ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1456/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată la data de

28 octombrie 2008, reclamantul A.M.O.

a solicitat, în contradictoriu

cu pârâta A.N.V., obligarea

acesteia

la plata drepturilor bănești reprezentând suplimentul postului în pro­

cent de

25 % din salariul de bază și suplimentul gradului în procent de 25 %

din

salariul de bază, începând cu data de 1 octombrie 2004 și până la data de 8

februarie 2008, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data

plății efective.

În

motivarea acțiunii, s-a arătat că reclamantul a fost funcționar pu­

blic în

perioada 1 octombrie 2004 –8 februarie 2008 și, conform dispozițiilor art. 31

alin. (1)

din Legea nr. 188/1999, începând cu data de 1 ianuarie 2004,

funcționarii publici aveau dreptul la un salariu compus din: salariul de bază,

sporul pentru vechi­me în muncă, suplimentul postului, suplimentul

corespunzător treptei de sala­

rizare. Aceste drepturi nu i-au fost

niciodată acordate, ca urmare a faptului că

ele nu au fost

niciodată puse în aplicare, iar în temeiul art. 44 din O.U.G. nr.

92/2004

și art. 48 din O.G. nr. 2/2006, s-a dispus suspendarea aplicării dispoziți­ilor

referitoare la suplimentul postului și suplimentul gradului, suspendare ce a

fost menținută până la 31

decembrie 2006.

S-au

invocat, de asemenea, prevederile art. 1 din Protocolul adițional la Convenția

pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamen­

tale,

care prevăd că orice persoană fizică are dreptul la respectarea bunurilor

sale și

nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauze de utilita­

te

publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale drep

tului internațional.

În

aplicarea acestui articol, Curtea europeană a decis, cu valoare

de

principiu că, în măsura în care un drept este prevăzut de legislația națională,

devine un drept patrimonial, în sensul art. 1 din Protocolul nr. l.

În

drept s-au invocat dispozițiile art. 53 din Constituția României,

art. 31

alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999, art. 18 din Legea nr. 554/2004,

Legea nr. 24/2000,

art. 1 din Protocolul nr. 1.

Curtea de Apel Oradea, secția comercială,

de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 209/CA/2008 – PI din

26 noiembrie 2008, a admis acțiunea și, în consecință, a obligat pârâta să

acorde reclamantului suplimentul postului în procent de 25% din salariul de

bază și suplimentul treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de

bază pentru perioada 1 octombrie 2004 – 8 februarie 2008, sume ce vor fi

actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

Instanța a reținut că soluția se impune,

în raport cu prevederile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, republicată,

neavând relevanță că, prin O.G. nr. 92/2004 și O.G. nr. 2/2006 aceste drepturi

au fost suspendate, întrucât la momentul încetării suspendării, plata

drepturilor trebuia efectuată.

Împotriva susmenționatei sentințe a

declarat recurs, în termenul legal, D.R.A.O.V. Cluj, în nume propriu și în

reprezentarea A.N.V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și

solicitând modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii

acțiunii formulate de către reclamantul A.A.O.

La termenul din 17 martie 2009, Înalta

Curte a invocat din oficiu, în temeiul art. 306 alin. (2) și al art. 304 pct. 3

C. proc. civ., ca motiv de ordine publică, necompetența materială a Curții de

Apel Oradea de soluționare a cauzei în primă instanță, urmând a se soluționa

recursul în raport cu acest motiv.

Având în vedere calitatea de funcționar

public a reclamantului și în raport cu prevederile art. 109 din Legea nr.

188/1999, republicată, în cauză, este competentă instanța de contencios

administrativ.

Cum, raporturile de serviciu ale

intimatului reclamant au fost, fără îndoială, stabilite în mod direct cu D.R.A.O.V.

Cluj, și față de aspectul că această autoritate este organ administrativ

descentralizat, constituit la nivel local, cu capacitate administrativă proprie,

având deci competența legală de a dispune cu privire la drepturile salariale

cuvenite funcționarilor aflați în raporturi de serviciu directe cu instituția,

sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

coroborate cu cele ale art. 2 pct. 1 lit. d) C. proc. civ., care stabilesc

competența tribunalului ca primă instanță în materia contenciosului

administrativ.

Având în vedere că hotărârea atacată a

fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor legale privitoare la competență,

Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza,

spre competentă soluționare la Tribunalul Bihor, secția contencios

administrativ, în primă instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de D.R.A.O.V.

Cluj, în nume propriu și în numele A.N.V. împotriva sentinței civile nr. 209/CA/2008-PI

din 26 noiembrie 2008 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite

cauza, spre competentă soluționare, la Tribunalul Bihor, secția de contencios

administrativ, în primă instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17

martie 2009.