ÎCCJ, decizie (scj.ro #84885)

Director al unei Camere de Conturi județene. Desfacerea contractului individual de muncă prin Hotărâre a Plenului Camerei de Conturi a României. Instanță competentă să soluționeze litigiul. Legea nr. 94/1992 Codul muncii, art. 61 lit. a) Codul de procedură civilă, art. 2 pct . 1 lit. c) Funcțiile de director și de director adjunct din cadrul structurilor teritoriale ale Curții de Conturi fiind asimilate sintagmei de „auditor public extern”, așa cum este aceasta definită prin art. 1 lit. e) din Statutul auditorului public extern din cadrul Curții de Conturi a României aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi a României nr. 31 din 28 noiembrie 2008 - sunt funcții de natură contractuală, cărora li se aplică reglementările Legii nr. 53/2003 privind Codul muncii.

Competența de soluționare în primă instanță a litigiilor izvorâte din încetarea acestor contracte de muncă – indiferent de forma pe care o îmbracă actul prin care s-a dispus măsura sau de locul pe care îl ocupă emitentul în ierarhia autorităților publice – îi revine, în consecință, tribunalului, conform art. 2 pct. 1 lit. c) din Codul de procedură civilă. Decizia 3807 din 23 septembrie 2010 Notă: În sensul includerii auditorilor publici externi în categoria personalului contractual, iar nu în cea a funcționarilor publici, a se vedea Decizia Secțiilor Unite nr. 28 din 12 octombrie 2009 referitoare la interpretarea si aplicarea dispozițiilor art. 35 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, publicată în M. Of.

nr. 44 din 20 ianuarie 2010. Prin sentința civilă nr.276 din 17.12.2009 Curtea de Apel Ploiești - Secția de contencios administrativ și fiscal a a dmis excepția necompetenței materiale invocată de pârâtă și a declinat competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamanții TM și DS , în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României , în favoarea Tribunalului Buzău - Secția de conflicte de muncă și asigurări sociale. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că r eclamanții au îndeplinit funcțiile de director și respectiv director adjunct în cadrul Camerei de Conturi a județului Buzău, iar prin Hotărârea nr. 93/28.07.2009, adoptată de Plenul Curții de Conturi a României, li s-au desfăcut contractele individuale de muncă, în conformitate cu prevederile art. 16 lit. e din Codul de conduită etică și profesională.

Statutul juridic al reclamanților, așa cum rezultă din dispozițiile Legii 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi coroborate cu prevederile din Statutul auditorului public extern al Curții de Conturi a României, aprobat prin Hotărârea nr. 31/28.11.2008, este acela de personal contractual, fiind încadrați în muncă pe baza unui contract individual de muncă, opinie exprimată și în decizia nr. 3860 din 22.09.2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal - prin care, într-o speță similară, s-a stabilit în favoarea Tribunalului Buzău competența materială ca, primă instanță. Împotriva acestei hotărâri reclamanții TM și DS au declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea cererii de recurs s-a arătat, în esență, că: - funcțiile de director și respectiv director adjunct din cadrul structurilor teritoriale ale Curții de Conturi – asimilate sintagmei de auditor public extern – nu fac parte din categoria personalului contractual, auditorii publici externi având calitatea de funcționari publici cu statut special reglementat prin norme speciale impuse de Legea nr. 217/2008 care modifică și completează Legea nr. 94/1992; - măsura desfacerii disciplinare a contractelor de muncă ale recurenților nu a fost întemeiată pe prevederile Codului Muncii, ci pe dispozițiile art. 16 lit.e) din Codul de conduită etică și profesională a personalului Curții de Conturi și ale art. 62 lit.b) din Statutul auditorului public extern din cadrul Curții de Conturi (aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 31/28 noiembrie 2008); - actul administrativ contestat – Hotărârea nr. 93/28 iulie 2009 a Plenului Curții de Conturi –este un act emis de o autoritate publică centrală fapt care atrage competența materială a Curții de apel conform art. 3 pct.1 Cod procedură civilă și art. 10(1) din Legea nr. 554/2004.

Prin notele scrise depuse la dosar la data de 20 septembrie 2010 recurenții au revenit asupra susținerilor cuprinse în cererea de recurs , precizând că auditorii publici externi din cadrul Curții de Conturi nu au calitatea de funcționari publici și că în acest context competența soluționării litigiului aparține Tribunalului Buzău- Secția civilă. Examinând cauza din perspectiva motivelor de recurs, în condițiile în care nu s-a formulat o cerere expresă de renunțare la calea de atac deși au intervenit precizările din 20 septembrie 2010, Înalta Curte constată că recursul este nefondat și va fi respins în consecință în temeiul art. 312(1) Cod procedură civilă și art. 20 din Legea nr. 554/2004.

Obiectul cauzei deduse judecății a vizat anularea Hotărârii nr. 93/28 iulie 2009 a Plenului Curții de Conturi privind desfacerea disciplinară a contractelor individuale de muncă ale directorului și directorului adjunct al Camerei de Conturi a Județului Buzău – reclamanții TM și DS – măsură dispusă în temeiul art. 16 lit.e) din Codul de conduită etică și profesională a personalului Curții de Conturi (aprobat prin Hotărârea nr. 24/19 noiembrie 2008), al art. 62 lit.b) din Statutul auditorului public extern (aprobat prin Hotărârea nr. 31/28 noiembrie 2008), coroborate cu art. 61 lit.a) din Legea nr. 53/2003- Codul Muncii, cu modificările și completările ulterioare. Cele două funcții menționate sunt asimilate sintagmei de auditor public extern, așa cum este aceasta definită prin art. 1 lit.e) din Statutul auditorului public extern din cadrul Curții de Conturi a României, act intern al acestei autorități emis în temeiul Legii nr. 94/1992 republicată.

Așa cum rezultă chiar din conținutul actului contestat, funcțiile de director și director adjunct ale Camerei de Conturi sunt în funcții de natură contractuală, cărora li se aplică reglementările din Codul Muncii, așa cum se stipulează și în art. 72 din Statutul mai sus arătat. Așadar și încetarea contractului individual de muncă este guvernată de dispozițiile Codului Muncii, iar competența materială de soluționare în prima instanță a litigiilor de muncă revine tribunalului conform art. 2 pct.1 lit.c) din Codul de procedură civilă. În speță, fiind vorba de desfacerea disciplinară a contractelor individuale de muncă ale recurenților-reclamanți se aplică norma legală mai sus citată, neavând relevanță forma pe care o îmbracă actul prin care s-a dispus această măsură și nici locul pe care îl ocupă emitentul actului în ierarhia autorităților publice.

Derogările de la această regulă nu se pot stabili decât în mod expres prin lege, ceea ce în cazul de față nu se regăsește, teoria avansată de recurenți în sensul că auditorii publici externi ar avea calitatea de funcționari publici neputând fi primită deoarece cei doi recurenți sunt angajați cu contract de muncă, iar actul contestat este emis în aplicarea dispozițiilor Codului Muncii. Pentru argumentele arătate și, nu în ultimul rând având în vedere și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție în această materie[1], în mod corect și legal instanța de contencios administrativ și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Buzău – Secția conflicte de muncă și asigurări sociale. [1] Spre exemplificare Decizia nr. 3860/22 septembrie 2009 a Secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție