ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3807/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 276 din 17 decembrie

2009, Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis

excepția necompetenței materiale invocată de pârâtă și a declinat competența de

soluționare a acțiunii formulată de reclamanții T.M. și D.S., în contradictoriu

cu pârâta Curtea de Conturi a României, în favoarea Tribunalului Buzău, secția de

conflicte de muncă și asigurări sociale.

Pentru a pronunța această

soluție instanța de fond a reținut că reclamanții au îndeplinit funcțiile de director

și respectiv director adjunct în cadrul Camerei de Conturi a Județului Buzău, iar

prin hotărârea nr. 93 din 28 iulie 2009, adoptată de Plenul Curții de Conturi a

României, li s-au desfăcut contractele individuale de muncă, în conformitate cu

prevederile art. 16 lit. e) din Codul de conduită etică și profesională.

Statutul juridic al reclamanților,

așa cum rezultă din dispozițiile Legii nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea

Curții de Conturi coroborate cu prevederile din Statutul auditorului public extern

al Curții de Conturi a României, aprobat prin hotărârea nr. 31 din 28 noiembrie

2008, este acela de personal contractual, fiind încadrați în muncă pe baza unui

contract individual de muncă, opinie exprimată și în decizia nr. 3860 din 22

septembrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, prin care, într-o speță similară, s-a stabilit în favoarea

Tribunalului Buzău competența materială ca, primă instanță.

Împotriva acestei hotărâri,

reclamanții T.M. și D.S. au declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În motivarea cererii de

recurs s-a arătat, în esență, că:

- funcțiile de director

și respectiv director adjunct din cadrul structurilor teritoriale ale Curții de

Conturi – asimilate sintagmei de auditor public extern – nu fac parte din categoria

personalului contractual, auditorii publici externi având calitatea de funcționari

publici cu statut special reglementat prin norme speciale impuse de Legea nr. 217/2008,

care modifică și completează Legea nr. 94/1992;

- măsura desfacerii disciplinare

a contractelor de muncă ale recurenților nu a fost întemeiată pe prevederile C.

muncii, ci pe dispozițiile art. 16 lit. e) din Codul de conduită etică și profesională

a personalului Curții de Conturi și ale art. 62 lit. b) din Statutul auditorului

public extern din cadrul Curții de Conturi (aprobat prin hotărârea Plenului nr.

31 din 28 noiembrie 2008);

- actul administrativ

contestat – hotărârea nr. 93 din 28 iulie 2009 a Plenului Curții de Conturi –este

un act emis de o autoritate publică centrală fapt care atrage competența materială

a Curții de apel conform art. 3 pct. 1 C. proc. civ. și art. 10 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004.

Prin notele scrise depuse

la dosar la data de 20 septembrie 2010 recurenții au revenit asupra susținerilor

cuprinse în cererea de recurs, precizând că auditorii publici externi din cadrul

Curții de Conturi nu au calitatea de funcționari publici și că în acest context

competența soluționării litigiului aparține Tribunalului Buzău, secția civilă.

Examinând cauza din perspectiva

motivelor de recurs, în condițiile în care nu s-a formulat o cerere expresă de renunțare

la calea de atac, deși au intervenit precizările din 20 septembrie 2010, Înalta

Curte constată că recursul este nefondat și va fi respins în consecință în temeiul

art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004.

Obiectul cauzei deduse

judecății a vizat anularea hotărârii nr. 93 din 28 iulie 2009 a Plenului Curții

de Conturi privind desfacerea disciplinară a contractelor individuale de muncă ale

directorului și directorului adjunct al Camerei de Conturi a Județului Buzău – reclamanții

T.M. și D.S. – măsură dispusă în temeiul art. 16 lit. e) din Codul de conduită etică

și profesională a personalului Curții de Conturi (aprobat prin hotărârea nr. 24

din 19 noiembrie 2008), al art. 62 lit. b) din Statutul auditorului public extern

(aprobat prin hotărârea nr. 31 din 28 noiembrie 2008), coroborate cu art. 61

lit. a) din Legea nr. 53/2003 – C. muncii, cu modificările și completările ulterioare.

Cele două funcții menționate

sunt asimilate sintagmei de auditor public extern, așa cum este aceasta definită

prin art. 1 lit. e) din Statutul auditorului public extern din cadrul Curții de

Conturi a României, act intern al acestei autorități emis în temeiul Legii nr. 94/1992,

republicată.

Așa cum rezultă chiar

din conținutul actului contestat, funcțiile de director și director adjunct ale

Camerei de Conturi sunt în funcții de natură contractuală, cărora li se aplică reglementările

din C. muncii, așa cum se stipulează și în art. 72 din Statutul mai sus arătat.

Așadar și încetarea contractului

individual de muncă este guvernată de dispozițiile C. muncii, iar competența materială

de soluționare în prima instanță a litigiilor de muncă revine Tribunalului conform

art. 2 pct. 1 lit. c) C. proc. civ.

În speță, fiind vorba

de desfacerea disciplinară a contractelor individuale de muncă ale recurenților-reclamanți

se aplică norma legală mai sus citată, neavând relevanță forma pe care o îmbracă

actul prin care s-a dispus această măsură și nici locul pe care îl ocupă emitentul

actului în ierarhia autorităților publice.

Derogările de la această

regulă nu se pot stabili decât în mod expres prin lege, ceea ce în cazul de față

nu se regăsește, teoria avansată de recurenți în sensul că auditorii publici externi

ar avea calitatea de funcționari publici neputând fi primită deoarece cei doi recurenți

sunt angajați cu contract de muncă, iar actul contestat este emis în aplicarea dispozițiilor

C. muncii.

Pentru argumentele arătate

și, nu în ultimul rând având în vedere și jurisprudența Înaltei Curți de Casație

și Justiție în această materie

*

, în mod corect și legal

instanța de contencios administrativ și-a declinat competența în favoarea Tribunalului

Buzău, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de T.M. și D.S. împotriva sentinței civile nr. 276 din 17 decembrie 2009 a Curții

de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 septembrie 2010.

___________

*Spre exemplificare decizia

nr. 3860/22 septembrie 2009 a secției de contencios administrativ și fiscal a

Înaltei Curți de Casație și Justiție