ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2496/2011
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2496/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința
arbitrală nr. 47 din 5 martie 2010 Curtea de Arbitraj Comercial Internațional
de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României în dosarul nr. 387/2009 a
fost admisă acțiunea pronunțată de reclamanta SC E.C. SRL și pârâta SC S.I. SRL
a fost obligată la plata sumei de 65.018,13 lei contravaloare lucrări
executate, 56.078 lei penalități de întârziere, 36.087 lei garanție de bună
execuție cu cheltuieli arbitrale.
În motivarea soluției
instanța arbitrală a reținut că părțile au desfășurat relații comerciale în
baza contractului nr. 2 din 18 ianuarie 2007, reclamanta executând lucrări de construcție
și amenajare la imobilul pârâtei din București.
Deși a achitat
facturi emise pentru executarea acestor lucrări și nu a formulat obiecțiuni cu
privire la calitatea acestora, pârâta nu a plătit în termenul stabilit ultimele
două facturi emise de reclamantă respectiv factura nr. 62 din 16 ianuarie 2008
și nr. 63 din 20 februarie 2008.
S-au înlăturat
apărările pârâtei privind deficiențele de calitate a lucrărilor, precizând că
din probele administrate rezultă că executarea acestora a fost urmărită de
dirigintele de șantier, care nu a formulat obiecțiuni, partea nefăcând dovada
existenței unor deficiențe refuzând doar semnarea procesului verbal de recepție
a lucrărilor.
Odată cu constatarea
temeiniciei capătului principal din acțiune Tribunalul Arbitral a obligat
pârâta și la plata penalităților de întârziere conform clauzelor stipulate în
contract precum și restituirea sumelor reținute cu titlu de garanție de bună
execuție.
Împotriva acestei
hotărâri pârâta a formulat acțiune în anulare invocând dispozițiile art. 364
lit. i) C. proc. civ.
Pârâta a susținut că
nu i-au fost respectate drepturile procesuale cu prilejul soluționării cauzei,
instanța arbitrală nu a dat dovadă de rol activ și nu a verificat riguros
probele administrate.
S-a mai susținut că
nu au existat dovezi de comunicare a notificărilor privind efectuarea recepției
preliminare la terminarea lucrărilor și nici posibilitatea acceptării tacite a
situațiilor de lucrări, tăcerea sa rezultând din nerealitatea celor consemnate
ca fiind executate.
Curtea de Apel
București, secția a VI-a comercială, prin sentința nr. 155 din 30 noiembrie 2010 a respins acțiunea în anulare.
În fundamentarea
soluției instanța de apel a precizat că fără a face nici o trimitere la o
eventuală încălcare a ordinii publice sau a bunelor moravuri conform art. 364
lit. i) C. proc. civ., reclamanta s-a raportat exclusiv la încălcarea unor
dispoziții imperative ale legii principiul rolului activ al judecătorului
prevăzut de art. 129 C. proc. civ., care ar fi reținut să administreze toate
probele necesare lămuririi pe deplin a situației de fapt.
S-a mai reținut că
dispozițiile art. 129 C. proc. civ. stabilesc anumite reguli de desfășurare a procesului
civil, aplicabile în judecata arbitrală, însă neadministrarea unor probe nu
relevă nelegalitatea hotărârii.
Împotriva acestei
soluții pârâta a declarat recurs criticile invocate făcând referire la
dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se susține, în
esență, că administrarea unei probe respectiv o expertiză tehnică în
construcții ține de legalitatea cauzei, neadmiterea probei afectând chiar
dreptul la apărare.
De asemeni,
precizează recurenta că, dispoziția art. 969 C. civ., din care deriva excepția
de neexecutare a contractului, constituie o normă de ordine publică imperativă.
Recursul este fondat.
Art. 364 lit. i) C.
proc. civ. se referă la situația în care hotărârea arbitrală încalcă ordinea
publică, bunele moravuri și dispoziții imperative ale legii.
Contrar poziției
instanței de apel, problema neadministrării unor probe esențiale în aflarea
adevărului constituie o problemă de iure iar nu de facto, ceea ce conduce la
calificarea problemei ca una de legalitate, iar nu de temeinicie cu consecința
încadrării acesteia în cauzele de nulitate a unei hotărâri arbitrale.
În speță, recurenta
nu invocă greșita apreciere a probelor administrate, ci faptul că tribunalul
arbitral a refuzat o probă esențială – expertiza tehnică – singura care ar fi
putut releva elementele pretinse de către parte, elemente ce nu erau
susceptibile de probat prin alte mijloace de probă.
Problema
neadministrării unor probe atunci când acestea sunt esențiale pentru
verificarea corectitudinii mijloacelor de apărare folosite de una dintre părți
este o chestiune de drept, și mai mult este o problemă de ordine publică
deoarece atinge principii fundamentale ale procesului: „egalitatea armelor” (ce
face parte din conceptul de proces echitabil), dreptul la apărare și, nu în
ultimul rând „rol activ a judecătorului” (aplicabil și în sfera arbitrajului).
Principiile
fundamentale de desfășurare a procesului sunt concepute ca fiind chestiuni de
ordine publică.
Principiul procesului
echitabil este unul de ordine publică. Pentru a fi echitabil, procesul trebuie
să se desfășoare după o procedură care să respecte dreptul la apărare și
egalitatea armelor. Astfel spus, fiecare dintre părți trebuie să dispună de
posibilități suficiente, echivalente și adecvate pentru a-și susține poziția
asupra problemelor de fapt și de drept. Or, reclamanta afirma ca prin
neadministrarea probei prin expertiza tehnică care să evidențieze calitatea
lucrărilor executate de partea adversă i s-a răpit orice mijloc rezonabil de
dovadă a apărărilor dezvoltate. Partea a arătat că nu a contestat facturile și
nici nu avea de ce să o facă, deoarece calitatea defectuoasă a lucrărilor s-a
evidențiat ulterior, motiv pentru care nu a semnat nici procesul verbal de
recepție a lucrărilor. Singurul mod de dovadă a calității lucrărilor era
expertiza tehnică. Aceasta fiind refuzată, partea nu a mai avut nici un suport
probatoriu pentru afirmațiile făcute, conducând la pierderea procesului.
Sfera motivului
prevăzut la lit. i) este circumscrisă la încălcarea principiilor fundamentale
ale litigiului arbitral, dreptul la apărare, egalitatea armelor, cuprinse în
noțiunea mai largă de „proces echitabil”, fiind dintre acestea.
Faptul că
neadministrarea unor probe este concepută ca fiind o chestiune de ordine
publică este evidențiat și de faptul că abia prin Legea nr. 202/2010 s-a
prevăzut în cadrul art. 129 C. proc. civ., ca nemanifestarea rolului activ al
instanței sub aspectul administrării unor probe nu poate fi invocat în căile de
atac. În plus, este de remarcat că și în atare context legislativ legiuitorul
nu a abandonat total caracterizarea ca fiind de ordine publică a problemei
neimplicării judecătorului în administrarea unor probe necesare, excluzându-se
numai dreptul părții de a invoca în calea de atac acest lucru, dar menținându-se
(per a contrario) dreptul de control al instanței superioare de a analiza și,
eventual îndrepta greșeala constând în neadministrarea unor probe necesare.
Prin urmare, problema
neadministrării unei probe tehnice esențiale, în contextul în care apărările
unei părți tind la aspecte concludente cauzei și care nu pot fi dovedite prin
alte mijloace de probă, reprezintă o problemă de legalitate, iar nu de
temeinicie.
În aceste condiții
prima instanță, calificând problema sus menționată ca fiind una de temeinicie,
a săvârșit o greșită interpretare a legii.
Interpretarea greșită
a legii a condus și la o aplicare greșită a acesteia deoarece instanța de fond
nu a mai analizat caracterul esențial a probei, impactul acesteia asupra
apărărilor dezvoltate de una dintre părți, existența în sfera probelor a altor
mijloace pe care partea le-ar fi putut utiliza, limitându-se la calificarea
acestea ca o chestiune de temeinicie, cu consecința greșită a neîncadrării în
lit. i) de la motivele de nulitate.
Față de cele arătate,
în considerarea dispozițiilor art. 312 C. proc. civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de
reclamanta SC S.I. SRL București împotriva sentinței nr. 155 de la 30 noiembrie
2010 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială.
Casează decizia recurată și
trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședința publică,
astăzi 23 iunie 2011.