ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 365/2009

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 3957 din 12

septembrie 2007, pronunțată în dosarul nr. 3366/63/2006 (nr. format vechi

4951/COM/2006), Tribunalul Dolj, secția comercială, a admis excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâtelor SC D.S. SA București, SC P. SA

București, S.N. R. SA Mediaș, a respins acțiunea precizată formulată de

reclamanții P.Ș. și P.I., ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără

calitate procesuală activă, a respins cererea de arătare a titularului

dreptului formulată de pârâta SC S.N. T.G.N. T. SA Mediaș, a admis în parte

acțiunea precizată la data de 6 iunie 2007 de reclamanți față de pârâtele SC S.N.

T.G.N. T. SA, sucursala T.G.N. Mediaș, Regionala Craiova, a obligat în solidar

pârâtele SC S.N. T.G.N. T. SA Mediaș și SC S.N.T.G.N. T. SA, sucursala T.G.N. Mediaș,

Regionala Craiova, la plata sumei de 5.000 RON reprezentând contravaloare lipsă

de folosință aferentă perioadei 17 septembrie 2005 până la 6 iunie 2007 și la

plata sumei de 500 lei lunar reprezentând contravaloare lipsă folosință teren

începând cu data de 7 iunie 2007 către reclamanți; a respins capătul de cerere

privind obligația de a face și s-a luat act că reclamanții nu solicită

cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apel, în termen legal, reclamanții P.Ș. și P.I. și pârâta SC T.G.N. T.

SA Mediaș, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia nr. 49 din data de 27

februarie 2008, Curtea de Apel Craiova, secția comercială, a admis apelul

declarat de apelanta - pârâtă S.N. T.G.N. T. SA Mediaș, E.T. Mediaș și a

respins apelul declarat de reclamanți, în contradictoriu cu toți intimații -

pârâți și, pe cale de consecință, a schimbat sentința nr. 3957 din 12

septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția comercială, în sensul că

a respins acțiunea precizată formulată de reclamanți.

Pentru a se pronunța astfel, a

reținut că, în speță, reclamanții au invocat că sunt proprietarii terenului,

situat în comuna Coșoveni, județul Dolj, tarlaua nr. 12, parcela nr. 184/24, în

suprafață exclusivă de 926,5 mp, pentru care posedă titlu de proprietate

constând în „act de partaj voluntar” autentificat sub nr. 7358 din 16

septembrie 2005 la BNP T.M.D. (fila 55 dosar fond), iar potrivit raportului de

expertiză, întocmit, în cauză, rezultă că din suprafața totală de 926,50 mp,

274 mp sunt ocupați de zona de siguranță a conductei de gaze ce aparține

pârâtelor.

Conducta a fost executată, conform

proiectului nr. 950/1493 a I.C.P.P.G. Câmpina, secția proiectare Ploiești, de

către A.I.M. Craiova și recepționată de titularul de investiție SC S. SA

Craiova pentru ca, ulterior, să fie preluată de S.N. T.G.N. T. SA Mediaș,

conform procesului verbal nr. 2530 din 29 septembrie 1997, iar prin H.G. nr. 668/2002,

privind aprobarea acordului de concesiune a conductelor magistrale, instalațiilor,

echipamentelor și dotărilor, SC T. SA Mediaș a concesionat S.N.T.G.N.

În raport de această situație și de

dispozițiile Legii gazelor nr. 351 din 14 iulie 2004, prin care s-au instituit

sarcini gratuite care grevează proprietățile afectate de capacități din

domeniul gazelor, pe toată durata existenței acestora, legiuitorul putând

limita exercitarea acestui drept pentru satisfacerea unui interes general, în

acest sens fiind și jurisprudența Curții Constituționale a României privind

constituționalitatea dispozițiilor art. 86-89 și art. 90 din Legea gazelor, în

deplină concordanță și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului,

s-a concluzionat că tribunalul greșit a obligat pârâtele la plata contravalorii

lipsei de folosință a terenului pe perioada pretinsă.

Pentru aceleași considerente, s-a

menținut soluția în ceea ce privește respingerea capătului de cerere privind

ridicarea conductelor.

Împotriva acestei hotărâri, au

formulat recurs reclamanții, în termenul legal, invocând motivele de recurs prevăzute

de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

Au susținut, în esență, că instanța

de apel nu a motivat hotărârea și s-a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor

art. 480, art. 998, art. 999 C. civ., art. 44 din Constituția României și art. 90

alin. (2) din Legea nr. 351/2004 precum și a practicii CEDO.

S-a arătat astfel că, plecându-se de

la principiile reieșite din dispozițiile art. 480 C. civ., în deplină

concordanță cu art. 44 din Constituția României, potrivit căruia proprietatea

privată este garantată și ocrotită în mod egal de lege, art. 90 alin. (2) din

Legea nr. 351/2004 nu poate avea o forță mai mare, decât Legea fundamentală

care are prioritate.

În această ordine de idei, s-a

arătat că s-au interpretat și aplicat greșit și dispozițiile art. 1 din Primul

Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, privind

privarea de proprietate și dreptul la despăgubire al proprietarilor, prin

situația existentă și acceptată și de instanța de judecată, încălcându-se și

dispozițiile art. 44 alin. (3) din Constituția României potrivit cărora nimeni

nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită

potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire, soluția dată nefiind

susținută de probe concludente din această perspectiva privind prejudiciul

efectiv creat.

Intimata S.N.G. R. SA Mediaș a

formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Analizând recursul prin prisma

motivelor de fapt și de drept invocate, se găsește fondat în limitele ce se vor

arăta în continuare.

Din formularea art. 480 C. civ., în

privința limitelor exercițiului dreptului de proprietate, cu raportare la art. 44

din Constituția României și în mod corespunzător, art. 136 alin. ultim, rezultă

că proprietatea privată este inviolabilă, în condițiile legii organice.

În acest context, art. 53 din

Constituția României, suplimentar față de art. 44 poate fi temei al unor

restrângeri ale dreptului de proprietate, încât se poate concluziona că

ansamblul limitelor prevăzute de Constituție și de acte normative cu forță

inferioară constituie regimul juridic al acelui bun.

Atât în Constituție, (art. 44), cât

și în art. 1 al Protocolului nr. 1 adițional la Convenția Europeană a

Drepturilor Omului se face distincție între limitele și sarcinile proprietății,

dar ele dau expresie aceleiași idei de limitare a exercițiului dreptului de

proprietate.

Astfel, în interesul desfășurării

unor activități economice, s-au prevăzut prin art. 86-90 din Legea gazelor nr. 351

din 14 iulie 2004, drepturile de uz și servitute, a căror constituționalitate

față de art. 44 din Constituție a fost statuată de instanța de contencios

constituțional.

Aceste limite legale, în situația în

cauză, nu pot, însă, prin exercitarea activității economice, să piardă, în

totalitate, de conținut atributul folosinței bunului, deoarece la baza

instituirii acestora stă echilibrul între interesul general și imperativele de

apărare a drepturilor fundamentale ale individului.

Ori, în speță, se constată că

instanța de apel își motivează soluția doar pe baza interpretării date

dispozițiilor legale incidente, fără a verifica, în baza rolului activ, pe baza

unor probe concludente, cu raportare la limitele investirii prin cererea de

apel, în ce măsură, în accepțiunea principială conferită, a unei limitări

proporționale rezonabile, nu se încalcă, de fapt, legea, prin exercitarea

efectivă a activității economice de către intimata-pârâtă și dacă, în

consecință, aceasta nu vine în coliziune cu interesele legitime ale

recurenților-reclamanți, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată

care privește atât plata unor despăgubiri civile, pentru lipsa de folosință a

terenului cât și obligația de ridicare a conductelor de pe terenul proprietatea

acestora.

Făcând doar referire la caracterul

gratuit al limitelor legale constând în drepturile de uz și servitute, fără a

stabili pe baza unei expertize de specialitate, în ce proporție este afectată

folosința terenului din perspectiva tuturor consecințelor legale ale

exercitării acestor drepturi, pe baza unor criterii reale (nu numai prin

raportare la suprafața efectiv ocupată), instanța de apel, de fapt, nu a

răspuns motivelor de apel, cu respectarea cerințelor art. 261 C. proc. civ.,

făcând imposibil controlul judiciar, și cum, totodată, potrivit art. 314 C. proc.

civ., Înalta Curte hotărăște asupra fondului pricinii în toate cazurile în care

casează hotărârea atacată, numai în scopul aplicării corecte a legii, la

împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite, pentru motivele de recurs

prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., recursul este fondat și atrage

casarea cu trimitere.

Cât privește motivul de recurs,

prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenții-reclamanți nu au

dezvoltat în ce constă nelegalitatea hotărârii din acest punct de vedere, în

cauză, nefiind vorba de denaturarea conținutului (voinței) unui act juridic.

Așa fiind, recursul va fi admis și

hotărârea casată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanții P.Ș. și P.I., împotriva deciziei

Curții de Apel Craiova nr. 49 din 27 februarie 2008, pe care o casează și

trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 februarie 2009.