ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2940/2009

Asupra recursurilor de față În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 26 august 2009, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, investită cu judecarea apelurilor declarate de inculpații F.G. și D.Z. a dispus, în baza art. 160 b cu referire la art. 300 2 C. proc. pen., menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților F.G. și D.Z. S-au reținut, în esență, următoarele: Verificând actele și lucrările dosarului, Curtea a constatat că temeiurile care au determinat arestarea inițială a inculpaților se mențin, în raport cu probele administrate până la acest moment procesual, care nu fac să înceteze presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit faptele pentru care au fost trimiși în judecată, respectiv, participarea la susținerea unui grup criminal organizat.

S-a reținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., infracțiunile pentru care aceștia sunt cercetați fiind prevăzute de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea lor în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, pericol ce rezultă din natura și gravitatea extrem de ridicată a faptelor, care au generat o stare de temere și nesiguranță în rândul societății, modalitatea de comitere a acestora, impactul negativ și insecuritatea socială. În urma evaluării temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpaților, instanța a apreciat că măsura se impune a fi menținută și prin raportare la exigențele art. 5 paragraf 3 din C.E.D.O., câtă vreme se bazează pe motive pertinente și suficiente a o justifica.

Împotriva încheierii sus-menționate, au declarat recurs ambii inculpați. Recursurile inculpaților nu sunt fondate. Din examinarea lucrărilor și actelor dosarului, rezultă că instanța de apel a apreciat, în mod corect, că temeiurile care au impus luarea măsurii arestării preventive se mențin. Potrivit Codului nostru de procedură penală, similar reglementărilor din majoritatea legislațiilor europene, menținerea unei măsuri preventive privative de libertate este condiționată de îndeplinirea cumulativă a trei condiții de fond: să existe probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta respectivă să fie sancționată de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și să fie prezent cel puțin unul dintre temeiurile de arestare expres și limitativ prevăzute de art. 148 C. proc.

pen. În cauză, se constată că temeiul care a stat la baza luării și menținerii măsurii arestării preventive, prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., subzistă și în prezent. Astfel, instanța a constatat că sunt îndeplinite, cumulativ, condițiile prevăzute de textul de lege sus-menționat: inculpații au săvârșit infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Referitor la acest temei, în practica C.E.D.O., s-a stabilit că menținerea detenției este justificată atunci când se face dovada că asupra procesului penal planează cel puțin unul dintre următoarele pericole care trebuie apreciate in concreto pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârșire a unei noi infracțiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariție a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică.

Din examinarea lucrărilor și actelor dosarului, rezultă, într-adevăr, că în raport de natura și gradul deosebit de ridicat de pericol social al faptelor săvârșite (au participat la susținerea unui grup criminal organizat, iar la solicitarea unuia dintre lideri s-au deplasat în România, ridicând un pachet cu suma de 10.400 euro în bancnote contrafăcute din cupiură de 200 euro, ce urma a fi pusă în circulație), lăsarea inculpaților, cetățeni străini, în libertate ar putea crea riscul ca aceștia să repete asemenea fapte, periclitându-se buna desfășurare a procesului penal. Pe de altă parte, în raport de complexitatea cauzei, dată de natura infracțiunilor de o gravitate sporită, de modalitatea de comitere a faptelor de către inculpați, care au acționat ca o structură organizată, prin lăsarea în libertate s-ar induce un sentiment de insecuritate în ordinea publică.

Pentru aceste considerente, urmează ca recursurile declarate de recurenții inculpați D.Z. și F.G. împotriva încheierii din 26 august 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, să fie respinse, ca nefondate, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenții inculpați D.Z. și F.G. împotriva încheierii din 26 august 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosar nr. 23449/3/2009 (1343/2009). Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Onorariul interpretului de limba bulgară se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 10 septembrie 2009.