ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2210/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul C.B. a chemat în judecată pârâta A.N.A.F. București, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să constate nulitatea absolută a Ordinului nr. 1185 din 28 august 2008, prin care a fost sancționat disciplinar cu „mustrare scrisă”, conform dispozițiilor art. 75, 77, 78 și 79 din Legea nr. 188/1999, republicată, coroborate cu dispozițiile art. 50 din H.G. nr. 1344/2007, cu completările ulterioare. De asemenea, a mai solicitat și suspendarea dispozițiilor acestui ordin, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că din luna mai 2005 a îndeplinit funcția de director executiv adjunct în cadrul D.G.F.P.

Suceava și, în această calitate și-a desfășurat activitatea cu respectarea dispozițiilor legale. Cu toate acestea, prin Ordinul nr. 1185/2008 pârâta l-a sancționat disciplinar cu „mustrare scrisă”, pentru o faptă ce nu i-a fost dovedită, având la bază un singur articol apărut în ziarul „Obiectiv de Suceava” unde este menționat numele său. Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 157 din 12 decembrie 2008 a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul B.C. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că declarațiile reclamantului au fost de natură să afecteze negativ imaginea instituției, fiind încălcate dispozițiile art. 7 din codul de conduită a funcționarilor publici, care reprezintă abatere disciplinară conform art. 77 alin. (2) lit. j) din Legea nr. 188/1999.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul C.B., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recurentul a susținut în esență că hotărârea este nelegală, întrucât instanța de fond: - nu a făcut o corectă aplicare a legii, în soluționarea excepției nulității absolute, invocate în legătură cu actul administrativ contestat; - nu s-a pronunțat asupra capătului de cerere prin care s-a solicitat suspendarea executării Ordinului nr. 1185/2008 emis de A.N.A.F. și - pe fondul cauzei, a făcut o analiză greșită și o greșită evaluare a probelor ce au fost administrate. Recursul este nefondat. În fapt, prin ordinul a cărei anulare se solicită, recurentul-reclamant C.B. – director executiv adjunct în cadrul D.G.F.P.

Suceava – a fost sancționat disciplinar cu „mustrare scrisă” conform dispozițiilor art. 75, 77, 78 și 79 din Legea nr. 188/1999 republicată, coroborate cu dispozițiile art. 50 din H.G. nr. 1344/2007, cu completările ulterioare. Recurentul consideră că ordinul menționat este lovit de nulitate, întrucât nu descrie fapta care constituie abatere disciplinară, motivele pentru care i-au fost înlăturate apărările și instanța competentă la care urmează să conteste sancțiunea. Susținerile reclamantului nu pot fi însă primite, întrucât așa cum corect a reținut și instanța de fond, fapta pentru care recurentul a fost sancționat este descrisă în mod expres și constă în „declarațiile domnului C.B. formulate în cotidianul local „Obiectiv” la data de 15 februarie 2008, declarații care au afectat negativ imaginea instituției și, cu privire la care reclamantul nu a dovedit că a luat vreo măsură în vederea dezmințirii acestora”.

Prin fapta săvârșită reclamantul a încălcat dispozițiile art. 7 din Codul de conduită al funcționarilor publici (Legea nr. 7/2004) potrivit cărora „funcționarii publici au obligația de a apăra în mod loial prestigiul autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea, precum și de a se abține de la orice act ori fapt care poate produce prejudicii imaginii sau intereselor legale ale acesteia. La alin. (2) al acestui articol, se stipulează că funcționarilor publici le este interzis să exprime în public aprecieri neconforme cu realitatea, în legătură cu activitatea autorității sau instituției publice în care-și desfășoară activitatea … să dezvăluie informații care nu au caracter public, în alte condiții decât cele prevăzute de lege.

Cum din procesul verbal de inspecție întocmit la data de 28 februarie 2008 de către C.I.F. din cadrul A.N.A.F. rezultă că „cele confirmate d reclamant în paginile cotidianului „Obiectiv” nu se adeveresc” și cum aceste afirmații au afectat negativ imaginea instituției, reclamantul neproducând dovezi care să conducă la înlăturarea acestor afirmații, nu se poate reține că fapta și motivele pentru care i-au fost înlăturate apărările reclamantului, nu există. Nici susținerea recurentului potrivit căreia emitentul actului întocmit (proces verbal) nu ar fi indicat în conținutul actului instanța competentă să soluționeze contestația, nu poate fi primită, deoarece la punctul 2 al Ordinului nr. 1185 (fila 5 Dosar 335/39/2008) se menționează „cu drept de contestare în termen de 30 de zile de la comunicare, la instanța de contencios administrativ, competentă, în condițiile legii”.

Având în vedere că Ordinul nr. 1185/2008 a fost emis de un organ al administrației publice centrale, potrivit art. 3 pct. 1 C. proc. civ., instanța competentă să soluționeze contestația împotriva acestuia este Curtea de apel. Așa fiind, reclamantul nu poate susține că la emiterea ordinului ar fi fost încălcate dispozițiile art. 51 din H.G. nr. 1344/2007. De altfel, conform unui principiu general de drept „nimeni nu se poate prevala de necunoașterea legii” aceasta, fiind prezumată a fi cunoscută și în consecință, respectată. Referitor la motivul de recurs privind nemotivarea de către instanța de fond a respingerii suspendării, solicitate de reclamant în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, urmează să se rețină faptul că prin cererea introductivă de instanță, reclamantul nu și-a motivat în nici un fel acest capăt de cerere.

Or, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării actului administrativ poate fi cerută, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, măsura având caracter excepțional și poate fi dispusă atunci când sunt îndeplinite cumulativ cele două condiții: cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube. Cum reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii acestor condiții, în mod corect instanța de fond a respins acest capăt de cerere. Că suspendarea executării actelor administrative constituie o situație de excepție, rezultă din practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, care a reținut că „prezumția de legalitate și de veridicitate de care se bucură actul administrativ, determină principiul executării acestuia din oficiu.

Examinând și din oficiu hotărârea atacată sub toate aspectele de legalitate și temeinicie și neconstatându-se existența nici unui motiv de casare, recursul declarat de C.B. va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.B. împotriva sentinței civile nr. 157 din 12 decembrie 2008 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 aprilie 2009.