ÎCCJ, decizie (scj.ro #84885)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #84885) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Director
al unei Camere de Conturi județene. Desfacerea contractului individual de
muncă prin Hotărâre a Plenului Camerei de Conturi a României.
Instanță competentă să soluționeze litigiul.
Legea
nr. 94/1992
Codul
muncii, art. 61 lit. a)
Codul
de procedură civilă, art. 2 pct
.
1 lit. c)
Funcțiile de director și de director
adjunct din cadrul structurilor teritoriale ale Curții de Conturi fiind
asimilate sintagmei de „auditor public extern”, așa cum este aceasta
definită prin art. 1 lit. e) din Statutul auditorului public extern din
cadrul Curții de Conturi a României aprobat prin Hotărârea Plenului
Curții de Conturi a României nr. 31 din 28 noiembrie 2008 -
sunt funcții de natură
contractuală, cărora li se aplică reglementările Legii nr.
53/2003 privind Codul muncii. Competența de soluționare în primă
instanță a litigiilor izvorâte din încetarea acestor contracte de
muncă – indiferent de forma pe care o îmbracă actul prin care s-a
dispus măsura sau de locul pe care îl ocupă emitentul în ierarhia
autorităților publice – îi revine, în consecință,
tribunalului, conform art. 2 pct. 1 lit. c) din Codul de procedură
civilă.
Decizia 3807 din
23 septembrie 2010
Notă:
În sensul
includerii auditorilor publici externi în categoria personalului contractual,
iar nu în cea a funcționarilor publici, a se vedea
Decizia Secțiilor Unite nr. 28 din 12 octombrie 2009 referitoare la
interpretarea si aplicarea dispozițiilor art. 35 alin. (2) din Legea nr.
188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, publicată în M. Of.
nr. 44 din 20 ianuarie 2010.
Prin
sentința civilă nr.276 din 17.12.2009 Curtea de Apel Ploiești -
Secția de contencios administrativ și fiscal a a
dmis excepția necompetenței materiale
invocată de pârâtă și a declinat
competența de
soluționare a acțiunii formulată de reclamanții
TM și DS
,
în contradictoriu cu pârâta
Curtea de Conturi a României
,
în
favoarea Tribunalului Buzău - Secția de conflicte de muncă
și asigurări sociale.
Pentru a pronunța această
soluție instanța de fond a reținut că r
eclamanții au îndeplinit funcțiile de
director și respectiv director
adjunct
în cadrul Camerei de Conturi a județului Buzău, iar prin
Hotărârea nr. 93/28.07.2009, adoptată de Plenul Curții de
Conturi a României, li s-au desfăcut contractele individuale de
muncă, în conformitate cu prevederile art. 16
lit.
e
din Codul de conduită
etică și profesională.
Statutul juridic al reclamanților, așa cum rezultă
din dispozițiile Legii
94/1992 privind
organizarea și funcționarea Curții de Conturi coroborate cu
prevederile
din Statutul auditorului
public extern al Curții de Conturi a României, aprobat prin
Hotărârea nr. 31/28.11.2008, este acela de
personal contractual, fiind încadrați în muncă
pe baza unui contract individual de muncă,
opinie exprimată și în decizia nr. 3860 din
22.09.2009 pronunțată de Înalta Curte de
Casație și Justiție - Secția de contencios
administrativ
și fiscal - prin care, într-o speță similară, s-a stabilit
în favoarea Tribunalului Buzău competența materială ca,
primă instanță.
Împotriva acestei hotărâri
reclamanții TM și DS au declarat recurs, criticând-o pentru
nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea cererii de
recurs s-a arătat, în esență, că:
- funcțiile de director și respectiv director adjunct din
cadrul
structurilor teritoriale ale
Curții de Conturi – asimilate sintagmei
de
auditor
public extern
– nu fac parte din
categoria personalului contractual, auditorii publici externi având
calitatea de
funcționari publici
cu
statut special reglementat
prin
norme speciale impuse de Legea nr. 217/2008 care
modifică și
completează
Legea nr.
94/1992;
- măsura desfacerii disciplinare a contractelor de muncă
ale recurenților
nu a fost
întemeiată
pe prevederile
Codului Muncii, ci pe
dispozițiile art. 16 lit.e) din Codul de
conduită etică și
profesională a personalului
Curții de
Conturi și
ale art. 62 lit.b) din
Statutul
auditorului
public extern din cadrul
Curții de Conturi (aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 31/28
noiembrie
2008);
- actul
administrativ
contestat – Hotărârea nr. 93/28 iulie
2009 a
Plenului Curții
de
Conturi –este un act
emis de o autoritate
publică centrală fapt care
atrage
competența
materială
a
Curții de apel conform art. 3
pct.1 Cod procedură civilă
și art. 10(1) din Legea nr. 554/2004.
Prin
notele
scrise
depuse
la dosar
la
data
de
20 septembrie
2010
recurenții au revenit
asupra
susținerilor
cuprinse în cererea de recurs
, precizând
că auditorii publici externi
din
cadrul
Curții de
Conturi nu au
calitatea de funcționari publici și că în acest context
competența
soluționării
litigiului
aparține
Tribunalului Buzău- Secția
civilă.
Examinând cauza
din
perspectiva
motivelor de
recurs,
în condițiile în care nu s-a formulat o
cerere
expresă de
renunțare
la calea de atac
deși au intervenit precizările
din 20 septembrie
2010, Înalta Curte constată că
recursul este
nefondat și va fi respins în consecință în
temeiul art. 312(1) Cod procedură
civilă și art. 20
din Legea
nr. 554/2004.
Obiectul
cauzei
deduse judecății a vizat
anularea
Hotărârii
nr. 93/28 iulie
2009 a
Plenului Curții
de Conturi privind desfacerea
disciplinară a contractelor individuale de muncă ale
directorului și directorului adjunct al Camerei de Conturi a
Județului Buzău – reclamanții TM și DS –
măsură
dispusă în temeiul art.
16 lit.e) din Codul de
conduită etică și
profesională a personalului Curții de Conturi (aprobat prin
Hotărârea nr. 24/19 noiembrie 2008), al
art. 62 lit.b) din
Statutul
auditorului public extern (aprobat
prin Hotărârea nr. 31/28 noiembrie
2008), coroborate cu
art. 61 lit.a) din Legea nr. 53/2003- Codul
Muncii, cu modificările și completările
ulterioare.
Cele două funcții menționate sunt
asimilate
sintagmei de
auditor public
extern, așa cum
este
aceasta
definită
prin art. 1 lit.e)
din
Statutul
auditorului
public extern din cadrul
Curții de
Conturi a
României, act
intern al acestei
autorități emis în temeiul
Legii nr. 94/1992 republicată.
Așa
cum rezultă
chiar din
conținutul
actului contestat, funcțiile de
director și director adjunct ale Camerei
de Conturi sunt în funcții de
natură contractuală, cărora li se aplică
reglementările din Codul Muncii, așa cum
se
stipulează
și în art.
72 din
Statutul mai sus arătat.
Așadar și încetarea contractului individual de muncă
este
guvernată de
dispozițiile
Codului Muncii, iar
competența
materială de
soluționare în prima
instanță
a litigiilor de
muncă revine tribunalului conform art. 2
pct.1 lit.c) din
Codul de procedură
civilă.
În speță, fiind vorba de desfacerea disciplinară a
contractelor individuale de muncă ale recurenților-reclamanți se
aplică norma legală
mai sus
citată, neavând relevanță forma
pe care o îmbracă actul
prin
care s-a
dispus
această măsură
și nici locul
pe care îl ocupă
emitentul actului în
ierarhia autorităților publice.
Derogările de la această regulă nu se pot stabili
decât în
mod expres prin lege, ceea ce
în cazul de față nu se regăsește, teoria avansată de
recurenți în sensul că auditorii publici externi ar avea calitatea de
funcționari publici neputând fi
primită deoarece cei doi
recurenți sunt angajați cu contract de muncă, iar actul
contestat
este emis
în
aplicarea
dispozițiilor
Codului Muncii.
Pentru
argumentele
arătate și, nu în
ultimul
rând
având în
vedere și
jurisprudența Înaltei
Curți de Casație și
Justiție
în această materie[1],
în
mod corect și legal
instanța de contencios administrativ și-a declinat
competența
în favoarea
Tribunalului
Buzău – Secția
conflicte de muncă și asigurări
sociale.
[1]
Spre exemplificare Decizia nr. 3860/22 septembrie
2009 a
Secției de
contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație
și Justiție