ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2496/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința arbitrală nr. 47 din 5 martie 2010 Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României în dosarul nr. 387/2009 a fost admisă acțiunea pronunțată de reclamanta SC E.C. SRL și pârâta SC S.I. SRL a fost obligată la plata sumei de 65.018,13 lei contravaloare lucrări executate, 56.078 lei penalități de întârziere, 36.087 lei garanție de bună execuție cu cheltuieli arbitrale. În motivarea soluției instanța arbitrală a reținut că părțile au desfășurat relații comerciale în baza contractului nr. 2 din 18 ianuarie 2007, reclamanta executând lucrări de construcție și amenajare la imobilul pârâtei din București.

Deși a achitat facturi emise pentru executarea acestor lucrări și nu a formulat obiecțiuni cu privire la calitatea acestora, pârâta nu a plătit în termenul stabilit ultimele două facturi emise de reclamantă respectiv factura nr. 62 din 16 ianuarie 2008 și nr. 63 din 20 februarie 2008. S-au înlăturat apărările pârâtei privind deficiențele de calitate a lucrărilor, precizând că din probele administrate rezultă că executarea acestora a fost urmărită de dirigintele de șantier, care nu a formulat obiecțiuni, partea nefăcând dovada existenței unor deficiențe refuzând doar semnarea procesului verbal de recepție a lucrărilor. Odată cu constatarea temeiniciei capătului principal din acțiune Tribunalul Arbitral a obligat pârâta și la plata penalităților de întârziere conform clauzelor stipulate în contract precum și restituirea sumelor reținute cu titlu de garanție de bună execuție.

Împotriva acestei hotărâri pârâta a formulat acțiune în anulare invocând dispozițiile art. 364 lit. i) C. proc. civ. Pârâta a susținut că nu i-au fost respectate drepturile procesuale cu prilejul soluționării cauzei, instanța arbitrală nu a dat dovadă de rol activ și nu a verificat riguros probele administrate. S-a mai susținut că nu au existat dovezi de comunicare a notificărilor privind efectuarea recepției preliminare la terminarea lucrărilor și nici posibilitatea acceptării tacite a situațiilor de lucrări, tăcerea sa rezultând din nerealitatea celor consemnate ca fiind executate. Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin sentința nr. 155 din 30 noiembrie 2010 a respins acțiunea în anulare.

În fundamentarea soluției instanța de apel a precizat că fără a face nici o trimitere la o eventuală încălcare a ordinii publice sau a bunelor moravuri conform art. 364 lit. i) C. proc. civ., reclamanta s-a raportat exclusiv la încălcarea unor dispoziții imperative ale legii principiul rolului activ al judecătorului prevăzut de art. 129 C. proc. civ., care ar fi reținut să administreze toate probele necesare lămuririi pe deplin a situației de fapt. S-a mai reținut că dispozițiile art. 129 C. proc. civ. stabilesc anumite reguli de desfășurare a procesului civil, aplicabile în judecata arbitrală, însă neadministrarea unor probe nu relevă nelegalitatea hotărârii. Împotriva acestei soluții pârâta a declarat recurs criticile invocate făcând referire la dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Se susține, în esență, că administrarea unei probe respectiv o expertiză tehnică în construcții ține de legalitatea cauzei, neadmiterea probei afectând chiar dreptul la apărare. De asemeni, precizează recurenta că, dispoziția art. 969 C. civ., din care deriva excepția de neexecutare a contractului, constituie o normă de ordine publică imperativă. Recursul este fondat. Art. 364 lit. i) C. proc. civ. se referă la situația în care hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri și dispoziții imperative ale legii. Contrar poziției instanței de apel, problema neadministrării unor probe esențiale în aflarea adevărului constituie o problemă de iure iar nu de facto, ceea ce conduce la calificarea problemei ca una de legalitate, iar nu de temeinicie cu consecința încadrării acesteia în cauzele de nulitate a unei hotărâri arbitrale.

În speță, recurenta nu invocă greșita apreciere a probelor administrate, ci faptul că tribunalul arbitral a refuzat o probă esențială – expertiza tehnică – singura care ar fi putut releva elementele pretinse de către parte, elemente ce nu erau susceptibile de probat prin alte mijloace de probă. Problema neadministrării unor probe atunci când acestea sunt esențiale pentru verificarea corectitudinii mijloacelor de apărare folosite de una dintre părți este o chestiune de drept, și mai mult este o problemă de ordine publică deoarece atinge principii fundamentale ale procesului: „egalitatea armelor” (ce face parte din conceptul de proces echitabil), dreptul la apărare și, nu în ultimul rând „rol activ a judecătorului” (aplicabil și în sfera arbitrajului).

Principiile fundamentale de desfășurare a procesului sunt concepute ca fiind chestiuni de ordine publică. Principiul procesului echitabil este unul de ordine publică. Pentru a fi echitabil, procesul trebuie să se desfășoare după o procedură care să respecte dreptul la apărare și egalitatea armelor. Astfel spus, fiecare dintre părți trebuie să dispună de posibilități suficiente, echivalente și adecvate pentru a-și susține poziția asupra problemelor de fapt și de drept. Or, reclamanta afirma ca prin neadministrarea probei prin expertiza tehnică care să evidențieze calitatea lucrărilor executate de partea adversă i s-a răpit orice mijloc rezonabil de dovadă a apărărilor dezvoltate. Partea a arătat că nu a contestat facturile și nici nu avea de ce să o facă, deoarece calitatea defectuoasă a lucrărilor s-a evidențiat ulterior, motiv pentru care nu a semnat nici procesul verbal de recepție a lucrărilor.

Singurul mod de dovadă a calității lucrărilor era expertiza tehnică. Aceasta fiind refuzată, partea nu a mai avut nici un suport probatoriu pentru afirmațiile făcute, conducând la pierderea procesului. Sfera motivului prevăzut la lit. i) este circumscrisă la încălcarea principiilor fundamentale ale litigiului arbitral, dreptul la apărare, egalitatea armelor, cuprinse în noțiunea mai largă de „proces echitabil”, fiind dintre acestea. Faptul că neadministrarea unor probe este concepută ca fiind o chestiune de ordine publică este evidențiat și de faptul că abia prin Legea nr. 202/2010 s-a prevăzut în cadrul art. 129 C. proc. civ., ca nemanifestarea rolului activ al instanței sub aspectul administrării unor probe nu poate fi invocat în căile de atac.

În plus, este de remarcat că și în atare context legislativ legiuitorul nu a abandonat total caracterizarea ca fiind de ordine publică a problemei neimplicării judecătorului în administrarea unor probe necesare, excluzându-se numai dreptul părții de a invoca în calea de atac acest lucru, dar menținându-se (per a contrario) dreptul de control al instanței superioare de a analiza și, eventual îndrepta greșeala constând în neadministrarea unor probe necesare. Prin urmare, problema neadministrării unei probe tehnice esențiale, în contextul în care apărările unei părți tind la aspecte concludente cauzei și care nu pot fi dovedite prin alte mijloace de probă, reprezintă o problemă de legalitate, iar nu de temeinicie.

În aceste condiții prima instanță, calificând problema sus menționată ca fiind una de temeinicie, a săvârșit o greșită interpretare a legii. Interpretarea greșită a legii a condus și la o aplicare greșită a acesteia deoarece instanța de fond nu a mai analizat caracterul esențial a probei, impactul acesteia asupra apărărilor dezvoltate de una dintre părți, existența în sfera probelor a altor mijloace pe care partea le-ar fi putut utiliza, limitându-se la calificarea acestea ca o chestiune de temeinicie, cu consecința greșită a neîncadrării în lit. i) de la motivele de nulitate. Față de cele arătate, în considerarea dispozițiilor art. 312 C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC S.I. SRL București împotriva sentinței nr. 155 de la 30 noiembrie 2010 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 23 iunie 2011.