ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3634/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamanta T.F. a chemat în judecată Casa Județeană

de Pensii Tulcea, solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâta să-i

recunoască calitatea de persoană strămutată în condițiile O.G. nr. 105/1999

aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că s-a născut la data de 25 februarie 1944 în localitatea Beidaud

județul Tulcea, că a fost strămutată și că îndeplinește condițiile pentru a i

se recunoaște calitatea de beneficiar a Legii nr. 189/2000.

Curtea de Apel Constanța, secția

comercială maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, prin

sentința civilă nr. 268/CA din 3 aprilie 2008 a admis acțiunea formulată de

reclamantă, dispunând anularea hotărârii nr. 549 din 28 februarie 2006 emisă de

pârâtă, și constatând că reclamanta are calitate de beneficiar al Legii nr. 189/2000.

Pentru a pronunța o asemenea

soluție, instanța a reținut că reclamanta a făcut dovada că părinții săi au fost

strămutați din Bulgaria în septembrie 1940, ea fiind născută în perioada de

refugiu.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Tulcea, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

Recurenta a susținut în

esență că intimata nu are calitate de persoană strămutată, întrucât s-a născut în

anul 1944 și nu în 1940, când a avut loc schimbul de populație între Bulgaria și

România.

Pe de altă parte, susține recurenta,

potrivit art. 1 din Anexa c din Acordul privitor la schimbul de populațiune română

și bulgară ce face parte din Tratatul semnat la Craiova între Bulgaria și

România părțile contractante urmau să procedeze într-un termen de trei luni de

la schimbul instrumentelor de ratificare, la un schimb obligatoriu, între

supușii români de origine etnică bulgară din județul Tulcea și Constanța și

supușii români de origine română din județele Durostor și Caliacra.

Examinând cauza în raport cu

toate criticile aduse soluției instanței de fond, cu probele administrate și

apărările formulate precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii,

inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul

este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Astfel, potrivit

dispozițiilor art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, astfel cum a fot

modificată, beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe persoana, cetatea

român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie

1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, după

cum urmează:

"c) a fost refugiată,

expulzată sau strămutată în altă localitate;" iar art. 2 din H.G. nr. 127/2002

privind aprobarea Normelor pentru aplicare prevederilor O.G. nr. 105/1999

privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile

instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945

din motive etnice explicitează ce se înțelege prin persoană strămutată în altă

localitate, respectiv „persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să

își schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice. În această

categorie se includ și persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat, precum

și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație ca urmare a unui tratat

bilateral".

În cauză, este necontestat

că intimata - reclamantă s-a născut „după strămutarea părinților săi” (la 25

februarie 1944 în localitatea Beidaud Raionul Istria).

Or, această situație, astfel

cum corect a reținut și instanța de fond, a avut aceleași consecințe datorate

condițiilor precare de viață ale familiei sale și asupra intimatei -

reclamante.

Într-adevăr, Înalta Curte

constată, contrar celor susținute de recurenta - pârâtă, că ceea ce prezintă

relevanță în soluționarea cauzei este, pe de o parte, calitatea părinților

intimatei - reclamante de persoane care au făcut obiectul unui schimb de

populație, iar, pe de altă parte, faptul că aceasta s-a născut în perioada

prevăzută de lege (6 septembrie 1940 - 6 martie 1945) când atât părinții cât și

copiii acestora au suferit ca urmare a strămutării.

Înalta Curte, constată

astfel că atât soluția instanței de fond cât și motivarea acesteia exprimă un

mod corect, precis și necontradictoriu de stabilire a situației de fapt și de

înțelegere a finalității legii.

Mai mult, Înalta Curte constată

că instanța de fond a considerat corect că a raționa altfel ar însemna ca la

condiții identice în urma strămutării, să se aplice un regim juridic

diferențiat, încălcându-se principiile constituționale ale egalității de

tratament și ale nediscriminărilor sociale, principii prevăzute și de Convenția

pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (cu denumirea

simplificată de Convenția Europeană a Drepturilor Omului).

Referitor la critica potrivit

căreia Tratatul româno - bulgar din septembrie 1940 a avut o perioadă limitată

de punere în aplicare și astfel persoanele născute, după scurgerea celor 3 luni

nu ar mai putea fi considerate strămutate, urmează să se constate că este

neîntemeiată. Această concluzie rezultă din împrejurarea că actul normativ prin

care s-au acordat drepturi compensatorii nu cuprinde vreo limitare în acest

sens.

Prin urmare, Înalta Curte,

constatând că sentința atacată este legală și temeinică, iar criticile aduse

acesteia nefondate, va respinge recursul declarat în cauză în baza

dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ. coroborate cu cele

ale art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Casa Județeană de Pensii Tulcea împotriva sentinței civile nr. 268/CA din 3

aprilie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și

fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 22 octombrie 2008.