ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4706/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1481 din 14 mai 2008, a admis acțiunea formulată de reclamanta O.C.V., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratul de Poliție al județului Ilfov și, pe cale de consecință, a obligat pe aceștia din urmă să achite reclamantei drepturile bănești restante reprezentând prima de concediu aferentă perioadei 1 iulie 2005-31 decembrie 2006, precum și sporul de fidelitate aferent perioadei 1 iulie 2005-31 decembrie 2006, sume actualizate, în raport de rata inflației, până la data plății efective; a respins totodată cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, formulată de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative . Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, în temeiul art. 30 alin. (2) teza I din O.G.

nr. 38/2003, în vigoare la 1 iunie 2004, reclamanta avea dreptul la o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, iar prin Legea nr. 507/2003, legea bugetului de stat pe anul 2004, aplicarea acestui text s-a suspendat până la 31 decembrie 2004, suspendare prelungită apoi succesiv, prin legi ale bugetului de stat, până la data de 31 decembrie 2006. Față de dispozițiile legale, mai susmenționate, instanța a reținut că aceste suspendări succesive au avut ca efect numai amânarea plății drepturilor salariale vizate, în condițiile în care niciun text de lege nu a înlăturat dreptul respectiv ci doar au suspendat exercițiul acestuia.

Instanța a considerat că, în cauză, prin legile bugetului nu s-a procedat nici la restrângerea exercițiului dreptului de a beneficia de prima de vacanță deoarece, pentru a se lua o atare măsură, aceasta ar trebui să fie obiectiv justificată de existența cazurilor, expres și limitativ prevăzute în art. 53 din Constituția României, iar afirmația că dreptul nu a putut fi realizat din lipsă de fonduri nu poate constitui un motiv suficient, pertinent și concret, pentru a se refuza posibilitatea conferită de lege reclamantei; s-a invocat în acest sens deciziile nr. XXIII din 12 decembrie 2005 și nr. XII din 2 februarie 2007, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii. În ceea ce privește sporul de fidelitate solicitat, instanța a reținut că acesta a fost acordat prin dispozițiile art. 6 din O.G.

nr. 38/2003, iar neacordarea lui a avut loc în considerarea unei suspendări similare a aplicării acestui text, pentru anul 2005, operată prin O.U.G. nr. 118/2004, suspendare ce produce aceleași efecte ca și în cazul primelor de concediu, argumentația expusă anterior funcționând și în acest caz. Privitor la cererea de chemare în garanție instanța a apreciat că nu este fondată, cu motivarea că simpla cădere în pretenții a pârâților nu este de natură să antreneze, prin ea însăși și fără nici un fel de demers din partea instituției debitoare, respectiv a ordonatorului principal de credite, admiterea cererii de chemate în garanție, invocându-se în acest sens dispozițiile art. 1 și art. 2 din O.G.

nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, potrivit cărora creanțele stabilite prin titluri executorii, în sarcina acestora, se achită din sumele aprobate prin bugetul instituțiilor respective. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative , susținând că hotărârea instanței de fond este nelegală, în raport de temeiul de drept invocat în susținerea cererii de chemare în judecată și față de împrejurarea că intimatul-reclamant a dobândit calitatea de polițist, funcționar public cu statut special, la data de 1 iulie 2005. S-a criticat hotărârea instanței de fond și sub aspectul acordării sporului de fidelitate pe anul 2006, invocându-se în acest sens dispozițiile art. 2 alin. (1) din O.U.G.

nr. 118/2004, prin care sporul de fidelitate pe anul respectiv a fost suspendat. Recursul este fondat și urmează a fi admis în sensul și pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 6 din O.G. nr. 83/2003, „Pentru activitatea desfășurată în instituțiile din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, în calitate de militar, polițist, funcționar public și personal contractual, polițiștilor li se acordă un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului de interne”. În raport de aceste prevederi legale și cum intimata-reclamantă O.C.V. a dobândit calitatea de polițist la data de 1 iulie 2005, rezultă că, în mod eronat, instanța de fond a obligat recurentul să plătească acesteia sporul de fidelitate pe anul 2005. Pe cale de consecință, Curtea, admițând recursul declarat în cauză, în conformitate cu dispozițiile art. 312 C. proc.

civ., va modifica sentința atacată în sensul respingerii capătului de cerere referitor la acordarea sporului de fidelitate pe anul 2005, reclamantei O.C.V.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Ministerul Internelor și Reformei Administrative împotriva sentinței civile nr. 1481 din 14 mai 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal . Modifică în parte sentința atacată în sensul că respinge capătul de cerere privind acordarea sporului de fidelitate pe anul 2005, către reclamantă. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 12 decembrie 2008.