ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2338/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin hotărârea nr. 591 din 19 iunie 2008 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii a fost respinsă cererea formulată de S.V.H., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., Serviciul Teritorial Brașov, prin care solicita recunoașterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Pentru a pronunța această hotărâre, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reținut, în esență, că în situația în care s-ar considera că prin numirea procurorilor, conform procedurii speciale, la aceasta structură specializată, aceștia ar dobândi în mod automat gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, s-ar eluda în mod evident dispozițiile legale privitoare la promovarea în funcții superioare de execuție prin concurs.

A mai reținut Plenul Consiliului Superior al Magistraturii că legiuitorul a prevăzut, în mod expres, faptul că la încetarea activității în cadrul D.N.A., procurorul revine la parchetul de unde provine sau la alt parchet unde are dreptul să funcționeze potrivit legii, iar împrejurarea că procurorii de la D.N.A. sunt salarizați cu un coeficient de multiplicare corespunzător procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu conferă de drept și gradul profesional corespunzător acestui parchet. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs S.V.H. , întemeiat pe dispozițiile art. 29 din Legea nr. 317/2004, solicitând să se constate că a dobândit gradul profesional de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Recurentul a criticat hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii pentru nelegalitate, arătând, în esență, că este de natură a da naștere la o serie de probleme juridice cu privire la legalitatea activităților desfășurate și a actelor procedurale întocmite de către recurent și de către ceilalți procurori care funcționează în cadrul D.N.A., de la data numirii lor în funcție, conform unei proceduri speciale, prevăzute de Legea nr. 304/2004, și până în prezent. Recurentul a făcut, de asemenea, referire la evoluția în timp a actelor normative care au reglementat succesiv promovarea procurorilor în funcții de execuție și organizarea structurii specializate în combaterea infracțiunilor de corupție, concluzionând că hotărârea recurată contravine grav situației faptice și legislative existente în momentul numirii sale în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul a susținut că recursul este neîntemeiat, arătând că procedura și condițiile pentru promovarea în funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sunt diferite de cele pentru numirea în funcția de procuror la D.N.A. În sprijinul acestei apărări, Consiliul Superior al Magistraturii a făcut referire la considerentele hotărârii recurate și a arătat, în concluzie, că numirea la D.N.A. conferă dreptul procurorilor de a funcționa la această structură specializată, de a îndeplini atribuțiile ce intră în competența ei și de a fi remunerați cu salariul prevăzut de lege, dar nu și gradul corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care poate fi obținut numai prin concurs.

Examinând cauza prin prisma motivelor invocate în recurs și a apărărilor intimatului, ținând seama de înscrisurile depuse la dosar și de normele aplicabile în materia supusă analizei, în succesiunea lor în timp, Î nalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Începând cu data de 1 septembrie 2004, recurentul a fost numit în funcția de procuror în cadrul D.N.A., Serviciul Teritorial Brașov, după ce, în prealabil funcționase în aceeași unitate, ca procuror delegat, iar anterior își desfășurase activitatea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție fiind delegat de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov. Parchetul Național Anticorupție a fost înființat prin O.U.G.

nr. 43/2002, ca parchet specializat în combaterea infracțiunilor de corupție, care își exercită atribuțiile pe întregul teritoriu al României, prin procurori specializați. Inițial, Parchetul Național Anticorupție a fost organizat ca o structură autonomă, cu personalitate juridică, în cadrul Ministerului Public, fiind condus de un procuror general și coordonat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, iar în O.U.G. nr. 102/2003, aprobată, cu modificări, prin Legea nr. 26/2004, s-a prevăzut că acest parchet specializat funcționează pe lângă Î nalta Curte de Casație și Justiție. Concepția cu privire la acest organism specializat în combaterea corupției a fost radical modificată prin O.U.G.

nr. 134/2005 care, la art. 1, a prevăzut reorganizarea P.N.A. sub forma Departamentului Național Anticorupție, structură autonomă, cu personalitate juridică proprie, „în cadrul" Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, ulterior, prin Legea nr. 54/2006 de aprobare a O.U.G. nr. 134/2005, care a modificat dispoziția legală susmenționată, în sensul înființării D.N.A., ca structură cu personalitate juridică în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, nemaifiind prevăzut de lege caracterul autonom. Direcția Națională Anticorupție este condusă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin intermediul procurorului șef al direcției [art. l alin. (3 x ) din O.U.G.

nr. 43/2002, cu modificările și completările ulterioare]. Evoluția legislativă rezumată mai sus nu poate fi interpretată decât în sensul caracterizării D.N.A. drept o structură specializată a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, înglobată acestuia, alături de toate celelalte direcții componente. Curtea constată că art. 87 din Legea nr. 304/2004 reglementează o procedură specială de numire sau de promovare într-o funcție de execuție, derogatorie de la procedura de drept comun, stabilită de art. 43 din Legea nr. 303/2004, implicând o selecție a candidaților prin prisma unor condiții și calități profesionale specifice, stabilite de legiuitor pentru ocuparea funcției de procuror la D.N.A.

În aceste condiții, numirea procurorilor specializați potrivit reglementărilor care s-au succedat în timp și îndeplinirea de către aceștia a atribuțiilor specifice funcției are ca efect dobândirea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Având în vedere rațiunile și scopurile specifice ce au stat la baza înființării actualei D.N.A., rațiuni ce vizează realizarea obiectivelor de aderare a României la Uniunea Europeană și eficientizarea luptei împotriva corupției, prin crearea unor structuri specializate, pe criterii de înaltă ținută morală și de performanță a procurorilor specializați în combaterea infracțiunilor de corupție, Curtea urmează să înlăture apărarea intimatului în sensul că recunoașterea gradului profesional solicitat de recurentă ar avea ca efect o discriminare a celorlalți magistrați din România, cărora, susține intimatul, „nu li s-a recunoscut în aceleași condiții vreun grad profesional omisso medio, cu încălcarea principiului egalității". În jurisprudența sa constantă, C.E.D.O.

a reținut că deosebirile de tratament sunt discriminatorii numai dacă nu au o justificare obiectivă și rezonabilă (cauza Beian împotriva României, hotărârea din 6 decembrie 2007). Un argument suplimentar îl constituie, de asemenea, jurisprudența în materie a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care nu poate fi ignorată în soluționarea prezentului recurs și care, prin deciziile pronunțate în această materie, a recunoscut gradul profesional al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru procurorii din cadrul D.N.A.

O soluție contrară, fără argumente consistente care să justifice declanșarea procedurii de schimbare a practicii Înaltei Curți, potrivit art. 26 din Legea nr. 304/2004, ar genera divergențe de jurisprudența care ar avea efect un climat de incertitudine și insecuritate juridică, încălcând dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituția României și de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursul formulat în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 și va anula hotărârea nr. 591 din 19 iunie 2008 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, în ceea ce îl privește pe recurent, obligându-l pe intimat să-i recunoască acestuia gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de S.V.H. împotriva hotărârii nr. 591 din 19 iunie 2008 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii. Anulează hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 591 din 19 iunie 2008 în ceea ce îl privește pe S.V.H. Obligă intimatul să recunoască gradul profesional de procuror corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 5 mai 2009.