ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5181/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamanții P.V., C.L., L.C., C.V., G.E., M.I.;

M.F., P.M., M.P., P.C., S.R., S.D., S.G., T.G. și V.D. au chemat în judecată Curtea

de Conturi a României, solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâta să dispună

obligarea acesteia la plata primelor de concediu neacordate pentru perioada 2001

– 2007, actualizate cu indicele de inflație precum și la menținerea în continuare

a plății primelor de vacanță.

În motivarea acțiunii

reclamanții au arătat că în calitatea lor de controlori financiari în cadrul Camerei

de Conturi Iași beneficiază de remunerare salarială sub formă de indemnizații, la

fel ca și funcționarii publici.

Au mai arătat, că deși

prin art. 35 din Legea nr. 188/1999 s-a legiferat acordarea unei prime de concediu,

plata acestei prime a fost suspendată prin legile bugetare anuale pentru anii 2006

– 2007 și reluată efectiv pentru funcționari publici în anul 2007.

Refuzul acordării acestui

drept, arată reclamanții, s-a datorat încălcării dispozițiilor art. 39 C.

muncii, prevederilor Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților

fundamentale, Protocolului nr. 12 la aceeași convenție și a art. 1 alin. (2)

lit. e) din O.G. nr. 137/2000, întrucât funcționarii publici din cadrul Curții de

Conturi au primit această primă de vacanță.

Tribunalul Vaslui, prin

sentința civilă nr. 962 din 18 septembrie 2008, a respins excepția prescripției

dreptului la acțiune și a respins acțiunea, precum și cererea de chemare în garanție

a Ministerul Economiei și Finanțelor, reținându-se că profesia de controlor financiar

este asimilată personalului de specialitate și a celui auxiliar, întrucât nu exercită

prerogative de putere publică ca în cazul magistraților.

Prin decizia nr. 818 din

2 decembrie 2008, Curtea de Apel Iași, a admis recursul reclamanților împotriva

hotărârii pronunțată de Tribunalul Vaslui, pe considerentul că, reclamanții sunt

numiți în funcție de președintele Curții de Conturi conform dispozițiilor art. 111

din Legea nr. 94/1992 și că funcția lor implică exercițiul autorității publice,

în cadrul Curții de Conturi, cu atribuții de verificare a modului de formare administrare

și întrebuințare a resurselor financiare ale statului și ale sectorului public precum

și asupra modului de gestionare a patrimoniului public și privat al statului și

al unităților administrativ teritoriale, având, prin urmare, calitatea de funcționari

publici.

S-a mai reținut că, în

urma adoptării Legii nr. 217/2008, controlorii financiari au devenit auditori publici

externi.

La data de 9 aprilie 2009,

Curtea de Conturi a României, a invocat excepția necompetenței materiale a instanței

de contencios administrativ și excepția prematurității introducerii acțiunii.

Având în vedere dispozițiile

art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, cauza a

fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, sub nr. 1149/45/2008.

Prin sentința civilă

nr. 105/CA din 22 iunie 2009, Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ

și fiscal, a respins excepțiile necompetenței materiale, a prematurității introducerii

acțiunii și a prescrierii acțiunii pentru perioada 2001 – 19 martie 2005.

De asemenea, a respins

ca nefondată acțiunea reclamanților pentru perioada ulterioară datei de 20 martie

2005 și în continuare, precum și cererea de chemare în garanție a Ministerul Finanțelor

Publice, formulată de Curtea de Conturi a României.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța a reținut:

- Excepția necompetenței

materiale nu poate fi primită, întrucât prin decizia din 2 decembrie 2008, Curtea

de Apel Iași, s-a pronunțat irevocabil în sensul că secția de contencios administrativ

a acestei instanțe are competența de a soluționa în primă instanță litigiul de față;

- Excepția prematurității

acțiunii va fi, de asemenea, respinsă, deoarece fiind în prezența unui litigiu de

muncă, nu este prevăzută obligația parcurgerii procedurii prealabile.

Cât privește excepția

prescripției dreptului la acțiune, s-a reținut că, pentru perioada 2001 – 19 martie

2005 s-a împlinit termenul de prescripție, acțiunea urmând a fi prescrisă pentru

această perioadă.

Pe fondul cauzei, s-a

reținut că pretențiile reclamanților sunt neîntemeiate, întrucât în actele normative

care reglementează salarizarea acestora, nu s-a prevăzut dreptul la acordarea primei

de concediu de odihnă.

A proceda altfel, presupune

nesocotirea Deciziei Curții Constituționale nr. 820/2008, prin care s-a stabilit

că instanțele judecătorești nu au competența să anuleze sau să refuze aplicarea

unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să

le înlocuiască cu norme pe cale judiciară sau cu prevederi din alte acte normative.

Împotriva acestei sentințe

considerată netemeinică și nelegală au declarat recurs reclamanții în baza art.

304

1

C. proc. civ., raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurenții au susținut

că, instanța nu și-a exprimat punctul de vedere cu privire la dispozițiile art.

114 din Legea nr. 188/1999, potrivit cărora dispozițiile acestei legi se aplică

în mod corespunzător și autorităților administrative autonome, deci inclusiv salariaților

Curții de Conturi, aceasta din urmă fiind o autoritate administrativă ce-și desfășoară

activitatea în mod independent, deși funcționează pe lângă Parlamentul României.

Cât privește prescripția

dreptului la acțiune, recurenții au susținut că în mod greșit prima instanță a admis

această excepție, întrucât prin decizia din 12 decembrie 2005, secțiile unite ale

Înaltei Curți de Casație și Justiție au statuat că dispozițiile O.U.G. nr. 33/2001

și ale Legii nr. 743/2001 au întrerupt cursul prescripției, astfel încât, în speță,

nu-și mai au aplicabilitate prevederile art. 1 din Decretul nr. 167/1958.

S-a mai susținut, de către

recurenți, că potrivit art. 49 din Convenția Curții Europene a Drepturilor Omului

și a Libertăților Fundamentale, „orice individ, fără discriminare, are dreptul …

de a-și cunoaște și de a-și face respectate drepturile, or Curtea de Conturi, încălcând

prevederile art. 53 din Constituția României , le-a încălcat dreptul de recunoaștere

a muncii”.

Recursul este nefondat

pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează:

Astfel, reclamanții, controlori

financiari în cadrul Camerei de Conturi Iași, au solicitat obligarea pârâtei Curtea

de Conturi a României să le acorde primele de concediu neacordate pentru perioada

2001 – 2007, actualizată cu indicele de inflație și obligarea pârâtei la menținerea

în continuare a plății primelor de vacanță, întrucât ar beneficia de plata acestor

drepturi, la fel ca și funcționarii publici.

Pârâta a susținut ca prevederile

Legii nr. 188/1999 nu se aplică controlorilor financiari conform art. 6 din Legea

nr. 188/1999, și că salarizarea reclamanților s-a făcut în baza unui act normativ

special, O.U.G. nr. 160/1999, care prevede că drepturile stabilite prin acest act

normativ reprezintă unica formă de salarizare a acestora.

Problema de drept care

se cere a fi soluționată în speță, vizează dreptul controlorilor financiar și a

personalului contractual din cadrul Curții de Conturi de a beneficia de prima de

concediu reglementată de art. 35 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, privind Statutul

funcționarilor publici.

Potrivit dispozițiilor

art. 111 din Legea nr. 94/1992, privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi,

în forma în vigoare la data numirii în funcție, reclamanții au fost numiți în funcție

de președintele Curții de Conturi, funcția în care au fost numiți implicând exercițiul

autorității publice în cadrul Curții de Conturi, cum ar fi cele de verificare a

modului de formare, administrare și de întrebuințare a resurselor financiare ale

statului și ale sectorului public precum și cele de gestionare a patrimoniului public

și privat al statului și unităților administrativ-teritoriale.

În urma adoptării Legii

nr. 217/2008, de modificare și completare a Legii nr. 94/1992, controlorii financiari

au devenit auditori publici externi, care își desfășoară activitatea în cadrul Curții

de Conturi. Aceștia, însă, nu intră în categoria funcționarilor publici, întrucât

sunt persoane încadrate în baza unui contract individual de muncă, în posturi de

natură contractuală, care au fost stabilite și avizate ca funcții publice, în sensul

dispozițiilor art. 111 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, republicată cu modificările

și completările ulterioare.

În acest sens sunt și

dispozițiile art. 6 lit. a) din Legea nr. 188/1999 republicată, cu modificările

și completările ulterioare, care stabilește că prevederile acestui act normativ

nu se aplică acelor categorii de personal care nu exercită prerogative de putere

publică și că persoanelor care lucrează în cadrul autorităților și instituțiilor

publice, fără a avea însă calitate de funcționar public, le este aplicabilă legislația

muncii.

Întrucât în practica instanțelor

judecătorești nu exista un punct de vedere unitar în legătură cu aplicarea dispozițiilor

art. 35 alin. (2) și art. 114 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor

publici republicată, secțiile unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin

decizia din 12 octombrie 2009, admițând recursul în interesul legii declarat de

procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

a stabilit, cu caracter obligatoriu, că prima de concediu prevăzută la art. 35

alin. (2) din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, nu se

acordă controlorilor financiari (în prezent auditori publici externi) și celorlalte

categorii de personal contractual care își desfășoară activitatea în cadrul Curții

de Conturi.

Pronunțându-se astfel,

secțiile unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție au reținut că norma înscrisă

în art. 114 din Legea nr. 188/1999, potrivit căreia „dispozițiile prezentei legi

se aplică în mod corespunzător și autorităților administrative autonome”, trebuie

interpretată în strictă concordanță cu intenția legiuitorului, care a înțeles că

toți funcționarii publici, indiferent de locul unde își desfășoară activitatea,

să beneficieze de statutul creat prin actul normativ pe care l-a adoptat .

Menționând că legea se

va aplica în mod corespunzător și autorităților administrative autonome, legiuitorul

nu a dorit să extindă sfera de aplicare a legii și asupra altor categorii de personal

decât cea a funcționarilor publici, ci a avut în vedere faptul că legile de organizare

și funcționare a unor astfel de autorități, cum este și cazul Curții de Conturi,

conțin prevederi cu caracter special, derogatorii de la dreptul comun, de care va

trebui să se țină seama.

Drepturile salariale ale

controlorilor financiari, reține instanța supremă, au fost stabilite prin reglementări

cu caracter special, și anume O.U.G. nr. 160/2000 privind salarizarea controlorilor

financiar din cadrul Curții de Conturi, aprobată prin Legea nr. 711/2001 și o astfel

de reglementare nu contravine principiului constituțional al egalității în drepturi

și nediscriminării consfințit în art. 16 din Constituția României , art. 7 și

art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art. 14 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului.

Avându-se în vedere că,

prin aspectul responsabilității, atribuțiilor de serviciu, rigorilor ce le sunt

impuse, funcționarii publici se află într-o situație diferită de cea a personalului

contractual, existența unui regim diferențiat pe aspect salarial își are pe deplin

o justificare obiectivă.

Față de cele ce preced,

recursul este nefondat și urmează să fie respinsă ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de P.V., C.L., L.C., C.V., G.E., M.I.; M.F., P.M., M.P., P.C., S.R., S.D., S.G.,

T.G. și V.D. împotriva sentinței civile nr. 105/CA din 22 iunie 2009 a Curții de

Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 18 noiembrie 2009.