ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 121/2009
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 121/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr. 687 din 22
septembrie 2006 la Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă
Camera de Comerț și Industrie a României reclamanta
SC D.C. SRL a chemat în judecată
pârâta SC V.G. SRL solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 430.540 lei
rest din contravaloare lucrări executate în baza contractului de antrepriză nr.
1727 din 28 ianuarie 2002 cu cheltuieli de judecată.
Instanța arbitrală prin
hotărârea nr. 48 din 12 martie 2007 a admis acțiunea și a obligat pârâta la
plata sumei de 430.548 lei contravaloare lucrări executate cu cheltuieli de
judecată de 25.188 lei.
S-a respins totodată
excepția prematurității introducerii acțiunii și excepția prescripției
dreptului la acțiune excepției invocată de pârâtă.
Împotriva acestei sentințe,
pârâta a formulat acțiune în anulare prin care a susținut că potrivit art. 69 lit.
a) din regulile de procedură arbitrală litigiul nu era susceptibil de
soluționare pe calea arbitrajului întrucât reclamanta a formulat cerere de
emitere a somației de plată în baza O.G. nr. 5/2001, admisă de Tribunalul
București.
De asemenea s-a invocat
faptul că tribunalul arbitral nu a fost constituit în conformitate cu convenția
arbitrală și dispozițiile art. 25 din regulile de procedură arbitrală potrivit
cărora desemnarea arbitrului pârâtului se face din oficiu numai dacă pârâtul nu
răspunde în termen sau nu dă curs invitației de numire a arbitrului în
condițiile în care procedura nu a fost îndeplinită.
S-au invocat excepția
prematurității formulării acțiunii, în condițiile în care nu a avut loc
recepția finală a lucrărilor creanța nefiind astfel exigibilă, cât și excepția
prescripției dreptului material la acțiune, motivând că tribunalul arbitral în
mod eronat a considerat că prin ordinul de plată din 26 septembrie 2003 s-a
achitat contravaloarea lucrărilor prestate, deoarece prin acel ordin de plată
s-au achitat serviciile prestate în afara acestui contract.
Curtea de Apel București,
secția a VI-a comercială prin sentința nr. 181 din 24 septembrie 2007 s-a admis
acțiunea în anulare, a desființat sentința arbitrală a respins excepția
prescripției dreptului la acțiune și excepția rămânerii fără obiect a acțiunii.
Totodată s-a respins și
excepția prescripției dreptului la acțiune și s-a fixat termen pentru judecare
pe fond a cauzei.
Pentru a se pronunța astfel
instanța de apel, ca instanță de control judiciar a reținut că în adevăr tribunalul
arbitral s-a constituit cu încălcarea dispozițiilor art. 22 alin. (1) lit. b)
și a art. 25 din regulile privind procedura arbitrală având în vedere că pârâta
a fost lipsită de posibilitatea de a desemna arbitru în termenul de 20 de zile
de la primirea cererii de arbitrare.
Celelalte critici au fost
înlăturate motivat de faptul că introducerea de către petentă a cererii de
somație de plată nu exclude competența tribunalului arbitral de a soluționa
litigiul pe calea arbitrajului care soluționează chiar fondul raporturilor
juridice dintre părți.
În ce privește excepția
prescripției dreptului la acțiune s-a respins motivat de faptul că prin Ordinul
de plată nr. 1031 din 26 septembrie 2003 a operat întreruperea curgerii
termenului de prescripție extinctivă, potrivit dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit.
a) din Decretul nr. 167/1958.
S-a înlăturat și excepția
rămânerii fără obiect a acțiunii motivând că pronunțarea de către Tribunalul
București a unei ordonanțe de somație de plată nu are autoritate de lucru
judecat cu privire la raporturile juridice dintre părți.
Excepția prematurității
formulării acțiunii a fost considerată de către instanța de control judiciar o
apărare de fond referitoare la neexigibilitatea sumei solicitate.
Procedând la soluționarea pe
fond a cauzei aceiași instanță prin sentința nr. 27 din 18 februarie 2008 a
respins excepția prematurității acțiunii arbitrale și pe fond a admis acțiunea
dispunând obligarea pârâtei la plata sumei de 430.548 lei reprezentând
contravaloare lucrări executate și neachitate cu 25.188 lei cheltuieli
arbitrale și suma de 3.000 lei cheltuieli de judecată.
În fundamentarea soluției,
instanța a reținut că părțile au încheiat un contract de antrepriză prin care
antreprenorul s-a obligat să execute și predea lucrările prevăzute în anexă, cu
clauză expresă privind recepția.
Astfel la cap. IV art. 41 și
art. 4.2 s-a prevăzut că recepția lucrărilor se va efectua pe faze de execuție
la încheierea lucrărilor și prin semnarea acestora se atestă că antreprenorul
și-a îndeplinit obligațiile contractuale și concomitent se naște dreptul său la
plata integrală a lucrărilor contractate și executate.
Reclamanta a depus două
procese - verbale de recepție încheiate la data de 1 septembrie 2003 și semnate
de reprezentanții ambelor părți contractante în care se constată executarea și
recepția lucrărilor potrivit convenției intervenite.
S-a luat în considerație
data înscrisă pe procesul-verbal al reclamantei în considerarea dispozițiilor art.
177 C. proc. civ. și s-a apreciat ca dată a terminării executării lucrărilor 1
septembrie 2003 iar potrivit art. 4.2 din contract acesta se consideră
proces-verbal de recepție finală, dată la care a luat naștere obligația pârâtei
la plata prețului.
Referitor la procedura
prealabilă a concilierii s-a apreciat că în speță nu sunt aplicabile
dispozițiile art. 720
1
C. proc. civ. aceste dispoziții fiind
aplicabile în cazul introducerii acțiunii direct la instanța de judecată.
Împotriva acestei soluții a
declarat recurs pârâta criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate
dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se susține că în mod eronat
s-a respins excepția prematurității introducerii acțiunii arbitrale, având în
vedere nevalabilitatea proceselor-verbale considerate ca marcând momentul
recepției finale a lucrărilor pretins executate cât și lipsa concilierii pe
cale amiabilă între părți înainte de introducerea acțiunii arbitrale și
introducerea cu încălcarea clauzei compromisorii prevăzute în convenția
părților.
În acest sens, recurenta a
arătat că procesele - verbale depuse de intimata – reclamantă nu coincid cu
exemplarele sale cu privire la data de 1 septembrie 2003.
De asemenea se susține că nu
au fost respectate nici dispozițiile art. 720 C. proc. civ.
Se critică obligarea la
plata cheltuielilor de arbitrare în cuantum de 25.188 lei atâta timp cât s-a
reținut că tribunalul arbitral a fost nelegal constituit.
Cu privire la excepția
prescripției dreptului la acțiune, recurenta susține că așa cum rezultă și din
procesele-verbale de compensare existente la dosarul cauzei, între părți au
existat și alte raporturi juridice, în afara celor născute în baza contractului
de antrepriză nr. 1727 din 28 ianuarie 2002, iar prin Ordinul de plată nr. 1031
din 26 septembrie 2003 s-au achitat serviciile prestate în afara acestui
contract.
În aceste condiții,
recurenta consideră că nu s-a întrerupt cursul prescripției.
Pe fondul cauzei recurenta
susține că recepția finală a lucrărilor nu a avut loc deoarece lucrarea nu a
fost finalizată de către intimată, ci de către un alt executant care avea
încheiat un contract de închiriere și care a executat în realitate lucrările.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 366 C. proc.
civ. în situația anulării hotărârii arbitrale, litigiul se va judeca în
limitele convenției arbitrale.
În aceste condiții nu se pot
reține criticile privind acordarea cheltuielilor arbitrale.
Nu se pot reține nici
criticile privind excepția prematurității cu cele două aspecte și a
prescripției extinctive a dreptului la acțiune.
Prematuritatea cu referire
la dispozițiile art. 720 C. proc. civ., a fost justificat înlăturată de către
instanță atâta timp cât această reglementare și respectiv sancțiune se aplică
litigiilor ce se judecă pe procedura de drept comun.
Cu privire la excepția de
prematuritate motivat la faptul că nu a avut loc recepția finală și deci nu
este exigibilă suma pretins datorată, se reține că în speță acestea nu fac
referire la aspecte de nelegalitate ci la modul de interpretare a probelor
administrate respectiv a proceselor – verbale prezentate de părți cu referire
la dispozițiile art. 177 C. proc. civ., situație în care nu pot fi examinate în
condițiile art. 304 C. proc. civ.
De altfel această excepție a
fost unită cu fondul, motivat de faptul că aceasta ține tocmai de fondul
relațiilor contractuale ale părților.
Excepția prescripției
dreptul la acțiune a fost corect respinsă făcându-se o aplicare corectă a
dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. o) din Decretul nr. 167/1958. Plata sumei
de 100.000.000 lei s-a făcut în favoarea societății intimate cu titlu de
prestări servicii. Deși a susținut că această sumă a reprezentat plata altor
servicii decât cele la care se referă clauzele contractului de antrepriză,
servicii efectuate de intimata-reclamantă, recurenta nu a dovedit susținerea
sa.
Faptul emiterii ulterioare a
facturii pentru această sumă nu probează, așa cum a susținut și instanța de
fond, că destinația plății sumei a fost alta decât plata serviciilor efectuate
în temeiul contractului de antrepriză dintre părți.
Critica privind fondul
cauzei cu referire la neîndeplinirea de către intimată a obligației
contractuale, și trimiteri la contractul de închiriere cu altă societate nu
poate fi luată în considerație având în vedere că nu se încadrează în aspecte
de nelegalitate în condițiile art. 304 C. proc. civ., instanța de fond făcând o
interpretare a probelor administrate.
Față de cele arătate nu se
poate reține că hotărârea pronunțată s-a dat cu încălcarea unor dispoziții
legale astfel că văzând dispozițiile art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de pârâta
SC V.G.
SRL București, împotriva sentinței nr. 27 din 18 februarie 2008, pronunțată de
Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială și împotriva sentinței nr. 181
din 24 septembrie 2007, pronunțată de aceeași instanță, ca nefondat.
Obligă recurenta la 2101,54
lei cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata - reclamantă SC D.C. SRL
București.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 22 ianuarie 2009.