Wiljo (C-178/95, pct.15 și urm.), Hotărârea din 11 noiembrie 1997, Eurotunnel și alții (C-408/95, pct.26 și urm.), Hotărârea din 15 februarie 2001, Nachi Europe (C-239/99, pct.28 și urm.), Hotărârea din 20 septembrie 2001, Banks (C-390/98, pct.109 și urm.) și Hotărârea din 23 februarie 2006, Atzeni și alții (C-346/03 și C-529/03, pct. 30 și următoarele)].

Față de cele arătate, Înalta Curte reține că dispozițiile în discuție din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, care permit repunerea în discuție, în mod repetat și fără limită în timp, a legalității oricărui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, încalcă principiile și drepturile fundamentale arătate, contravenind practicii C.E.D.O. și a Curții de Justiție de la Luxemburg, pronunțate în situații juridice similare, cu atât mai mult cu cât în privința actelor administrative individuale admiterea excepției de nelegalitate produce efecte similare, ca întindere și conținut, cu anularea actului respectiv. În consecință, în aplicarea prevederilor art. 20 alin. (2) și art. 148 alin. (2) din Constituție, prin raportare la principiile mai sus amintite, la C.E.D.O.

și la Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum și la jurisprudența C.E.D.O. și a Curții de Justiție de la Luxemburg, Înalta Curte va înlătura, în speță, aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007, și ale art. II alin. (2) teza finală din Legea nr. 262/2007, cu privire la H.G. nr. 965/2002, act administrativ unilateral cu caracter individual, emis anterior intrării în vigoare a Legii nr .554/2004, a cărui nelegalitate a fost invocată în cauză, pe cale de excepție. Pentru considerentele arătate, urmează a fi admise recursurile formulate în cauză, a se modifica sentința atacată în sensul respingerii excepției de nelegalitate invocată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de Guvernul României și Primarul Municipiului Craiova, împotriva sentinței civile nr. 341 din 10 decembrie 2007 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul respingerii excepției de nelegalitate a poziției 572 din Anexa nr. 2 la H.G. nr. 565 din 5 septembrie 2002. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 aprilie 2009.