ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2210/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamantul C.B. a chemat în judecată pârâta A.N.A.F.

București, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să

constate nulitatea absolută a Ordinului nr. 1185 din 28 august 2008, prin care a fost sancționat disciplinar cu „mustrare scrisă”, conform dispozițiilor art.

75, 77, 78 și 79 din Legea nr. 188/1999, republicată, coroborate cu

dispozițiile art. 50 din H.G. nr. 1344/2007, cu completările ulterioare.

De asemenea, a mai solicitat

și suspendarea dispozițiilor acestui ordin, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că din luna mai 2005 a îndeplinit funcția de director executiv adjunct în cadrul D.G.F.P. Suceava și, în această calitate și-a

desfășurat activitatea cu respectarea dispozițiilor legale.

Cu toate acestea, prin

Ordinul nr. 1185/2008 pârâta l-a sancționat disciplinar cu „mustrare scrisă”,

pentru o faptă ce nu i-a fost dovedită, având la bază un singur articol apărut

în ziarul „Obiectiv de Suceava” unde este menționat numele său.

Curtea de Apel Suceava, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 157

din 12 decembrie 2008 a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul

B.C.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța a reținut că declarațiile reclamantului au fost de natură să

afecteze negativ imaginea instituției, fiind încălcate dispozițiile art. 7 din

codul de conduită a funcționarilor publici, care reprezintă abatere

disciplinară conform art. 77 alin. (2) lit. j) din Legea nr. 188/1999.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs reclamantul C.B., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Recurentul a susținut în

esență că hotărârea este nelegală, întrucât instanța de fond:

- nu a făcut o corectă aplicare

a legii, în soluționarea excepției nulității absolute, invocate în legătură cu

actul administrativ contestat;

- nu s-a pronunțat asupra

capătului de cerere prin care s-a solicitat suspendarea executării Ordinului nr.

1185/2008 emis de A.N.A.F. și

- pe fondul cauzei, a făcut

o analiză greșită și o greșită evaluare a probelor ce au fost administrate.

Recursul este nefondat.

În fapt, prin ordinul a

cărei anulare se solicită, recurentul-reclamant C.B. – director executiv

adjunct în cadrul D.G.F.P. Suceava – a fost sancționat disciplinar cu „mustrare

scrisă” conform dispozițiilor art. 75, 77, 78 și 79 din Legea nr. 188/1999

republicată, coroborate cu dispozițiile art. 50 din H.G. nr. 1344/2007, cu completările

ulterioare.

Recurentul consideră că

ordinul menționat este lovit de nulitate, întrucât nu descrie fapta care

constituie abatere disciplinară, motivele pentru care i-au fost înlăturate

apărările și instanța competentă la care urmează să conteste sancțiunea.

Susținerile reclamantului nu

pot fi însă primite, întrucât așa cum corect a reținut și instanța de fond,

fapta pentru care recurentul a fost sancționat este descrisă în mod expres și

constă în „declarațiile domnului C.B. formulate în cotidianul local „Obiectiv”

la data de 15 februarie 2008, declarații care au afectat negativ imaginea

instituției și, cu privire la care reclamantul nu a dovedit că a luat vreo

măsură în vederea dezmințirii acestora”. Prin fapta săvârșită reclamantul a

încălcat dispozițiile art. 7 din Codul de conduită al funcționarilor publici (Legea

nr. 7/2004) potrivit cărora „funcționarii publici au obligația de a apăra în

mod loial prestigiul autorității sau instituției publice în care își desfășoară

activitatea, precum și de a se abține de la orice act ori fapt care poate produce

prejudicii imaginii sau intereselor legale ale acesteia.

La alin. (2) al acestui

articol, se stipulează că funcționarilor publici le este interzis să exprime în

public aprecieri neconforme cu realitatea, în legătură cu activitatea

autorității sau instituției publice în care-și desfășoară activitatea … să

dezvăluie informații care nu au caracter public, în alte condiții decât cele prevăzute

de lege.

Cum din procesul verbal de

inspecție întocmit la data de 28 februarie 2008 de către C.I.F. din cadrul A.N.A.F.

rezultă că „cele confirmate d reclamant în paginile cotidianului „Obiectiv” nu

se adeveresc” și cum aceste afirmații au afectat negativ imaginea instituției, reclamantul

neproducând dovezi care să conducă la înlăturarea acestor afirmații, nu se

poate reține că fapta și motivele pentru care i-au fost înlăturate apărările

reclamantului, nu există.

Nici susținerea recurentului

potrivit căreia emitentul actului întocmit (proces verbal) nu ar fi indicat în conținutul

actului instanța competentă să soluționeze contestația, nu poate fi primită,

deoarece la punctul 2 al Ordinului nr. 1185 (fila 5 Dosar 335/39/2008) se

menționează „cu drept de contestare în termen de 30 de zile de la comunicare,

la instanța de contencios administrativ, competentă, în condițiile legii”.

Având în vedere că Ordinul nr.

1185/2008 a fost emis de un organ al administrației publice centrale, potrivit art.

3 pct. 1 C. proc. civ., instanța competentă să soluționeze contestația împotriva

acestuia este Curtea de apel. Așa fiind, reclamantul nu poate susține că la

emiterea ordinului ar fi fost încălcate dispozițiile art. 51 din H.G. nr. 1344/2007.

De altfel, conform unui principiu general de drept „nimeni nu se poate prevala

de necunoașterea legii” aceasta, fiind prezumată a fi cunoscută și în

consecință, respectată.

Referitor la motivul de

recurs privind nemotivarea de către instanța de fond a respingerii suspendării,

solicitate de reclamant în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, urmează să

se rețină faptul că prin cererea introductivă de instanță, reclamantul nu și-a motivat

în nici un fel acest capăt de cerere.

Or, potrivit art. 14 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării actului administrativ poate fi

cerută, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente,

măsura având caracter excepțional și poate fi dispusă atunci când sunt

îndeplinite cumulativ cele două condiții: cazul bine justificat și iminența

producerii unei pagube.

Cum reclamantul nu a făcut dovada

îndeplinirii acestor condiții, în mod corect instanța de fond a respins acest

capăt de cerere.

Că suspendarea executării actelor

administrative constituie o situație de excepție, rezultă din practica Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal,

care a reținut că „prezumția de legalitate și de veridicitate de care se bucură

actul administrativ, determină principiul executării acestuia din oficiu.

Examinând și din oficiu

hotărârea atacată sub toate aspectele de legalitate și temeinicie și neconstatându-se

existența nici unui motiv de casare, recursul declarat de C.B. va fi respins ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de C.B. împotriva sentinței civile nr. 157 din 12 decembrie 2008 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 aprilie 2009.