ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3860/2009

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin contestația înregistrată sub nr. 4078/114/2008 la data de 30 octombrie 2008, pe rolul Tribunalului Buzău contestatorul G.F. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, constatarea nulității absolute a Ordinului nr. 573 din 30 septembrie 2008, emis de pârâtă. În motivarea cererii, contestatorul a arătat că își desfășoară activitatea la Camera de Conturi Buzău, în calitate de controlor financiar și prin Ordinul contestat a fost sancționat cu reducerea salariului de bază pe o durată de o lună cu 10%, în temeiul art. 267 alin. (1) lit. d) C. muncii, pentru abatere disciplinară constatată cu ocazia controlului efectuat asupra contului de execuție bugetară și bilanțului contabil pe anul 2007, la Primăria comunei Călina județul Buzău.

Tribunalul Buzău, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 7 din 8 ianuarie 2009 a admis excepția de necompetență materială a Tribunalului Buzău invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, reținând, față de dispozițiile art. 158 C. proc. civ. că, întrucât pârâta Curtea de Conturi a României este autoritate publică constituită la nivel central, competența materială de soluționare a cauzei aparține potrivit prevederilor art. 3 pct. 1 C. proc. civ., curții de apel. Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 69 din 16 aprilie 2009, la rândul său a declinat competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamantul G.F.

în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României în favoarea Tribunalului Buzău – Secția de litigii de muncă și asigurări sociale. În motivarea acestei hotărâri s-a reținut că ordinul contestat de reclamant nu este un act administrativ aplicat unui funcționar public, care să atragă incidența prevederilor Legii nr. 188/1999, ci este un act aplicabil unui angajat cu contract de muncă, ceea ce face aplicabile prevederile C. muncii și atrage competența materială de soluționare a pricinii de către tribunal, în speță Tribunalul Buzău - Secția de litigii de muncă și asigurări sociale. Înalta Curte, legal investită cu soluționarea conflictului de competență astfel creat, potrivit art. 20 alin. (2) C. proc.

civ. în temeiul art. 22 alin. (3)-(5) C. proc. civ. stabilește competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Tribunalului Buzău, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, în considerarea celor în continuare arătate. Obiectul acțiunii formulate de reclamantul G.F., controlor financiar la Curtea de Conturi Buzău, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Curtea de Conturi a României îl reprezintă solicitarea de anulare a Ordinului nr. 573 din 30 septembrie 2008, emis de pârâtă, prin care i-a fost aplicată reclamantului o sancțiune disciplinară, prevăzută în Codul muncii (art. 264 alin. (1) lit. d)), constând în reducerea salariului său de bază, pe o durată de o lună, cu 10%.

După cum rezultă din actele dosarului, cu referire directă la adresa din 18 decembrie 2008 emisă de Curtea de Conturi a României (fila 13 Dosar nr. 182/42/2009 al Curții de Apel Ploiești), funcția de controlor financiar (devenită în prezent auditor public extern) pe care o ocupă reclamantul în cadrul Camerei de Conturi Județul Buzău, face parte din categoria funcțiilor de natură contractuală, guvernate de dispozițiile cuprinse în C. muncii (art. 1 și 2 lit. a)). Măsura disciplinară dispusă prin actul atacat a fost astfel întemeiată pe prevederile art. 264 C. muncii ce reglementează sancțiunile disciplinare pe care le poate aplica angajatorul în cazul în care salariatul săvârșește o abatere disciplinară, fiind supusă, sub aspectul contestării (art. 268 C. muncii) procedurii speciale prevăzute în acest scop, în fața instanței de litigii de muncă și asigurări sociale, competentă să soluționeze astfel de acțiuni.

Relevantă în cauză în determinarea instanței competente este natura juridică a raporturilor născute între părți, care, după cum s-a arătat nu este de drept administrativ, ci de dreptul muncii reclamantul având calitatea de angajat cu contract de muncă și nu pe aceea de funcționar public. Astfel, în cauză nu sunt incidente prevederile Legii nr. 554/2004, actul contestat nefiind unul de drept administrativ în sensul acestei legi ci un act emis în aplicarea dispozițiilor C. muncii, după cum s-a arătat.

De altfel la dosar s-a depus și o hotărâre judecătorească pronunțată într-o cauză anterioară (Decizia nr. 2522 din 10 decembrie 2008) a Curții de Apel Ploiești, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, prin care a fost soluționat recursul formulat de aceeași persoană reclamanta, într-un dosar soluționat în primă instanță de Tribunalul Buzău (completul specializat de litigii de muncă și asigurări sociale), având ca obiect anularea unui ordin (nr. 104 din 3 martie 2008) emis de aceeași autoritate pârâtă și prin care se aplicase tot o sancțiune disciplinară prevăzută în art. 264 lit. b) C. muncii. Față de toate cele învederate, stabilind așadar că este competentă a soluționa prezentul litigiu secția de conflicte de muncă și asigurări sociale a Tribunalului Buzău, se va trimite dosarul acestei din urmă instanțe, pentru judecarea acțiunii de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe G.F. și Curtea de Conturi a României în favoarea Tribunalului Buzău, secția conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 22 septembrie 2009.