ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5181/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanții P.V., C.L., L.C., C.V., G.E., M.I.; M.F., P.M., M.P., P.C., S.R., S.D., S.G., T.G. și V.D. au chemat în judecată Curtea de Conturi a României, solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâta să dispună obligarea acesteia la plata primelor de concediu neacordate pentru perioada 2001 – 2007, actualizate cu indicele de inflație precum și la menținerea în continuare a plății primelor de vacanță. În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că în calitatea lor de controlori financiari în cadrul Camerei de Conturi Iași beneficiază de remunerare salarială sub formă de indemnizații, la fel ca și funcționarii publici.

Au mai arătat, că deși prin art. 35 din Legea nr. 188/1999 s-a legiferat acordarea unei prime de concediu, plata acestei prime a fost suspendată prin legile bugetare anuale pentru anii 2006 – 2007 și reluată efectiv pentru funcționari publici în anul 2007. Refuzul acordării acestui drept, arată reclamanții, s-a datorat încălcării dispozițiilor art. 39 C. muncii, prevederilor Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Protocolului nr. 12 la aceeași convenție și a art. 1 alin. (2) lit. e) din O.G. nr. 137/2000, întrucât funcționarii publici din cadrul Curții de Conturi au primit această primă de vacanță.

Tribunalul Vaslui, prin sentința civilă nr. 962 din 18 septembrie 2008, a respins excepția prescripției dreptului la acțiune și a respins acțiunea, precum și cererea de chemare în garanție a Ministerul Economiei și Finanțelor, reținându-se că profesia de controlor financiar este asimilată personalului de specialitate și a celui auxiliar, întrucât nu exercită prerogative de putere publică ca în cazul magistraților.

Prin decizia nr. 818 din 2 decembrie 2008, Curtea de Apel Iași, a admis recursul reclamanților împotriva hotărârii pronunțată de Tribunalul Vaslui, pe considerentul că, reclamanții sunt numiți în funcție de președintele Curții de Conturi conform dispozițiilor art. 111 din Legea nr. 94/1992 și că funcția lor implică exercițiul autorității publice, în cadrul Curții de Conturi, cu atribuții de verificare a modului de formare administrare și întrebuințare a resurselor financiare ale statului și ale sectorului public precum și asupra modului de gestionare a patrimoniului public și privat al statului și al unităților administrativ teritoriale, având, prin urmare, calitatea de funcționari publici. S-a mai reținut că, în urma adoptării Legii nr. 217/2008, controlorii financiari au devenit auditori publici externi.

La data de 9 aprilie 2009, Curtea de Conturi a României, a invocat excepția necompetenței materiale a instanței de contencios administrativ și excepția prematurității introducerii acțiunii. Având în vedere dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, sub nr. 1149/45/2008. Prin sentința civilă nr. 105/CA din 22 iunie 2009, Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins excepțiile necompetenței materiale, a prematurității introducerii acțiunii și a prescrierii acțiunii pentru perioada 2001 – 19 martie 2005. De asemenea, a respins ca nefondată acțiunea reclamanților pentru perioada ulterioară datei de 20 martie 2005 și în continuare, precum și cererea de chemare în garanție a Ministerul Finanțelor Publice, formulată de Curtea de Conturi a României.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut: - Excepția necompetenței materiale nu poate fi primită, întrucât prin decizia din 2 decembrie 2008, Curtea de Apel Iași, s-a pronunțat irevocabil în sensul că secția de contencios administrativ a acestei instanțe are competența de a soluționa în primă instanță litigiul de față; - Excepția prematurității acțiunii va fi, de asemenea, respinsă, deoarece fiind în prezența unui litigiu de muncă, nu este prevăzută obligația parcurgerii procedurii prealabile. Cât privește excepția prescripției dreptului la acțiune, s-a reținut că, pentru perioada 2001 – 19 martie 2005 s-a împlinit termenul de prescripție, acțiunea urmând a fi prescrisă pentru această perioadă.

Pe fondul cauzei, s-a reținut că pretențiile reclamanților sunt neîntemeiate, întrucât în actele normative care reglementează salarizarea acestora, nu s-a prevăzut dreptul la acordarea primei de concediu de odihnă. A proceda altfel, presupune nesocotirea Deciziei Curții Constituționale nr. 820/2008, prin care s-a stabilit că instanțele judecătorești nu au competența să anuleze sau să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme pe cale judiciară sau cu prevederi din alte acte normative. Împotriva acestei sentințe considerată netemeinică și nelegală au declarat recurs reclamanții în baza art. 304 1 C. proc. civ., raportat la art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Recurenții au susținut că, instanța nu și-a exprimat punctul de vedere cu privire la dispozițiile art. 114 din Legea nr. 188/1999, potrivit cărora dispozițiile acestei legi se aplică în mod corespunzător și autorităților administrative autonome, deci inclusiv salariaților Curții de Conturi, aceasta din urmă fiind o autoritate administrativă ce-și desfășoară activitatea în mod independent, deși funcționează pe lângă Parlamentul României. Cât privește prescripția dreptului la acțiune, recurenții au susținut că în mod greșit prima instanță a admis această excepție, întrucât prin decizia din 12 decembrie 2005, secțiile unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție au statuat că dispozițiile O.U.G.

nr. 33/2001 și ale Legii nr. 743/2001 au întrerupt cursul prescripției, astfel încât, în speță, nu-și mai au aplicabilitate prevederile art. 1 din Decretul nr. 167/1958. S-a mai susținut, de către recurenți, că potrivit art. 49 din Convenția Curții Europene a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, „orice individ, fără discriminare, are dreptul … de a-și cunoaște și de a-și face respectate drepturile, or Curtea de Conturi, încălcând prevederile art. 53 din Constituția României , le-a încălcat dreptul de recunoaștere a muncii”.

Recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează: Astfel, reclamanții, controlori financiari în cadrul Camerei de Conturi Iași, au solicitat obligarea pârâtei Curtea de Conturi a României să le acorde primele de concediu neacordate pentru perioada 2001 – 2007, actualizată cu indicele de inflație și obligarea pârâtei la menținerea în continuare a plății primelor de vacanță, întrucât ar beneficia de plata acestor drepturi, la fel ca și funcționarii publici. Pârâta a susținut ca prevederile Legii nr. 188/1999 nu se aplică controlorilor financiari conform art. 6 din Legea nr. 188/1999, și că salarizarea reclamanților s-a făcut în baza unui act normativ special, O.U.G.

nr. 160/1999, care prevede că drepturile stabilite prin acest act normativ reprezintă unica formă de salarizare a acestora. Problema de drept care se cere a fi soluționată în speță, vizează dreptul controlorilor financiar și a personalului contractual din cadrul Curții de Conturi de a beneficia de prima de concediu reglementată de art. 35 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici.

Potrivit dispozițiilor art. 111 din Legea nr. 94/1992, privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, în forma în vigoare la data numirii în funcție, reclamanții au fost numiți în funcție de președintele Curții de Conturi, funcția în care au fost numiți implicând exercițiul autorității publice în cadrul Curții de Conturi, cum ar fi cele de verificare a modului de formare, administrare și de întrebuințare a resurselor financiare ale statului și ale sectorului public precum și cele de gestionare a patrimoniului public și privat al statului și unităților administrativ-teritoriale. În urma adoptării Legii nr. 217/2008, de modificare și completare a Legii nr. 94/1992, controlorii financiari au devenit auditori publici externi, care își desfășoară activitatea în cadrul Curții de Conturi.

Aceștia, însă, nu intră în categoria funcționarilor publici, întrucât sunt persoane încadrate în baza unui contract individual de muncă, în posturi de natură contractuală, care au fost stabilite și avizate ca funcții publice, în sensul dispozițiilor art. 111 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, republicată cu modificările și completările ulterioare. În acest sens sunt și dispozițiile art. 6 lit. a) din Legea nr. 188/1999 republicată, cu modificările și completările ulterioare, care stabilește că prevederile acestui act normativ nu se aplică acelor categorii de personal care nu exercită prerogative de putere publică și că persoanelor care lucrează în cadrul autorităților și instituțiilor publice, fără a avea însă calitate de funcționar public, le este aplicabilă legislația muncii.

Întrucât în practica instanțelor judecătorești nu exista un punct de vedere unitar în legătură cu aplicarea dispozițiilor art. 35 alin. (2) și art. 114 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici republicată, secțiile unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin decizia din 12 octombrie 2009, admițând recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit, cu caracter obligatoriu, că prima de concediu prevăzută la art. 35 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, nu se acordă controlorilor financiari (în prezent auditori publici externi) și celorlalte categorii de personal contractual care își desfășoară activitatea în cadrul Curții de Conturi.

Pronunțându-se astfel, secțiile unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție au reținut că norma înscrisă în art. 114 din Legea nr. 188/1999, potrivit căreia „dispozițiile prezentei legi se aplică în mod corespunzător și autorităților administrative autonome”, trebuie interpretată în strictă concordanță cu intenția legiuitorului, care a înțeles că toți funcționarii publici, indiferent de locul unde își desfășoară activitatea, să beneficieze de statutul creat prin actul normativ pe care l-a adoptat . Menționând că legea se va aplica în mod corespunzător și autorităților administrative autonome, legiuitorul nu a dorit să extindă sfera de aplicare a legii și asupra altor categorii de personal decât cea a funcționarilor publici, ci a avut în vedere faptul că legile de organizare și funcționare a unor astfel de autorități, cum este și cazul Curții de Conturi, conțin prevederi cu caracter special, derogatorii de la dreptul comun, de care va trebui să se țină seama.

Drepturile salariale ale controlorilor financiari, reține instanța supremă, au fost stabilite prin reglementări cu caracter special, și anume O.U.G. nr. 160/2000 privind salarizarea controlorilor financiar din cadrul Curții de Conturi, aprobată prin Legea nr. 711/2001 și o astfel de reglementare nu contravine principiului constituțional al egalității în drepturi și nediscriminării consfințit în art. 16 din Constituția României , art. 7 și art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Avându-se în vedere că, prin aspectul responsabilității, atribuțiilor de serviciu, rigorilor ce le sunt impuse, funcționarii publici se află într-o situație diferită de cea a personalului contractual, existența unui regim diferențiat pe aspect salarial își are pe deplin o justificare obiectivă.

Față de cele ce preced, recursul este nefondat și urmează să fie respinsă ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de P.V., C.L., L.C., C.V., G.E., M.I.; M.F., P.M., M.P., P.C., S.R., S.D., S.G., T.G. și V.D. împotriva sentinței civile nr. 105/CA din 22 iunie 2009 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18 noiembrie 2009.