ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1812/2008

Asupra recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentința civilă

nr. 2466 din 11 octombrie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și

fiscal, a admis

excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului

Ministerul

Economiei și Finanțelor, a respins excepția lipsei

procedurii prealabile și excepția prescripției dreptului la acțiunea,

ca neîntemeiate și a obligat pârâta Autoritatea

Națională a Vămilor

la plata către reclamantele G.R.E.

și H.L.

a

primei de concediu pe anii 2001-2006, actualizată cu rata

inflației la data plății efective.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că excepția

lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și

Finanțelor este întemeiată deoarece nu există

temei legal pentru

obligarea acestui pârât la alocarea fondurilor

necesare plății primelor de vacanță.

Privitor la excepția

lipsei procedurii prealabile, instanța de

fond a apreciat că nu există

obligația reclamantelor de a efectua

această procedură, acestea având calitatea de

funcționari publici, iar excepția prescripției este de asemenea neîntemeiată,

cursul

acesteia

fiind întrerupt de suspendările succesive ale plății primelor

de concediu.

Pe fond, a reținut că dreptul la prima de

concediu al salariaților care au calitate de funcționar public este un drept

stabilit prin Legea 188/1999, iar potrivit

dispozițiilor art. 38

C. muncii,

salariații și angajatorul nu pot cădea de acord cu

privire la limitarea sau renunțarea la drepturile

conferite prin lege.

A mai reținut prima instanță că suspendarea

acordării primelor de concediu constituie o restrângere a drepturilor

salariale, încălcându-se art. 41 din Constituția

României referitoare

la restrângerea exercițiului unor drepturi.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs pârâta Autoritatea

Națională a Vămilor criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie

susținând în esență următoarele:

În mod greșit a respins

instanța de fond excepția lipsei

procedurii prealabile, precum și pe cea a prescripției

dreptului la

acțiune;

Nu există temei legal pentru acordarea primelor

de

concediu, acest drept fiind de fapt

inexistent în această perioadă și

nu doar suspendat.

Examinând cauza în

raport cu actele și lucrările dosarului

precum și cu dispozițiile legale incidente,

inclusiv cele ale art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este

nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare.

În primul rând, în

speță sunt aplicabile dispozițiile Legii

188/1999, lege specială care se aplică funcționarilor publici,

categorie din care fac parte și cele două

reclamante, iar art. 91

1

din această lege stabilește doar

competența instanțelor de

contencios

administrativ, nefiind aplicabile prevederile art. 7 alin. (1) din Legea

554/2004 privitoare la obligația efectuării procedurii

prealabile.

În al doilea rând nu se

poate vorbi de o prescriere a dreptului

la acțiune pentru prima de vacanță din perioada

2001-2005. Fiind

suspendată plata acestor drepturi, termenul general de prescripție de 3

ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 raportat la art. 283 alin. (1)

lit. c) C. muncii, a fost suspendat, astfel că, după încetarea acestei

suspendări, prescripția își reia cursul de 3

ani.

În concluzie, instanța de fond în mod legal a

respins cele două excepții invocate de pârâtă, acest motiv de recurs fiind

nefondat.

Referitor la motivul de

recurs ce vizează fondul cauzei,

Înalta

Curte constată că argumentele critice aduse hotărârii

instanței de fond sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, acestea nu

au

nici un suport legal, și nu fac decât să prezinte perioadele de

timp și actele normative prin care acest drept a

fost suspendat.

Potrivit art. 34 alin.

(2) din Legea nr. 188/1999 „funcționarul public are dreptul, pe lângă

indemnizația de concediu, la o primă

egală cu salariul de bază din luna anterioară

plecării în concediu".

Or, dispozițiile

textului de lege sus citat prin care s-a acordat

dreptul în discuție, au fost în

ființă în întreaga perioadă menționată

și fiind conforme cu principiile înscrise în art. 38 alin. (2) din

Constituția României, nu s-a constatat că ar fi

neconstitutionale.

Ulterior, în anii

2001-2006, prin legi bugetare succesive,

acordarea primei de vacanță a fost suspendată, însă aceste

dispoziții nu au conținut vreo referire la

eventualitatea desființării

dreptului,

ci doar la suspendarea exercițiului acestuia.

Suspendarea

exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui atâta timp cât

nu există nici o dispoziție legală prin care să fi fost înlăturată existenta

acestuia, întrucât s-ar încălca

principiul

constituțional care garantează realizarea drepturilor

acordate din moment ce printr-o lege anterioară s-a conferit dreptul

la

primă pentru concediul de odihnă.

Nu se poate considera

că acel drept nu a existat în perioada anilor 2001-2006, pentru că exercițiul

lui a fost suspendat, iar nu

înlăturat,

întrucât s-ar contraveni atât art. 53 din Constituția

revizuită (privind cazurile când se poate restrânge exercițiul unui

drept)

cât și reglementările date prin art. 1 din Protocolul nr. 1

adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor

Omului și a

Libertăților

Fundamentale.

Efectele produse de

aceste acte normative, de suspendare sau

de amânare a punerii în aplicare a dispoziției

legale referitoare la

dreptul dobândit, trebuie limitate numai la perioada cât a fost în

vigoare actul normativ

care a prevăzut dreptul respectiv.

A considera altfel, ar

însemna să se prelungească valabilitatea

dispoziției de suspendare a aplicării unui text de lege și după

abrogarea lui, ceea ce ar fi de neconceput și

inadmisibil.

Astfel, s-ar ajunge la

situația ca un drept patrimonial, a cărui

existență este recunoscută, să

fie vidat de substanța sa și, practic, să

devină lipsit de orice valoare.

Din cele prezentate

rezultă că prima de vacanță i se cuvine

reclamantei, iar executivul nu putea suspenda sau abroga acest drept.

Este cert faptul că un

drept derivând dintr-un raport juridic de

muncă odată câștigat nu mai poate fi anulat.

Respectarea principiului

încrederii în statul de drept, care

implică asigurarea aplicării legilor adoptate în

spiritul și litera lor,

concomitent

cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a

unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor

recunoscute să nu poată fi împiedicați de a se

bucura efectiv de

acestea pentru

perioada în care au fost prevăzute de lege.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că

instanța de fond a

pronunțat o hotărâre

temeinică și legală și în mod corect a constatat

că potrivit art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, republicată,

reclamantul

are dreptul la o primă de concediu.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate

cu art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., recursul va fi respins ca

nefondat,

menținându-se sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul

declarat de Autoritatea Națională a

Vămilor, împotriva sentinței civile nr. 2466 din

11 octombrie 2007

a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios a

dministrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 8 mai 2008.