ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3634/2008
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3634/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Reclamanta T.F. a chemat în judecată Casa Județeană
de Pensii Tulcea, solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâta să-i
recunoască calitatea de persoană strămutată în condițiile O.G. nr. 105/1999
aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare.
În motivarea acțiunii,
reclamanta a arătat că s-a născut la data de 25 februarie 1944 în localitatea Beidaud
județul Tulcea, că a fost strămutată și că îndeplinește condițiile pentru a i
se recunoaște calitatea de beneficiar a Legii nr. 189/2000.
Curtea de Apel Constanța, secția
comercială maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, prin
sentința civilă nr. 268/CA din 3 aprilie 2008 a admis acțiunea formulată de
reclamantă, dispunând anularea hotărârii nr. 549 din 28 februarie 2006 emisă de
pârâtă, și constatând că reclamanta are calitate de beneficiar al Legii nr. 189/2000.
Pentru a pronunța o asemenea
soluție, instanța a reținut că reclamanta a făcut dovada că părinții săi au fost
strămutați din Bulgaria în septembrie 1940, ea fiind născută în perioada de
refugiu.
Împotriva acestei sentințe a
declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Tulcea, criticând-o pentru nelegalitate
și netemeinicie.
Recurenta a susținut în
esență că intimata nu are calitate de persoană strămutată, întrucât s-a născut în
anul 1944 și nu în 1940, când a avut loc schimbul de populație între Bulgaria și
România.
Pe de altă parte, susține recurenta,
potrivit art. 1 din Anexa c din Acordul privitor la schimbul de populațiune română
și bulgară ce face parte din Tratatul semnat la Craiova între Bulgaria și
România părțile contractante urmau să procedeze într-un termen de trei luni de
la schimbul instrumentelor de ratificare, la un schimb obligatoriu, între
supușii români de origine etnică bulgară din județul Tulcea și Constanța și
supușii români de origine română din județele Durostor și Caliacra.
Examinând cauza în raport cu
toate criticile aduse soluției instanței de fond, cu probele administrate și
apărările formulate precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii,
inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul
este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Astfel, potrivit
dispozițiilor art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, astfel cum a fot
modificată, beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe persoana, cetatea
român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie
1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, după
cum urmează:
"c) a fost refugiată,
expulzată sau strămutată în altă localitate;" iar art. 2 din H.G. nr. 127/2002
privind aprobarea Normelor pentru aplicare prevederilor O.G. nr. 105/1999
privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile
instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945
din motive etnice explicitează ce se înțelege prin persoană strămutată în altă
localitate, respectiv „persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să
își schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice. În această
categorie se includ și persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat, precum
și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație ca urmare a unui tratat
bilateral".
În cauză, este necontestat
că intimata - reclamantă s-a născut „după strămutarea părinților săi” (la 25
februarie 1944 în localitatea Beidaud Raionul Istria).
Or, această situație, astfel
cum corect a reținut și instanța de fond, a avut aceleași consecințe datorate
condițiilor precare de viață ale familiei sale și asupra intimatei -
reclamante.
Într-adevăr, Înalta Curte
constată, contrar celor susținute de recurenta - pârâtă, că ceea ce prezintă
relevanță în soluționarea cauzei este, pe de o parte, calitatea părinților
intimatei - reclamante de persoane care au făcut obiectul unui schimb de
populație, iar, pe de altă parte, faptul că aceasta s-a născut în perioada
prevăzută de lege (6 septembrie 1940 - 6 martie 1945) când atât părinții cât și
copiii acestora au suferit ca urmare a strămutării.
Înalta Curte, constată
astfel că atât soluția instanței de fond cât și motivarea acesteia exprimă un
mod corect, precis și necontradictoriu de stabilire a situației de fapt și de
înțelegere a finalității legii.
Mai mult, Înalta Curte constată
că instanța de fond a considerat corect că a raționa altfel ar însemna ca la
condiții identice în urma strămutării, să se aplice un regim juridic
diferențiat, încălcându-se principiile constituționale ale egalității de
tratament și ale nediscriminărilor sociale, principii prevăzute și de Convenția
pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (cu denumirea
simplificată de Convenția Europeană a Drepturilor Omului).
Referitor la critica potrivit
căreia Tratatul româno - bulgar din septembrie 1940 a avut o perioadă limitată
de punere în aplicare și astfel persoanele născute, după scurgerea celor 3 luni
nu ar mai putea fi considerate strămutate, urmează să se constate că este
neîntemeiată. Această concluzie rezultă din împrejurarea că actul normativ prin
care s-au acordat drepturi compensatorii nu cuprinde vreo limitare în acest
sens.
Prin urmare, Înalta Curte,
constatând că sentința atacată este legală și temeinică, iar criticile aduse
acesteia nefondate, va respinge recursul declarat în cauză în baza
dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ. coroborate cu cele
ale art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de Casa Județeană de Pensii Tulcea împotriva sentinței civile nr. 268/CA din 3
aprilie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și
fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință
publică, astăzi 22 octombrie 2008.