ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3860/2009

Asupra conflictului negativ

de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin contestația înregistrată sub nr. 4078/114/2008

la data de 30 octombrie 2008, pe rolul Tribunalului Buzău contestatorul G.F. a

solicitat în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, constatarea

nulității absolute a Ordinului nr. 573 din 30 septembrie 2008, emis de pârâtă.

În motivarea cererii,

contestatorul a arătat că își desfășoară activitatea la Camera de Conturi Buzău, în calitate de controlor financiar și prin Ordinul contestat a fost

sancționat cu reducerea salariului de bază pe o durată de o lună cu 10%, în

temeiul art. 267 alin. (1) lit. d) C. muncii, pentru abatere disciplinară

constatată cu ocazia controlului efectuat asupra contului de execuție bugetară

și bilanțului contabil pe anul 2007, la Primăria comunei Călina județul Buzău.

Tribunalul Buzău, secția

comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 7 din 8

ianuarie 2009 a admis excepția de necompetență materială a Tribunalului Buzău invocată

din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții

de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal,

reținând, față de dispozițiile art. 158 C. proc. civ. că, întrucât pârâta Curtea

de Conturi a României este autoritate publică constituită la nivel central,

competența materială de soluționare a cauzei aparține potrivit prevederilor art.

3 pct. 1 C. proc. civ., curții de apel.

Curtea de Apel Ploiești, secția

comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 69 din

16 aprilie 2009, la rândul său a declinat competența de soluționare a acțiunii

formulată de reclamantul G.F. în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a

României în favoarea Tribunalului Buzău – Secția de litigii de muncă și

asigurări sociale.

În motivarea acestei

hotărâri s-a reținut că ordinul contestat de reclamant nu este un act administrativ

aplicat unui funcționar public, care să atragă incidența prevederilor Legii nr.

188/1999, ci este un act aplicabil unui angajat cu contract de muncă, ceea ce

face aplicabile prevederile C. muncii și atrage competența materială de

soluționare a pricinii de către tribunal, în speță Tribunalul Buzău - Secția de

litigii de muncă și asigurări sociale.

Înalta Curte, legal

investită cu soluționarea conflictului de competență astfel creat, potrivit art.

20 alin. (2)

C.

proc. civ.

în

temeiul art. 22 alin. (3)-(5) C. proc. civ. stabilește competența de

soluționare a prezentei cauze în favoarea Tribunalului Buzău, secția conflicte

de muncă și asigurări sociale, în considerarea celor în continuare arătate.

Obiectul acțiunii formulate

de reclamantul G.F., controlor financiar la Curtea de Conturi Buzău, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Curtea de Conturi a României îl reprezintă

solicitarea de anulare a Ordinului nr. 573 din 30 septembrie 2008, emis de

pârâtă, prin care i-a fost aplicată reclamantului o sancțiune disciplinară,

prevăzută în Codul muncii (art. 264 alin. (1) lit. d)), constând în reducerea

salariului său de bază, pe o durată de o lună, cu 10%.

După cum rezultă din actele

dosarului, cu referire directă la adresa din 18 decembrie 2008 emisă de Curtea

de Conturi a României (fila 13 Dosar nr. 182/42/2009 al Curții de Apel Ploiești),

funcția de controlor financiar (devenită în prezent auditor public extern) pe

care o ocupă reclamantul în cadrul Camerei de Conturi Județul Buzău, face parte

din categoria funcțiilor de natură contractuală, guvernate de dispozițiile

cuprinse în C. muncii (art. 1 și 2 lit. a)).

Măsura disciplinară dispusă

prin actul atacat a fost astfel întemeiată pe prevederile art. 264 C. muncii ce

reglementează sancțiunile disciplinare pe care le poate aplica angajatorul în

cazul în care salariatul săvârșește o abatere disciplinară, fiind supusă, sub

aspectul contestării (art. 268 C. muncii) procedurii speciale prevăzute în

acest scop, în fața instanței de litigii de muncă și asigurări sociale,

competentă să soluționeze astfel de acțiuni.

Relevantă în cauză în

determinarea instanței competente este natura juridică a raporturilor născute

între părți, care, după cum s-a arătat nu este de drept administrativ, ci de

dreptul muncii reclamantul având calitatea de angajat cu contract de muncă și

nu pe aceea de funcționar public. Astfel, în cauză nu sunt incidente

prevederile Legii nr. 554/2004, actul contestat nefiind unul de drept

administrativ în sensul acestei legi ci un act emis în aplicarea dispozițiilor C.

muncii, după cum s-a arătat.

De altfel la dosar s-a depus

și o hotărâre judecătorească pronunțată într-o cauză anterioară (Decizia nr. 2522

din 10 decembrie 2008) a Curții de Apel Ploiești, secția conflicte de muncă și

asigurări sociale, prin care a fost soluționat recursul formulat de aceeași

persoană reclamanta, într-un dosar soluționat în primă instanță de Tribunalul

Buzău (completul specializat de litigii de muncă și asigurări sociale), având

ca obiect anularea unui ordin (nr. 104 din 3 martie 2008) emis de aceeași

autoritate pârâtă și prin care se aplicase tot o sancțiune disciplinară

prevăzută în art. 264 lit. b) C. muncii.

Față de toate cele învederate,

stabilind așadar că este competentă a soluționa prezentul litigiu secția de

conflicte de muncă și asigurări sociale a Tribunalului Buzău, se va trimite

dosarul acestei din urmă instanțe, pentru judecarea acțiunii de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe G.F.

și Curtea de Conturi a României în favoarea Tribunalului Buzău, secția

conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 22 septembrie 2009.