ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1456/2009
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1456/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 28 octombrie 2008, reclamantul A.M.O. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.V., obligarea acesteia la plata drepturilor bănești reprezentând suplimentul postului în pro cent de 25 % din salariul de bază și suplimentul gradului în procent de 25 % din salariul de bază, începând cu data de 1 octombrie 2004 și până la data de 8 februarie 2008, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective. În motivarea acțiunii, s-a arătat că reclamantul a fost funcționar pu blic în perioada 1 octombrie 2004 –8 februarie 2008 și, conform dispozițiilor art. 31 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, începând cu data de 1 ianuarie 2004, funcționarii publici aveau dreptul la un salariu compus din: salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de sala rizare.
Aceste drepturi nu i-au fost niciodată acordate, ca urmare a faptului că ele nu au fost niciodată puse în aplicare, iar în temeiul art. 44 din O.U.G. nr. 92/2004 și art. 48 din O.G. nr. 2/2006, s-a dispus suspendarea aplicării dispozițiilor referitoare la suplimentul postului și suplimentul gradului, suspendare ce a fost menținută până la 31 decembrie 2006. S-au invocat, de asemenea, prevederile art. 1 din Protocolul adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamen tale, care prevăd că orice persoană fizică are dreptul la respectarea bunurilor sale și nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauze de utilita te publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale drep tului internațional.
În aplicarea acestui articol, Curtea europeană a decis, cu valoare de principiu că, în măsura în care un drept este prevăzut de legislația națională, devine un drept patrimonial, în sensul art. 1 din Protocolul nr. l. În drept s-au invocat dispozițiile art. 53 din Constituția României, art. 31 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999, art. 18 din Legea nr. 554/2004, Legea nr. 24/2000, art. 1 din Protocolul nr. 1. Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 209/CA/2008 – PI din 26 noiembrie 2008, a admis acțiunea și, în consecință, a obligat pârâta să acorde reclamantului suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază pentru perioada 1 octombrie 2004 – 8 februarie 2008, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Instanța a reținut că soluția se impune, în raport cu prevederile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, republicată, neavând relevanță că, prin O.G. nr. 92/2004 și O.G. nr. 2/2006 aceste drepturi au fost suspendate, întrucât la momentul încetării suspendării, plata drepturilor trebuia efectuată. Împotriva susmenționatei sentințe a declarat recurs, în termenul legal, D.R.A.O.V. Cluj, în nume propriu și în reprezentarea A.N.V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii formulate de către reclamantul A.A.O. La termenul din 17 martie 2009, Înalta Curte a invocat din oficiu, în temeiul art. 306 alin. (2) și al art. 304 pct. 3 C. proc.
civ., ca motiv de ordine publică, necompetența materială a Curții de Apel Oradea de soluționare a cauzei în primă instanță, urmând a se soluționa recursul în raport cu acest motiv. Având în vedere calitatea de funcționar public a reclamantului și în raport cu prevederile art. 109 din Legea nr. 188/1999, republicată, în cauză, este competentă instanța de contencios administrativ. Cum, raporturile de serviciu ale intimatului reclamant au fost, fără îndoială, stabilite în mod direct cu D.R.A.O.V. Cluj, și față de aspectul că această autoritate este organ administrativ descentralizat, constituit la nivel local, cu capacitate administrativă proprie, având deci competența legală de a dispune cu privire la drepturile salariale cuvenite funcționarilor aflați în raporturi de serviciu directe cu instituția, sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, coroborate cu cele ale art. 2 pct. 1 lit. d) C. proc.
civ., care stabilesc competența tribunalului ca primă instanță în materia contenciosului administrativ. Având în vedere că hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor legale privitoare la competență, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza, spre competentă soluționare la Tribunalul Bihor, secția contencios administrativ, în primă instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de D.R.A.O.V. Cluj, în nume propriu și în numele A.N.V. împotriva sentinței civile nr. 209/CA/2008-PI din 26 noiembrie 2008 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza, spre competentă soluționare, la Tribunalul Bihor, secția de contencios administrativ, în primă instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 martie 2009.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.